Expropriere. Decizia nr. 117/2016. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 117/2016
Dosar nr._ - expropriere -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA nr. 117
Ședința publică din 28 ianuarie 2016
Președinte A. C.
Judecător C. O.
Grefier D. E.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. C. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul S. R. – Ministerul Transporturilor - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București, cu sediul în municipiul București, .. 38, sector 1, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în .. 19, județul Iași, împotriva sentinței nr. 1413 din 12 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă – în dosarul nr._ , reclamantă intimată fiind P. Șcheia, cu sediul în comuna Șcheia, ., județul Suceava, C._.
Dezbaterile privind apelul au avut loc în ședința publică din 19 ianuarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie - și când, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 28 ianuarie 2016.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 03.10.2013 și înregistrată sub nr._, reclamanta P. Șcheia a formulat, în contradictoriu cu S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, contestație împotriva Hotărârii nr.229/29.02.2012, dată în Dosarul nr.114 of de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a Comunei Șcheia, solicitând verificarea temeiniciei ei cu privire la cuantumul despăgubirilor, cu care nu este de acord, acestea fiind calculate la un preț mult inferior față de prețul de piață, a valorii de înlocuire și a prețului solicitat de ea.
A mai solicitat reclamanta:
- să se dispună anularea parțială a hotărârii sub aspectul despăgubirilor acordate și obligarea expropriatorului S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași la plata acestora raportat la prețul de piață al imobilului expropriat, de 20 euro pe mp, în sumă de 27.820 euro;
- obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din imposibilitatea utilizării conform cu destinația agricolă a parcelelor rămase în urma exproprierii, a celor afectate de zona de protecție și de siguranță a șoselei de centură și a prejudiciului rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, în fapt, prin Hotărârea nr. 229 din 29.02.2012 s-a dispus exproprierea suprafeței de 1391 mp, identică cu parcela nr._ a Comunei Cadastrale Șcheia, rezultată din dezmembrarea parcelei nr._ din C.F._.
Imobilul a fost expropriat conform Hotărârii de Guvern nr.614/2011 (poziția nr.267 din anexa la hotărâre) privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul „Variantei de ocolire a municipiului Suceava, Km 0+000-Km 13+173”.
Și-a exprimat dezacordul cu privire la suma de 296 lei stabilită drept despăgubire și a solicitat plata unei despăgubiri în sumă de 40 euro pe mp de teren expropriat.
Din documentația cadastral juridică rezultă că, în prezent, P. Șcheia este titulara dreptului de proprietate și îndreptățită a primi despăgubirea ce se va stabili de către instanță, conform titlului de proprietate nr. 2 257/1998 și certificatului de înregistrare fiscală.
Despăgubirea acordată de expropriator a fost stabilită avându-se în vedere valoarea minimă de impozitare cuprinsă în Grila Camerei Notarilor Publici la vânzarea de imobile și nu prețul de piață al imobilului supus exproprierii.
Potrivit art.18 din Norma metodologică de aplicare a Legii 255/2010, „ în situația în care persoana îndreptățită nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face referire despre această somație în procesul verbal, arătând că persoana îndreptățită este în drept să se adreseze instanței de judecată în condițiile prevederilor art.21-27 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică…”.
Art.16 din Legea nr.33/1994 prevede că despăgubirea ce se acordă expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului și în prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. „La calcularea despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și din daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Art.44 alin.3 din Constituția României și art.1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.
Prin Decizia nr.9760/2.12.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, prevăzută de art.26 alin. 1 si alin.2 din Legea nr.33/1994 definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Expropriatorul nu a realizat și nu le-a prezentat un raport de evaluare sau o schiță topo-cadastrală din care să vadă exact situația terenului rămas neexpropriat, dar, la o simplă vedere, terenul alăturat șoselei de centură este afectat din cauza extinderii zonei de protecție și a zonei de siguranță, iar utilizarea acestor parcele pentru destinația lor agricolă nu mai este posibilă în condițiile respectării OG nr.43/1997, care stipulează că realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță și de protecție este interzisă, motiv pentru care a solicitat plata daunelor aferente acestor parcele afectate, echivalentă cu prețul lor de circulație.
De asemenea, terenurile rămase în urma exproprierii nu au asigurată cale de acces, motiv pentru care a solicitat despăgubiri și pentru suprafața de teren necesară asigurării drumului de acces.
Conform rapoartelor de expertiză care s-au întocmit pentru terenurile vecine, prețul de piață este situat între minim 20 si maxim 40 euro pe mp.
În drept, a invocat Legea nr.255/2010, Legea nr.33/1994, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.453 Cod procedură civilă.
Pârâtul S. R. a formulat întâmpinare (filele 18-20 dosar fond), arătând prin hotărârea nr. 229 din 29 februarie 2012 s-a dispus plata despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru suprafața de teren expropriată conform HG 743/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin HG 614/2011, în anexa acestei din urmă hotărâri reclamanta figurând înscrisă, la poziția nr. 259, cu suprafața de 1391 mp teren, identică cu parcela nr._, pentru care s-a acordat cu titlul de despăgubire suma de 1717 lei.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta a fost stabilit în conformitate cu criteriile prevăzute de Legea nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi.
Astfel, potrivit art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 7 și 8 din lege, sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77 ind. 1 alin. 5 din Codul fiscal.
Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile legale sus menționate, prin raportul de evaluare întocmit de evaluatorul C. C., valoarea terenului expropriat a fost stabilită la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Șcheia.
Nu este întemeiată pretenția reclamantei privind plata unei despăgubiri în sumă de 20 euro/mp, dat fiind faptul că, potrivit raportului de evaluare întocmit în procedura administrativă, terenul în cauză este situat în extravilanul comunei Șcheia, la locul numit "Dealu Vechi", are destinația de teren arabil, nu beneficiază de nici un fel de utilități, rețelele de energie electrică, apă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune fiind inexistente, iar distanța față de mijloacele de transport în comun și de unitățile comerciale din zonă fiind de peste 500 m. Față de elementele de individualizare sus menționate și față de faptul că la data exproprierii piața imobiliară din zonă suferise un declin accentuat, ofertele de cumpărare fiind reduse iar prețurile de vânzare fiind mult mai mici decât cele practicate între anii 2008-2009, a apreciat pârâtul că despăgubirea solicitată de reclamantă este nejustificată.
De asemenea, nu este întemeiată nici pretenția reclamantei privind plata unei despăgubiri ca urmare a diminuării valorii terenului rămas în patrimoniul său după expropriere.
Sub acest aspect, numai suprafața individualizată în hotărârea contestată se află pe coridorul de expropriere, iar suprafețele de 6349 mp și, respectiv, 3760 mp teren rămase în patrimoniul reclamantei, pot fi utilizate în continuare ca terenuri arabile conform categoriei de folosință existente la data exproprierii, aceste suprafețe nefiind afectate de lucrările de investiții executate de expropriator. Totodată, parcelele neexpropriate au acces la drumurile de exploatare limitrofe și la viitoarea șosea de centură, nefiind afectate nici de restricțiile aplicabile zonelor de siguranță și protecție ale investiției, iar valoarea acestora nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, a sporit ca urmare a construirii șoselei de centură în imediata lor vecinătate.
Față de apărările sus menționate, nu este justificată nici pretenția reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată.
În cauză a fost efectuată expertiza topo, raportul de expertiză fiind atașat la dosar filele 85-109 dosar fond, iar suplimentul la acest raport la filele 173-199 dosar fond.
Prin sentința civilă nr. 1413 din 12 septembrie 2014, Tribunalul Suceava a admis contestația, astfel cum a fost precizată; a desființat în parte hotărârea nr.229/29.02.2012 emisă de Comisia de verificare a drepturilor de proprietate și acordare a despăgubirilor a Comunei Șcheia și, în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.632 euro în echivalent lei la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin hotărârea nr. 229/29.02.2012 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia s-a dispus plata sumei de 1717 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în ., identic cu p. nr._, din CF35972, compus din teren liber de construcții, în suprafață de 1391mp.
Potrivit art. 22 al. 1 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate, iar conform art. 22 al. 3 din lege, acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21- art. 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 al. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, deci aplicabil speței, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Art. 27 din Legea nr. 33/1994, la care de asemenea se face trimitere în vederea soluționării cauzei, stabilește că pentru fixarea despăgubirii instanța compară rezultatul expertizei cu oferte și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat.
În speță, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 1717 lei, în timp ce prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți compusă din experții C. Stelică, C. D. și M. A.-M. s-a propus, într-o variantă, suma de 695,5 euro (0,5 euro/mp) prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava, iar într-o altă variantă suma de_ euro(9,80 euro/mp) prin raportare la valoarea de piață după Standardele Internaționale de Evaluare (fila 107 dosar fond).
Expropriatorul a solicitat instanței de fond înlăturarea raportului de expertiză și menținerea ofertei de despăgubire inițială, invocând că experții nu s-au raportat la tranzacții concrete cu imobile similare, luând ca element de referință în stabilirea valorii de circulație doar ofertele de vânzare și, în plus, nu au ținut seama de caracteristicile terenului expropriat și de elementele care îl diferențiază de comparabila de referință, omițând aplicarea tuturor corecțiilor necesare sau individualizând greșit unii coeficienți de corecție (filele 156, 208 dosar fond).
Într-adevăr, pentru determinarea prețului de piață, experții nu au avut în vedere tranzacții concrete, raportându-se la oferte de tranzacționare, pentru terenuri similare sau comparabile, însă în răspunsul la obiecțiuni pe acest aspect și-au argumentat „alegerea”, arătând că sursele de informare aflate la dispoziția experților, posibile și credibile – bănci, agenții imobiliare, primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informații despre tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață imobiliară inactivă față de perioada anterioară 2008-2010, că nu au fost identificate tranzacții efective, astfel că folosirea ofertelor este singura rațională și se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și a ipotezelor utilizate (Standardele Internaționale de Evaluare 2011, IVS – Cadru general).
Au mai arătat experții că, potrivit acelorași Standarde Internaționale, atunci când nu există tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile, precum și faptul că informațiile despre preț din ofertele de pe o piață inactivă pot fi totuși o dovadă a valorii de piață, deoarece, chiar pe piețele în declin, există vânzători care nu acționează sub constrângerea de a vinde; în acest context, a nu ține cont de dovada prețurilor realizate de vânzători ar însemna ignorarea realității pieței.
Nu a putut reține prima instanță că experții ar fi „ignorat” tranzacțiile concrete, cum susține expropriatorul, ci nu le-au identificat ca și surse credibile de informare, astfel că instanța trebuie să țină cont de concluziile acestora, cu atât mai mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011), iar expropriatorul, deși le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit exemple de tranzacții concrete similare ori comparabile efectuate în cursul lunii ianuarie 2014.
Cât privește comparația efectivă cu terenul din ofertă, expropriatorul s-a arătat nemulțumit de coeficienții de corecție aplicați/omiși, față de deosebirile existente între terenul expropriat și comparabila aleasă (fila 156 dosar fond).
Or, prin suplimentul la expertiză s-a arătat că pentru criteriul „calitatea terenului” nu este necesară aplicarea unei corecții negative, deoarece atât terenul evaluat, cât și comparabila 3, sunt de calitate similară, teren arabil. Faptul că terenul evaluat este încadrat cadastral în extravilan, spre deosebire de terenul comparabilei care este încadrat în intravilan, nu are legătură cu calitatea terenului, ci a fost reținut la criteriul utilizare permisă, fiind aplicată corecția negativă de 10%, împrejurare în care nu se poate acorda dublă corecție pentru aceeași caracteristică.
De asemenea, pentru criteriul privind „localizarea”, compararea terenului subiect cu a comparabilei s-a arătat că a fost corect estimată, deoarece criteriul de comparație se referă la constatarea și precizarea amplasamentului unui imobil pe teritoriul unității administrativ teritoriale aparținătoare, respectiv . terenuri agricole situate în afara zonei construite, vis-a-vis de zona Rulmentul, iar pentru criteriul utilitățile corecția negativă aplicată de -5% a fost corect estimată, deoarece terenul evaluat are utilitățile la distanță de 500 m, la nivel de apreciere „în zonă”.
Tribunalul a ținut cont de concluziile raportului de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piață de 9,80 euro/mp, valoare rezonabilă dacă se au în vedere caracteristicile concrete ale terenului, faptul că se află la o distanță foarte mică de oraș, într-o zonă pretabilă pentru destinații diverse, inclusiv rezidențiale.
În ceea ce privește data evaluării, în mod corect a fost avută în vedere data întocmirii raportului de expertiză față de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 al. 2 din Legea nr. 33/1994.
Expropriatorul a solicitat a fi menținută despăgubirea inițială, cerere cu care instanța de fond nu a putut fi de acord.
Astfel, suma propusă cu titlu de despăgubiri, respectiv 1717 lei, a fost stabilită prin raportul de evaluate teren întocmit de către p.f.a. C. C., în procedura prealabilă exproprierii efective, conform art. 11 al. 7, 8 din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din Normele de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite și actualizate ale Camerei Notarilor Publici.
Aceste expertize notariale sunt însă doar orientative.
Mai mult, autorul raportului a arătat că suma stabilită nu constituie valoarea de piață a terenului, ori, în cauză interesează valoarea de piață.
Așa cum rezultă din expertiză, în urma exproprierii, în patrimoniul reclamantei au mai rămas două parcele în suprafața de 6349 mp și, respectiv, 3760 mp teren, care nu sunt afectate de expropriere, putând fi folosite în continuare ca teren arabil, așa cum erau la data exproprierii.
În concluzie, expropriatorul datorează expropriatului, cu titlu de despăgubiri civile, suma_ euro în echivalent lei la data plății efective.
Pentru considerentele de fapt și de drept învederate, instanța de fond a admis contestația, astfel cum a fost precizată, a desființat în parte hotărârea nr. 229/29.02.2012 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia și, în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.632 euro, în echivalent lei la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 451(1), art.452, art.453 alin.1 Cod procedură civilă, expropriatorul a fost obligat să-i plătească expropriatului cheltuieli de judecată în sumă de 3400 lei, compusă din 2400 lei, reprezentând onorariul aferent expertizei achitat în contul experților C. Stelică (1200 lei – filele 65,113 dosar fond) și C. D. (1200 lei – filele 66,90 dosar fond), precum și din suma de 1000 lei, reprezentând onorariul perceput de avocatul C. D. (filele 210, 211 dosar fond).
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul S. R. – Ministerul Transporturilor – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, în motivarea căruia a arătat că sentința apelată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză. Astfel, în ceea ce privește valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat, aceasta a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, concluzia contrară a instanței de fond fiind nelegală.
În acest sens, potrivit art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 7 și 8 din Legea nr. 255/2010, sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77 ind. I alin. 5 din codul fiscal.
Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. II alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile legale sus menționate,prin raportul de evaluare întocmit de evaluatorul C. C. valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Șcheia.
Având în vedere faptul că dispozițiile Legii nr. 255/2010 reprezintă norme speciale în materia exproprierii, întrucât vizează doar exproprierile necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la art. 1 din lege, în timp ce Legea nr. 33/1994 instituie, în aceeași materie, norme cu caracter general, aplicabile oricărei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică cu privire la care nu există reglementări derogatorii, prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză, potrivit principiului "specialia generalibus derogant".
Împrejurarea că art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 conține o trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 nu justifică aprecierea instanței de fond, în sensul că nu ar fi aplicabile criteriile de evaluare prevăzute de legea specială, ci acelea reglementate de legea generală, concluzia contrară fiind justificată de faptul că, în privința reglementărilor din legea generală (art. 21-27), textul art. 22 alin. 3 din legea specială stipulează în mod expres că ele sunt aplicabile doar sub aspectul soluționării acțiunilor prin care se contestă hotărârile de expropriere, adică sub aspect procedural.
În raport de cele arătate, consideră că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative în raport de prețurile estimate prin expertiza notarială valabilă la data emiterii hotărârii de expropriere, context în care cererea de anulare a acestei hotărâri nu se justifică a fi admisă.
Fără temei a reținut instanța de fond că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, respectiv prin suplimentul acestui raport, ar reprezenta valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data exproprierii și că aceasta ar fi fost calculată conform exigențelor impuse de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit textului de lege sus menționat, la calculul cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată, vor ține scama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile similare, întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.
În speță, la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate și identificate nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
În realitate însă, nu există nici o probă și nici un indiciu din care să rezulte că prețurile menționate în anunțurile de vânzare ar corespunde cu prețurile de tranzacționare efectivă, neputându-se reține că cele dintâi ar avea un caracter cert, în contextul în care ele pot forma obiectul unor negocieri între proprietar și potențialii cumpărători sau pot fi influențate de evoluția pieței imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei și data încheierii tranzacției efective. Așa fiind, ignorarea prețurilor indicate în contractele autentice de vânzare cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate justificată prin prisma faptului că prețurile din contracte ar fi fictive, așa cum au insinuat experții, aceasta, întrucât caracterul fictiv sau simulat al prețurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar potrivit art. 270 Cod procedură civilă (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare la care trebuiau să se raporteze experții), actele autentice au deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.
Contrar celor reținute de experți și de prima instanță, apelantul a arătat că există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de circulație în concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Tranzacțiile sus menționate atestă, pentru terenurile situate pe raza comunei Șcheia, o valoare de circulație medie de peste 10 ori mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză, valoare practicată într-o perioadă în care piața imobiliară era mult mai activă decât la data exproprierii, dar și în perioada finalizării raportului de expertiză, ceea ce înseamnă că metoda pentru care au optat experții (respectiv comparația directă doar cu oferte de vânzare, nu și cu oferte de cumpărare sau cu tranzacții elective) nu reflectă situația reală a prețurilor practicate pe piața imobiliară și că nu se justifica în cauză valorificarea concluziilor raportului de expertiză.
În ceea ce privește împrejurarea că el, pârâtul apelant, nu ar fi făcut dovada unor tranzacții efective cu privire la terenuri similare, învederează faptul că actele autentice de vânzare cumpărare conțin date cu caracter personal în înțelesul art. 3 din Legea nr. 677/2001 și nu sunt furnizate ori făcute publice de birourile notariale decât la solicitarea instanței sau a organelor de urmărire penală, în condițiile art. 5 din actul normativ sus menționat, fapt dovedit cu înscrisurile pe care le-au depus la dosar și care au fost comunicate în alte cauze similare, la solicitarea instanțelor de judecată. Așa fiind, lipsa demersurilor privind identificarea unor tranzacții efective care să fie avute în vedere la evaluarea despăgubirilor este imputabilă experților și instanței de fond, iar nu pârâtului, care s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a obține date referitoare la asemenea tranzacții.
În consecință, pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, era necesar să fie avute în vedere prețurile concrete de tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelelor în discuție să se raporteze la aceste prețuri, obiecțiunile formulate în acest sens la instanța de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.
Pe de altă parte, nu se justifică nici înlăturarea obiecțiunilor referitoare la greșita aplicare a coeficienților de individualizare, care diferențiază terenul expropriat de terenurile la care se referă ofertele de vânzare avute în vedere de experți. Prin aceste obiecțiuni a explicat, în mod punctual și detaliat, motivele pentru care coeficienții de individualizare referitori la criteriile utilităților, localizării, accesului, topografiei, mărimii suprafeței și calității terenului au fost greșit individualizați, aceste obiecțiuni fiind înlăturate de instanța de fond prin prisma unor argumente cu caracter general întemeiate pe opinia și experiența profesională a experților, fără a se ține seama de caracteristicile concrete ale terenului expropriat.
În subsidiar, având în vedere faptul că acțiunea dedusă judecății a fost admisă doar în parte și că valoarea despăgubirilor acordate este cu mult mai mică decât cea solicitată de reclamantă, în cauză se impunea aplicarea art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, cu consecința diminuării cheltuielilor de judecată suportate de aceasta și stabilite în sarcina pârâtului proporțional cu limitele în care pretențiile reclamantei au fost încuviințate, cu precizarea că, din această perspectivă, dispozițiile legale incidente sunt cele ale art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, iar nu cele ale art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.
Pentru toate argumentele expuse anterior, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de anulare a hotărârii de expropriere și înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâtului.
Prin întâmpinarea depusă la filele 36-39 dosar, reclamanta intimată solicită, în principal, respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de apel, Curtea reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 229/29.02.2012, emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia, s-a dispus plata sumei de 1719 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în ., identic cu parcela_ compus din teren liber de construcții, în suprafață de 1391 mp, hotărârea fiind contestată în prezentul litigiu, sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite.
Astfel, potrivit prevederilor art. 22 alin.1 din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.
Acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (art. 22 alin.3 din Legea nr. 255/2010).
Prin decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale s-a stabilit că prevederile art. 22 alin.3 din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.
A reținut Curtea Constituțională că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența instanței de contencios constituțional.
Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este dreaptă, nu are un caracter just, deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu, cu valoarea constituțională.
Potrivit prevederilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Raportat la cele stabilite în mod definitiv de instanța de contencios constituțional, în fața instanței de apel s-a administrat proba cu supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară, lucrare de specialitate prin care s-a urmărit stabilirea cuantumului despăgubirilor care se cuvin părții reclamante, în calitate de expropriat, prin raportare la momentul contemporan transferului dreptului de proprietate.
Decizia de expropriere a fost emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la data de 14.09.2011, fiind înregistrată sub nr. 1293 (fila 88 dosar apel).
Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite (art.26 alin.1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică).
La stabilirea cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite (art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994).
Având în vedere data transferului dreptului de proprietate și criteriile impuse de actul normativ mai sus menționat, în ceea ce privește calculul despăgubirii, precum și indicațiile din decizia de casare, instanța de apel a solicitat de la Birourile Notarilor Publici, copii de pe contracte de vânzare-cumpărare privind tranzacții cu terenuri situate în extravilanul comunei Șcheia, din perioada 14 iulie – 14 septembrie 2011.
Înscrisurile înaintate de Birourile Notariale au fost comunicate membrilor comisiei de experți, pentru care s-a stabilit, ca la întocmirea lucrării de specialitate, să întocmească două variante: una prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat, ținând seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială a comunei Șcheia la data exproprierii imobilului, potrivit dispozițiilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama și de tranzacțiile notariale înaintate și a doua prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite contestatorului pentru imobilul expropriat, având în vedere, strict, tranzacțiile comunicate.
Prin suplimentul întocmit, comisia de experți a răspuns obiectivelor stabilite de instanța de judecată.
Problema care se pune în speță este aceea cum se stabilește prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, criteriu la care prevederile art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994 fac trimitere în mod expres, atunci când reglementează asupra calculului cuantumului despăgubirilor care se cuvin expropriatului, aferente imobilului expropriat.
În legătură cu acest aspect, trebuie să evidențiem la început următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 44 alin. 3 din Constituția României, nimeni nu poate fi expropriat, decât cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Art. 481 din Codul civil în vigoare la data emiterii deciziei de expropriere, dispunea în mod clar și neechivoc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
De asemenea, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică.
Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr.1, este ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare.
Astfel, deposedarea trebuie să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, și anume acelea potrivit cărora orice deposedare implică o obligație de despăgubire a titularului dreptului de proprietate, iar în stabilirea acestei despăgubiri trebuie avut în vedere principiul proporționalității, respectiv necesitatea efectuării testului echilibrului echitabil.
În aceste condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunțate și ale dispozițiilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă și rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.
Procesul de evaluare este un sistem complex ce conține toate cercetările, informațiile, raționamentele, analizele și concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piață a imobilului, aceasta din urmă fiind definită în standardele internaționale de evaluare IVS, ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.
Prin urmare, valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cel mai bun preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către vânzător și cel mai avantajos preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către cumpărător.
Curtea apreciază că sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel” are în vedere acel preț, rezonabil, normal, comun, firesc, care se obține atunci când tranzacția se desfășoară între un cumpărător și un vânzător prudenți și diligenți.
Actul normativ nu vorbește de prețul cu care se vând imobile de același fel ci de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel.
Or, obișnuit înseamnă: rezonabil, normal, comun, firesc iar, în mod rezonabil, atât vânzătorul cât și cumpărătorul încearcă să obțină cel mai bun preț.
Așa cum au arătat membrii comisiei de experți în cuprinsul lucrării întocmite, prețurile stipulate în tranzacțiile autentice nu reflectă nici un fel de deosebire între imobilele tranzacționate chiar dacă acestea există, caracterul predeterminat, identic și repetativ al prețului stipulat nepermițând o comparație reală, deoarece examinarea unor prețuri identice nu dă posibilitatea stabilirii asemănărilor și deosebirilor dintre imobilele tranzacționate.
Astfel, o comparație reală, transparentă și adecvată, pe baza prețurilor stipulate în contracte, nu a fost posibilă.
Majoritatea contractelor puse la dispoziție spre analiză au consemnat prețuri de tranzacție de aproximativ 0,30 euro/mp, ceea ce înseamnă că au fost încheiate cu prețuri informative minimale recomandate de Calculatorul notarial, și nu la valoarea de piață.
Comisia de experți a stabilit, raportat strict la tranzacțiile examinate și la prețul de 0,30 euro pe mp, care reprezintă frecvența statistică cea mai mare, dar și prețul minim notarial, că valoarea suprafeței expropriate este de 417 euro.
Or, chiar în Calculatorul notarial valabil pentru anul 2011 întocmit de ing. H. L. L. se menționează la punctele 2 și 4 din Capitolul „Ipoteze și condiții limitative” că prețurile propuse sunt rezultatul unei estimări globale a valorii de piață și că sunt prețuri informative minimale care nu țin cont de unicitatea fiecărui imobil.
Nu putem stabili că în mod obișnuit, frecvent, un vânzător încearcă să obțină cel mai mic preț pentru imobilul pe care urmează să îl înstrăineze, sau că, pentru imobilele terenuri din cadrul unei unități administrativ teritoriale, în cazul vânzătorilor, prețul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul cel mai mic sau sub acest nivel și independent de caracteristicile proprii ale fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, acces, utilități, front stradal etc.
Dacă s-ar adopta această opinie, am ajunge, practic, în situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea despăgubire, acea compensație corespunzătoare.
Acest drept ar deveni iluzoriu, cu caracter numai teoretic, fiind înfrânte atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența CEDO, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă, cu rezonabilă despăgubire.
Nu este reglementat numai dreptul la despăgubire, pur și simplu, ci se impune în mod clar și neechivoc ca această despăgubire să fie una dreaptă, respectiv să fie respectat principiul proporționalității.
Atunci când vorbim de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel, trebuie să avem în vedere acea valoare cel mai probabil convenită de cumpărătorii și vânzătorii bunului disponibil pentru cumpărare.
Această valoare nu reprezintă un fapt, ci o estimare a celui mai probabil preț care va fi plătit pentru terenuri, la o anumită dată, în funcție de caracteristicile proprii ale fiecăruia.
În aceste condiții, în mod corect membrii comisiei de experți au folosit ca metodă de evaluare, pentru stabilirea prețului imobilului expropriat, abordarea prin piață, această metodă fiind practic un proces de obținere a valorii proprietății subiect, prin compararea acestuia cu proprietăți similare care au fost vândute în perioada de referință sau care sunt oferite pentru vânzare, obiecțiunile apelantei fiind neîntemeiate sub acest aspect.
Metoda abordării prin piață a fost apreciată, de cei care dețin cunoștințele de specialitate și care au fost desemnați, atât din partea instanțelor de judecată, cât și din partea părților litigante, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale speței, ca fiind cea mai directă și adecvată abordare ce poate fi aplicată pentru estimarea valorii de piață. Pornind de la definiția valorii de piață conform Standardelor Internaționale de practică în evaluarea bunurilor imobile ca fiind „suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv”, constatăm că aceasta este cea mai apropiată de noțiunea de „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele dintr-o unitate administrativ teritorială” utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994.
Sunt nefondate obiecțiunile apelantei în sensul că, pentru luarea în considerare a ofertelor de vânzare, se impunea efectuarea de verificări în sensul de a se stabili dacă aceste oferte s-au concretizat efectiv în tranzacții, întrucât nu există o obligație legală în acest sens în privința experților. Mai mult, dacă s-ar fi concretizat în tranzacții în perioada de referință, acestea ar fi fost valorificate în această manieră la întocmirea lucrării.
În urma acestei activități complexe, care presupune, așa cum s-a arătat anterior, cunoștințe de specialitate, membrii comisiei de experți, în unanimitate, au stabilit o valoare de piață de 8,90 EURO/m.p., respectiv valoarea de 12.380 euro pentru terenul expropriat în suprafață de 1391 mp, o valoare mai mică decât cea stabilită prin lucrarea întocmită în fața primei instanțe, unde s-a stabilit o valoare de 13.632 euro.
În ceea ce privește motivul de apel privind cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a contestat hotărârea de acordarea despăgubirilor doar sub aspectul cuantumului, renunțând, la termenul din 12 septembrie 2014 (fila 215 fond), la al doilea capăt de cerere. În raport de această împrejurare, Curtea constată că instanța de fond a admis integral pretențiile deduse judecății, aplicând în mod corect dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă. Astfel, solicitarea apelantului de a fi diminuate cheltuielile de judecată suportate de reclamantă și stabilite în sarcina pârâtului nu este întemeiată, cu atât mai mult cu cât soluția pronunțată în cauză valorifică integral concluziile expertizei efectuate în cursul judecății, iar cheltuielile ocazionate de întocmirea lucrării nu sunt condiționate de valoarea despăgubirilor solicitate sau acordate, activitatea experților raportându-se la alte criterii, cum ar fi numărul suprafețelor de teren, amplasament, obiective fixate etc.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba în parte sentința apelantă, în sensul că va obliga S. R. – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București să plătească reclamantei suma de 12.380 euro cu titlu de despăgubiri civile, în loc de 13.632 euro.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Pârâtul a suportat în apel cheltuieli în sumă de 600 lei, reprezentând onorarii provizorii experți achitate conform ordinelor de plată de la filele 152-154 dosar, motiv pentru care, în baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, va obliga reclamata să plătească acestuia suma arătată mai sus.
Prin încheierea de ședință din data de 08 decembrie 2015, instanța a încuviințat onorariile definitive solicitate de experții M. A.-M. și C. Stelică, în cuantum de 700 lei, respectiv 850 lei, și a pus în vedere apărătoarei apelantului să achite acestora diferențele rămase neplătite, în cuantum de 500 lei, respectiv 650 lei.
Până la data pronunțării, aceste sume nu au fost achitate, nefiind depuse ordinele de plată, așa încât Curtea va obliga pârâtul apelant, în baza art. 23 din OG nr. 2/2000, să plătească în contul expertei M. A.-M. suma de 500 lei, iar în contul expertului C. Stelică suma de 650 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Admite apelul declarat de pârâtul S. R. – Ministerul Transporturilor - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București, CUI_, cu sediul în municipiul București, .. 38, sector 1, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în .. 19, județul Iași, împotriva sentinței nr. 1413 din 12 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă – în dosarul nr._ , reclamantă intimată fiind P. Șcheia, cu sediul în comuna Șcheia, ., județul Suceava, C._.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 1413 din 12 septembrie 2014 a Tribunalului Suceava, în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 12.380 euro, în echivalent lei la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile (în loc de 13.632 euro).
Obligă reclamanta să plătească pârâtului apelant suma de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din apel.
Obligă pârâtul-apelant să plătească în contul expertei M. M. A. suma de 500 lei, iar în contul expertului C. Stelică suma de 650 lei, cu titlu de diferență onorar rămasă neachitată, ambii experți legitimați în cadrul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
Redactat A.C.
Judecător fond L. A.
Tehnoredactat Dir.E.
4 ex. / 17 februarie 2016
| ← Expropriere. Decizia nr. 67/2016. Curtea de Apel SUCEAVA | Expropriere. Decizia nr. 146/2016. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
