Expropriere. Decizia nr. 146/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Comentarii

0

Decizia nr. 146/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 146/2016

Dosar nr._ - expropriere -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 146

Ședința publică din 11 februarie 2016

Președinte M. M.-C.

Judecător A. Ș. F.

Grefier Ș. N.

Ministerul Public este reprezentat de procuror A. G.

de la P. de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul T. A., domiciliat în comuna Șcheia, ., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură „C. D. A.” din comuna Șcheia, ., județul Suceava, și de pârâtul S. R. – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în municipiul Iași, .. 19, județul Iași, prin reprezentanții legali, împotriva sentinței nr. 1873 din 25 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția I civilă – în dosarul nr._ 2013.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat C. D. A., pentru reclamantul apelant și avocat R. S., cu delegație de substituire pentru avocat N. L., pentru pârâtul apelant, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-au achitat diferențele de onorarii cerute apelantului pârât la termenul anterior, iar avocat R. S., pentru pârâtul apelant, depune la dosar obiecțiuni la suplimentul la raportul de expertiză, solicitând încuviințarea acestora.

Instanța comunică obiecțiunile depuse la dosar apărătorului reclamantului apelant.

Avocat R. S., pentru pârâtul apelant, solicită încuviințarea obiecțiunilor.

Avocat C. D. A., pentru reclamantul apelant, solicită respingerea obiecțiunilor, efectuarea unui nou supliment la raportul de expertiză nefiind utilă soluționării cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea obiecțiunilor formulate, în sensul completării suplimentului la raportul de expertiză.

Instanța apreciază că nu este necesară efectuarea unui nou supliment la raportul de expertiză pentru a se răspunde obiecțiunilor formulate de pârâta apelantă, aceste obiecțiuni urmând a fi analizate cu prilejul soluționării apelului. Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Avocat C. D. A., pentru reclamantul apelant, pune concluzii de admitere a apelului, admiterea contestației, în sensul anulării în parte a hotărârii Comisiei de verificare a drepturilor de proprietate și acordare a despăgubirilor a Comunei Șcheia, cu privire la despăgubirile acordate, respectiv la obligarea expropriatorului să achite o despăgubire în sumă de 10.921 euro aferentă suprafeței de teren expropriată și a sumei de 700 euro reprezentând contravaloarea terenului destinat drumului de acces necesar asigurării folosirii terenului rămas neexpropriat. Solicită a se observa că valorile cuprinse în Suplimentul la raportul de expertiză, de 244 euro, respectiv 16 euro, nu reprezintă valoarea de piață a imobilului expropriat, ci prețul informativ pentru stabilirea pragului minim de preț la transferul dreptului de proprietate, din calculatorul notarial valabil pentru județul Suceava.

Apărătorul reclamantului apelant solicită a se observa că lotul rămas neexpropriat suferă o scădere de valoare egală cel puțin cu valoarea de piață a suprafeței necesară efectuării drumului de acces, calculată de comisia de experți la suma de 700 euro, ce reprezintă o pagubă certă, pe care pârâtul a creat-o reclamantului. Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond. Depune note de concluzii scrise.

Avocat R. S., pentru pârâtul apelant, pune concluzii de admitere a apelului Statului, schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii contestației, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experți. Învederează instanței că experții trebuiau să aibă în vedere prețurile cu care se vând imobilele, rezultate din tranzacțiile atestate de contractele autentice de vânzare cumpărare depuse la dosar.

Cu privire la apelul declarat de reclamantul T. A., pune concluzii de respingere a acestuia, pentru aceleași considerente arătate anterior.

Avocat C. D. A., pentru reclamantul apelant, solicită respingerea apelului formulat de pârâtul S. R., ca nefondat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a apelului Statului R., în sensul respingerii contestației formulate de T. A.. Solicită respingerea apelului formulat de reclamant.

S-au declarat dezbaterile închise.

CURTEA,

Asupra apelurilor de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr._ la data de 26 iunie 2012, reclamantul T. A. a chemat în judecată pe pârâții S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, . și . - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia, solicitând să se verifice temeinicia hotărârii nr. 195 din 25.01.2012 dată în dosarul nr. 168/2011 de către Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a Comunei Șcheia, cu privire la cuantumul despăgubirilor, acestea fiind calculate la un preț mult inferior față de prețul de piață, a valorii de înlocuire și a prețului solicitat și să se dispună anularea parțială a hotărârii sub aspectul despăgubirilor acordate și obligarea expropriatorului S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, la plata acestora raportat la prețul de piață al imobilului expropriat de 28 euro/mp, în sumă totală de 22.820 Euro; cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că prin hotărârea nr. 195 din 25 ianuarie 2012 s-a dispus exproprierea suprafeței de 815 mp, identică cu parcela nr._, rezultată din dezmembrarea parcelei nr._ din C.F. nr._ a Comunei Cadastrale Șcheia.

Imobilul a fost expropriat conform H.G. nr. 614/2011 (poziția nr. 286 din anexa la hotărâre) privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul „Variantei de ocolire a municipiului Suceava, KM 0+000-Km 13+173”. Prin procesul verbal nr. 195/25.01.2012 a Comisiei de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a Comunei Șcheia s-a constatat atât neacceptarea cuantumului despăgubirilor acordat de expropriator, cât și faptul că a solicitat plata sumei la 2.800 euro pe ar de teren expropriat, în sumă totală de 22.820 euro. Despăgubirea a fost stabilită la suma de 1.006 lei pentru suprafața de teren expropriată, expropriatorul având în vedere valoarea minimă de impozitare cuprinsă în Grila Camerei Notarilor Publici la vânzarea de imobile și nu prețul de piață al imobilului supus exproprierii.

A invocat art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii 255/2010, art.16 din Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. 3 din Constituția României, art. l din Protocolul I adițional la Convenția E.D.O., decizia nr. 9760/2.12.2009 a Î.C.C.J.

Contestația vizează și solicitarea de expropriere suplimentară a suprafeței de teren ocupată efectiv pentru viitoarea șosea de centură și care va fi deservită acesteia și a suprafeței de circa 1000 mp rămasă de o parte a șoselei de centură, care nu mai are nicio cale de acces și care nu mai poate fi folosită în niciun fel.

A solicitat, în situația în care instanța de judecată stabilește că nu se impune exproprierea suprafeței sus menționate, acordarea unei despăgubiri reprezentând diminuarea valorii terenului, atât pentru suprafața de 1000 mp, cât și pentru cealaltă suprafață rămasă de circa 3.000 mp.

Expropriatorul nu a realizat și nu i-a prezentat un raport de evaluare sau o schiță topo-cadastrală din care să vadă exact situația terenului rămas neexpropriat, dar la o simplă vedere, acesta a considerat că doar suprafața acoperită de asfalt constituie suprafața expropriată, nu și suprafața care deservește șoseaua și anume: refugiul, scurgerea și canalele existente și care îi ocupă o suprafață de 10 ari, pe care nu o mai poate folosi. Conform art. 24 alin. 4 din Legea nr. 33/1994 „în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei suprafețe de teren, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar va dispune exproprierea totală”. Conform rapoartelor de expertiză care s-au întocmit pentru terenurile vecine, prețul de piață este situat între minim 15 și maxim 45 de Euro.

În drept, a invocat Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 alin. 1 lit. f Cod procedură civilă.

La data de 4 octombrie 2013, reclamantul a depus precizări la acțiune prin care a arătat că suma solicitată cu titlu de diminuare a valorii terenului rămas în urma exproprierii este de 3000 Euro.

Prin încheierea de ședință din data de 4 decembrie 2012, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei ., prin Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor și a dispus scoaterea acesteia din cauză, în calitate de pârâtă.

Tot astfel, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . și a dispus scoaterea acesteia din cauză, în calitate de pârâtă.

Pârâtul S. R. a depus întâmpinare prin care a arătat că este neîntemeiată pretenția reclamantului privind exproprierea unei suprafețe suplimentare de cca. 1000 mp din . deținea în proprietate pe amplasamentul în litigiu, pretenție motivată prin prisma faptului că respectiva parcelă ar deveni inutilizabilă după construirea șoselei de centură.

Astfel, potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere numai sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate, iar potrivit art. 22 alin. 3 acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Având în vedere faptul că Legea nr. 255/2010 constituie o lege specială în materia exproprierii și reglementează o procedură derogatorie de la procedura de drept comun prevăzută de Legea nr. 33/1994, consideră pârâtul că dispozițiile acestui din urmă act normativ sunt aplicabile în prezenta cauză numai în măsura în care legea specială nu cuprinde prevederi derogatorii. Cum însă, dispozițiile art. 22 alin. 1 și 3 din Legea nr. 255/2010 limitează obiectul contestației împotriva hotărârii expropriatorului, precum și competența instanței de judecată doar la verificarea cuantumului despăgubirii, precizând expres că dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în ceea ce privește stabilirea despăgubirii rezultă că, în conformitate cu principiul priorității legii speciale, reglementarea din art. 24 alin. 4 al Legii nr. 33/1994 privind posibilitatea instanței de a aprecia asupra caracterului total sau parțial al exproprierii nu își găsește aplicarea.

Nici pe fond nu este întemeiată pretenția reclamantului privind exproprierea unei suprafețe suplimentare de cca. 1000 mp teren din . mp evidențiată în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1680/2006, dat fiind faptul că suprafața rămasă neexpropriată, amplasată de o parte și de alta a șoselei de centură în două parcele de 2682 mp și respectiv 1403 mp, poate fi utilizată în continuare ca teren arabil conform categoriei de folosință existente la data exproprierii, această suprafață nefiind afectată de lucrările de investiții executate de expropriator.

Cuantumul despăgubirii acordate a fost stabilit în conformitate cu criteriile prevăzute de Legea nr. 255/2010 și de Normele Metodologice de aplicare a acestei legi. Astfel, potrivit art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 7 și 8 din lege, sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici potrivit art. 77¹ alin. 5 din Codul fiscal. Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România – ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. 7 din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77¹ alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu dispozițiile legale sus menționate, prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C. C., valoarea terenului expropriat a fost stabilită la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Șcheia. Nu este întemeiată pretenția reclamantului privind plata unei despăgubiri în sumă de 28 euro/mp, dat fiind faptul că, potrivit raportului de evaluare întocmit de evaluator C. C., terenul în cauză este situat în extravilanul comunei Șcheia, are destinația de teren arabil, nu beneficiază de nicio utilitate, cum ar fi, racordurile la rețeaua de energie electrică, de apă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune fiind inexistente, iar distanța față de mijloacele de transport în comun și de unitățile comerciale din zonă este de peste 500 m. Față de elementele de individualizare sus menționate și față de faptul că la data exproprierii piața imobiliară din zonă suferise un declin accentuat, ofertele de cumpărare fiind reduse, iar prețurile de vânzare fiind mult mai mici decât cele practicate în anii 2008-2009, a apreciat că despăgubirea solicitată de reclamant este nejustificată.

Nu este întemeiată nici pretenția reclamantului privind plata unei despăgubiri ca urmare a diminuării valorii terenului rămas în patrimoniul său după expropriere, deoarece parcelele care nu au format obiectul exproprierii nu sunt afectate sub aspectul posibilităților de utilizare, iar valoarea acestora nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, a sporit ca urmare a construirii șoselei de centură în imediata lor vecinătate. A depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate.

În cauză, s-a încuviințat proba cu înscrisuri și cu o expertiză topografică, cadastrală și evaluatorie, ce a fost efectuată de o comisie formată de trei experți, respectiv, L. Lucușor Meletie, S. C. și M. A..

La data de 10 februarie 2013, prin cerere scrisă, reclamantul T. A. a formulat precizări la acțiune prin care și-a restrâns pretențiile aferente primului capăt de cerere la suma de 20.375 Euro (2500 euro pe arul de teren expropriat).

Prin sentința civilă nr. 1873 din 25 octombrie 2013 Tribunalul Suceava – Secția Civilă – a admis acțiunea așa cum a fost restrânsă, în parte și, în consecință, a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 195 din data de 25 ianuarie 2012 a Comisiei de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia, județul Suceava și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1923 Euro în echivalent lei la cursul oficial al BNR din ziua plății efective, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat constând din suprafața de 815 mp teren arabil (nr. cadastral_), învecinat cu M. D. la nord, imobilul cu nr. cadastral_ - proprietatea lui T. A. la Est, E. și Ș. A. la Sud și imobilul cu nr. cadastral_ - proprietatea lui T. A. la Vest, imobil situat în extravilanul comunei Șcheia, jud. Suceava, așa cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică de la fila 106 dosar; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate; a dispus obligarea pârâtului să achite reclamantului suma de 103,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, admise în parte.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin hotărârea nr. 195 din data de 26 ianuarie 2012 a Comisiei de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor a Comunei Șcheia, județul Suceava, s-a dispus exproprierea suprafeței de 815 mp teren arabil (nr. cadastral_), învecinat cu M. D. la nord, imobilul cu nr. cadastral_ - proprietatea lui T. A. la Est, E. și Ș. A. la Sud și imobilul cu nr. cadastral_ - proprietatea lui T. A. la Vest, imobil situat în extravilanul comunei Șcheia, jud. Suceava, așa cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică de la fila 106 dosar și acordarea despăgubirilor în valoare de 1006 lei reclamantului T. A., proprietarul suprafeței expropriate, imobilul fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1680/15 august 2006 la B.N.P. M. E. B. din Suceava.

Imobilul a fost expropriat în temeiul art. 1 din H.G nr. 743/2010, modificată și completată prin H.G. nr. 614/16 iunie 2011 prin care s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Varianta de ocolire Suceava”, expropriator fiind S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, iar potrivit art. 22 alin. 3 din lege, acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 (legea-cadru generală în materie de expropriere) la care Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, deci aplicabil în cauză, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța de judecată, trebuie să țină seama de prețul la care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile aduse de aceștia.

Prin decizia nr. 9760/02.XII.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București s-a stabilit că „sintagma prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială prevăzută de art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unei constrângeri exagerate”.

Art. 27 din Legea nr. 33/1994, la care de asemenea Legea specială nr. 255/2010 face trimitere, stabilește că pentru fixarea despăgubirii, instanța compară rezultatul expertizei cu ofertele și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

În considerarea deciziei nr. 395 din data de 1 octombrie 2013 a Curții Constituționale (M. Of. nr. 685/7 noiembrie 2013), care a analizat excepția de neconstituționalitate a art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, a reținut prima instanță că despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piață a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană realizării efective a exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparație completă și integrală pentru cel expropriat, cu corectivul prevăzut de art. 27 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.

În speță, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 1006 lei pentru suprafața de 815 mp teren, prin precizările la acțiune din data de 18 februarie 2013, reclamantul a pretins suma totală de_ Euro pentru primul capăt de cerere, iar prin raportul de expertiză întocmit inițial în cauză de către comisia de experți formată din expert L. Lucușor Meletie, S. C. și M. A., suprafața de teren expropriată a fost evaluată la suma de 0,50 Euro/mp conform „calculatorului notarial 2012”, rezultând o valoare totală a terenului expropriat de 407,50 Euro, pentru un curs valutar de 4,_ RON/E, echivalentul în lei fiind 1787 lei și la suma de 1923 Euro pentru suprafața de 815 mp teren (2,36 Euro/mp), prin raportare la prețul stabilit după Standardele Internaționale IVS la data întocmirii raportului de expertiză, 15 februarie 2013.

Expertul desemnat din partea reclamantului, S. C., și-a însușit inițial concluziile și valorile stabilite prin raportul de expertiză întocmit împreună cu experții L. Lucușor Meletie și M. A., iar apoi a făcut un raport de expertiză separat depus în data de 11 octombrie 2013, în care a arătat că valoarea suprafeței de teren expropriate de 815 mp prin raportare la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel conform calculatorului notarial pentru județul Suceava determinat la data întocmirii raportului de expertiză, 25 septembrie 2013 pentru un curs valutar de 4.4711 lei/Euro este de 0,50 Euro/mp pentru teren extravilan arabil, prețul fiind de 408 Euro - 1824 lei. Tot în același raport de expertiză separat, expertul S. C. a arătat că valoarea de piață unitară a terenului expropriat, conform Standardelor de Evaluare IVS, la data întocmirii raportului - 25 septembrie 2013, curs valutar 4.4711 lei/Euro este de 13,10 Euro/mp (58,57 lei/mp), expertul parte concluzionând că valoarea de piață a terenului expropriat este de_ Euro~_ lei.

A reținut prima instanță că, fără a absolutiza efectele pe care un punct de vedere majoritar ar trebui să le aibă în astfel de situații, pentru valoarea terenului expropriat, prin raportul de expertiză întocmit inițial, cei trei experți au avut un punct de vedere comun și au stabilit că valoarea de piață unitară a terenului expropriat de 815 mp este de 1923 Euro (2,36 Euro/mp) prin raportare la prețul stabilit după Standardele Internaționale IVS la data întocmirii raportului de expertiză, 15 februarie 2013, și la criteriile prevăzute de 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, au făcut o analiză de piață imobiliară a zonei, arătând că la data întocmirii raportului, piața imobiliară se află în stagnare, iar la data convocării sale în vederea expertizei dispuse în cauză, reclamantul era obligat să prezinte comisiei de experți dovezi din care să rezulte prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză și anume, contracte de vânzare-cumpărare, dar nu a oferit niciun exemplu de tranzacție concretă similară ori comparabilă care să îi susțină punctul de vedere la data convocării în vederea expertizei dispuse în cauză.

S-a reținut că în suplimentul la raportul de expertiză întocmit la data de 11 octombrie 2013, expertul S. C. a susținut un punct de vedere cu totul diferit de cel din expertiza inițială, întocmită, semnată și însușită de toată comisia de experți, în care a arătat că valoarea de piață a terenului expropriat, la data de 25 septembrie 2013, în suprafață de 815 mp, este de_ Euro (13,10 Euro/mp), conform Standardelor Internaționale de Evaluare IVS, prin comparația ofertelor în vederea vânzării, dar arată că nu s-au găsit tranzacții.

Tribunalul a constatat că în suplimentele la raportul de expertiză au fost formulate puncte de vedere comune de doi dintre cei trei experți desemnați, cel de-al treilea expert venind cu un punct de vedere diferit, cuantumul despăgubirilor indicate de acesta fiind superior.

Față de situația concretă astfel relevată, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, instanța de fond a apreciat ca fiind corect punctul de vedere exprimat de către comisia de experți prin raportul de expertiză întocmit la data de 15 februarie 2013, în ceea ce privește despăgubirile cuvenite pentru terenul expropriat de 815 mp în cuantum de 1923 Euro, sumă care nu este mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, așa cum prevăd dispozițiile alin. 2 din același text de lege și care respectă criteriile prevăzute de art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994.

Tribunalul a înlăturat concluziile suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expertul S. C. în care se arată că valoarea de piață a terenului expropriat la data de 25 septembrie 2013 în suprafață de 815 mp este de_ Euro (13,10 Euro/mp), conform Standardelor Internaționale de Evaluare IVS, prin comparația ofertelor în vederea vânzării, având în vedere că reclamantul nu a depus la dosar dovezi concrete în sprijinul afirmațiilor sale, iar în suplimentul la raportul de expertiză se arată că nu au fost găsite tranzacții concrete similare ori comparabile încheiate la acest preț și nu s-a făcut dovada că vreuna dintre ofertele anexate la suplimentul la raportul de expertiză s-a materializat, prin încheierea unor oferte concrete.

Metoda comparației prin limitare și metoda comparației directe nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui care urmează a fi expropriat. În condițiile în care expertul a analizat în cadrul ,,metodei comparației directe” ofertele de vânzare, și nu vânzările efective, instanța nu a ținut seama, la stabilirea despăgubirilor, de suplimentul la raportul de expertiză astfel întocmit. Sintagma ,,prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ teritorială, dată fiind inevitabila negociere dintre vânzător și cumpărător, prețul solicitat fiind întotdeauna mai mare.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat ca fiind real cuantumul despăgubirii stabilit de experți prin raportul de expertiză inițial, de 1923 Euro pentru suprafața expropriată de 815 mp, fiind vorba de un teren arabil extravilan, imobilele cele mai apropiate sunt situate la o distanță de 316,73 mp față de laturile suprafeței expropriate și concluziile din analiza pieței imobiliare făcută de comisia de experți, din care rezultă că piața imobiliară în acea zonă este blocată la data întocmirii raportului de expertiză, iar în ceea ce privește cuantumul daunelor provenite din câștigul nerealizat de reclamant din punct de vedere al terenului privit ca investiție, comisia de experți a reținut că acestea nu pot fi identificate, în condițiile actuale de piață imobiliară și criză economică, iar instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză cu privire la acest aspect pentru considerentele de fapt și de drept evocate mai sus.

A reținut prima instanță că reclamantul a mai solicitat exproprierea suprafeței afectată în fapt exproprierii și a suprafeței de circa 1000 mp rămasă în urma exproprierii care nu mai poate fi folosită conform destinației, fiind un loc înfundat, fără nicio cale de acces și obligarea expropriatorului la plata despăgubirilor pentru aceste suprafețe raportat la prețul de piață de 28 Euro/mp.

Tribunalul a reținut că sesizarea instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum în mod expres prevede art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010. În această materie, competențele instanței de judecată sunt limitate, în ipoteza în care este sesizată de persoana expropriată, exclusiv la cenzurarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul ce-i aparține.

Prin urmare, instanța de fond a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

S-a mai reținut că a solicitat reclamantul obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii, atât pentru suprafața de 1000 mp, cât și pentru cealaltă suprafață rămasă de circa 3000 mp, iar prin precizările la acțiune din data de 4 octombrie 2012, a arătat că suma solicitată cu titlu de diminuare a valorii terenului rămas în urma exproprierii este de 3000 Euro.

În raportul de expertiză tehnică judiciară din data de 21 februarie 2013 s-a arătat că certificarea caracterului de investiție al terenurilor, la data exproprierii sau la data întocmirii raportului, nu se susține și nu au fost identificate daune provenite din câștigul nerealizat de reclamant, din punct de vedere al terenului privit ca investiție, în condițiile actuale de piață imobiliară și criză economică.

În raportul de expertiză s-a arătat că prin expropriere, loturile rămase neexpropriate, respective lotul 1 - arabil, 2682 mp, căruia i s-a atribuit numărul cadastral_ și lotul 3 - arabil, 1403 mp, căruia i s-a atribuit nr. cadastral_ au suprafețe suficient de mari pentru a putea fi folosite conform categoriei de folosință ,,arabil” și că prin expropriere, lotul nr. 3 - arabil, căruia i s-a atribuit nr._, a rămas fără cale de acces, suprafața necesară pentru execuția unui nou acces din DN 17, prin servitute de trecere peste terenurile amplasate între DN 17 și lotul 3, fiind de 53,06 mp. Tot în raportul de expertiză s-a arătat că daunele provenite din câștigul nerealizat se identifică numai în cazul lotului 3 - arabil, 1403 mp, deoarece acesta a rămas fără cale de acces în urma exproprierii.

Tribunalul a constatat că temeiul juridic pentru acest capăt de cerere este răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 1385 cod civil (în vigoare la data exproprierii) și art. 1386 alin. 2 Cod civil.

Tribunalul a constatat că în cuantumul despăgubirii sunt incluse daunele efective, certe, cunoscute și determinate sau determinabile la momentul exproprierii, iar nu și daunele viitoare, incerte și care nu pot fi determinate sau determinabile la momentul exproprierii.

Nici prin cerere, nici prin precizările la acțiune ulterioare, reclamantul nu a indicat care este prejudiciul efectiv suferit ca urmare a exproprierii suprafeței de teren de 815 mp și data producerii acestui prejudiciu, suplimentar față de valoarea de piață a imobilului, având în vedere că nu a dovedit că terenul a fost expropriat în fapt anterior hotărârii nr. 195 din data de 21 ianuarie 2012 a Comisiei de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare Despăgubirilor Șcheia, iar transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii, după cum rezultă din dispozițiile art. 9 alin. 4 din Legea nr. 255/2010.

Din raportul de expertiză a rezultat că în urma exproprierii, loturile rămase neexpropriate de 2682 mp și 1403 mp sunt suficient de mari pentru a fi folosite în continuare conform categoriei de folosință ,,arabil”, iar daune provenite din câștigul nerealizat se identifică numai în cazul lotului 3 - arabil de 1403 mp deoarece acesta a rămas fără acces în urma exproprierii.

Tribunalul a reținut că nu poate fi obligat expropriatorul la plata sumelor reprezentând câștigul nerealizat pentru suprafața de 1403 mp, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că i s-a produs vreun prejudiciu concret suplimentar ca urmare a diminuării terenului ca efect al exproprierii suprafeței de 815 mp, data producerii acestui prejudiciu și perioada pentru care solicită despăgubirile și nici nu a dovedit că a arendat sau a închiriat terenul anterior exproprierii, veniturile realizate și faptul că, după exproprierea imobilului, nu a mai putut să arendeze sau să cultive această suprafață de teren neexpropriată și nu a făcut dovada beneficiului nerealizat pentru această perioadă, așa cum prevăd dispozițiile art. 1169 din vechiul Cod civil, în vigoare la data introducerii contestației, iar prin intermediul despăgubirilor prevăzute de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/2004, nu se pot repara prejudiciile eventuale sau potențiale.

În ceea ce privește prejudiciul suferit de expropriat ca urmare a faptului că suprafața de 1403 mp arabil reprezentând lotul 3, a rămas fără cale de acces, fiind necesară crearea unui nou drum de acces din DN 17, prin servitute de trecere peste terenurile amplasate între DN 17 și lotul 3, iar suprafața necesară execuției unui nou drum de acces este de 53,06 mp, tribunalul a constatat că nu se pot acorda despăgubiri pentru acest capăt de cerere, prejudiciul produs reclamantului nefiind cert, atâta timp cât nu este sigur că acesta va realiza acest drum de acces și se va institui vreo servitute de trecere, dispozițiile art. 1385 alin. 2 Cod civil prevăzând că se pot acorda despăgubiri pentru un prejudiciu viitor doar dacă producerea lui este neîndoielnică, iar în raportul de expertiză se arată că, în principiu, construirea ,,variantei ocolitoare a municipiului Suceava” va conduce la dobândirea unui spor de valoare față de situația juridică actuală a terenului expropriat, cuantificarea sporului fiind imposibilă în prezent.

De asemenea, în suplimentul la raportul de expertiză din data de 19 septembrie 2013, experții L. Lucușor Meletie și M. A. au arătat că execuția drumului de acces nou va diminua suprafața reală rămasă a lotului 3 cu 53,06 mp, iar suprafața reală utilizabilă rămasă a lotului 3 va fi de 1350 mp, suficient de mare pentru utilizarea ulterioară exproprierii, terenul putând fi deci cultivat. Tot în suplimentul la raportul de expertiză s-a arătat că suprafața rămasă neexpropriată de 1403 mp poate suferi o scădere de valoare egală cu valoarea terenului de 53,06 mp necesar execuției unui nou drum de acces în cazul în care expropriatorul nu are prevăzut refacerea drumurilor de acces, fiind vorba, deci, de un prejudiciu eventual și nu cert.

Prin urmare, și acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă prin raportare la dispozițiile art. 23 alin. 3 și 34 din Legea nr. 255/2010, tribunalul a dispus obligarea pârâtului să achite reclamantului suma de 103,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând din plata onorariului pentru experții desemnați în cauză și a onorariului de avocat, cheltuieli de judecată ce au fost admise în parte, proporțional cu gradul de admitere al acțiunii, așa cum a fost restrânsă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul T. A. și pârâtul S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul T. A. a arătat că sentința apelată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză.

Astfel, în mod greșit instanța de fond a stabilit despăgubirile la suma de 1923 euro pentru suprafața de teren expropriată, însușindu-și raportul de expertiză inițial și înlăturând concluziile suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expertul S. C. întocmit la data de 25 septembrie 2013.

Așa cum a susținut atât în obiecțiunile la raportul de expertiză, cât și în obiecțiunile la suplimentul efectuat de experții L. Lucușor Meletie și M. A., metoda folosită pentru evaluarea terenului de cei doi experți, metoda costului standard, nu este o metodă recomandată de Standardele Internaționale de Evaluare, este o metodă care s-a folosit la începuturile dezvoltării pieței terenurilor (până în anul 2000). După anul 2000 în România există o piață dezvoltată a terenurilor, iar evaluarea acestora presupune o analiză atentă a unei diversități de factori și, din punct de vedere practic, poate fi cea mai dificilă dintre procedurile de evaluare.

Prin raportul de expertiză și prin suplimentul la raport efectuat și semnat doar de experții numiți mai sus, nu s-a răspuns la obiectivele propuse de reclamant și aceștia nu au stabilit prețul de piață al imobilului expropriat conform dispozițiilor art. 26 alin. l și 2 din Legea nr. 33/1994 și potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare 2011 și Ghidului metodologic de evaluare, intrate în vigoare la data de 1 ianuarie 2012.

A solicitat a se reține faptul că la obiectivul nr. 2 al reclamantului experții trebuiau să stabilească „valoarea de piață a proprietății expropriate având în vedere toți indicatorii de piață imobiliari - caracterul edilitar al zonei, utilitățile, natura zonei, oferta de proprietăți similare, cererea de proprietăți similare, echilibrul pieței, prețuri și chirii în zone similare, tendințe de piață imobiliară”.

Prin raportul și prin suplimentul efectuat de cei doi experți nu s-a răspuns la acest obiectiv încuviințat de instanță, experții ignorând atât dispoziția instanței, cât și normele legale și imperative prevăzute de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, cei doi experți nesocotind Standardele Internaționale de Evaluare ANEVAR 2012 și Ghidul metodologic de evaluare intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012.

Singura metodă aplicată în cauză care a răspuns obiectivului principal al reclamantului de stabilire a prețului de piață al terenului expropriat, metoda comparației directe, a fost cea a expertului parte din suplimentul la raportul de expertiză, prin care s-a stabilit o valoare de piață a terenului expropriat de 10.677 euro (47.736 lei).

În mod greșit au fost înlăturate concluziile acestui supliment la raportul de expertiză pe motiv că nu s-au depus la dosar dovezi concrete, că nu s-a făcut dovada că vreuna dintre ofertele anexate la supliment s-a materializat prin încheierea unor oferte concrete, iar această metodă, cea a comparației directe, nu se regăsește printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr. 33/1994, că sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ teritorială, dată fiind inevitabila negociere dintre vânzător și cumpărător, prețul solicitat fiind întotdeauna mai mare.

Practica judiciară a stabilit că nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 faptul că se folosesc de către experți oferte de vânzare, iar nu prețuri rezultate din contracte de vânzare - cumpărare.

Textul de lege se referă la „prețul cu care se vând imobilele de același fel”, ceea ce nu înseamnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare, în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile. Textul de lege se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să-și înstrăineze bunul.

Chiar dacă în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător prețul poate să scadă, diferența nu poate fi semnificativă, iar expertul parte S. C. a ținut cont de acest aspect la efectuarea suplimentului.

Referitor la lipsa dovezilor prezentate de reclamant la care face referire instanța de fond, acestea au fost prezentate instanței odată cu obiecțiunile la raportul de expertiză (expertiza din dosarul nr._ a Tribunalului Suceava, sentința din acest dosar, raportul de expertiză, suplimentul și sentința din dosarul nr._/86/2011 etc.) dar ele au fost ignorate atât de către cei doi experți care nu și-au îndeplinit obligația de a studia dosarul cauzei, cât și de instanța de judecată.

Comparația directă se utilizează pentru evaluarea terenurilor libere sau care sunt considerate a fi libere pentru scopul evaluării. Valoarea de piață a terenului se obține din dovezile de piață ale prețurilor de tranzacționare ale unor terenuri similare, respectiv valoarea de piață poate fi obținută în urma analizei prețurilor de piață ale terenurilor libere comparabile, din aceeași arie de piață, care au fost tranzacționate la o dată apropiată de data evaluării, sau în urma analizei prețurilor cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile. Analiza acestor prețuri este urmată de efectuarea unor corecții ale prețurilor terenurilor libere comparabile, pentru a cuantifica diferențele dintre prețurile plătite, cerute sau oferite pe unitatea de suprafață, cauzate de diferențele între caracteristicile specifice ale terenurilor și tranzacțiilor cu acestea. Opinia finală asupra valorii de piață se va face în urma reconcilierii prețurilor unitare corectate și va fi exprimată ca o valoare singulară sau ca un interval al prețurilor unitare corectate.

Abordarea prin comparația vânzărilor este metodologia preferată pentru obținerea unei concluzii asupra proprietății imobiliare, mai ales atunci când există suficiente vânzări de parcele similare de teren pentru a se aplica comparația directă. Comparația este tehnica cea mai utilizată pentru evaluarea terenului liber.

În susținerea celor arătate a solicitat a se avea în vedere și expertizele efectuate în cauze similare depuse la dosar.

Chiar dacă în raportul de expertiză inițial expertul S. C. a avut un punct de vedere comun cu ceilalți doi experți, instanța de judecată a admis obiecțiunile la raport, iar expertul parte S. C. a arătat că metoda folosită în raportul inițial, metoda costului standard, nu este o metodă recomandată de Standardele Internaționale de Evaluare, este o metodă care s-a folosit la începuturile dezvoltării pieței terenurilor (până în anul 2000) și a stabilit prețul de piață al imobilului expropriat, după metoda comparației directe, recunoscută și recomandată de normele internaționale de evaluare ANEVAR.

Sentința apelată este netemeinică și nelegală și sub aspectul constatării că, capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri suplimentare reprezentând contravaloarea terenului destinat drumului de acces de 53,06 mp, necesar asigurării folosirii lotului 3 arabil, ar avea ca temei juridic răspunderea civilă delictuală și nu art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind respins ca neîntemeiat.

Așa cum a arătat în cererea de chemare în judecată potrivit art. 18 din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, „în situația în care persoana îndreptățită nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face referire despre această situație în procesul verbal, arătând că persoana îndreptățită este în drept să se adreseze instanței de judecată în condițiile prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică”.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea ce se acordă expropriatului se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată trebuie să țină cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și din daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Din raportul de expertiză rezultă că lotul rămas neexpropriat în suprafață de 1403 mp suferă o scădere de valoare egală cel puțin cu valoarea de piață a suprafeței necesară efectuării drumului de acces de 53,06 mp, suprafața reală utilizabilă rămasă fiind de 1.350 mp.

A considerat că prejudiciul real adus proprietarului include și valoarea terenului destinat drumului de acces de 53,06 mp calculat la prețul de piață de 13,10 euro pe mp stabilit de expertul S. C., în sumă de 734,38 euro și se circumscrie prejudiciului real adus proprietarului prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind un prejudiciu cert și nu eventual, cum greșit a reținut instanța de fond.

În mod greșit și nelegal instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 103,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu gradul de admitere a acțiunii, reținând ca temei legal art. 274 Cod procedură civilă.

Instanța de fond a reținut greșit temeiul de drept prevăzut de 274 Cod procedură civilă, pentru reducerea cheltuielilor de judecată raportat la gradul de admitere a acțiunii. Art. 274 nu prevede acest lucru, ci art. 276 Cod procedură civilă.

Conform art. 274 Cod procedură civilă „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.

Conform prevederilor referitoare la cheltuielile de judecată, vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în prezenta cauză nu permitea reducerea acestor cheltuieli de judecată, ci doar compensarea acestora conform art. 276 Cod procedură civilă.

În prezenta cauză nu se impunea nici compensarea cheltuielilor în condițiile în care părțile nu au fost obligate reciproc, problema compensării punându-se doar în situația în care pârâtul ar fi făcut cerere reconvențională sau altă cerere incidentală, iar aceasta ar fi fost admisă în tot sau în parte.

În concluzie, conform art. 274 Cod procedură civilă, instanța de fond trebuia să acorde în totalitate cheltuielile de judecată, în sumă totală de 3.270 lei.

Pârâtul S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a arătat că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârilor de expropriere, concluzia contrară a instanței de fond fiind nelegală.

În acest sens, potrivit art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 7 și 8 din Legea nr. 255/2010 sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77¹ alin. 5 din Codul fiscal.

Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. 7 din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77¹ alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu dispozițiile legale sus menționate, prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C. C. valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile situate în extravilanul corn. Șcheia.

Dispozițiile Legii nr. 255/2010 reprezintă norme speciale în materia exproprierii întrucât vizează doar exproprierile necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la art. 1 din lege, în timp ce Legea nr. 33/1994 instituie, în aceeași materie, norme cu caracter general, aplicabile oricărei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică cu privire la care nu există reglementări derogatorii, iar prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză potrivit principiului „specialia generalibus derogant”. Împrejurarea că art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 conține o trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 nu justifică aprecierea instanței de fond în sensul că nu ar fi aplicabile criteriile de evaluare prevăzute de legea specială, ci acelea reglementate de legea generală, concluzia contrară fiind justificată de faptul că în privința reglementărilor din legea generală (art. 21-27) textul art. 22 alin. 3 din legea specială stipulează în mod expres că ele sunt aplicabile doar sub aspectul soluționării acțiunilor prin care se contestă hotărârile de expropriere, adică sub aspect procedural.

Consideră că valoarea despăgubirilor cuvenite a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative în raport de prețurile estimate prin expertiza notarială valabilă la data emiterii hotărârii de expropriere, context în care cererea de anulare a acestei hotărâri nu se justifica a fi admisă.

Fără temei a reținut instanța de fond că valoarea stabilită prin raportul inițial de expertiză efectuat în cauză ar reprezenta valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data exproprierii și că aceasta ar fi fost calculată conform exigențelor impuse de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.

Potrivit textului de lege sus menționat, la calculul cuantumului despăgubirii experții, precum și instanța de judecată, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.

În speță, la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate și identificate niciun fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.

Nu există nicio probă și niciun indiciu din care să rezulte că prețurile menționate în anunțurile de vânzare ar corespunde cu prețurile de tranzacționare efectivă, neputându-se reține că cele dintâi ar avea un caracter cert în contextul în care ele pot forma obiectul unor negocieri între proprietar și potențialii cumpărători sau pot fi influențate de evoluția pieței imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei și data încheierii tranzacției efective. Așa fiind, ignorarea prețurilor indicate în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate fi justificată prin prisma faptului că prețurile din contracte ar fi fictive, așa cum au insinuat experții, aceasta întrucât caracterul fictiv sau simulat al prețurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar potrivit art. 1173 alin. 1 din vechiul Cod civil (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare la care trebuiau să se raporteze experții) actele autentice au deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.

Contrar celor reținute de experți, există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de circulație în concordanță cu dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, sens în care a exemplificat următoarele: contractul de vânzare cumpărare nr. 3736 din 20 noiembrie 2009, contractul de vânzare cumpărare nr. 1967 din 25 august 2008, contractul de vânzare cumpărare nr. 1869 din 7 aprilie 2008, contractul de vânzare – cumpărare nr. 1750 din 28 aprilie 2009.

Tranzacțiile sus-menționate atestă, pentru terenurile situate pe raza comunei Șcheia, o valoare de circulație medie mult mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză, valoarea practicată într-o perioadă în care piața imobiliară era mult mai activă decât la data exproprierii, ceea ce înseamnă că metoda pentru care au optat experții (respectiv comparația directă doar cu oferte de vânzare, nu și cu oferte de cumpărare sau de tranzacții efective) nu reflectă situația reală a prețurilor practicate pe piața imobiliară și că nu se justifică în cauză valorificarea concluziilor raportului de expertiză.

În consecință, pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 era necesar să fie avute în vedere prețurile concrete de tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelei în discuție să se raporteze la aceste prețuri, obiecțiunile formulate în acest sens la instanța de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.

În subsidiar, având în vedere faptul că acțiunea dedusă judecății a fost admisă doar în parte, că reclamantul a renunțat la parte din pretențiile sale ulterior comunicării cererii de chemare în judecată și că valoarea despăgubirilor acordate este mai mică decât cea solicitată de reclamant, în cauză se impunea aplicarea art. 276 Cod procedură civilă, cu consecința diminuării cheltuielilor de judecată suportate de reclamant și stabilite în sarcina pârâtului proporțional cu limitele în care pretențiile reclamantului au fost încuviințate, cu precizarea că din această perspectivă dispozițiile legale incidente sunt cele ale art. 276 Cod procedură civilă, iar nu cele ale art. 274 din același cod, la care se referă motivarea primei instanțe.

Prin decizia civilă nr. 15 din 21 ianuarie 2014 Curtea de Apel Suceava – Secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul S. R. și a admis apelul declarat de reclamantul T. A., în sensul că a schimbat, în parte, sentința civilă nr. 1873 din 25.10.2013 a Tribunalului Suceava, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 11.371,586 Euro în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății efective cu titlu de despăgubiri (în loc de suma de 1923 Euro) și suma de 534 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (în loc de 103,22 lei). Au fost menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea, analizând apelul declarat de reclamant, prin prisma motivelor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a reținut următoarele:

Prin memoriul de apel a fost exprimată nemulțumirea reclamantului apelant față de cuantumul despăgubirilor reținut de prima instanță din concluziile raportului de expertiză efectuat inițial în cauză, susținând acesta că stabilirea acestui cuantum se impunea a fi făcută în funcție de suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert S. C..

S-a reținut că în cauză a fost efectuat un prim raport de expertiză (f. 106-123 dosar fond) potrivit căruia, folosindu-se metoda costului standard, a fost evaluat terenul expropriat în suprafață de 815 mp la suma de 2,36 Euro/mp, respectiv suma totală de 1923 Euro.

Această metodă, a costului standard, nu este o metodă recomandată de Standardele Internaționale de Evaluare, fiind folosită la începuturile dezvoltării pieței terenurilor (până în anul 2000).

Prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert S. C. (f. 296-316 dosar fond), folosindu-se metoda comparației directe sau a vânzărilor, avându-se în vedere patru proprietăți comparabile și aplicându-se corecțiile succesive în funcție de elementele de comparație stabilite prin Standardele Internaționale de Evaluare, prin raportare la prima proprietate comparabilă, pentru care a fost necesară cea mai mică corecție brută, s-a estimat valoarea de piață a imobilului expropriat la suma de 13,10 Euro/mp, respectiv suma totală de 10.676,5 Euro

Această ultimă metodă reflectă situația reală a pieței imobiliare din zonă și satisface exigențele art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt legale și sunt prevăzute de art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări corecte, și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate” (decizia civilă nr. 9760/2009 a Î.C.C.J.).

Premisa majoră a abordării metodei prin comparație directă, așa cum rezultă din conținutul suplimentului la raportul de expertiză, este aceea că valoarea de piață a unei proprietății imobiliare este în relație directă cu prețurile unor proprietăți competitive și comparabile.

Această abordare utilizează analiza pieții în vederea identificării de tranzacții ale unor proprietăți similare și comparării acestora cu subiectul de evaluat.

Astfel, prețurile și informațiile referitoare la tranzacțiile de terenuri similare sunt analizate, comparate și corectate în funcție de asemănare și diferențieri.

Într-adevăr, prin metoda comparației directe, valoarea de piață a terenului se obține din dovezile de piață ale prețurilor tranzacționate ale unor terenuri similare. Însă, în ipoteza în care nu există tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile sau când datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate, pentru evaluare se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecțiilor corespunzătoare.

Deci, în speță, în lipsa unei piețe de tranzacții imobiliare transparente și regulate, analiza de piață a fost făcută pe baza ofertelor supuse tranzacționării, efectuându-se corecțiile de rigoare.

În suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză, în dosarul de fond, la stabilirea despăgubirilor pentru imobilul expropriat, astfel cum s-a reținut mai sus, s-a aplicat metoda comparației directe sau a vânzărilor prin care s-a estimat valoarea de piață a imobilului avându-se în vedere patru proprietăți comparabile, aplicându-se corecțiile succesive în funcție de elementele de comparație stabilite prin Standardele Internaționale de Evaluare.

S-a optat pentru prima proprietate comparabilă, pentru care a fost necesară cea mai mică corecție brută. Expertul, constatând diferențe între cele două proprietăți, cea expropriată și cea comparabilă, a luat în considerare fiecare dintre diferențe, impactul acestora asupra valorii fiind luat în calcul și făcută ajustarea corespunzătoare, corectându-se prețul acestei comparabile.

Așa fiind, opțiunea instanței este pentru metoda prin comparația vânzărilor care reflectă situația reală a pieței imobiliare din zonă și satisface exigențele textului de lege menționat în sensul arătat mai sus, fiind, de altfel, în concordanță cu practica constantă în materie.

Deci, instanța a apreciat că prețul de 13,10 Euro/mp determinat prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert S. C. reprezintă o dreaptă despăgubire pentru reclamant, în sensul legii, prețul terenului expropriat fiind în cuantum de 10.676,5 Euro.

Critica vizând neacordarea de daune reprezentând valoarea unei suprafețe de 53,06 mp pe care se impune crearea unui drum de acces pentru folosirea lotului 3 este fondată.

Expertiza efectuată în cauză a evidențiat că lotul 3 de 1403 mp teren rămas în urma exproprierii, căruia i s-a atribui număr cadastral_, nu are acces la calea publică, putând fi folosit în continuare ca teren extravilan arabil numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces. Acest drum de acces s-a arătat că poate fi efectuat prin afectarea unei suprafețe de 53,06 mp teren.

Modul de stabilire a despăgubirilor în caz de expropriere este reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în sensul că acestea se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului ori persoanelor îndreptățite, astfel că, pentru dreptul de proprietate de care titularul a fost lipsit împotriva voinței sale să primească o justă despăgubire. Dispozițiile art. 26 sunt o expresie a principiului vizând repararea pagubei produse unei persoane, potrivit căruia această reparație trebuie să fie una integrală, constând în acoperirea pagubei efectiv produsă.

Așa fiind, s-a apreciat că se impune includerea în valoarea despăgubirii și a sumei cu care s-a diminuat valoarea terenului în suprafață de 1403 mp ca urmare a necesității execuției drumului de acces pe o suprafață de 53,06 mp teren, această diminuare reprezentând o pagubă certă pe care expropriatorul a creat-o reclamantului, astfel că pentru repararea efectivă a acesteia se impune a se plăti și suma cu care s-a diminuat valoarea terenul în suprafață de 1403 mp, respectiv prețul de circulație al suprafeței de 53,06 mp teren stabilit prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză de 13,10 Euro/mp, rezultând suma totală de 695,086 Euro.

În consecință, pentru cele reținute, Curtea, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1873 din 25.10.2013 a Tribunalului Suceava, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 11.371,586 Euro în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății efective cu titlu de despăgubiri (în loc de suma de 1923 Euro).

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, în contextul înlăturării din ansamblul probator ce fundamentează soluția instanței de apel a lucrărilor de expertiză pentru care au fost achitate onorariile a căror suportare, arată reclamantul, se impune a fi făcută de către pârât, s-a stabilit că, în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, se impune obligarea pârâtului doar la plata cu titlu de cheltuieli de judecată a contravalorii onorariului de avocat, în funcție de capetele de cerere admise, respectiv a sumei de 534 lei.

Examinând apelul declarat de pârâtul S. R., Curtea a constatat că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 8 din Legea nr. 255/2010 „raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 77¹ alin. 5 din Legea nr. 571/03 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare”.

Necontestat, dispozițiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului „specialia generalibus derogant”.

Prin dispozițiile art. 22, actul normativ cu caracter special prevede însă că „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (…) se poate adresa instanței judecătorești competente (…) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii” (alin. 1), iar „acțiunea formulată (...) se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii” (alin. 3).

În interpretarea acestor dispoziții legale, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru rezolvarea nemulțumirilor sale legate de „cuantumul despăgubirilor” - alin. 1 - și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994 „în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor” - alin. 3 - nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale, astfel cum a susținut pârâtul.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Conform dispozițiilor art. 27 alin. 1 din lege, instanța de judecată, primind rezultatul expertizei, „îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”.

Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale Legii nr. 255/2010, anterior citate, rezultă că despăgubirea se stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză.

Raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii „are în vedere” (art. 11 alin. 8) expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia expropriatorul „estimează” (art. 5 alin. 1) sumele individuale aferente despăgubirilor.

Există, așadar, posibilitatea ca aceste „estimări” să fie inferioare prețului de circulație al imobilului pe piața liberă din zonă și/sau să nu acopere integral prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea acțiunii în justiție, care „se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994”.

D. despăgubirea astfel stabilită poate fi apreciată „dreaptă”, în sensul dispozițiilor art. 44 din Constituție, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.

Cu privire la motivul al doilea de apel s-a reținut că pârâtul apelant este în eroare, metoda de evaluare pentru care a optat prima instanță și pe care și-a fundamentat soluția fiind cea a costului standard și nu a comparației directe.

În condițiile în care prin exercitarea apelului controlul judiciar ce se efectuează de către instanța de apel vizează verificarea hotărârii judecătorești apelate și implicit a probatoriului ce stă la baza acestei hotărâri, nu se justifică criticile formulate de pârâtul apelant vizând neraportarea experților la tranzacții efective cu imobile similare și raportarea în mod eronat la oferte de vânzare postate pe internet, precum și înlăturarea obiecțiunilor la raportul de expertiză (care, de altfel, se refereau doar la raportarea în mod greșit a experților la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava, în loc de cea de la data emiterii hotărârii de expropriere), critici ce se subscriu metodei comparației directe, opțiunea primei instanțe fiind pentru metoda costului standard.

De asemenea, aceeași concluzie se impune și cu privire la critica vizând diminuarea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtului, în condițiile în care acesta a fost obligat la plata cu titlu de cheltuieli de judecată doar a sumei de 103,22 lei, iar, de altfel, prin admiterea apelului declarat de reclamant, cuantumul acestor cheltuieli a fost modificat.

În consecință, Curtea, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, a respins apelul declarat de pârât ca nefondat.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Suceava, Secția I civilă, a declarat recurs pârâtul S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

Prin decizia nr. 2197 din 17 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție –Secția I civilă, a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, cu recomandarea în sensul completării raportului de expertiză sau efectuarea unei noi expertize care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1194.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 25 noiembrie 2014.

În cauză s-a administrat proba cu un supliment la raportul de expertiză și proba cu înscrisuri.

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 292 alin. 1, art. 295 alin. 1 C.pr.civ. (1865), stabilirea situației de fapt și aplicarea de către prima instanță a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 7 și 8 din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. 1 din H.G. nr. 53/2011 reglementează faptul că în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 77¹ alin. 5 din Legea nr. 571/03 privind Codul fiscal, astfel cum susține și apelantul și cum s-a procedat și în procedura administrativă din prezenta cauză, raportul de evaluare realizat de evaluatorul C. C. având în vedere aceste dispoziții legale.

Instanța nu contestă susținerea pârâtului-apelant în sensul că, în materie de expropriere, Legea nr. 255/2010 este norma specială (cadrul aplicabil fiind indicat în art. 1), iar Legea nr. 33/1994 reprezintă norma generală, care se aplică doar în situația în care nu există reglementări derogatorii, conform principiului „specialia generalibus derogant”.

Pârâtul-apelant este în eroare însă atunci când susține că în cauză nu există o reglementare derogatorie de la aplicarea legii speciale (reglementare care trimite la legea generală) pentru stabilirea despăgubirii atunci când cuantumul acesteia se contestă în instanță.

În prezenta cauză este incidentă această situație, după cum se va detalia în paragrafele ce urmează.

Art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 stabilește că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate. A.. 3 prevede că acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Potrivit art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994, „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Conform art. 27 alin. 1 din lege, instanța de judecată, primind rezultatul expertizei, îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.

Art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 face trimitere, pentru stabilirea despăgubirii, la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv la art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevede expres cum se calculează despăgubirea.

În măsura în care legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor de procedură din Legea nr. 33/1994, era suficient să facă trimitere doar la art. 21-24 din Legea nr. 33/1994 (care prevăd instanța competentă, obligativitatea prezenței procurorului, persoanele care se citează, căile de atac, efectul înțelegerii părților/unor părți, posibilitatea exproprierii totale), nefiind necesară trimiterea la art. 25-27 din Legea nr. 33/1994. Or, o dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect, nu în sensul în care nu are nicio aplicabilitate.

În concluzie, pentru calculul despăgubirii, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legii generale (art. 26-27 din Legea nr. 33/1994) la care face trimitere legea specială (art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010), principiul „specialia generalibus derogant” nefiind încălcat.

Întrucât raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii are în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici și nu reflectă valoarea de piață a terenului expropriat, astfel cum arată evaluatorul (f. 52 paragraf ultim), instanța constată că valoarea pe care o indică nu corespunde dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în mod corect fiind înlăturată de prima instanță.

Prin hotărârea nr. 95 din 25.01.2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a comunei Șcheia s-a dispus plata sumei de 1.006 lei pentru exproprierea suprafeței de 815 mp teren, proprietatea reclamantului-apelant, hotărârea fiind contestată în prezentul litigiu, sub aspectul cuantumului despăgubirii stabilite.

Prin decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale s-a stabilit că prevederile art. 22 alin.3 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale, criticile din apel fiind întemeiate sub acest aspect.

A reținut Curtea Constituțională că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului de proprietate, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența instanței de contencios constituțional.

Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este dreaptă, nu are un caracter just, deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu, cu valoarea constituțională.

Potrivit prevederilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Raportat la cele stabilite în mod definitiv de instanța de contencios constituțional, în fața instanței de control judiciar s-a administrat proba cu supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară, lucrare de specialitate prin care s-a urmărit stabilirea cuantumului despăgubirilor care se cuvin reclamantului-apelant, în calitate de expropriat, prin raportare la un moment contemporan transferului dreptului de proprietate.

Decizia de expropriere a fost emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la data de 14.09.2011, fiind înregistrată sub nr. 1293-f. 34.

Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite (art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică).

La stabilirea cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite (art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994).

Având în vedere data transferului dreptului de proprietate și criteriile impuse de actul normativ mai sus menționat, s-au depus la dosar (de către birourile notariale din mun. Suceava sau de pârâtul-apelant) copii de pe contracte de vânzare-cumpărare privind tranzacții cu terenuri situate în extravilanul comunei Șcheia, din perioada 14 iulie – 14 septembrie 2011.

Înscrisurile depuse astfel la dosar au fost comunicate membrilor comisiei de experți, pentru care s-a stabilit, ca la efectuarea lucrării de specialitate, să întocmească două variante: una prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat, ținând seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială a comunei Șcheia la data exproprierii imobilului, potrivit dispozițiilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama și de tranzacțiile notariale înaintate și a doua prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite contestatorului pentru imobilul expropriat, având în vedere doar tranzacțiile comunicate.

Prin suplimentul întocmit comisia de experți a răspuns obiectivelor stabilite de instanța de judecată.

Problema care se pune în speță este aceea cum se stabilește prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, criteriu la care prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 fac trimitere în mod expres, atunci când reglementează asupra calculului cuantumului despăgubirilor care se cuvin expropriatului, aferente imobilului expropriat.

În legătură cu acest aspect, trebuie să evidențiem la început următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 44 alin. 3 din Constituția României, nimeni nu poate fi expropriat, decât cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Art. 481 din Codul civil în vigoare la data emiterii deciziei de expropriere dispunea în mod clar și neechivoc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

De asemenea, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția E.D.O., statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică.

Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare.

Astfel, deposedarea trebuie să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, și anume acelea potrivit cărora orice deposedare implică o obligație de despăgubire a titularului dreptului de proprietate, iar în stabilirea acestei despăgubiri trebuie avut în vedere principiul proporționalității, respectiv necesitatea efectuării testului echilibrului echitabil.

În aceste condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunțate și ale dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă și rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriații.

Procesul de evaluare este un sistem complex ce conține toate cercetările, informațiile, raționamentele, analizele și concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piață a imobilului, aceasta din urmă fiind definită în standardele internaționale de evaluare IVS, ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.

Prin urmare, valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cel mai bun preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către vânzător și cel mai avantajos preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către cumpărător.

Curtea apreciază că sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel” are în vedere acel preț, rezonabil, normal, comun, firesc, care se obține atunci când tranzacția se desfășoară între un cumpărător și un vânzător prudenți și diligenți.

Actul normativ nu vorbește de prețul cu care se vând imobile de același fel, ci de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel.

Or, obișnuit înseamnă: rezonabil, normal, comun, firesc iar, în mod rezonabil, atât vânzătorul cât și cumpărătorul încearcă să obțină cel mai bun preț.

Așa cum au arătat membrii comisiei de experți în cuprinsul lucrării întocmite, majoritatea contractelor puse la dispoziție spre analiză au prețuri de tranzacție de aprox. 0,30 Euro/mp, acestea fiind încheiate cu prețuri informative minimale recomandate în Calculatorul notarial și nu la valoarea de piață.

Or, în condițiile în care prețurile stipulate în tranzacțiile autentice nu reflectă niciun fel de deosebire între imobilele tranzacționate, în mod firesc caracterul identic și repetativ al prețului stipulat nu permite o comparație reală, deoarece examinarea unor prețuri identice nu dă posibilitatea stabilirii asemănărilor și deosebirilor dintre imobilele tranzacționate.

Astfel, o comparație reală, transparentă și adecvată, pe baza prețurilor stipulate în contracte, nu a fost posibilă.

Statistic vorbind, din 23 de parcele care fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar, 19 au prețul de aproximativ 0,3 Euro/mp, indiferent de amplasament, o parcelă are prețul de 0,09 Euro/mp și doar trei parcele are prețuri mai mari (7,77 Euro/mp, 2,5 Euro/mp), analiza confirmând faptul că toate contractele de vânzare-cumpărare sunt încheiate la prețurile recomandate în „Calculatorul notarial”, lucrare întocmită pentru uzul notarilor publici cu scopul stabilirii pragului minim de preț la transferul dreptului de proprietate.

Comisia de experți a stabilit, având în vedere doar tranzacțiile comunicate, că valoarea terenului expropriat este de 244 Euro.

Or, chiar în Calculatorul notarial valabil pentru anul 2011 întocmit de ing. H. L. L. se menționează la punctul 4 din Capitolul „Ipoteze și condiții limitative” că prețurile propuse sunt prețuri informative minimale care nu țin cont de unicitatea fiecărui imobil.

Nu se poate stabili că în mod obișnuit, frecvent, un vânzător încearcă să obțină cel mai mic preț pentru imobilul pe care urmează să îl înstrăineze, sau că, pentru imobilele terenuri din cadrul unei unități administrativ teritoriale, în cazul vânzătorilor, prețul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul cel mai mic sau sub acest nivel și independent de caracteristicile proprii ale fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, acces, utilități, front stradal etc.

Dacă s-ar adopta această opinie s-ar ajunge practic în situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea despăgubire, acea compensație corespunzătoare.

Acest drept ar deveni iluzoriu, cu caracter numai teoretic, fiind înfrânte atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența C.E.D.O., care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă, cu rezonabilă despăgubire.

Nu este reglementat numai dreptul la despăgubire pur și simplu, ci se impune în mod clar și neechivoc ca această despăgubire să fie una dreaptă, respectiv să fie respectat principiul proporționalității.

Atunci când vorbim de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel, trebuie să avem în vedere acea valoare cel mai probabil convenită de cumpărătorii și vânzătorii bunului disponibil pentru cumpărare.

Această valoare nu reprezintă un fapt, ci o estimare a celui mai probabil preț care va fi plătit pentru terenuri, la o anumită dată, în funcție de caracteristicile proprii ale fiecăruia.

În aceste condiții, în mod corect membrii comisiei de experți au folosit ca metodă de evaluare, pentru stabilirea prețului imobilului expropriat, abordarea prin piață, această metodă fiind practic un proces de obținere a valorii proprietății subiect, prin compararea acesteia cu proprietăți similare care au fost vândute în perioada de referință sau care sunt oferite pentru vânzare, obiecțiunile apelantei fiind neîntemeiate sub acest aspect.

Această abordare prin piață a fost apreciată, de cei care dețin cunoștințele de specialitate și care au fost desemnați, atât din partea instanței de judecată, cât și din partea părților litigante, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale speței, ca fiind cea mai directă și adecvată abordare ce poate fi aplicată pentru estimarea valorii de piață. Pornind de la definiția valorii de piață conform Standardelor Internaționale de practică în evaluarea bunurilor imobile ca fiind „suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv”, se constată că aceasta este cea mai apropiată de noțiunea de „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele dintr-o unitate administrativ teritorială” utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994. Pentru aceasta, nu poate fi reținut argumentul privind efectuarea unui alt tip de evaluare(abordarea prin cost).

Nefondate sunt obiecțiunile în sensul că pentru luarea în considerare a ofertelor de vânzare se impunea efectuarea de verificări în sensul de a se stabili dacă aceste oferte s-au concretizat efectiv în tranzacții întrucât nu există o obligație legală în acest sens în privința experților. Mai mult, dacă s-ar fi concretizat în tranzacții în perioada de referință, acestea ar fi fost valorificate în această manieră la întocmirea lucrării.

Motivul de apel privind înlăturarea obiecțiunilor referitoare la greșita aplicare a coeficienților de individualizare nu mai subzistă, față de împrejurarea că, având în vedere decizia Curții Constituționale menționată anterior, la soluționarea cauzei nu va fi valorificat raportul de expertiză efectuat în dosarul de fond (și care are în vedere acești coeficienți).

Având în vedere faptul că în setul de tranzacții înaintate, în legătură cu care s-a dezvoltat mai sus în cuprinsul acestor considerente, experții nu au identificat minim trei comparabile adecvate, abordarea prin piață a fost făcută pe baza ofertelor de vânzare, cu aplicarea, bineînțeles, a corecțiilor necesare.

În urma acestei activități complexe, care presupune, așa cum s-a arătat anterior, cunoștințe de specialitate, membrii comisiei de experți, în unanimitate au stabilit o valoare de piață de 13,40 Euro/mp, adică suma 10.921 Euro pentru terenul expropriat de 815 mp, valoarea fiind mai mare decât cea stabilită prin lucrarea întocmită în fața instanței de fond (1.923 Euro), situație în raport de care sunt nefondate criticile pârâtului-apelant privind valoarea terenului expropriat și se impune admiterea apelului declarat de reclamant, în baza art. 296 C.pr.civ. (1865), cu consecința schimbării cuantumului despăgubirilor acordate.

În ce privește suma la plata căreia va fi obligat pârâtul-apelant, Curtea reține că dosarul este în rejudecare, ca urmare a admiterii recursului declarat de S. R. împotriva deciziei nr. 15/22.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava cu ocazia primei judecăți a apelului.

În consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 315 alin. 4 cu referire la art. 296 C.pr.civ. (1865) referitoare la neagravarea situației în propria cale de atac, dispoziții conform cărora la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs nu i se poate crea părții care a declarat recurs (S. R.) o situație mai grea decât aceea din hotărârea pronunțată în primul apel.

Or, având în vedere că prin decizia nr. 15/22.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava s-a reținut un cuantum al despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat (815 mp) de 10.676,50 Euro, iar decizia a fost recurată doar de S. R., despăgubirile ce vor fi acordate reclamantului cu acest titlu prin prezenta decizie vor fi limitate la această sumă (10.676,50 Euro).

Curtea constată că este întemeiat și motivul de apel invocat de reclamant privind acordarea de daune pentru suprafața de 53,06 mp necesară pentru crearea unui drum de acces pentru utilizarea lotului 3.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe, prin expropriere, suprafața de 1403 mp teren (lotul 3) a rămas fără cale de acces și poate fi folosită în continuare conform destinației actuale, de teren arabil numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces. În același raport, membrii comisiei de experți stabilesc că pentru execuția drumului de acces este necesară o suprafață de 53,06 mp teren.

Raportat la prevederile art. 26 alin.1 din Legea nr. 33/1994, în cuantumul despăgubirii ce se cuvine expropriatului intră, pe lângă valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului. Vorbim astfel de pagubele, daunele pe care le-a încercat ca urmare a exproprierii. Dispozițiile art. 26 sunt o expresie a principiului vizând repararea pagubei produse unei persoane, potrivit căruia această reparație trebuie să fie una integrală, constând în acoperirea pagubei efectiv produsă.

Or, în condițiile în care suprafața de 1403 mp teren a rămas în proprietatea reclamantului-apelant, iar această suprafață poate fi folosită în continuare conform destinației prin amenajarea unui drum de acces, pentru care este necesară utilizarea unei suprafețe de 53,06 mp teren din totalul de 1403 mp teren, rezultă că paguba, dauna pe care o încearcă proprietarul reclamant, raportat la această suprafață de teren, este materializată în contravaloarea suprafeței de 53,06 mp teren care își schimbă destinația în drum de exploatare.

Prin urmare, se impune includerea în valoarea despăgubirii și a sumei cu care s-a diminuat valoarea terenului de 1403 mp ca urmare a necesității execuției drumului de acces pe o suprafață de 53,06 mp teren, această diminuare reprezentând o pagubă certă pe care expropriatorul a creat-o reclamantului, astfel că pentru repararea efectivă a acesteia se impune a se plăti și suma cu care s-a diminuat valoarea terenul în suprafață de 1403 mp.

În ce privește cuantumul sumei acordat reclamantului-apelant cu acest titlu, aceleași argumente privind prețul de piață expuse cu privire la terenul expropriat sunt valabile și pentru prețul de circulație al suprafeței de 53,06 mp.

În suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel s-a stabilit pentru terenul necesar execuției drumului de acces valoarea de piață de 700 Euro, care este mai mare decât cea acordată prin decizia nr. 15/22.01.2014 a Curții de Apel Suceava pronunțată în primul ciclu procesual (695,086 Euro).

Argumentele expuse anterior cu privire la neagravarea situației în propria cale de atac sunt valabile și cu privire la acest capăt de cerere, motiv pentru care despăgubirile ce vor fi acordate reclamantului cu acest titlu prin prezenta decizie vor fi limitate la această sumă (695,086 Euro).

În ceea ce privește motivele de apel privind cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond, Curtea următoarele:

Potrivit art. 274 alin C.pr.civ. *1865(, „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. A.. 2 arată că „Judecătorii nu pot micșora (…) plata experților (…), precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”.

În speță nu era aplicabil art. 276, astfel cum susține apelantul-pârât, întrucât conform art. 276 C.pr.civ. (1865) când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Având în vedere expresia folosită de legiuitor în art. 276 C.pr.civ. (1865), subliniată, problema compensării cheltuielilor de judecată se pune numai atunci când părțile sunt obligate reciproc, deci atunci când pârâtul a făcut cerere reconvențională ori au fost făcute cereri de intervenție, iar cererea incidentală a fost admisă odată cu cererea principală, în tot sau în parte. În cazul de față nu s-a formulat o cerere reconvențională de către pârât, fiind admisă doar cererea reclamantului, deci art. 276 C.pr.civ. nu era aplicabil.

În raport de aceasta, Curtea constată că în mod corect prima instanță nu a aplicat dispozițiile art. 276 C.pr.civ. (1865), ci cele ale art. 274 C.pr.civ. (1865) cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin acțiunea introductivă de primă instanță s-a formulat o contestație la hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010, contestație care a fost admisă de instanța de fond, soluție raportat la care cheltuielile de judecată trebuie acordate în totalitate și nu în funcție de valoarea despăgubirilor stabilite, respectiv după cum s-a acordat cuantumul cerut de partea reclamantă sau un cuantum mai mic. Art. 23 alin. 2 și art. 25 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere expres art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010, prevăd că cuantumul despăgubirilor se stabilesc de către instanță care numește în acest scop o comisie de experți, prin urmare nu are relevanță evaluarea făcută de parte în momentul în care contestă Hotărârea Comisiei de stabilire a despăgubirilor.

Acest raționament se impune întrucât pretenția concretă dedusă judecății vizează contestația împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor, contestație care este admisă.

Mai mult, cheltuielile ocazionate de întocmirea raportului de expertiză nu sunt condiționate de valoarea despăgubirilor solicitate, activitatea de cercetare și analiză desfășurată de experți raportându-se la alte criterii cum ar fi: număr suprafețe de teren, amplasament, obiective fixate etc.

De asemenea și activitatea desfășurată de apărător este independentă de valoarea despăgubirilor solicitate, nefiind condiționată în vreun fel de această valoare.

Pentru aceste motive, este nefondată critica adusă de pârât cheltuielilor de judecată și este întemeiată cea formulată de reclamant, sens în care va fi schimbat și cuantumul cheltuielilor de judecate la plata cărora va fi obligat pârâtul-apelant.

Argumentele expuse anterior cu privire la neagravarea situației în propria cale de atac sunt valabile și cu privire la acest capăt de cerere, motiv pentru care cheltuielile de judecată ce vor fi acordate reclamantului prin prezenta decizie vor fi limitate la suma de 534 lei reținută prin decizia nr. 15/22.01.2014 a Curții de Apel Suceava care a fost atacată cu recurs doar de pârât, nu și de reclamant.

Față de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 296 C.pr.civ. (1865), cu referire la 315 alin. 4 C.pr.civ. (1865), urmează ca instanța să respingă apelul declarat de pârât ca nefondat și să admită apelul declarat de reclamant, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 11.371,586 Euro în echivalent lei la cursul oficial al BNR din ziua plății efective cu titlu de despăgubiri (în loc de suma de 1923 Euro) și suma de 534 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (în loc de 103,22 lei), urmând a păstra celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâtul S. R. – prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în municipiul Iași, .. 19, județul Iași, prin reprezentanții legali, împotriva sentinței nr. 1873 din 25 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția I civilă – în dosarul nr._ 2013, ca nefondat.

Admite apelul declarat de reclamantul T. A., domiciliat în comuna Șcheia, ., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură „C. D. A.” din comuna Șcheia, ., județul Suceava, împotriva aceleiași sentinței și, în consecință:

Schimbă în parte sentința civilă nr. 1873 din 25.10.2013 a Tribunalului Suceava, în sensul că:

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 11.371,586 Euro în echivalent lei la cursul oficial al BNR din ziua plății efective cu titlu de despăgubiri (în loc de suma de 1923 Euro).

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 534 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (în loc de 103,22 lei).

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 11 februarie 2016.

Președinte,Judecător,Grefier,

red. M.M.C.

Jud. fond. V. E. L.

tehnored. Ș.N.+MMC

ex. 5/2.03.2016

← Expropriere. Decizia nr. 117/2016. Curtea de Apel SUCEAVA		Expropriere. Decizia nr. 115/2016. Curtea de Apel SUCEAVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Expropriere. Decizia nr. 115/2016. Curtea de Apel SUCEAVA Expropriere. Decizia nr. 205/2016. Curtea de Apel SUCEAVA