Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2097/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2097/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-10-2012 în dosarul nr. 2097/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2097
Ședința publică din 22 octombrie 2012
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții A. I., B. S., A. M. și A. G. împotriva sentinței civile nr. 864/11.06.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu S. R. reprezentant de M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții recurenți A. G. și A. M., lipsă fiind celelalte părți.
M. Public este reprezentat de procuror I. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar, de către pârâtul intimat, întâmpinare, la data de 17.10.2012 prin Serviciul Registratură al instanței.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului
Reclamantul recurent A. G. solicită admiterea recursului cu consecința admiterii acțiunii formulate în fața primei instanțe.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză, arătând că hotărârea Tribunalului C.-S. este temeinică și legală deoarece dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ /23.05.2012 reclamanții A. M.,A. I., B. S. și A. G. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că împotriva tatălui lor A. M. s-a pronunțat sentința nr. 720/1950 de către Tribunalul M. Timișoara prin care s-a dispus condamnarea la o pedeapsă de 20 ani, condamnare cu caracter politic și să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000.000 Euro în cote egale reclamanților, fiind frați, cu titlu de despăgubiri morale, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
În fapt, prin sentința penală nr. 720/1950, Tribunalul M. Timișoara a dispus condamnarea tatălui reclamanților, A. M. la 20 ani temniță grea și 5 ani degradare civilă pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 Cod penal partea a III-a și delictul de deținere ilegală de armament și muniție prev. de art. 33-35 din Legea 190/1974.A fost reținut la data de 7.01.1950 și eliberat î data de 26.06.1964 prin act de grațiere.Asupra reclamanților ,a mamei acestora și a bunicilor au început represiuni de nedescris fiind torturați de către organele de securitate.Nu au putut urma cursurile scolare, rămânând toți fără calificări profesionale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1,3,4, și art. 5 alin.4 ale Legii nr. 221/2009, completată și modificată prin OG 62/30.06.2010.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri constând în acte de stare civilă,copia sentinței penale nr. 720/1950 din analiza cărora instanța a reținut următoarele:
P. sentința penală nr. 720/1950, Tribunalul M. Timișoara a dispus condamnarea tatălui reclamanților, A. M. la 20 ani temniță grea și 5 ani degradare civilă pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 Cod penal partea a III-a și delictul de deținere ilegală de armament și muniție prev. de art. 33-35 din Legea 190/1974.A fost reținut la data de 7.01.1950 și eliberat în data de 26.06.1964 prin act de grațiere.
Reclamanții își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, orice persoană care a făcut în perioada 06.03._89 obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acesteia, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II-a inclusiv, pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
P. Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a României, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
P. decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ-Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel G., s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de aceste considerente, ținând seama de dispozițiile Deciziei nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, decizie obligatorii pentru instanțele de judecată, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. M.,A. I., B. S. și A. G. împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
Împotriva sentinței civile nr. 864/11.06.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ 1, au formulat recurs, în termen legal la data de 09.05.2012, reclamanții A. I., B. S., A. M. și A. G., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 Cod procedură civilă și art. 69 alin. 2 Cod procedură civilă.
P. întâmpinarea depusă la dosar, la data de 17.10.2012, pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate,
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 raportat la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă prin raportare la prevederile art. 1-5 din Legea nr.221/2009 și la deciziile nr. 1354 și 1358 /2010 ale Curții Constituționale, se rețin următoarele:
P. decizia nr. 1354 din 20.10.2010, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională întreaga OUG nr. 62/2010, împrejurare ce are drept consecință juridică lipsirea în totalitate de efecte juridice a acestui act normativ, la momentul soluționării prezentului recurs.
P. decizia civilă nr. 1358 din 21.10.2010, aceeași Curte Constituțională a declarat ca neconstituțional art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, împrejurare ce are drept consecință lipsirea de temei juridic a pretențiilor și, corelativ a hotărârilor judecătorești, întemeiate pe această dispoziție legală declarată neconstituțională.
Curtea Constituțională a motivat că art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009 este neconstituțional deoarece a fost adoptat de legiuitorul intern cu încălcarea normelor imperative de tehnică legislativă, prevăzute în Legea nr.24/ 2000, această împrejurare determinând existența unor reglementări paralele, cu aceleași conținut și finalitate, ceea ce nu este admisibil pentru ordinea constituțională.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că textul de lege analizat, astfel cum este redactat, este prea vag și încalcă regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice, acest aspect fiind de natură a conduce la apariția unor soluții judiciare total diferite, pronunțate în cauze care au același temei juridic.
Sunt încălcate astfel regulile privind existența unei norme de drept accesibile precise și previzibile, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărâre din 5.01.2000 în cauza Beyeler contra Italiei).
Aceeași Curte Constituțională a mai reținut că textul în analiză nu definește o reglementare clară și adecvată sau proporțională care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite ale instanțelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări și violări ale drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Față de această motivare și mai ales de soluția Curții Constituționale, descrisă mai sus, instanța de recurs a constatat că, în speță, la data soluționării recursului nu mai există temeiul juridic prevăzut de legea specială în baza căruia s-a formulat acțiunea de către reclamanți.
Nu poate subzista nici susținerea că, anterior deciziei Curții Constituționale, reclamanții ar fi fost proprietarii unui „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Drepturilor Omului, prin aceea că prima instanță a dat o soluție de admitere totală sau parțială a acțiunii, deoarece pretinsul drept de proprietate este supus condiției stabilite de către norma juridică specială, și, mai ales, izvorul acestui drept este însăși reglementarea din legea specială respectiv art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorului legal al pretinsului drept de proprietate și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamanților, cât și soluția judiciară întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
Dreptul de a reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran al legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu poate adăuga de la sine, și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu normele de drept comun.
De aceea, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 3 din Codul Civil, text de lege care are în vedere un alt domeniu de aplicare, respectiv acela al acțiunii civile de drept comun, ori, în prezenta cauză dreptul pretins în justiție este unul consacrat și valorificat în mod exclusiv prin norme cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun.
Decizia Curții Constituționale, de la data publicării sale în Monitorul Oficial, este obligatorie pentru instanțe, ipoteză ce are drept consecință interpretarea recursului declarat de către reclamanți, în sensul examinării temeiului juridic al hotărârii atacate și, desigur, al acțiunii introductive.
Cum acest temei juridic bazat pe art. 5 alin.1 lit.a din Legea nr. 221/2009, a fost declarat în afara ordinii constituționale și nu mai poate produce efecte juridice, în exercitarea controlului de legalitate, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanții A. I., B. S., A. M. și A. G. împotriva sentinței civile nr. 864/11.06.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Această soluție se impune, chiar dacă cauza se află în recurs, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Or, recursul actual, după . L.202/2010 este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului, de aceea în cauză nu este aplicabilă nici ipoteza avută în vedere de CEDO în cauza Blecic vs. Croatia, unde era avuta in vedere o hotărâre definitiva, nefiind astfel înfrânt principiul neretroactivității.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art. 322 alin. 1 pct. 10 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.
De altfel, aceasta interpretare a fost însușită și preluată si de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul Legii nr.12/19.09.2011, obligatorie de asemenea pentru instanțele naționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții A. M., A. I., B. S. și A. G. împotriva sentinței civile nr. 864 din 11.06.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2012
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. L. B. E. N. Dr. L. L.
GREFIER,
D. B.
Red. LL /24.10.2012
Tehnored D.B./ 24.10.2012
Ex.2
Primă instanță:Tribunalul C.-S. - jud. R. L. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 340/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Hotărâre din 11-05-2016, Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
