Legea 10/2001. Hotărâre din 11-05-2016, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-05-2016 în dosarul nr. 136/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:004._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 136
Ședința publică din 11 mai 2016
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: Prof.univ.dr. L. B.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul M. A., prin P. împotriva sentinței civile nr. 856 din 02.11.2015 și a Încheierii de ședință din data de 26.01.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta S. P. K., intervenientul S. G. și chemații în garanție A. Națională pentru R. Proprietăților București și M. Finanțelor P. reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor P. A., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 10.05.2016, comunicate prin e-mail, concluziile scrise formulate de reclamanta intimată S. P. K. și de intervenientul S. G..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2016, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare, reține următoarele:
P. acțiunea adresată Tribunalului A., reclamanta S. P. K. a chemat în judecată pârâții M. A. prin P., C. Județeană A. pentru aplicarea legilor fondului funciar, C. L. A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului A., solicitând obligarea pârâților să emită dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent la contravaloarea de piață a imobilului situat în A., ., imobilul neputând fi restituit în natură.
P. sentința civilă nr. 856/02.05.2015 Tribunalul A. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. locală pentru S. dreptului de proprietate privată asupra terenului A. și a pârâtei C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului A..
Instanța a respins acțiunea reclamantei față de pârâții C. L. și județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului proprietate privată A. și, pe cale de consecință:
S-a respins și cererea de intervenție voluntară principală, formulată de intervenientul S. G. în contradictoriu cu cele două comisii, pârâte în cauză, lipsite de calitate procesuală pasivă.
Tribunalul a admis acțiunea reclamantei în cauză în contradictoriu cu pârâtul M. A. prin P. și cererea de intervenție voluntară precizată formulată de același intervenient în raport cu pârâtul M. A. prin P.. Pe cale de consecință, acest pârât a fost obligat să emită dispoziție motivată pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, raportat la valoarea de piață a imobilului situat în A., ., înscris în CF nr. 2850 Aradul Nou, nr. top 1911-1912/a.117 și 4327/20/4, respectiv la valoarea de 89.100 euro, conform raportului de expertiză judiciară efectuat de expertul C. D. L. și vizat de Biroul Local de Expertize, sub nr. 171/24.03.2015, în cotă de ½ pentru reclamanta Szilach Pietrowski K. și în cotă de ½ pentru intervenientul Szalish G..
Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4500 lei către reclamantă, respectiv la plata sumei de 3.000 lei către intervenient, cărora li s-au adăugat sumele de câte 1737,99 lei pentru reclamantă, respectiv intervenient, cheltuieli de judecată parțiale reprezentând „deplasări” avocat.
P. a hotărî astfel, în esență, tribunalul a reținut că reclamanta și intervenientul au fost abuziv deposedați de imobilul în litigiu, prin Decizia nr. 80/15.03.1976, în baza Decretului nr. 223/1974, imobilul fiind preluat de stat contra sumei de 20.000 lei (contravaloarea construcție) achitată intervenientului, care însă nu a fost despăgubit și pentru cota sa de ½ părți din terenul aferent construcției, respectiv fără despăgubiri, cu referire la reclamanta în cauză, actul normativ, Decretul nr. 223/1974, fiind contrar Constituției vremii (1965).
Valoarea imobilul a fost stabilită de către instanță, care a ordonat efectuarea unei expertize judiciare în cauză, expertul stabilind o valoare de piață a imobilului la suma de 89.100 lei.
Împotriva acestei hotărâri, cât și împotriva Încheierii de ședință din data de 26.01.2015, pronunțată de Tribunalul A., pârâtul M. A., prin P. a declarat apel, invocând nelegalitatea celor două hotărâri, context în care solicită schimbarea în parte a Încheierii de ședință, în sensul admiterii excepției tardivității și a înlăturării încuviințării probei cu expertiza tehnică judiciară privind evaluarea imobilului, precum și schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și a cererii de intervenție și menținerii hotărârii primei instanțe în ceea ce privește modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Comisiei locale și a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A..
Pârâtul apelant își motivează apelul afirmând că acțiunea reclamantului, respectiv cererea de intervenție prin care se solicită emiterea de către pârât a unei dispoziții motivate pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent este tardivă, întrucât notificarea reclamată în cauză a fost efectuată la data de 30.11.2005, în condițiile în care termenul de depunere a notificărilor prevăzut de Legea nr. 10/2001 expira la data de14.02.2002, iar Legea nr.247/2005, invocată, nu a repus în termenul de depunere a Notificării persoanele îndreptățite, în sensul legii.
În sprijinul acestui argument este evocată practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitându-se înlăturarea deciziei nr. 8870/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care tribunalul și-a sprijinit soluția, aceasta fiind o soluție izolată, în materie.
Se solicită Curții să se constate că în aceste condiții, conform art. 22 (5) din Legea nr. 10/2001 reclamanta și intervenientul și-au pierdut dreptul de a solicita în justiție măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Cea de a doua critică din apel vizează încălcarea Legii nr. 165/2013 de către Tribunalul A., prin administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară pentru stabilirea valorii de piață a imobilului din litigiu, în condițiile în care competența de stabilire a valorii despăgubirilor aparține, conform art. 17 (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013, exclusiv Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, procedura de soluționare finalizându-se în condițiile Legii nr. 165/2013, în conformitate cu art. 16 din lege, prin puncte, iar nu în numerar.
A treia critică vizează modul de acordare a cheltuielilor de judecată, context în care pârâtul susține caracterul exagerat al onorariului de avocat și cheltuielile acestuia cu deplasările, solicitând curții observarea dispozițiilor art. 451 (2) C.pr.civ., cu consecința reducerii acestor cheltuieli.
În cauză reclamanta și intervenientul au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, context în care se solicită Curții să observe că cererea de acordare de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv a fost formulată în data de 12.03.1996, respectiv în termen, în raport cu dispozițiile Legii nr. 112/1995 în vigoare la acea dată, cerere rămasă, însă, nesoluționată din culpa Comisiei Abilitate de lege să procedeze la soluționarea cererii, Consiliul Județean A. comunicând reclamantei abia la data de 12.10.2005 faptul nesoluționării cererii până la apariția Legii nr. 10/2001, astfel că reclamanta și intervenientul consideră că notificarea lor din 30.11.2005 prin biroul executorului judecătoresc H. P. se impune a fi luată în considerare, aspect sub care încheierea apelată este legală și temeinică.
Relativ la fondul litigiului, reclamanta și intervenientul susțin legalitatea hotărârii și încheierii atacate, prin aceea că deposedarea lor de imobil a fost una nelegală, pe de o parte, iar, pe de altă parte ei au solicitat doar obligarea apelantei pârâte la emiterea unei dispoziții motivate pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent la contravaloarea de piață a imobilului situat în A., ., iar nu obligarea apelantei la despăgubiri, pe de o parte, iar, pe de altă parte se susține că valoarea de piață la care a solicitat raportarea imobilului din litigiu este în acord cu dispozițiile art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, context în care efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului era pertinentă cauzei.
Petitul referitor la cheltuielile de judecată (avocațiale) urmează a fi respins, întrucât a fost afirmată reducerea acestor cheltuieli atribuite în apel, iar nu în fața primei instanțe.
Pârâtul a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor intimaților, context în care precizează că decizia civilă nr. 843/25.10.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este una singulară, jurisprudența în materie fiind constantă și în sens invers, pe de o parte iar, pe de altă parte se susține că nerespectarea obligațiilor prevăzute de art. 20 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 de a formula o notificare în baza Legii nr. 10/2001 nu poate fi acoperită prin apel la preexistența unei proceduri vizate de Legea nr. 112/1995.
De asemenea se susține că petitul referitor la cheltuieli de judecată nu putea fi contestat în fața tribunalului, întrucât nu a fost cunoscut cuantumul acestei cheltuieli.
Verificând apelul de față, în condițiile art. 466 și următoarele C.pr.civ., în raport cu motivele de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Cu referire la excepția tardivității cererii intimaților/notificării din 30.11.2005 cu privire la imobilul din litigiu, respinsă de către tribunal, prin încheierea de ședință apelată, Curtea reține următoarele:
Intimații au fost deposedați abuziv de imobilul din litigiu, preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ contrar Constituției vremii (1965) și tratatelor internaționale semnate, ratificate de România.
În raport cu prevederile Legii nr. 112/1995 intimații au formulat la data de 12.03.1996 o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, cerere adresată Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 112/1995, conform legii.
Contrar spiritului legii, organul astfel investit nu a furnizat nici un răspuns persoanei îndreptățite, nici pe parcursul procedurii inițiate în baza Legii nr. 115/1995 și nici după . Legii nr. 10/2001, respectiv a Legii nr. 247/2005, deși art. 20(4) din Legea nr. 10/2001 prevedea că „... persoanele îndreptățite, ale căror cereri nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul de a formula o asemenea cerere în condițiile prezentei legi”. Se observă că prin această normă legiuitorul a reglementat un drept în favoarea persoanelor îndreptățite în condițiile Legii nr. 112/1995, ale căror cereri nu au fost soluționat până la . Legii nr. 10/2001, iar nu o obligație.
În asemenea condiții, Curtea nu poate să nu observe că intimații în cauză sunt cei care au solicitat informații în legătură cu stadiul demersului lor inițial, Consiliul Județean A. comunicându-le la data de 12.10.2005 (cererea nr. 6550) că dosarul intimaților nr. 29/1997 nu a fost soluționat până la apariția Legii nr. 10/2001, astfel că, de îndată, respectiv la data de 30.11.2005, aceștia formulează notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001, în condițiile legii.
Mai apoi, încălcându-și propriile obligații pozitive derivate din lege, pârâtul apelant comunică cu adresa nr._/22.02.2007, respectiv după alți doi ani de la investirea sa, că notificarea nu poate fi soluționată întrucât a fost depusă cu încălcarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, cu consecința decăderii intimaților din dreptul prevăzut de lege.
În aceste condiții, Curtea apreciază că încheierea de ședință prin care s-a respins excepția tardivității demersului pendinte este legală, în conformitate cu litera și spiritul legii, care obligă nu doar la soluționarea în termene rezonabile a acestor tipuri de cerere, cu pregnant caracter reparator pentru cei îndreptățiți în sensul legii, ci și informarea persoanelor îndreptățite în legătură cu stadiul procedurii, mai ales în cazurile în care apar modificări legislative/legi noi în domeniu, care prescriu termene de prescripție sau decădere, consacrând alte drepturi în favoarea celor îndreptățiți la restituire, iar nu obligații, precum se susține în motivarea apelului.
Absența informării intimaților în perioada 1996-2005 nu poate fi justificată și de natură a nesocoti demersul intimaților de a obține măsuri reparatorii, nici în raport cu împrejurarea că reclamanta domiciliază în Germania.
Corespunde, însă, adevărului că Legea nr. 247/2005 nu operează o repunere în termenul prevăzut de art. 22 (5) din Legea nr. 10/2001, însă această problemă nu are legătură cu prezenta cauză.
În acest sens este și practica judiciară consolidată, în domeniul aplicării Legii nr. 247/2005.
Relativ la fondul litigiului, apelul este fondat, căci instanța a ignorat că litigiul de față se supune dispozițiilor Legii nr. 165/2013, în domeniul căreia intră și cererea/notificarea nesoluționată până la . Legii nr. 165/2013, legea prevăzând o procedură specială de soluționare a unor astfel de cereri, competența de stabilire a despăgubirilor fiind reglementată de dispozițiile art. 16, cu referire la art. 21 alin. (6) din lege, respectiv prin puncte și la anumite termene expres prevăzute de lege.
În alte cuvinte, tribunalul nu avea a se preocupa de stabilirea valorii bunului din litigiu, context în care proba cu expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză nu era una pertinentă cauzei, tribunalul trebuind a se rezuma la obligația pârâtului apelant la emiterea unei dispoziții motivate, în condițiile legii și după procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013.
Din toate aceste perspective Curtea urmează a admite apelul și a schimba în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtului la emiterea unei dispoziții motivate pentru acordarea de măsuri reparatorii reclamantei și intervenientului, în cote de câte ½ părți din imobilul situat în A., ., înscris în CF nr. 2850 Aradul Nou, nr. top 1911-1912/a.117 și nr. 4327/20/4, în condițiile Legii nr. 165/2013.
Celelalte dispoziții ale hotărârii urmează a fi menținute.
Relativ la cheltuieli de judecată, în baza art. 453 (2) C.pr.civ. Curtea urmează a diminua onorariul de avocat atribuit intervenientului și reclamantei de la suma de 3.000 lei în primă instanță la suma de câte 1.500 lei, pentru fiecare intimat – reclamantă/intervenient, urmează a înlătura obligația de plată a contravalorii expertizei din sarcina apelantei pârâte, cu menținerea cheltuielilor parțiale reprezentând cheltuieli de deplasare/cazare ale avocatului intimaților la nivelul stabilit de către tribunal, astfel că în primă instanță pârâtul apelant va datora reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, suma de 3237,99 lei (1.500 lei onorariu avocat, 1.737,99 lei cheltuieli de deplasare și cazare avocat), iar intervenientul suma de 3.237,99 lei (1.500 lei onorariu avocat, 1737,99 lei cheltuieli deplasare și cazare avocat).
În aprecierea cuantumului cheltuielilor astfel acordate Curtea ține cont de complexitatea cauzei, - care ridică, în esență, două probleme de drept, clarificate, însă, în jurisprudență până la data înregistrării prezentei acțiuni civile -, cu corespondent asupra muncii avocatului în cauză, precum și de durata litigiului, cu impact asupra deplasărilor reprezentantului părților la proces.
În apel, Curtea constată că intimații au dovedit cheltuielile reprezentând contravaloarea deplasării/cazării avocat, de 650 lei și onorarii de avocat de câte 1.500 lei fiecare.
În raport cu soluția ce urmează a fi pronunțată de Curte, asemenea cheltuieli nu pot fi acordate, în condițiile art. 453 C.pr.civ., în apel.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul pârâtului M. A., prin P. declarat împotriva sentinței civile nr. 856 din 02.11.2015 și a Încheierii de ședință din data de 26.01.2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ și, în consecință:
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Obligă pârâtul M. A., prin P. să emită o dispoziție motivată privind acordarea de măsuri reparatorii reclamantei S. P. K. și intervenientului S. G. pentru cotele de câte ½ părți din imobilul situat în A., ., înscris în CF nr. 2850 Aradul Nou, nr. top 1911-1912/a.117 și nr. 4327/2014 în condițiile Legii nr. 165/2013.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei S. P. K. și intervenientului S. G. câte 3237,99 lei pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță.
Menține în rest sentința și încheierea atacată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2016.
Președinte, Judecător,
F. Ș. Prof.univ.dr. L. B.
Grefier,
M. M.
Red.LB/ 20.05.2016
Tehnored. MM/9 ex/08.06.2016
Instanță fond: Tribunalul A. – jud. C. C. A.
Se comunică:
Reclamantă - S. P. K., cu domiciliul procesual ales în București, sector 4, ., ., .> Intervenient - S. G. cu domiciliul procesual ales în București, sector 4, ., ., .
Pârât - M. A. prin P. - sediul în A., ., județ A.
Pârâtă - C. L. P. S. D. de P. P. Asupra Terenurilor A. - sediul în A., ., județ A.
Pârâtă - C. Județeană P. S. D. de P. P. Asupra Terenurilor A. - sediul în A., ., județ A.
Chemată în garanție – A. Națională pentru R. Proprietăților – București, sector 1, Calea Floreasca nr. 202
Chemat în garanție – M. Finanțelor P. reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor P. A. – sediul în A., .-79, jud. A.
Emis 7 comunicări
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2097/2012. Curtea de... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
