Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2142/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2142/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-10-2012 în dosarul nr. 2142/2012
ROMÂNIA
C. DE A. TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ -19.07.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 2142/R
Ședința publică din 24 octombrie 2012
PREȘEDINTE: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. G. împotriva sentinței civile nr. 834/5.06.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S., pentru despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
M. Public este reprezentat de doamna procuror S. A., de la P. de pe lângă C. de A. Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
C.
Deliberând asupra recursului, constată:
P. acțiunea înregistrată la 27.04.2012 la T. C.-S. sub nr._, reclamanții A. G. și A. Ceda au chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S., și au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de B. J., B. M. și A. G. (născută B.) ca urmare a deportării în baza Deciziei MAI nr. 200/1951.
În motivarea acțiunii, au arătat că au fost deportați din loc. S. în Câmpia Bărăganului, într-un lan de bumbac, un loc ce mai târziu a devenit satul Valea Viilor. Sub pază armată, au fost ridicați de la domiciliu și transportați cu vagoane pentru animale până la locul de deportare, unde au fost debarcați în câmp, locul fiecărei familii fiind marcat cu un țăruș.
Reclamanta A. G. a arătat că la vremea respectivă era un copil și că împreună cu părinții săi a trăit aproape 5 ani în mizerie, înfruntând arșița Bărăganului în timpul verii și gerurile aspre ale iernii, toate acestea afectându-le sănătatea pentru restul vieții. În plus, trebuiau să înfrunte umilința de a fi tratați de cei din jur ca niște criminali.
La întoarcere și-au găsit casa părăginită și ocupată de uzina electrică, ei fiind obligați să locuiască în bucătărie până în anul 1967.
În drept, au fost invocate art. 1 alin. 2, art. 5 alin. 1 lit. a, alin. 3 și 4 din Legea nr. 221/2009.
P. sentința civilă nr. 834/5.06.2012, pronunțată în dosarul nr._, T. C.-S. a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. G. împotriva pârâtului Statul Român, prin M. Finanțelor P..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale.
Împotriva sentinței civile nr. 834/5.06.2012 a Tribunalului C.-S. a declarat recurs în termenul legal reclamanta A. G..
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol, ci eventual celor înregistrate ulterior publicării deciziei.
Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a arătat reclamanta recurentă, obligă la respectarea principiului neretroactivității și a speranței legitime ce decurge dintr-o hotărâre judecătorească, chiar nedefinitivă.
Reclamanta a invocat și principiul egalității în fața legii, principiu care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, referindu-se la faptul că sunt persoane care au obținut hotărâri definitive favorabile în acțiuni identice.
În drept, reclamanta recurentă a invocat art. 304 pct. 7,8 și 9 C.p.c.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare la recursul reclamantei.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 3041 și art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, C. constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În mod corect prima instanță a făcut trimitere la Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, prin care a fost declarat neconstituțional art. 5 al.1 lit. a din Legea nr.221/2009.
C. Constituțională a reținut că reglementarea cuprinsă în art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr.24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.
Din această cauză s-a ajuns la existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă. C. Constituțională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a din Legea nr.221/2009 are scop identic celui prevăzut de art.4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art.4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009.
În fine, C. Constituțională a constatat că dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art.1 al.3 și 5 din Constituție.
În conformitate cu art.147 al.1 din Constituție și cu art.31 al.3 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Conform art.147 al.4 din Constituție și art.31 al.1 din Legea nr.47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.
În cazul de față, decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
O suspendare peste acest termen a judecării cauzelor nu este justificată.
P. urmare, această decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanțe.
Art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii reclamantei, și-a încetat efectele juridice.
Inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii sub aspectul dreptului la despăgubiri morale.
Nu se poate reține nici că reclamanta avea, anterior deciziei Curții Constituționale, un „bun” în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție. Avea doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o putea pune în executare doar în momentul rămânerii definitive.
În cazul de față nu se pronunțase încă o hotărâre definitivă la data la care devenise obligatorie decizia Curții Constituționale, situație care exclude și discriminarea în raport cu persoanele care la data respectivă erau în posesia unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în baza unui text legal în vigoare, care nu fusese declarat neconstituțional.
De altfel, și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.12/19.09.2011, pronunțată în dosarul nr.14/2011, a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de Colegiul de conducere al Curții de A. București și de Colegiul de conducere al Curții de A. G. și a stabilit că, urmare a deciziei nr.1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art.5 al.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, C. va respinge recursul declarat de reclamanta A. G. împotriva sentinței civile nr. 834/5.06.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A. G. împotriva sentinței civile nr. 834/5.06.2012, pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. RUJIȚA F. Ș. G. O.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.- 15.11.2012; tehnored. C.J.- 22.11.2012; 2 ex.
Primă instanță: T. C.-S.; Judecător: M. R.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1676/2012. Curtea de... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 765/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
