Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1676/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1676/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-06-2012 în dosarul nr. 1676/2012
ROMÂNIA
C. DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 09.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 1676/R
Ședința publică din 27 iunie 2012
PREȘEDINTE: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul L. D. și pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR P. prin DGFP C.-S. împotriva sentinței civile nr. 217/28.02.2012 pronunțată de T. C.- S. în dosarul nr._, pentru despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
M. Public este reprezentat de doamna procuror M. U. C., de la P. de pe lângă C. de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate în termen legal și sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
C., văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului pârâtului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii. Cu privire la recursul reclamantei, solicită respingerea acestuia.
C.
Deliberând, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 217/28.02.2012 pronunțată de T. C.- S. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul L. D. împotriva pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S..
În consecință, s-a constatat caracterul politic al măsurilor de urmărire luate împotriva reclamantului în perioada 1966-1971 și au fost respinse celelalte cereri ale reclamantului.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul să se constate caracterul politic conform art. 4 alin.2 din L.221/2009 al măsurilor de urmărire luate împotriva sa în perioada dintre data eliberării sale din anul 1966 și până în anul 1971, precum și obligarea pârâtului în baza disp. art. 5 alin.1 lit. a din L.221/2009, disp. art. 5,6 CEDO, rezoluția 1096/1996 la plata sumei de 100.000 euro, în lei la data plății, reprezentând daune morale pentru această perioadă.
În motivare, a arătat la data de 13.05.1965 a fost încorporat în armată. După perioada de instrucție a fost detașat în subunitatea Scoarța și Cosoveni (D.). În timpul executării stagiului militar a executat diferite ordine ale comandanților, dar a respectat totodată și principiile religioase și de conștiință, din acel moment începând calvarul său, în toți anii tinereții fiind urmărit și anchetat de către securitate pentru credința sa; din cauza acestor urmăriri și anchete, starea sa de sănătate depreciindu-se, a fost operat de 3 ori.
În ultimii ani s-a adresat CNSAS București pentru a-i fi pus la dispoziție dosarul de urmărire, la care a primit răspunsul că dosarul i-a fost distrus de către securitate, rămânând doar unele acte pe care le-a depus la dosarul cauzei și care dovedesc starea de fapt privind urmărirea sa continuă de către securitate, după eliberarea sa din închisoare și până la revoluția din anul 1989.
A arătat că prin arestare i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințe dăunătoare, neevaluabile în bani, de asemenea a influențat și relațiile sociale, onoarea, reputația, relațiile cu prietenii, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victime.
Reclamantul a apreciat, având în vedere prev. L.221/2009 că se impune repararea integrală de către pârât a pagubei suferite prin acordarea sumei de 100.000 euro actualizată la data plății, sumă pe care o consideră o reparație echitabilă a prejudiciului moral suferit .
La dosarul cauzei au fost administrate probe cu înscrisuri din a căror analiză instanța a reținut că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, de 3 ani și 6 luni în timpul efectuării stagiului militar, pentru infracțiunea de insubordonare.
După executarea pedepsei, respectiv după anul 1966 și până în anul 1971, reclamantul a fost urmărit continuu, anchetat și percheziționat de către organele fostei securități, datorită credinței sale religioase, reținându-se că acesta ar desfășura „activitate dușmănoasă adventist-comunistă”.
Astfel fiind, instanța, văzând și disp. art. 4 alin.2 din L.221/2009, potrivit cărora persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot de asemenea solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, a admis capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate caracterul politic al măsurilor de urmărire luate împotriva reclamantului în perioada 1966-1971.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro reprezentând despăgubiri morale, instanța l-a respins pentru considerentele următoare:
P. decizia nr. 1358/21.10.2010 pronunțată de către C. Constituțională a României, s-a constatat că disp. art. 5 alin.1 din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
Față de aceste considerente și având în vedere văzând că dispozițiile deciziei nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a României sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței au declarat recursuri reclamantul și pârâtul, care au criticat-o pentru nelegalitate.
Reclamantul a solicitat modificarea hotărârii, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivare, a invocat greșita respingere ca nedovedite a pretențiilor sale, statul fiind cel ținut a dovedi că reclamantul nu a suferit vreun prejudiciu.
A invocat încălcarea principiului neretroactivității legii, greșita interpretare a probelor administrate, încălcarea art. 5,6, 14 CEDOart, 20 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, a prevederilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, a necesității respectării practicii unitare și a practicii instanței europene a drepturilor omului.
A invocat necesitatea respectării Rezoluțiilor 1096/1996, 1481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și Rezoluția O. nr. 40/1985 și a arătat că autoritățile erau obligate să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8,9 C.p.c.
Pârâtul a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat, în esență, că măsura luată împotriva reclamantului nu se încadrează în dispozițiile art. 1,3 din Legea nr. 221/2009, astfel că acesta nu poate beneficia de dispozițiile legii reparatorii.
A invocat incidența în cauză a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c.
Părțile au formulat întâmpinări în cauză, solicitând respingerea recursurilor adverse.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de părți și în baza art. 3041 C.p.c., față de dispozițiile art. 299 și urm. C.p.c., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Având în vedere că pârâtul contestă caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva reclamantului și că admiterea recursului pârâtului ar face inutilă examinarea criticilor reclamantului, instanța va examina cu prioritate recursul declarat de S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de DGFP C.-S..
Astfel, pe calea cererii de chemare în judecată reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al măsurilor de urmărire luate împotriva sa în perioada 1966-1971.
Cum măsura urmăririi nu are natura unei condamnări cu caracter politic în sensul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, instanța va examina dacă această măsură este una administrativă cu caracter politic.
În primul rând, este de observat că urmărirea reclamantului pentru convingerile sale religioase nu este calificată de drept ca fiind politică, ea neîncadrându-se în dispozițiile art. 3 din lege.
În continuare, instanța reține că persoanele care au făcut obiect al altor măsuri administrative decât cele prevăzute la art. 3 pot solicita constatarea caracterului politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 din lege aplicându-se corespunzător (art. 4 alin. 2).
Potrivit art. 1 alin. 3, constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapt prevăzute de legea penală dacă prin săvârșirea lor s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999.
Din examinarea acestui text de lege raportat la art. 3 din ordonanță cu referire la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 care dispune că art. 2 alin. 1 se aplică în mod corespunzător, rezultă că împotriva reclamantului ar fi trebuit să se fi luat vreuna dintre măsurile administrative enumerate la literele a-g din art. 3 din OUG 214/1999.
Or, reclamantul nu a invocat și nu a făcut dovada faptului că ar fi suferit vreuna dintre aceste măsuri în perioada 1966-1971 în care a fost urmărit.
Din actele obținute de la CASAS și invocate în susținerea cererii de chemare în judecată rezultă, într-adevăr că reclamantul a fost supus urmăririi, însă schimbarea domiciliului și a locului de muncă a fost rezultatul opțiunii sale, rezultând din probele administrate că ar fi fost constrâns să procedeze în acest sens.
Astfel, reclamantul și-a înstrăinat în anul 1971 locuința și s-a mutat în altă localitate, unde s-a și angajat, după ce anterior, în aceleași condiții își schimbase, la fel, domiciliul și locul de muncă (f.10, 11, 17 dosar fond).
La fel, conform mențiunilor din cartea de muncă, în perioada de referință, reclamantul și-a încetat activitatea în localitatea Bazna în temeiul art. 18 lit. a din Codul muncii (în baza acordului părților) și s-a angajat în . a schimbării domiciliului (f. 50 dosar fond).
În consecință, reclamantul nu a făcut dovada că măsurile de urmărire luate împotriva sa se încadrează în dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, prima instanță reținând caracterul politic al măsurilor cu nerespectarea dispozițiilor legale sus-menționate.
Cum reclamantul a invocat dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 pentru a obține obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului moral suferit și cum, față de cele mai sus arătate, această premisă a obligării statului la dezdăunări nu este întrunită, reclamantul nu este îndreptățit la acordarea de despăgubiri, criticile sale vizând acest aspect rămânând fără relevanță, fiind inutilă examinarea lor.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1,2,3 C.p.c. raportat la art. 304 pct. 9 C.p.c., instanța va admite recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR P. prin DGFP C.-S. împotriva sentinței civile nr. 217/28.02.2012 pronunțată de T. C.- S. în dosarul nr._ ; va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamant L. D..
În baza art. 312 alin. 1 C.p.c. raportat la art. 304 C.p.c., instanța va respinge recursul declarat de reclamantul L. D. împotriva aceleiași decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de M. FINANȚELOR P. prin DGFP C.-S. împotriva sentinței civile nr. 217/28.02.2012 pronunțată de T. C.- S. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamant L. D..
Respinge recursul declarat de reclamantul L. D. împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.06.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. RUJIȚA F. Ș. G. O.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.- 04.07.2012; Tehnored. C.J.- 06.07.2012; 2 ex.
Primă instanță: T. C.-S.
Judecător: M. R.
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Sentința nr. 373/2012.... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2142/2012. Curtea de... → |
|---|
