Revendicare imobiliară. Hotărâre din 19-11-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 209/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 209
Ședința publică din 22 octombrie 2015
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul O. C. împotriva sentinței civile nr. 386/09.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul M. A. prin P., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, reține următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. în data de 09.04.2015, reclamantul O. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. TIMIȘOARA prin P. ca, prin hotărârea ce se va da:
- să se constate că imobilul proprietatea sa situat în A.,., B 1-2, . înscris în CF nr._,nr.top.3916/1/6/b/2/2,3916/1/13/c/2/2,8143/3915/2/2,8142/3915/b/9/3/3/V a fost preluat abuziv în baza Decretului nr.223/1974 (act abrogat declarat neconstituțional);
- să se constate că procedura prevăzută de decretul de preluare și,respectiv,de Decretul nr.476/1974 nu a fost respectată,reclamantul nefiind despăgubit și nesemnând vreun act;
- să fie obligat pârâtul la depunerea actelor care au stat la baza preluării și a dovezii achitării despăgubirii;
- să se dispună restituirea în natură a imobilului cu obligarea sa la achitarea sumei rezultată din recalcularea despăgubirilor primite conform ratei inflației din 2012.
În motivare a arătat că a părăsit țara în anul 1989. Conform legislației în vigoare la acea dată, imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974, iar despăgubirile calculate conform Decretului nr. 476/1978 au fost infime, reprezentând mai puțin de 25% din valoarea apartamentului preluat. Or, persoanele abuziv deposedate, fără titlu legal, nu și-au pierdut nici un moment calitatea de proprietar.
A mai arătat că apartamentul este liber, nefiind folosit.
În drept,a invocat dispozițiile art. 480 și urm. cod civil coroborate cu art. 1 alin. 1, art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001.
P. întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, învederând că reclamantul nu a parcurs etapa obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001.
P. sentința civilă nr.386/ 09 iunie 2014 pronunțată în dosar nr._ ,Tribunalul A. a respins acțiunea reclamantului.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere următoarele:
Reclamantul a invocat calitatea sa de proprietar al imobilului mai sus-descris, imobil preluat în baza Decretului nr. 223/1974 și a Legii nr. 58/1974 de Statul Român prin Consiliul Popular al Județului A. în anul 1989 ca urmare a plecării reclamantului în Germania,fiind emisă în acest sens decizia nr. 453/1989.
P. decizia nr. 33 /09.06.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, potrivit principiului speciali generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială, iar în cazul în care sunt neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prioritară este Convenția. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun numai în măsura în care s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel încât, după . acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea imobilelor aflate în această situație.
P. menționata lege, legiuitorul a înțeles să dea o reglementare specială acestui domeniu, respectiv parcurgerea procedurii aici prevăzută. Astfel, dacă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilelor - ca urmare a ineficacității actelor de preluare - a fost guvernată de instituția revendicării reglementată de dispozițiile art. 480 și art. 481 Cod Civil, prin . Legii nr. 10/2001 dreptul comun a fost înlocuit cu legea specială care cuprinde forme speciale și o procedură administrativă obligatorie prealabilă sesizării instanței, rămânând astfel fără aplicare dispozițiile dreptului comun privind revendicarea imobilelor ce fac obiectul acestei legi.
Urmare a hotărârii CEDO în cauza A., un bun există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului. În caz contrar, simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului statului asupra imobilului poate valora doar o recunoaștere a unui drept la despăgubire (respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii prevăzute de legea specială) sub condiția inițierii procedurii administrative și a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații.
Diferența esențială de abordare în cauza A. față de practica anterioară, respectiv a cerinței din art. 1 din Protocolul nr. 1 referitoare la existența bunului în patrimoniul reclamantului, produce consecințe asupra evaluării cerinței – premisă a admiterii cererii în revendicare imobiliară.
Așadar, proprietarul care nu deține un bun în sensul celor mai sus-arătate nu poate obține mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială.
Pentru aceste considerente, instanța a dispus conform celor mai sus-arătate.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul O. C., care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând anularea ei și admiterea acțiunii formulate.
În motivare, a învederat că acțiunea civilă cu care a sesizat prima instanță a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 pct. 2 din Legea 10/2001 care prevăd expres că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării,consecința fiind aceea că fostul proprietar sau moștenitorii acestuia pot formula acțiune în baza dreptului comun prin care să solicite restituirea imobilului preluat abuziv.
A arătat, textual: „Considerăm că atribuțile dreptului de proprietar pot fi exercitate numai în urma obținerii unei sentințe judecătorești raportat la prevederile pct. 2 prima propoziție nu are nici un sens. Ori ești proprietar iar în această calitate poți beneficia de dreptul proprietarului prevăzut în Constituție și în Codul civil și în această situație nu ai nevoie de o sentință judecătorească sau decizie care îți oferă un drept de a exercita aceste atribuții” (fila 3 dosar). În concluzie, a învederat apelantul, fie prevederile art. 2 pct. 2 ar trebui anulate sau înlăturate din Legea 10/2001, fie decizia nr. 33 din 09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are nici un temei.
A mai arătat că, expunând starea de fapt, a mai arătat că nu au fost respectate prevederile Decretului 476/1978 care instituie o anumită procedură pentru preluarea abuzivă a unor imobile, respectiv nu s-au întocmit formele legale, nu s-a plătit despăgubiri, nici un act la care se face referire nu a fost semnat de apelant în mod ci, pur și simplu, s-a procedat la preluarea imobilului.
Apelul nu a fost motivat în drept.
Pe cale de întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului.
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate și în baza art.479 alin.1 C..,față de înscrisurile de la dosar și de normele legale ce vor fi mai jos arătate,instanța reține următoarele:
În prealabil, Curtea constată că reclamantul a investit instanța de judecată cu prezenta cerere la 9.04.2015.
La acea dată, prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării…” erau abrogate prin art. I pct.2 din Legea nr.1/2009, publicată în M.Of. 63 din 3 februarie 2009, astfel că susținerile apelantului referitoare la incidența în cauză a acestei norme sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.
În continuare, instanța reține că prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat constatarea preluării fără titlu valabil a apartamentului de către Statul Român, procedura de preluare reglementată de decretele de preluare nefiind respectată și restituirea în natură a imobilului.
Preluat în baza Decretului nr.223/1974, apartamentul în litigiu se încadrează în categoria prevăzută de Legea nr.10/2001 astfel că partea interesată putea obține măsuri reparatorii pentru bunul respectiv în baza acestei legi, în condițiile și în termenul prevăzute de lege,dispozițiile în acest sens ale Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind corect interpretate și aplicate în cauză de prima instanță. Or, reclamantul nu a urmat calea prevăzută de legea specială (o dovadă în sens contrar nefiind făcută în cauză) ci a apreciat că este îndreptățit să promoveze prezenta cerere de drept comun, invocând prevederile art. 480 și urm. Cod Civil și învederând că imobilul nu a ieșit din patrimoniul său.
Corespunde realității că reclamantul a indicat ca temeiuri de drept și prevederi ale Legii nr.10/2001, însă normele invocate fie stabilesc prevalența restituirii în natură a imobilelor însă ca efect al urmării procedurii speciale (art. 1, art. 7 și art. 9) fie erau abrogate la data sesizării instanței ( art. 2 al. 2)
Contrar susținerilor reclamantului vizând calitatea sa de proprietar, Curtea reține că instanța europeană a drepturilor omului a statuat că simpla solicitare în sensul obținerii unui bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă (cauza P. c. România, cauza L. c. România).
Cum în mod corect a reținut prima instanță, în cauza A. ș.a. contra României s-a arătat că un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor abuziv deposedați doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului (par.140 și 143), astfel că persoana care nu deține „un bun actual” în sensul mai sus arătat are posibilitatea de a obține reparații în condițiile legii speciale, respectiv ale Legii nr.10/2001.
Nedeținând un bun în sensul celor mai sus arătate, reclamantul nu are aptitudinea de a formula o cerere în revendicare, astfel că o constatare a încălcării prevederilor legale astfel cum a fost susținută de acesta nu ar avea nici o finalitate, nefiind justificat vreun interes al reclamantului în a obține o atare recunoaștere.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 480 alin.1 C.., instanța va respinge apelul declarat de reclamantul O. C. împotriva sentinței civile nr. 386/09.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul M. A. prin P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamant O. C. împotriva sentinței civile nr. 386/09.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul M. A. prin P..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. P. F. Ș.
GREFIER,
S. C.
Red. F. Ș. – 07.12.2015
Tehnored. S.C. - /4 ex.- 08.12.2015
Tribunalul A., Judecător: L. L., A. B.
Un exemplar se comunică părților:
- Reclamantului O. C., la domiciliul procesual ales în A., P-ța. Uta, .
- Pârâtului intimat M. A. prin P., A., .
| ← Anulare act. Decizia nr. 112/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 432/2015. Curtea de... → |
|---|
