ICCJ. Decizia nr. 1178/2004. Civil. Contestatie la executare silita. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1178
Dosar nr. 3710/2004
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1755 din 19 decembrie 2003, Judecătoria Câmpeni a respins contestaţia la executar.
formulată de contestatorii debitori urmăriţi C.D. şi C.E., împotriva intimaţilor creditori C.A. şi C.S.
Instanţa a reţinut că nu poate fi primită cererea „de respingere a executării silite" deoarece creditorii au depus hotărâri investite cu formulă executorie. Problemele de fond neputând fi reanalizate pe calea contestaţiei la executare.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 515 din 31 martie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatori.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorii C.D. şi C.E., fără a menţiona vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În susţinerea succintă, în patru rânduri, se arată că admiterea recursului se impune deoarece instanţele nu au motivat hotărârile şi nici nu au aprofundat probele.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În speţă, reclamanta nu se referă la niciun motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.
Examinând din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. nu au fost constatate motive de ordine publică care pot fi invocate din oficiu.
Drept urmare, deşi depus în termen, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de contestatorii C.D. şi C.E. împotriva deciziei civile nr. 515 A din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1624/2004. Civil. Legea 112/1995. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10080/2004. Civil. Revizuire. Recurs → |
---|