ICCJ. Decizia nr. 1207/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1207/2004
Dosar nr. 4258/2003
Şedinţa publică din 11 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 3 iulie 2002 la Tribunalul Harghita, reclamanta E.M.V. a chemat în judecată Tribunalul Harghita, precum şi Ministerul Justiţiei, solicitând restituirea sumelor reţinute până la data de 29 martie 2001, cu titlul de contribuţie la asigurările sociale de sănătate, în procent de 7 % din veniturile brute de natură salarială, cuantumul acestor sume fiind de 4.643.638 lei.
Reclamanta a solicitat ca aceste sume să fie reactualizate în conformitate cu prevederile OG nr. 9/2000 privind regimul dobânzilor legale.
În motivarea acţiunii aceasta a arătat, în esenţă, că prin Legea nr. 92/1992 şi HG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate.
Reclamanta, care îndeplineşte funcţia de grefier în cadrul Tribunalului Harghita a mai arătat că doar de la apariţia Legii nr. 118/2001 s-a instituit în mod expres principiul acordării asistenţei medicale gratuite, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.
În acest context, reclamanta S.H. consideră că sumele reţinute cu acest titlu înainte de 29 martie 2001, reprezintă plăţi nedatorate şi pârâţii trebuie obligaţi la restituirea lor.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii, invocând prevederile Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, care instituie principiul obligativităţii, solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, acelaşi act normativ stabilind şi categoriile de persoane supuse în mod obligatoriu asigurării.
Se mai arată că în temeiul art. 6 alin. (1) din Normele de aplicare a HG nr. 409/1998 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate cu dreptul la asistenţă medicală gratuită dacă fac dovada reţinerii în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.
Pârâtul a invocat în cauză excepţia lipsei calităţii procesuale pasive atât a sa, cât şi a Tribunalului Harghita cu motivarea că sumele ce reprezintă contribuţia de 7 % din drepturile salariale ale reclamantei nu au fost reţinute de către Ministerul Justiţiei, ci de către Tribunalul Harghita, întrucât cu acesta reclamanta a avut raporturi de muncă. Dar, nici al doilea pârât nu are calitate procesuală pasivă în această cauză, sumele neintrând în bugetul acestei instituţii.
De asemenea, Ministerul Justiţiei a formulat şi o cerere de chemare, în garanţie a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanţei că, în ipoteza în care va fi admisă acţiunea principală, să se admită şi cererea de obligare a chematei în garanţie la restituirea sumelor reţinute de la reclamantă şi virate lunar cu titlul de contribuţie pentru asigurările sociale.
Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr. 960 din 14 august 2002, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a Tribunalului Harghita. A admis acţiunea reclamantei şi i-a obligat pe pârâţi să restituie sumele reţinute nelegal din salarii, în procent de 7 %, reprezentând contribuţia la asigurările sociale de sănătate pentru perioada ianuarie 2000 - martie 2001, în cuantum de 4.643.638 lei cu aplicarea dobânzii legale calculate conform OG nr. 9/2000 de la data reţinerii lunare a sumei şi până la data plăţii integrale a datoriei.
Împotriva sentinţei civile nr. 960 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita au declarat recurs Ministerul Justiţiei şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
În esenţă, s-a invocat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 145/1997 cu modificările şi completările ulterioare, „asigurările de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, iar magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu sunt cuprinşi în categoria de persoane prevăzute de art. 55 din Legea nr. 145/1997 exceptate de la plata contribuţiei la asigurările de sănătate.
Recursurile au fost respinse, ca nefondate, cu motivarea că în condiţiile în care legea civilă nu retroactivează în perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, în materia asigurărilor sociale, reclamantei i se aplică prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992 republicată, în sensul că aceasta nu datorează contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, iar de la 1 aprilie 2001 se aplică art. 99 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 118/2001, prin Decizia civilă nr. 919/ R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 919/ R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi a sentinţei civile nr. 960 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Harghita, considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens, se arată că, în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997, magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998, precum şi prin Norme emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada reţinerii în contul contribuţiei lunare de sănătate.
Se mai invocă faptul că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România, că cei exceptaţi de la plata contribuţiei sunt nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că din tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare, când au apreciat că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat.
Este de observat în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate, cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate se vor reţine cele ce urmează.
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată în data de 30 septembrie 1997 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, însă condiţiile de acordare a acestora se stabilesc prin hotărâre a guvernului astfel cum stipulează alin. (2) al art. 99.
La data de 20 iulie 1998, guvernul a emis H. nr. 409 care în art. 1 prevede că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 intrate în vigoare la 1 ianuarie 1998. Acelaşi lucru fiind prevăzut şi în Normele comune nr. 318/FB/64/807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 409/1998.
În consecinţă trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 al cărei art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, iar în alin. (2) arată în mod imperativ că asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate.
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Aşadar, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa, respectiv ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca persoanele prevăzute în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurat fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi menţionat-o expres incluzându-i în categoriile la care face referire art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au avut venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare cp sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între legea specială nr. 92/1992 şi legea generală nr. 145/1997, au interpretat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele arătate în precedent urmează a se reţine şi faptul că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 116/2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a primit următorul cuprins: „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează că voinţa legiuitorului a fost, în sensul că să se acorde gratuităţile cu condiţia plăţii contribuţiei lunare de sănătate.
Aşa fiind, faţă de considerentele mai sus arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile criticate, iar pe fond, a se respinge acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 919/ R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 960 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita. Respinge ca nefondate acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1179/2004. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 1159/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
