ICCJ. Decizia nr. 1179/2004. Civil. Stabilirea competenţei
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1179/2004
Dosar nr. 5259/2003
Şedinţa publică din 10 februarie 2004
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Revizuientul S.A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 385 din 27 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Dîmboviţa secţia civilă, susţinând că este potrivnică deciziei nr. 1542 din 31 mai 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Cererea de revizuire nu este admisibilă.
Conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs se poate cere atunci când a fost evocat fondul, şi în situaţia în care se pretinde că există hotărâri potrivnice în sensul prevederilor pct. 7 al aceluiaşi articol.
Or, prin Decizia nr. 385 din 27 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a fost constatat nul recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva sentinţei civile nr. 467 din 14 februarie 2003 a Judecătoriei Târgovişte, deci nu a fost evocat fondul.
În consecinţă, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul S.A. împotriva deciziei civile nr. 385 din 27 iunie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 1177/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1207/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
---|