ICCJ. Decizia nr. 149/2004. Civil. REZOLUTIUNE CONTRACT VÂNZARE- CUMPARARE. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 149.
Dosar nr. 6056/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 9857 din 19 decembrie 2002 a Judecătoriei Ploieşti a fost respinsă acţiunea formulată de P.Ş. împotriva pârâtei I.M. prin care a solicitat să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 155 din 28 ianuarie 1999 la B.N.P. B.F., cu privire la apartamentul nr. 33 situat în Ploieşti, pentru neexecutare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere că pârâta şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract, a acordat întreţinerea soţiei reclamantului, care între timp a decedat, apoi acestuia. În ultimul timp, fiind sub influenţa sorei sale, reclamantul s-a mutat la domiciliul acesteia şi a refuzat îngrijirea acordată de pârâta.
S-a reţinut astfel culpa reclamantului pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate de pârâtă şi ca urmare neîntemeinicia acţiunii în rezoluţiune.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1369 din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recursul de faţă, fără a-l motiva în drept, susţinând că în mod greşit s-a reţinut culpa sa în neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere şi că probele administrate în dovedirea acţiunii au fost nesocotite.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
În primul rând se constată că motivele de recurs formulate pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., ce vizează pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, precum şi nepronunţarea asupra unor dovezi administrate şi care erau hotărâtoare pentru dezbaterea pricinii.
Rezoluţiunea contractului de întreţinere se poate dispune, în temeiul prevederilor art. 1020 şi art. 1021 C. civ., în caz de neexecutarea culpabilă a obligaţiei de întreţinere, în situaţia în care creditorul nu optează pentru a cere executarea întocmai a contractului.
În speţă, instanţa de apel, ca şi cea de fond de altfel, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale redate. Astfel a respins acţiunea în rezoluţiune, întrucât nu s-a făcut dovada că pârâta este culpabilă de neexecutarea obligaţiei de întreţinere în ultima perioadă de vreme. Dimpotrivă s-a evidenţiat că neexecutarea este determinată de culpa creditorului, care a refuzat nejustificat primirea întreţinerii şi din motive personale fără culpă din partea debitorului şi-a stabilit domiciliul în altă localitate, la sora sa, sub influenţa căreia a promovat acţiunea de faţă.
Plecarea reclamantului din spaţiul de locuit ce formează obiectul litigiului, rezultă din ansamblul probelor administrate, este confirmată şi de martorii audiaţi la propunerea reclamantului astfel că nu este de primit motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Aşa fiind, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.Ş. împotriva deciziei nr. 1369 din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1595/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1497/2004. Civil. PARTAJ SUCCESORAL. Recurs → |
|---|
