ICCJ. Decizia nr. 1510/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1510
Dosar nr. 38565/1/2004
(nr. vechi 15976/2004)
Şedinţa de la 10 februarie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2003 sub nr. 1203, pe rolul Judecătoriei Sinaia reclamanta R.N.P. R., I.C.A.S. Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu Primăria Oraşului Buşteni să se constate nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 81 din 21 martie 2003.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin dispoziţia nr. 81/2003 dată de primarul oraşului Buşteni s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Buşteni, cu nerespectarea dispoziţiilor din Codul silvic şi Legea 10/2001.
A mai arătat reclamanta că este proprietara acestui imobil, iar pârâta nu avea calitatea de deţinător al acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 848 din 5 noiembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Sinaia, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, dispunându-se declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea 10/2001, soluţionarea oricăror cereri şi contestaţii privind legalitatea dispoziţiilor emise de unităţile deţinătoare cade în competenţa tribunalului.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 11991 din 10 decembrie 2002 .
La data de 5 noiembrie 2003 M.I. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată şi constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Buşteni, Prahova.
În motivarea cererii de intervenţie s-a susţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu în contradicţie cu Constituţia din 1948 prin Decretul nr. 398, iar reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra acestui imobil.
La termenul din 8 ianuarie 2004 SC Z. & C. SRL Buşteni a formulat cererea de intervenţie în interesul pârâtei Primăria Buşteni prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată deoarece aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, imobil la care şi această intervenientă a efectuat importante lucrări de investiţii.
Pârâta Primăria Buşteni a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea a celor două cereri de intervenţie şi respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 5 februarie 2004, Tribunalul Prahova a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intervenienta SC Z. & C. SRL Buşteni având în vedere că dispoziţia a cărei anulare se cere a fost emisă de pârâtă.
Totodată s-a respins excepţia lipsei interesului invocată de aceeaşi intervenientă având în vedere faptul că reclamanta a invocat calitatea sa de proprietar al imobilului în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 120 din 12 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Prahova a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă şi au fost admise cele două cereri de intervenţie.
S-a constatat dreptul de proprietate al intervenientului M.I. asupra imobilului în litigiu.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că dispoziţia nr. 81 din 21 martie 2003 a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii 10/2001, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar din probele administrate în cauză rezultă că intervenientul M.I. a făcut această dovadă.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat în termen legal apel aducând critici ce vizează următoarele aspecte :
- prima instanţă s-a pronunţat cu încălcarea competenţei materiale, soluţionarea cererii fiind de competenţa instanţei de contencios administrativ.
- sentinţa atacată este netemeinică având în vedere că imobilul în litigiu este proprietatea sa şi nu a fost proprietatea Primăriei Buşteni astfel încât decizia de restituire este lovită de nulitate absolută.
- prima instanţă a dispus şi restituirea unui teren care aparţine Fondului Forestier, proprietate publică a statului.
Pârâta Primăria Buşteni şi intervenientul M.I. au formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Curtea de Apel Ploieşti prin decizia nr. 1911 din 16 iunie 2004 a respins apelul reclamantei R.N.P. R., I.C.A.S. Bucureşti, ca nefondat şi a obligat apelanta la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă SC Z. & C. SRL Buşteni.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, fapt ce rezultă şi din considerentele deciziei 1011 din 6 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti; că imobilul în litigiu este situat în intravilanul oraşului Buşteni fiind ocupat de o construcţie şi face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.
În contra acestei din urmă sentinţe recurenta reclamantă a declarat în termen legal recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, a arătat în motivare că dispoziţia nr. 81 din 21 martie 2003 este emisă de Primăria Buşteni cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii 10/2001, acest imobil fiind deţinut în prezent de I.C.A.S. Bucureşti.
S-a mai susţinut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, ca lege specială, ce nu intră sub incidenţa Legii 10/2001.
Instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat obiectul acţiunii din constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 81/2003 prin care a fost lezat I.C.A.S. Bucureşti într-o acţiune de restituire în natură în baza Legii 10/2001, acordând intervenientului M.I. o suprafaţă de teren din fondul forestier proprietate publică a statului, cu nerespectarea procedurii prevăzute de Legea 18/1991 şi Legea 1/2000.
Pentru motivele de mai sus recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului cu modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. 81 din 21 martie 2003 privind restituirea în natură a imobilului în cauză.
Recursul nu este fondat urmând a fi respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele ce urmează :
Recursul este conceput de legiuitor ca o cale extraordinară de atac prin care o hotărâre definitivă poate fi atacată numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul reclamant a invocat pct. 8 şi 9 din art. 304 C. proc. civ. în susţinerea căii de atac.
Potrivit acestor texte modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate : când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (pct. 8); când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (pct. 9).
În cauză nici una dintre ipotezele vizate nu se regăseşte pentru a atrage casarea hotărârii recurate.
Deşi invocă pct. 8, recurenta nu arată care este actul juridic a cărui natură ori înţeles au fost schimbate.
De fapt, recurenta se plânge de schimbarea obiectului acţiunii, motiv de nelegalitate care nu poate fi reţinut, deoarece instanţa s-a pronunţat în limitele investirii, reţinând, pe baza probelor administrate că dispoziţia atacată a fost emisă cu respectarea legii.
Cât priveşte motivul de recurs în sensul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, acesta nu poate fi primit dat fiind faptul că din probele administrate în cauză s-a reţinut că terenul este intravilan, cu construcţie, şi astfel în mod corect s-au aplicat dispoziţiile Legii 10/2001, ca măsură reparatorie.
Răspunzând astfel motivelor de recurs dezvoltate de recurenta reclamantă R.N.P. R. – I.C.A.S. Bucureşti, Înalta Curte constată că instanţele de fond şi de apel au aplicat corect legea situaţiei de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de prevederile art. 274 C. proc. civ., instanţa urmează să oblige pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dovedite de către intimata SC Z. & C. SRL Buşteni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.N.P. R., I.C.A.S. Bucureşti.
Obligă recurenta la 1000 RON către intimata SC Z. & C. SRL Buşteni cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 februarie 2006
| ← ICCJ. DECIZIA nr. 984/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7287/2004. Civil → |
|---|
