ICCJ. DECIZIA nr. 984/2004. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECTIA CIVILA
DECIZIA nr. 984/2004
Dosar nr. 4548/2003
Sedinta publică de la 6 februarie 2004
deliberând asupra admisibilitatii recursului declarat de S.C. S. SRL Bucuresti împotriva deciziei nr. 226 din 15 aprilie 2003 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a III a civila, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 1713 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - sectia a III a civila la 4 decembrie 2002 în dosarul nr. 2005/1998 a fost anulata ca insuficient timbrata actiunea prin care reclamantii D.R.V. si P.T.D. solicitasera obligarea pârâtilor S.L.I. si S.C.R. la plata de despagubiri ca urmare a neexecutarii cu rea credinta a unui contract de asociere incheiat de parti.
Prin aceeasi sentinta a fost anulata ca netimbrata ²cerere de chemare în garantie formulata de S.C. S. SRL…în contradictoriu cu pîrîţii S.C. R.…,G.P. A.… si B.F.².
În considerentele sentintei s-a precizat ca in realitate cererea de chemare în garantie fusese formulata de pârâtii initiali, S.L.I. şi S.C.R., împotriva S. C. S. SRL.
S-a mentionat de asemenea ca în urma decesului pârâtului initial S.L.I. în cauza fusesera introdusi succesorii acestuia G.P.A. si B.F.
Împotriva acestei sentinte au facut apel atât reclamantii D.R.V. si P.T.D.cât si pârâtul S.C.R.
Ca urmare cauza a fost înregistrata pe rolul sectiei a III a civile a Curtii de Apel Bucuresti cu numarul de dosar 601/2003.
Prin decizia nr. 226/A pronuntata la 15 aprilie 2003 instanta astfel sesizata a admis apelurile si a anulat sentinta, retinând cauza “pentru evocarea fondului, dupa ramânerea irevocabila” a respectivei decizii.
În considerentele deciziei s-a retinut în esenta ca anularea actiunii principale si a cererii de chemare în garantie a fost dispusa de catre instanta de fond cu incalcarea prevederilor imperative ale art. 20 din Legea nr. 146/1997 si respectiv a art. 30-31 din Normele Metodologice de aplicare a aceleiasi legi.
S-a mentionat totodata ca decizia de anulare a sentintei a fost pronuntata în temeiul art. 297 alin. (1) din C. proc. civ.
La 25 iunie 2003 chemata în garantie S.C. S. SRL a declarat recurs împotriva acestei decizii, cauza fiind ulterior înregistrata pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie cu numarul de dosar 4548/2003.
La termenul de la 6 februarie 2004 aceasta Curte a pus în discutie din oficiu admisibilitatea recursului, iar dupa inchieierea dezbaterilor a ramas în pronuntare asupra acestei chestiuni.
Recursul este inadmisibil.
În acest sens Curtea retine ca, potrivit art. 297 alin.(1) din C. proc. civ. - în forma pe care acest text de lege o are conform modificarilor aduse prin O.U.G. nr.138/2000 - în cazul in care prima instanta a respins sau a anulat cererea de chemare în judecata fara a intra în cercetarea fondului, iar instanta de apel, gasind apelul întemeiat, a anulat respectiva hotarâre, aceasta din urma va evoca fondul si va judeca procesul, pronunând o hotarâre definitiva.
Totodata, în conformitate cu prevederile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., daca prima instanta s-a declarat competenta, instanta de apel care constata nerspectarea dispozitiilor legale care reglementeaza materia competentei va anula hotarârea atacata, trimitand cauza fie instantei, fie altui organ cu activitate jurisdictionala in a caror competenta intra judecarea respectivei spete.
De asemenea daca insasi instanta de apel era competenta material sa solutioneze cauza in fond precum si atunci când exista vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanta a judecat în fond, instanta de apel, “anulând în tot sau în parte procedura urmata si hotarârea pronuntata, va retine procesul spre judecare”.
Este de amintit ca, anterior intrarii in vigoare a O.U.G. 138/2000, in situatii similare instanta de apel putea trimite cauza primei instante in vederea rejudecarii.
Aceasta posibilitate fiind înlaturata de catre legiuitor apare evident faptul ca ratiunea modificarii aduse astfel Codului de procedura civila a fost tocmai aceea de a facilita solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dandu-se un plus de eficienta juridica asa numitului “principiu al celeritatii” judecatii.
Acelasi principiu si aceleasi ratiuni se opun exercitarii, în mod separat, a recursului împotriva solutiei de anulare a hotarârii apelate.
Este de observat astfel ca scopul urmarit de legiuitor nu ar fi atins in masura in care trimiterea cauzei la prima instanta ar fi substituita printr-o suspendare a judecatii apelului ca o consecinta a declararii recursului si a trimiterii acestuia la instanta competenta sa il solutioneze.
De altfel analiza literala a textelor de lege amintite demonstreaza ca în conceptia legiuitorului simpla anulare a hotarârii apelate nu este de natura a dezinvesti instanta de apel.
Sunt de amintit de pilda dispozitiile care stabilesc imperativ ca instanta de apel „va evoca fondul si va judeca procesul ” [(art . 297 alin. (1) C. proc. civ.)] sau „va retine procesul spre judecare” [(art. 297 alin. (2) teza II C. proc. civ.)].
În acelasi sens Curtea are in vedere ca, potrivit prevederilor exprese ale art. 377 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., hotararile date in apel sunt definitive.
În conditiile existentei acestei reglementari cu valoare de principiu prevederile art. 297 alin. (1) din C. proc. civ., care se refera si ele la “o hotarare definitiva” pronuntata de instanta de apel, ar putea fi considerate ca avand un caracter superfluu.
Într-o interpretare alternativa - singura in masura sa dea o deplina eficienta juridica textului analizat - dispozitiile art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie întelese în sensul ca în materia astfel reglementata legiuitorul s-a referit la “o [singura] hotarare definitiva”.
În aceeasi ordine de idei este de amintit ca art. 297 alin. (1) din C. proc. civ. enumera mai multe acte procedurale susceptibile de a fi efectuate succesiv de catre instanta de apel:
- aprecierea temeiniciei apelului,
- anularea hotararii apelate,
- evocarea fondului si
- judecarea procesului.
În acest context este rational sa se considere ca formularea utilizata de legiuitor urmareste sa accentueze tocmai cerinta ca, in pofida diversitatii lor, activitatile procesuale enumerate sa se materializeze într-o singura hotarâre definitiva.
Prin urmare decizia recurata face (sau mai precis va face) parte din hotarârea definitiva pe care instanta de apel urmeaza a o pronunta ca act final al judecarii acestei cai de atac.
Aceeasi concluzie se impune si în raport cu prevederile art. 282 alin. (2) din C. proc. civ.
Desi în principiu reglementeaza judecarea apelului respectivul text de lege este susceptibil de aplicare, prin prin analogie, conform art. 316 din C. proc. civ., si în materia recursului impiedicand exercitarea acestei cai de atac împotriva acelor hotarâri ale instantei de apel care au doar un caracter premergator si nu întrerup cursul judecatii.
Asa fiind - si avand in vedere principiul unicitatii cailor de atac care guverneaza procesul civil - recursul prevazut de art. 299 din C. proc. civ. poate fi declarat numai dupa parcurgerea integrala a acestei etape procesuale.
În consecinta Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. respingând recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de S.C. S. SRL Bucuresti împotriva deciziei nr. 226 din 15 aprilie 2003 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a III a civila.
Irevocabila.
Pronuntată în sedintă publică, astăzi 6 februarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 397/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1510/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|