ICCJ. Decizia nr. 17/2004. Civil. Revendicare imobil nationalizat constatare nulitate absoluta acte vânzare cumparare Legea nr.10/2001, Legea nr.213/1998; 480 Cod civil. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 17.
Dosar nr. 4139/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti sub numărul 9877 din 1 august 2002, astfel cum a fost restrânsă ulterior, L.G. şi Ş.I.R. au acţionat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să constate că imobilul situat în Bucureşti, a fost preluat fără titlu valabil de stat.
Totodată au solicitat ca instanţă să pronunţe nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare 1030 din 2 decembrie 1996 încheiate de Primăria Bucureşti prin mandatar SC F. SA cu pârâţii M.M. şi M.A., 3262 din 20 octombrie 1992 încheiat cu C.M. şi 1023 din 28 noiembrie 1996 încheiat cu V.N.I., obligându-i pe pârâţi să lase reclamanţilor deplina proprietate şi liniştita posesie a imobilului menţionat.
Prin sentinţa 2207 din 27 martie 2003, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta Ş.I.R. împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti, M.M. şi M.A. ca nefondată.
Acţiunea formulată de reclamantul L.G. împotriva aceloraşi pârâţi a fost respinsă ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate.
În ceea ce priveşte pe pârâtul M.C., instanţa a reţinut că acesta decedând înaintea introducerii acţiunii este lipsit de capacitate procesuală de folosinţă.
La data de 17 octombrie 2002 instanţa a luat act de retragerea acţiunii împotriva pârâtului V.N.I.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat la data de 5 februarie 2004 Decizia civilă nr. 166 A prin care a respins apelul formulat de reclamanţii Ş.I.R. şi L.G. împotriva sentinţei 2207 din 27 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
În recursul declarat la 18 martie 2004 împotriva deciziei 166 A a Tribunalului Bucureşti şi aflat la data de 13 august 2004 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ş.I.R. şi L.G. îşi axează criticile pe lipsa titlului legal al statului asupra imobilului litigios, motivat de faptul că antecesorul acestora nu cădea sub incidenţa Decretului 92/1950 şi pe nulitatea contractului de vânzare-cumpărare 1030 din 2 decembrie 1996, încheiat cu rea credinţă de SC F. SA cu M.M. şi M.A.
Faţă de obiectul pricinii Curtea a invocat din oficiu incidenţa dispoziţiunilor art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004 în temeiul cărora recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curţilor de apel.
În speţă, hotărârea atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind Decizia 166/A din 5 februarie 2004 pronunţată în apel de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în temeiul art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004 se impune declinarea de competenţă de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de Ş.I.R. şi L.G. împotriva deciziei civile nr. 166/A din 5 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 173/2004. Civil. Partaj bunuri comune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1506/2004. Civil. Iesire din indiviziune.... → |
|---|
