ICCJ. Decizia nr. 189/2004. Civil. Iesire indiviziune. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 189
Dosar nr. 7071/2004
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2005
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva deciziei civile nr. 706 din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Văzând că, în raport de obiectul litigiului, împărţeala judiciară supusă apelului, sunt incidente în cauză prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004.
Ca urmare, în temeiul acestei dispoziţii legale, competenţa de soluţionare a recursului va fi declinată în favoarea Curţii de Apel Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de Z.V. împotriva deciziei civile nr. 706 din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Suceava în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 196/2004. Civil. Partaj bunuri comune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 173/2004. Civil. Partaj bunuri comune. Recurs → |
---|