ICCJ. Decizia nr. 2569/2004. Civil. Despagubiri - Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2569
Dosar nr. 7398/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată sub nr. 95/2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul B.A.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata contravalorii a 1.354.000 mc lemne de esenţă fag.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că lemnele de foc aparţinând tatălui său au fost naţionalizate conform Legii nr. 119/1998, cu acest prilej întocmindu-se şi un proces verbal, pentru lemnele confiscate nefiind acordate despăgubiri.
Reclamantul a mai arătat că s-a adresat cu notificare Ministerului Lucrărilor Publice Transport şi Locuinţe, Direcţiei Regionale CFR Craiova, oraşului Bumbeşti-Jiu, Târgu Jiu, precum şi Prefecturii Judeţului Gorj şi faţă de răspunsurile primite, a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 249 din 21 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, în care se precizează că fac obiectul acestei legi imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, precum şi dispoziţiile art. 466 C. civ., conform cărora „arborii ce se taie devin mobile".
Instanţa a reţinut că obiectul cererii reclamantului nu îl constituie un bun imobil pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ci 1.354.000 mc lemne esenţă fag, care constituie bunuri mobile, în speţă nefiind vorba de arbori prinşi în rădăcini.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul, susţinând că soluţia instanţei de fond este greşită, deoarece din procesul-verbal de preluare a lemnelor, încheiat la data de 31 iulie 1948, rezultă că cea mai mare parte a arborilor erau încă în picioare la data naţionalizării.
În acest sens, reclamantul a arătat că numai 60.000 mc erau tăiaţi şi se aflau pe rampă în gara Meri, restul lemnelor (1.294.000 mc) fiind preluate direct din pădure, netăiate, din două puncte: pe munte şi Valea pârâului Bratu.
În consecinţă, reclamantul a susţinut că arborii nefiind tăiaţi, erau bunuri imobile, putând constitui obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 676/A din 10 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că din procesul-verbal încheiat la data de 31 iulie 1948, cu ocazia naţionalizării, rezultă că autorul reclamantului a predat Economatului CFR din Craiova „următoarele cantităţi de lemne fasonate" conchizând că naţionalizarea nu a privit arbori prinşi în rădăcini, aceştia neputând fi fasonaţi.
Instanţa a arătat că precizarea făcută în procesul-verbal, în sensul că o parte din cantitate se află în Gara Meri, pe rampă, iar o altă parte pe munte, respectiv pe Valea pârâului Bratu, trebuie interpretată în sensul că respectiva cantitate de lemne fasonate se afla depozitată în acele locuri, apreciind că instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 466 C. civ.
Totodată, instanţa a apreciat că Legea nr. 10/2001, pe care reclamantul şi-a întemeiat cererea, nu este aplicabilă speţei, invocând în acest sens prevederile art. 6 alin. (1) din lege, potrivit cărora „Prin imobile în sensul prezentei legi se înţelege terenurile cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii, inclusiv terenurile fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul susţinând că instanţa a încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care se referă la oricare dintre destinaţiile avute de imobile la data preluării în mod abuziv.
Susţine reclamantul că în mod greşit a reţinut instanţa că la data naţionalizării lemnele erau bunuri mobile, fiind tăiate, câtă vreme cu actul de vânzare-cumpărare încheiat între el şi tatăl său, dovedeşte că cea mai mare parte a lemnelor se găsea sub forma unor arbori netăiaţi.
Reclamantul mai susţine că în cuprinsul notificării a menţionat că este moştenitorul de drept al tatălui său, având şi calitatea de cumpărător al lemnelor în picioare, conform actului de vânzare-cumpărare-convenţie.
La data de 11 noiembrie 2004, reclamantul B.A.I. a depus o completare a motivelor de recurs.
Recursul va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Deşi reclamantul nu a invocat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În raport de conţinutul procesului verbal încheiat la data de 31 iulie 1948 cu ocazia preluării materialului lemnos aparţinând autorului reclamantului, în care se menţionează predarea de către acesta a unei cantităţi de 1.354.000 mc de lemne „fasonate", în mod corect instanţa de apel a reţinut că lemnele ce au format obiectul naţionalizării constituie bunuri mobile în sensul art. 466 C. civ.
Drept urmare, confirmând soluţia primei instanţe, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reţinând că dispoziţiile acestei legi nu sunt aplicabile speţei.
Cu ocazia judecării recursului, reclamantul a depus un înscris sub semnătură privată din data de 7 iunie 1948, intitulat „contract de vânzare-cumpărare-convenţie", încheiat între el în calitate de cumpărător şi tatăl său B.A. în calitate de vânzător, prin care acesta înstrăina fiului său o cantitate de 1.454.105 mc material lemnos, din care 60.000 mc lemne fasonate pe rampa CFR Meri, 860.950 mc arbori netăiaţi în picioare pe munte şi 535.155 mc arbori netăiaţi în picioare pe valea pârâului Bratu.
Trebuie observat că pentru prima dată în recurs, reclamantul exhibă acest înscris.
De altfel, contrar susţinerilor reclamantului, acesta nu s-a referit în cuprinsul notificării la acest act de vânzare-cumpărare.
Trecerea sub tăcere de către reclamant a actului de vânzare-cumpărare duce la concluzia că între data de 7 iunie 1948 când acesta a fost încheiat şi data de 31 iulie 1948, când s-a întocmit procesul-verbal de predare-primire, arborii au fost tăiaţi în totalitate şi că menţiunile din procesul-verbal, semnat de autorul reclamantului, corespund realităţii.
Ca atare, înscrisul prezentat de reclamant, chiar dacă ar fi fost cunoscut de instanţa de fond, nu era de natură să schimbe soluţia procesului, cu atât mai mult cu cât instanţa în mod corect a respins acţiunea, reţinând că obiectul acesteia îl constituie 1.354.000 mc lemne esenţă fag.
De altfel, atât în cuprinsul acţiunii, cât şi al notificării adresate instituţiilor mai înainte menţionate, reclamantul nu s-a referit la arborii netăiaţi care au fost preluaţi de la autorul său.
Pentru considerentele ce preced, se va respinge recursul declarat de reclamant.
Înalta Curte nu va analiza motivele de recurs formulate de reclamant prin cererea completatoare, deoarece au fost depuse cu depăşirea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B.A.I. împotriva deciziei nr. 676 A din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2601/2004. Civil. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2561/2004. Civil. Constatare drept de... → |
|---|
