ICCJ. Decizia nr. 2917/2004. Civil
| Comentarii |
|
S.H. a formulat contestație în temeiul art. 400 alin. (2) C. proc. civ. pentru lămurirea înțelesului și întinderii sentinței civile nr. 1358 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, prin care i s-a admis în parte acțiunea în revendicare precizată de S.H. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și pârâții M.C. și C.M. și a fost obligat Consiliul General al Municipiului București să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 2 situat în București.
A precizat contestatorul că în mod greșit instanța nu a specificat în hotărâre elementele componente ale proprietății sale și ce parte din imobilul revendicat i se restituie. Astfel admițând în parte acțiunea în revendicare instanța a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3247/29096 din 31 ianuarie 1997 încheiat între Primăria municipiului București prin mandatar SC H.N. SA și pârâții C.M. și M.C. pentru apartamentul 1 din București.
Cu această ocazie instanța din eroare a omis să specifice cu exactitate elementele componente ale proprietății redobândite de reclamantul contestator și anume, în afara apartamentului 2, o suprafață de teren de 209,62 mp aferentă apartamentului menționat, subsolul, mansarda și unul dintre cele două garaje situate în curte.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 326 din 22 martie 2001 a respins ca neîntemeiată contestația cu motivarea că din examinarea sentinței criticate rezultă că instanța a dispus numai restituirea apartamentului nr. 2 al imobilului din București, fără alte precizări, astfel că în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 400 C. proc. civ. S-a mai reținut că prin această modalitate contestatorul încearcă de fapt schimbarea sentinței prin adăugire, în condițiile în care reclamantul avea la dispoziție căile legale de atac.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 348/A din 2 iulie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de S.H. împotriva sentinței civile nr. 326 din 22 martie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă motivat de faptul că instanța de fond a arătat cu claritate ce parte din imobilul revendicat a fost restituită în natură, apartamentul nr. 1 parter, neputând datorită modului în care a fost formulată acțiunea, să precizeze și alte elemente care ar compune eventual dreptul de proprietate, referitor la apartamentul restituit.
în aceste condiții apare cu evidență că prin contestația la titlu formulată se tinde la schimbarea sentinței, lucru ce nu este posibil pe această cale.
împotriva deciziei menționate a declarat recurs contestatorul S.H. invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că solicitările sale se încadrează în dispozițiile art. 399 și art. 400 C. proc. civ., sentința a cărei lămurire a cerut-o neputând fi pusă în executare întrucât instanța de fond nu a precizat întinderea dreptului său, respectiv suprafața de teren aferentă construcției de 209,62 mp, subsolul, mansarda și unul din garaje.
O atare concluzie se desprinde cu claritate din faptul că instanța de fond a respins doar capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 1 parter care a rămas în posesia fostului chiriaș, recunoscându-i implicit dreptul asupra restului imobilului.
Mai mult, modul în care a fost formulată și precizată acțiunea inițială permite în mod clar individualizarea elementelor ce i se cuveneau a-i fi restituite.
Prin întâmpinare, pârâții-intimați M.C. și C.M. au invocat faptul că nu au fost citați la instanța de fond și prin aceasta li s-a încălcat dreptul constituțional la apărare astfel că se impunea casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecarea litigiului.
Recursul nu este fondat.
Dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. reglementează contestația privind lămurirea, înțelesul, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
Aceasta însemnează că ori de câte ori dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc, contestația la titlu poate fi promovată, dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără însă a se modifica situația reținută definitiv, cu putere de lucru judecat. De precizat că în acest cadru nu se pot pune în discuție și administra probe pentru a se combate situații de fapt care și-au primit o soluție în procesul de fond.
Cu referire la cazul în speță, este de semnalat că sentința civilă nr. 1358 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a cărui înțeles și întindere s-a cerut a fi lămurite nu conținea în dispozitiv nici o neclaritate din moment ce instanța a admis în parte acțiunea în revendicare formulată de reclamantul S.H. și a obligat pârâtul Consiliul General al Municipiului București să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 2 situat în București.
Este adevărat că prin acțiune, S.H. a arătat că imobilul revendicat era compus din 278 mp teren și o clădire având subsol, parter, etaj și mansardă și 2 garaje în curte și a învederat că apartamentul nr. 1 parter fusese înstrăinat pârâtei M.C. conform Legii nr. 112/1995, iar ulterior printr-o precizare de acțiune a cerut și constatarea nulității absolute a respectivului contract.
Cum însă instanța a înțeles să restituie reclamantului numai apartamentul care la data acțiunii se afla în posesia statului și a specificat expres acest lucru în dispozitiv, contestația formulată de S.H. nu se încadrează în prevederile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. cum corect au reținut instanțele.
în acest context, apare cu evidență că prin cererea sa, petentul S.H. încearcă să repună în discuție situații de fapt ce au fost soluționate de instanța fondului dar care îl nemulțumesc întrucât prin soluția dată instanța nu i-a atribuit terenul aferent apartamentului restituit și respectiv un garaj, subsolul și mansarda, ceea ce constituie o veritabilă critică pe fond a hotărârii în discuție dar care o putea formula exclusiv prin exercitarea căilor de atac și nu prin contestația întemeiată pe dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ.
Față de cele ce preced contestația promovată de S.H. a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2925/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1526/2004. Civil → |
|---|
