ICCJ. Decizia nr. 3207/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3207/2004
Dosar nr. 5250/2003
Şedinţa publică din 4 mai 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 februarie 2003 pe rolul Tribunalului Brăila reclamantul I.G., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru obligarea acestora la restituirea sumelor încasate în mod nejustificat prin reţinerea procentului de 7% din salariu cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate începând cu 1 ianuarie 2000 până la 30 martie 2001. S-a mai solicitat aplicarea coeficientului de inflaţie la suma pretinsă.
În dosar a mai formulat cerere de intervenţie în interes propriu H.L., judecător la Tribunalul Brăila care a formulat aceleaşi pretenţii pe perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2000 motivat de faptul că a funcţionat în calitate de procuror în perioada pretinsă şi beneficia de gratuitatea prevăzută de Legea nr. 92/1992.
Pârâtele au cerut în principal respingerea acţiunii şi au chemat în garanţie Casa O.P.S.N.A.J. solicitând pentru eventualitatea admiterii acţiunii, obligarea acesteia la restituirea sumei încasate cu titlu de contribuţie la asigurările de sănătate.
Tribunalul Brăila prin sentinţa civilă nr. 139 din 23 aprilie 2003 a admis ca fondate acţiunea şi cererea de intervenţie, precum şi cererea de chemare în garanţie.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului şi intervenientului sumele reţinute cu titlu de 7% din salariu pe perioadele indicate, cu aplicarea coeficientului de inflaţie şi a fost obligată chemata în garanţie la restituirea către pârâţi a sumelor încasate cu titlu de 7% pentru reclamant şi intervenient.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 92/1992 reprezintă o reglementare derogatorie de la dreptul comun (Legea nr. 145/1997) şi are prioritate de aplicare, iar calitatea de persoană asigurată nu este condiţionată de plata contribuţiei ci de existenţa raporturilor de muncă.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia nr. 914/R din 9 iulie 2003, a respins, ca nefondate, recursurile pârâţilor şi chematei în garanţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., pentru încălcarea esenţială a legii care a condus la o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998, precum şi Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. S-a mai susţinut în motivare că printr-o interpretare sistemică a tuturor acestor acte normative se degajă concluzia că dreptul la gratuităţi există doar dacă se face dovada că persoanelor în cauză li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Recursul în anulare este fondat şi se va admite pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 142/1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 s-au introdus două art. 99 şi art. 141 aplicabile magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate. Aceste noi reglementări au instituit pentru categoriile arătate, dreptul de a beneficia în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, urmând a se stabili prin Hotărâre de Guvern în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de modificare a legii de organizare judecătorească.
HG nr. 409/1998 (M. Of. 275/1998) privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru magistraţi, personalul auxiliar de specialitate şi membrilor de familie ai acestora, a stabilit în art. 1, că „magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază, în mod gratuit de servicii de asistenţă medicală, de medicamente şi proteze, în condiţiile Legii nr. 145/1997 (M. Of. nr. 178/31.07.1997) şi ale prezentei hotărâri".
Legea nr. 145/1997, legea asigurărilor sociale de sănătate, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998 stabileşte principiul obligativităţii asigurărilor sociale de sănătate, precum şi principiile solidarităţii şi subsidiarităţii în baza cărora funcţionează această categorie de asigurări.
Regula generală instituită de această lege este exprimată în art. 4 în termeni clari de normă imperativă: „sunt supuse în mod obligatoriu asigurării potrivit prezentei legi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţa în România; asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
Contribuţia lunară este fixată la 7% de art. 52 din aceeaşi lege.
De la această regulă legea instituie două categorii de persoane care sunt exceptate.
O primă categorie este arătată limitativ de art. 6 care enumeră persoanele care beneficiază de asigurarea de sănătate, fără plata contribuţiei, şi anume:
- copiii şi tinerii până la 26 de ani dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă;
- persoane cu handicap care nu realizează venituri din muncă:
- soţ, soţie, părinţi, bunici fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;
- persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin legi speciale, Decretul - Lege nr. 118/1990, persecutaţi politic, Legea nr. 44/1994, veteranii de război, Legea nr. 42/1990, eroi martiri, dacă nu realizează alte venituri decât cele prevăzute de drepturile băneşti acordate de lege precum şi cele provenite din pensii.
Toate aceste patru categorii de persoane se caracterizează prin faptul că nu realizează venituri din muncă.
O a doua categorie de excepţii este cuprinsă în art. 55 din lege, care enumeră persoanele asigurate prin efectul legii cu scutire de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale de sănătate. Sunt persoane care în mod temporar sunt private de venituri de muncă şi anume: militarii în termen, persoane aflate în concediu medical, persoane aflate în detenţie privativă de libertate şi beneficiarii formelor de ajutor social potrivit Legii nr. 67/1995.
Este aşadar limpede că ideea de scutire de plata contribuţiei lunare este impusă şi acordată de lipsa surselor de venit.
HG nr. 409/1998, în realizarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, explică în art. 3 condiţiile în care se acordă gratuitatea asistenţei medicale: „contribuţiile personale, stabilite potrivit dispoziţiilor legale, suportate de persoanele prevăzute în art. 1 pentru furnizarea de servicii medicale şi achiziţionarea de medicamente şi proteze se decontează acestora, pe bază de documente justificative, din bugetul Ministerului Justiţiei sau, după caz, al Ministerului Public ori al Curţii Supreme de Justiţie".
Este adevărat că Legea nr. 92/1992 este lege specială care introduce dreptul la asistenţă medicală, medicamente şi proteze gratuite, dar gratuitatea prevăzută în legea specială se realizează în condiţiile Legii nr. 145/1997, după cum o spune HG nr. 409/1998 emisă în temeiul legii speciale 92/1992. În alţi termeni, persoanele cărora li se aplică prevederile art. 99 şi 141 din Legea nr. 92/1992 sunt ţinute la plata contribuţiei lunare de 7% stabilită de Legea nr. 145/1997.
Gratuitatea instituită de legea specială se traduce potrivit HG nr. 409/1998, prin decontarea, pe baza documentelor justificative, a preţului suportat de persoanele îndreptăţite pentru furnizarea de servicii medicale şi achiziţionarea de medicamente şi proteze. Actul normativ emis pentru stabilirea condiţiilor de acordare a acestei gratuităţi nu prevede rambursarea plăţii contribuţiei lunare de asigurări sociale de sănătate.
Mai mult de atât, în Normele comune nr. 318/PB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei şi Curţii Supreme de Justiţie şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie emise în aplicarea HG nr. 409/1998 se prevede expres în pct. 6/I că beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 al HG nr. 405/1998 soţul sau soţia magistraţilor şi pensionarilor dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau că fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Este de reţinut că prin Legea nr. 118/2001 pentru aprobarea OUG nr. 179/1999, privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a dobândit următorul conţinut: „magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate".
Împrejurarea că precizarea expresă a necesităţii plăţii contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate are o consacrare legislativă ulterioară nu conduce la concluzia că anterior acestei reglementări nu se datora contribuţia lunară. În speţă nu este vorba de neretroactivitatea legii ci de corecta interpretare şi aplicare a legii. Această sumă era datorată în temeiul Legii nr. 145/1997 şi actelor normative (HG nr. 405/1998 elaborate în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 care fac trimitere expresă la aplicabilitatea, în acest caz, a regulilor impuse de legea asigurărilor sociale de sănătate.
Din economia Legii nr. 145/1997 se desprinde ideea că legiuitorul a urmărit să excepteze de la plata contribuţiei lunare numai persoanele care nu realizează venituri sau care sunt lipsite de venituri pe o perioadă determinată de timp.
Pentru considerentele arătate şi văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul în anulare, se vor casa hotărârile criticate şi pe fond, se va respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva Decizia nr. 914/ R din 9 iulie 2003 Curţii de Apel Galaţi şi a sentinţei civile nr. 139 din 23 aprilie 2003 a Tribunalului Brăila şi pe fond respinge acţiunea formulată de către reclamanţi şi cererea de intervenţie formulată de H.L.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3210/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3193/2004. Civil → |
|---|
