ICCJ. Decizia nr. 3210/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3210/2004
Dosar nr. 1025/2003
Şedinţa publică din 4 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 1999 reclamanta T.M.D.V. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Educaţiei şi Învăţământului solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să constate nulitatea absolută a actului de preluare a terenului în suprafaţă de 603,71 mp situat în Bucureşti, Aleea Alexandru;
- să oblige partea în culpă să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că este unica moştenitoare a proprietarei terenului, care a fost preluat abuziv de către stat, în baza Decretului nr. 111/1953, considerându-se că el ar aparţine lui E.S.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 5 din 6 ianuarie 2000, a admis acţiunea şi a obligat pârâtele să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul în suprafaţă de 618,91 mp.
Apelul declarat de către pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva acestei sentinţe a fost admis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 374 din 26 iunie 2000, care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a fost soluţionat de către Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia civilă nr. 788 din 6 februarie 2001, luând act de renunţarea la judecata recursului făcută de reclamantă.
Rejudecând cauza după casarea cu trimitere, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1814 din 4 decembrie 2001, a respins ca nefondată acţiunea formulată de către reclamantă.
S-a reţinut că din raportul de expertiză efectuat a rezultat că pe terenul revendicat se află Grădiniţa nr. 252, precum şi o serie de utilităţi ce deservesc această instituţie şi deci în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut, de asemenea, că acţiunea în revendicare formulată de către reclamantă apare ca nejustificată în raport de dispoziţiile exprese şi speciale, derogatorii de la dreptul comun, ale Legii nr. 10/2001, iar reclamanta îşi poate valorifica drepturile cu privire la imobil în condiţiile prevăzute de legea specială.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 382/ A din 8 octombrie 2002, a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi evocând fondul, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantă, a constatat nulitatea absolută parţială a deciziei nr. 1485/1953 cu privire la imobilul situat în Bucureşti, Aleea Alexandru, proprietatea autorului reclamantei.
A respins capătul de cerere cu privire la revendicare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că obiectul acţiunii formulate de către reclamantă este complex şi că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului principal de cerere, motiv pentru care a anulat sentinţa şi a evocat fondul cauzei.
Referitor la primul capăt de cerere a reţinut că reclamanta a dovedit că este unica moştenitoare a autorului său care era proprietarul imobilului care a fost preluat abuziv de către stat.
În acest sens a reţinut că la data emiterii deciziei date în baza prevederilor Decretului nr. 111/1953, proprietar al imobilului nu mai era E.S. de la care imobilul a fost preluat, motiv pentru care titlul statului s-a apreciat că este lovit de nulitate absolută, motiv pentru care a fost admis acest capăt de cerere.
În ceea ce priveşte cererea de revendicare a apreciat că în cauză se aplică şi prevederile Legii nr. 10/2001 şi în consecinţă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 din legea mai înainte menţionată, terenul nu poate fi restituit în natură, reclamanta având posibilitatea să obţină măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa a analizat acţiunea în baza unui temei juridic cu care niciodată nu a fost sesizată, făcând aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001, deşi acţiunea era întemeiată pe prevederile art. 480 şi 481 C. civ., deci pe dreptul comun, Legea nr. 10/2001 intrând în vigoare mult mai târziu pe parcursul judecării cauzei.
Se susţine, de asemenea, că instanţa a făcut o aplicaţiune greşită a prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, considerând că în cauză se aplică dispoziţiile legii speciale, când în realitate prevederile textului de lege mai înainte menţionate permiteau reclamantului să aleagă în a continua acţiunea în baza dreptului comun sau putând să aleagă calea legii speciale, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea ei.
Recurenta arată că în orice caz era necesar să fie mai clar lămurită importanţa utilităţilor existente pe terenul în litigiu.
Recurenta a depus o serie de acte noi în recurs provenind de la Electrica Muntenia Sud, Distrigaz Sud.
Intimatul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Este de reţinut în primul rând că acţiunea formulată de către reclamantă a avut două capete de cerere. Primul capăt de cerere prin care se solicită să se constate nulitatea absolută a actului prin care terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului a fost admis şi nici unul dintre pârâţi nu a recurat hotărârea.
În consecinţă, împrejurarea că măsura preluării terenului de către stat nu s-a făcut cu titlu valabil a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat.
În această situaţie capătul al doilea al acţiunii reclamantei, întemeiat pe prevederile art. 480 şi 481 C. civ., trebuie rezolvat comparând titlurile de proprietate, situaţie în care rezultă că reclamanta, în calitatea sa de unică moştenitoare a autorului său, proprietarul terenului are titlu de proprietate (contractul de vânzare-cumpărare), iar pârâţii nu au nici un titlu, deci acţiunea reclamantei şi pe aspectul revendicării urmează a fi admisă.
Chiar dacă (însă doar ca ipoteză teoretică) s-ar considera că prevederile Legii nr. 10/2001 s-ar putea aplica în cauză şi în situaţia când acţiunea reclamantei a fost înregistrată cu mult înainte de apariţia Legii nr. 10/2001, prevederile art. 16 din această lege nu şi-ar găsi aplicarea, pentru că alin. (4) al aceluiaşi articol în vigoare la data soluţionării cauzei prevede că el nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil.
Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul, a modifica în parte Decizia recurată în sensul de a admite şi capătul de cerere privind revendicarea, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta T.M.D.V. împotriva deciziei civile nr. 382 A din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o modifică în parte în sensul că admite şi capătul de cerere privind revendicarea.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3242/2004. Civil. Aacordare personalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3207/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs... → |
|---|
