ICCJ. Decizia nr. 3718/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3718
Dosar nr. 34500/1/2004
nr. vechi 12030/2004
Şedinţa publică din 11 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 19 iunie 2001, reclamantul O.V. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC S. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate inexistenţa dreptului de proprietate al Statului Român asupra S.S. din Bucureşti, să dispună anularea deciziei Consiliului de Administraţie al SC S. SA din 28 mai 2001, prin care i s-a respins cererea de restituire prin echivalent a 66,66% din imobilul fabrica F., deţinut de pârâtă şi obligarea pârâtei SC S. SA la restituirea prin echivalent a imobilului compus din 19881,345 mp şi construcţiile aflate pe acesta, prin compensarea cu bunuri mobile şi servicii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, fiind persoană îndreptăţită la restituire în sensul art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, în calitate de succesor al persoanelor fizice asociate ale persoanei juridice pentru un procent de 66,66% a S.S., proprietară a imobilului fabrica F., a procedat la notificarea SC S. SA în baza art. 20 şi urm. din Legea nr. 10/2001, ca societate deţinătoare a imobilului, în sensul de a i se restitui în echivalent acest bun.
Cum, conform art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, nu mai este posibilă restituirea în natură a 66,66% din acest imobil în starea în care se află azi, în baza art. 9 din lege, s-a solicitat acordarea de acţiuni la valoarea imobilului şi servicii specifice societăţii.
Reclamantul a susţinut că pârâta, cu rea credinţă a refuzat să dea curs obligaţiilor prevăzute în Legea nr. 10/2001, precizând că nu sunt incidente prevederile art. 20 şi următoarele, ci ale art. 32 care se referă la persoanele juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1200 din 30 octombrie 2001, a respins cererea reclamantului ca inadmisibilă, reţinând că imobilul fabrica F. a fost preluat de stat prin efectul naţionalizării din patrimoniul întreprinderii S.S. şi nu din patrimoniul petentului.
S-a apreciat că pârâta SC S. SA şi-a motivat corect Decizia nr. 2927 din 31 mai 2001 în sensul că reclamantul, ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, se încadrează în dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, neputând să invoce vreun drept de proprietate asupra imobilului, ci doar procentul de 66,66% acţiuni la S.S., ceea ce reprezintă bunuri incorporale.
S-a considerat că, prin Decizia atacată, s-a recomandat reclamantului să se adreseze cu notificarea instituţiei implicate în privatizare, respectiv succesorului F.P.S.-A.P.A.P.S., SC S. SA fiind privatizată prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 136 din 7 aprilie 1995.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel reclamantul criticând-o pentru denaturarea obiectului acţiunii, fără ca prima instanţă să ia în seamă că, prin primul capăt de cerere s-a cerut să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al statului asupra S.S., la care bunicii săi deţineau 66,66% din acţiuni.
Reclamantul a precizat că a contestat Decizia Consiliului de Administraţie al intimatei în baza art. 24 alin. (8) rap. la art. 41 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 258 din 13 iunie 2002, a admis apelul reclamantului şi a anulat sentinţa apelată, reţinând că acesta şi-a motivat cererea pe dispoziţiile art. 20-24 din Legea nr. 10/2001, susţinând că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 27 şi 32, iar instanţa trebuia să analizeze acţiunea în raport de temeiul juridic invocat.
S-a apreciat că s-a reţinut în mod greşit de către prima instanţă caracterul inadmisibil al cererii reclamantului, situaţia reglementată de art. 32 fiind similară celei prevăzute de art. 27-31 din Legea nr. 10/2001.
Rejudecând în fond cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 473 din 5 noiembrie 2003, a respins acţiunea formulată împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca nefondată (primul capăt de cerere) şi ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă (pentru petitele 2 şi 3 ale acţiunii), în ce priveşte pe pârâta SC S. SA
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, prin Decizia irevocabilă nr. 258 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată într-o altă cauză a fost obligată pârâta A.P.A.P.S. să acorde reclamantului O.V. acţiunile solicitate, cu prioritate la o societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital, astfel că, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, nu se mai pot face verificări referitor la aceleaşi aspecte, fără a se încălca puterea lucrului judecat.
Celelalte capete de cerere au fost considerate ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu motivarea că notificarea prin care se solicită restituirea în echivalent se adresează instituţiei publice implicate în privatizare, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile nr. 473 din 5 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul O.V. la 18 decembrie 2003, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamantul a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra mijloacelor sale de apărare în sensul că Decizia civilă nr. 260/2003 (şi nu 258/2003) a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, nu este irevocabilă, astfel cum rezultă din certificatul eliberat de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, şi depus la dosar.
Recurentul a arătat că, prin refuzul de a se pronunţa asupra inexistenţei titlului statului asupra S.S., instanţa de apel a încălcat art. 3 C. civ. şi art. 6 alin. (1), art. 13 şi art. 17 CEDO, limitându-i accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
S-a susţinut de către recurent că i-au fost, de asemenea, încălcate dreptul la apărare şi contradictorialitatea dezbaterilor, soluţia pronunţată fiind nemotivată în fapt şi în drept.
Intimata SC S. SA a formulat la 2 iunie 2005 întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La 9 ianuarie 2006, recurentul O.V. a depus la dosar o petiţie prin care a solicitat conexarea la prezentul dosar a dosarului nr. 19622/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, şi a precizat că renunţă la dreptul de a ataca în tot Decizia din 28 mai 2001 a Consiliului de Administraţie al SC S. SA, în ce priveşte acordarea măsurilor reparatorii.
Prin aceeaşi cerere, recurentul a precizat că, în ceea ce priveşte capetele 2 şi 3 ale cererii introductive înţelege să mărească câtimea obiectului pricinii la 66,66% din totalul suprafeţei de teren de 56.205 mp, deţinut de SC S. SA
S-a depus la dosar certificatul eliberat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 3639/2003 din care rezultă că, prin Decizia nr. 7584 din 4 octombrie 2005 a instanţei supreme, s-au admis recursurile declarate de reclamantul O.V. şi pârâta A.V.A.S. şi s-a casat Decizia nr. 260/A din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
La termenul din 11 aprilie 2006, Curtea a respins cererea de conexare formulată de recurent, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 164 C. proc. civ., obiectul celor două cauze fiind diferit: acţiunea ce face obiectul dosarului 12030/2004 este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar acţiunea ce face obiectul dosarului nr. 19622/2004 este întemeiată pe dreptul comun art. 111 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului raportat la criticile formulate prin motivele invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente.
Într-adevăr, Decizia nr. 260 A din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, invocată de instanţa de apel prin considerentele hotărârii recurate nu era irevocabilă, însă fiind definitivă şi susceptibilă de executare la acel moment se bucură de puterea lucrului judecat.
De altfel, în cauză nu a fost invocată excepţia autorităţii lucrului judecat, la pronunţarea deciziei recurate, instanţa de apel având în vedere, în mod temeinic, că reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru acţiunile deţinute de autorii săi la S.S., chiar dacă acţiunea a fost motivată pe dispoziţiile art. 20-24 din Legea nr. 10/2001, iar nu pe art. 27 şi art. 32.
Recurentul a formulat trei acţiuni distincte prin care a solicitat restituirea imobilelor fostei S.S. şi, respectiv, acţiuni, temeiurile juridice invocate fiind identice, constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra S. şi a dreptului său de proprietate asupra acţiunilor deţinute de autorii săi.
În cauză nu s-au contestat calitatea recurentului de succesor în drepturi al autorilor săi şi nici calitatea de proprietari de acţiuni a acestora, ci calitatea recurentului de proprietar al imobilelor din patrimoniul fostei S.S. Această societate era unicul proprietar al imobilelor, astfel cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat, sub nr. 13736 din 21 iunie 1921 şi procesul-verbal nr. 21871/1940, emis de Comisia pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare Bucureşti, privind imobilul din str. Z.
Dispoziţiile art. 20-24 din Legea nr. 10/2001, pe care recurentul reclamant şi-a întemeiat acţiunea reglementează restituirea imobilelor, iar nu a acţiunilor. Prevederile Legii nr. 10/2001 nu fac distincţie între naţionalizarea cu titlu sau fără titlu a acţiunilor fostelor societăţi, astfel că, sub acest aspect, stabilirea valabilităţii titlului statului nu prezintă relevanţă în speţă.
Ca atare, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, rejudecând fondul, primul capăt de cerere este neîntemeiat, distincţia menţionată între naţionalizarea cu titlu sau fără titlu fiind făcută de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 numai în privinţa exproprierii imobilelor, nu şi a acţiunilor.
Se va constata, totodată, că în mod corect s-a apreciat că SC S. SA nu are calitate procesuală pasivă referitor la restituirea acţiunilor solicitate, pentru restituirea în echivalent recurentul fiind obligat să se adreseze instituţiei implicate în privatizare (actualul A.V.A.S.), ceea ce acesta a şi făcut, obţinând măsuri reparatorii.
Criticile referitoare la încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii dezbaterilor vor fi apreciate ca nefondate, întrucât instanţa de apel nu a invocat, din oficiu, nici o excepţie care să impună dezbaterea contradictorie a părţilor.
Faţă de considerentele expuse se va aprecia că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.
Pentru toate aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că Decizia recurată este legală şi temeinică şi va respinge recursul reclamantului O.V. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul O.V. împotriva deciziei civile nr. 473 din 5 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6813/2004. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3102/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
