ICCJ. Decizia nr. 4367/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului București la data de 9 ianuarie 2002, reclamantul D.D.B. a chemat în judecată pe pârâta SC A. București SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la restituirea în natură a imobilului situat în comuna Clinceni, imobil compus din conac, utilaje, instalații și terenul aferent, sau la plata sumei de 500.000 dolari SUA, contravaloarea imobilului.
Ulterior, reclamantul a cesionat drepturile sale litigioase numitei A.C. care a preluat în nume propriu acțiunea în revendicare.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 247 din 10 martie 2003, respingând excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, a admis cererea reclamantei A.C. și a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul alcătuit din teren în suprafață de 16.148 mp și construcțiile existente pe acesta.
Tribunalul a reținut că proprietatea numitului B.D. a fost preluată de stat în mod abuziv, în baza Legii nr. 187/1945 și a Decretului nr. 83 din 2 martie 1949. La aprecierea caracterului abuziv al preluării, instanța a avut în vedere faptul că procesul verbal întocmit în baza Decretului nr. 83/1949 nu constituie titlu valabil, întrucât face mențiunea doar despre preluarea imobilului expropriat în 1945 iar obligația restituirii în natură a imobilului preluat cu sau fără titlu este reglementată de dispozițiile art. 20 și art. 21 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reținut că în cauză nu s-a făcut dovada imposibilității restituirii în natură.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC A. București SA.
Prin decizia civilă nr. 427A din 17 septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III - a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă.
Curtea de Apel a reținut că cererea de restituire în natură a imobilului a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001. Având în vedere faptul că preluarea s-a realizat în mod abuziv, în cauză erau incidente dispozițiile art. 9 din lege, în sensul că el se restituie în natură în starea în care se afla la data cererii de restituire, indiferent în posesia cui se află. împrejurarea că imobilul nu mai servește scopului pentru care a fost preluat, fiind în conservare, nu reprezintă în sine un motiv pentru a refuza restituirea.
împotriva deciziei Curții de Apel București a declarat recurs, în termen legal, pârâta.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta arată că hotărârea este nelegală pentru că reclamanta nu avea dreptul la restituire în natură dat fiind faptul că ulterior exproprierii, investițiile, lucrările de modernizare și recompartimentare au făcut ca imobilul în litigiu să devină un imobil nou în raport cu cel preluat. Prin urmare, reclamantei i se cuvin doar măsuri reparatorii prin echivalent. Se mai arată că despăgubirile nu trebuie să cadă în sarcina pârâtei ci în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, respectiv a A.P.A.P.S., deoarece SC A. București SA este o societate pe acțiuni la care A.P.A.P.S. deține 42,02% din capitalul social.
La data de 18 martie 2004, în ședința din cameră de consiliu, înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3021 _i art. 304 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 58/2003, a declarat admisibil în principiu recursul, fixând termen de judecată în ședință publică.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat.
în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fapt, de altfel, necontestat de pârâtă.
Față de aceste susțineri ale pârâtei, Curtea constată că art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 stabilește cu valoare de principiu faptul că "Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini". Alin. (2) al articolului stabilește excepția, în sensul că atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, se aplică măsurile reparatorii prin echivalent.
Prevalându-se de dispozițiile art. 18 lit. c) din lege, pârâta pretinde că regula instituită de art. 9 alin. (1) nu poate fi aplicată și, pe cale de consecință, reclamanta nu poate beneficia de restituirea în natură, deoarece imobilul a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat în anul 1945. Se arată că în anul 1945 exista doar o clădire cu destinația de grajduri, crescătorie de păsări și depozit de cereale iar în prezent există un laborator modern, cu pardoseli din mozaic și faianță, destinat activității specifice de analize genetice.
Prin pct. 18.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498 din 18 aprilie 2003, se dă o lămurire suplimentară dispozițiilor art. 18 lit. c).
Astfel, potrivit Normelor metodologice, imobil nou în raport cu cel preluat este considerat a fi acea construcție căreia, prin transformările survenite, în raport cu forma inițială i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din suprafața construită inițial (etajări sau/și adăugări de corpuri noi pe orizontală). De asemenea, este considerat a fi imobil nou și acea clădire care prin modificările aduse este destinată să deservească o activitate specifică.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, cu privire la acest aspect rezultă următoarea situație de fapt:
La data de 9 iunie 1945, comisia alcătuită în temeiul Legii nr. 187/1945 a cercetat situația proprietății și a constatat că imobilul ce urma să fie expropriat reprezenta o exploatare intensivă, modernă, specializată în creșterea vitelor, a porcilor, a păsărilor și a oilor de rasă, dotată cu instalații moderne.
în anul 1949, data preluării efective a imobilului, s-a întocmit un inventar ce forma anexa nr. 4 la procesul verbal de preluare, în inventar fiind menționate toate dotările și instalațiile.
în cauză s-a efectuat și un raport de expertiză tehnică imobiliară în urma căruia s-a constatat că pe o suprafață totală de 1896 mp există construcțiile preluate de stat în anul 1949 și anume un bloc hale universale, birou și locuință administrator, locuință pentru muncitori. în perioada 1950 - 1970, pe o suprafață desfășurată de 146 mp s-au construit un garaj, o casă poartă și un depozit de combustibil iar în perioada 1979 - 1981, pe o suprafață desfășurată de 84,90 mp, un post trafo și un grup electrogen, hale de testare, rezervor apă și casa de pompe, precum și drumuri și platforme de beton, împrejmuiri, rețele electrice, conducte de apă și rețea de canalizare.
Prin urmare, Curtea constată că lucrările edificate ulterior preluării nu se încadrează în nici una din ipotezele avute în vedere în Normele metodologice, deoarece nu au depășit 50% din suprafața construită inițial și nici nu au determinat folosirea imobilului pentru o altă activitate specifică, alta decât cea inițială.
Nici construirea unor drumuri, rețele electrice sau de canalizare nu poate aduce imobilului calitatea de imobil nou deoarece, conform pct. 18.4 din Normele metodologice "Nu constituie imobil nou în raport cu cel preluat acea construcție căreia i s-a modificat compartimentarea inițială - din spații de locuit în birouri și invers, i s-au adus numai îmbunătățiri funcționale (racordări de gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreținere curentă, consolidări și altele asemenea)".
De altfel, trebuie subliniat faptul că pârâta - recurentă invocă pentru prima oară în recurs dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. în fața instanței de fond apărările pârâtei s-au rezumat la a arăta faptul că reclamanta are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent, iar în apel apărarea sa a fost construită pe ideea existenței unui titlu valabil și a imposibilității restituirii datorate faptului că scopul pentru care a fost preluat subzistă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că, prin hotărârea pronunțată, Curtea de Apel București a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a constatat că imobilul poate fi restituit în natură și a decis în consecință, motiv pentru care a respins recursul declarat de pârâta SC A. București SA ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5165/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3896/2004. Civil → |
|---|
