ICCJ. Decizia nr. 5165/2004. Civil
| Comentarii |
|
Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor S.K.V. Sibiu a solicitat anularea deciziei nr. 2098/2002 emisă de SC P. SA ca prematură și obligarea intimatei ca în termen de 60 zile de la depunerea actelor doveditoare să emită decizia de restituire a imobilului înscris în C.F. 275 Cristian III, cunoscut drept “Casa de Piatră".
Prin sentința civilă nr. 306 din 6 iunie 2002 a Tribunalului Sibiu a fost respinsă contestația, avându-se în vedere în esență că Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor S.K.V. Sibiu nu este aceeași persoană juridică cu cea desființată și că o altă cerere în același sens i-a fost respinsă.
Apelul declarat de contestatoare împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 83 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.
S-a reținut că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea nefiind îndreptățită la despăgubiri.
împotriva acestei hotărâri, Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor S.K.V. a declarat recursul de față, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu s-a pronunțat expres asupra excepției lipsei calității procesuale active a S.K.V., invocată de intimată și nu a constatat identitatea juridică dintre cele două asociații, care de altfel formează obiectul altui litigiu. Se susține că instanța nu a respectat termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, prelungit prin reglementări ulterioare, procedând la judecarea cauzei, fără a da posibilitatea contestatoarei să-și dovedească calitatea de proprietar. Astfel, au fost nesocotite prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 aplicabile în speță, contestatoarea fiind continuatoarea Societății Carpatina Ardeleană a Turiștilor S.K.V.
Recursul nu este întemeiat.
Este exact că prin hotărârea recurată, prin care a fost menținută soluția dată în același sens de instanța de fond nu s-a decis respingerea contestației pentru lipsa calității procesuale active a contestatoarei.
Dar, din considerentele celor două hotărâri rezultă cu evidență că ceea ce a condus la adoptarea soluției este tocmai faptul că cea în cauză nu este continuatoarea vechii societăți, fiind avute în vedere prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Soluția este în afara criticii, întrucât potrivit acestei prevederi legale pentru ca o persoană juridică să fie îndreptățită la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții și anume: să fi fost ea însăși proprietara imobilului preluat abuziv, ceea ce nu este cazul în speță și nici nu se pretinde o atare situație, imobilul să fi fost preluat abuziv și în sfârșit persoana juridică să-și fi continuat activitatea până la intrarea în vigoare a legii sau activitatea ei să fi fost interzisă după 1945, iar după anul 1989 să-și fi reluat activitatea. Această ultimă ipoteză este condiționată și de existența unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că persoana juridică solicitantă este una și aceeași cu cea desființată.
în speță, contestatoarea a pretins că este continuarea unei alte asociații cu aceeași denumire, însă singura dovadă în acest sens este Statutul Asociației care cuprinde o asemenea mențiune.
Așa cum rezultă expres din textul redat, trebuie ca această constatare a identității dintre persoana juridică desființată, sau interzisă și cea actuală să se facă pe cale judecătorească. Și, în adevăr, în aplicarea acestor prevederi legale, recurenta a formulat o astfel de acțiune care i-a fost respinsă prin decizia nr. 15 din 15 ianuarie 2004 a Tribunalului Sibiu, secția civilă, hotărâre definitivă.
în această situație, rezultă fără dubiu, că nu sunt întrunite cerințele prevederilor legale aplicabile, în prezența cărora recurenta ar fi fost îndreptățită la despăgubiri.
Ca atare, apare ca neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei nr. 2098 din 13 martie 2002 a Consiliului de administrație a SC P. SA Sibiu, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu pentru nerealizarea cerințelor impuse de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
în legătură cu nesocotirea prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 este de observat că până la data soluționării cauzei expirase termenul prevăzut de textul menționat pentru depunerea actelor doveditoare, precum și prelungirile legale, astfel că motivul de recurs pe acest temei este neîntemeiat.
Dar, dată fiind și natura juridică a termenului în care trebuiesc depuse actele doveditoare, care nu poate fi deci un termen de recomandare este de reținut că în speță, soluția nu a avut în vedere neproducerea unor dovezi, ci neîntrunirea cerințelor de fond care să justifice îndreptățirea la despăgubiri.
Așa fiind, și în lipsa unor motive de ordine publică care să atragă nulitatea hotărârii, ce pot fi invocate și din oficiu, recursul de față a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5170/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4367/2004. Civil → |
|---|
