ICCJ. Decizia nr. 4519/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4519
Dosar nr. 12829/2/2004
Şedinţa publică din 9 mai 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă a reţinut cele ce succed.
Direcţia generală a poliţiei municipiului Bucureşti, Comisia de cercetare constituită în baza Legii nr. 115/1996, privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, prin sesizarea nr. 0021131 din 19 februarie 2001 a solicitat declanşarea procedurii de control a averii locotenentului C.A., ofiţer activ în cadrul Biroului ordinii publice de la secţia 6 poliţie cu motivarea că din compararea veniturilor cu cheltuielile a rezultat o diferenţă de 68.000.000 lei plus 6100 dolari SUA, sume a căror provenienţă licită nu poate fi dovedită.
Comisia de cercetare a Curţii de Apel Bucureşti, prin ordonanţa nr. 1 din 13 iunie 2001 a trimis spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, conform art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996 cauza privind pe cercetaţii C.A. şi C.E.C.
A reţinut comisia că cercetaţii nu pot justifica parte din sumele în valută şi lei cheltuite pentru dobândirea averii lor, mobilă şi imobilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 15 din 7 mai 2002 pronunţată în dosarul nr. 4008/2001, a admis sesizarea şi a constatat că nu este justificată provenienţa cotei părţi de 64% din imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 900 mp şi casă de locuit, tip vilă, neterminat; a obligat cercetaţii să plătească statului echivalentul în lei al sumei de 26.889 dolari SUA, reprezentând valoarea cotei-părţi din imobil nejustificată, plata urmând a se face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei, cu indisponibilizarea imobilului.
Prin Decizia civilă nr. 2181 de la 16 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 3380/2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul cercetaţilor, a casat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru considerentele ce urmează.
Cercetarea efectuată la Comisie cât şi la instanţă a fost făcută cu nerespectarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 115/1996 în sensul că cererea de cercetare nu indică dovezile pe care se întemeiază şi sursele de unde acestea pot fi solicitate.
S-a constatat că nu a fost determinată în mod expres perioada supusă controlului, potrivit art. 7 din lege.
În ceea ce priveşte veniturile şi cheltuielile s-a constatat că acestea trebuie să fie analizate în dinamica lor pentru a se verifica dacă bunurile dobândite la un moment dat au putut fi achiziţionate cu veniturile pe care cercetaţii le aveau în acea perioadă, neinteresând veniturile pe care cercetaţii le-au dobândit ulterior.
Reţine instanţa supremă că era necesar ca perioada verificată să fie împărţită în subperioade, în funcţie de achiziţionarea bunurilor noi importante ori alte valori, pentru a se putea verifica licietatea dobândirii acestora.
S-a apreciat că soluţia de calculare a cheltuielilor în valută este nelegală şi că există aspecte de nemotivare sau contradicţii în considerente atunci când se reţine că valoarea nejustificată se regăseşte în imobil.
Această constatare a dus la concluzia că bunurile mobile dobândite în aceeaşi perioadă cu imobilul au o provenienţă licită, iar cota din imobil are o provenienţă ilicită, ceea ce este imposibil de reţinut.
În fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 26 din 23 noiembrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 1924/2004 a admis sesizarea înaintată de Comisia de cercetare de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva cercetaţilor C.A. şi C.E.C., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti.
Drept consecinţă, constatând că nu este justificată provenienţa cotei-părţi de 41% din imobilul mai sus descris, a obligat cercetaţii să plătească statului echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 17.523 dolari SUA reprezentând valoarea cotei-părţi din imobil nejustificată; a dispus indisponibilizarea imobilului precum şi faptul că plata sumei se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei civile.
La pronunţarea hotărârii s-au avut în vedere cele ce se vor arăta.
Perioada supusă controlului este 23 martie 1999-25 septembrie 2000, potrivit adresei nr. 268029 din 14 decembrie 2004 a Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti, însă faţă de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., va fi analizată dinamica veniturilor şi cheltuielilor cercetaţilor şi în perioada anterioară celei supuse controlului, pentru a se constata dacă bunurile au fost dobândite din veniturile pe care cercetaţii le-au realizat până la acea perioadă.
Reţine instanţa că cercetaţii, copiii lor şi mama cercetatei au locuit împreună în apartamentul acesteia din urmă.
Prin două acte autentice de vânzare-cumpărare cercetaţii au achiziţionat în 1977 şi 1998 două suprafeţe de teren în Bucureşti, cu suma de 35 milioane lei pentru primul imobil şi 11494 dolari SUA, pentru cel de-al doilea, preţul pentru cel din urmă teren fiind plătit în rate.
Pe acest teren, în suprafaţă totală de 900 mp, cercetaţii au edificat o construcţie tip vilă, compusă din subsol, destinat garării a două autoturisme, parter şi etaj cu destinaţie de locuinţă, imobilul fiind împrejmuit pe două laturi cu gard şi zid şi metal.
La nivelul lunii septembrie 2000 construcţia era neterminată, în sensul că mai trebuiau executate lucrările de la etaj.
Valoarea construcţiei era de 20.000 dolari SUA.
Cercetaţii au mai dobândit un autoturism Opel Vectra, 7500 dolari SUA; un autoturism B.M.W., 5000 dolari SUA; un autoturism Mercedes, 3470 dolari SUA, această sumă provenind din vânzarea unui autoturism Daewoo Cielo, achiziţionat în anul 1999; un autoturism Daewoo Tico, 2800 dolari SUA şi un autoturism Dacia 1300, achiziţionat în 1999 şi vândut în anul 2000, bunuri în valoare de 56.019 dolari SUA.
Veniturile realizate de cercetaţi în perioada dobândirii bunurilor indicate, constau în drepturi salariale în cuantum de 130.247.431 lei în perioada 1996-2000.
În aceeaşi perioadă cercetaţii au dobândit şi venituri în valută: 16.000 dolari SUA şi 14.000 dolari SUA proveniţi din vânzarea apartamentelor proprietatea mamei cercetatei, Dragomir Niculina, situate în Bucureşti, dolari SUA, materiale de construcţie primite de la sora cercetatului, P.R.; 1700 dolari SUA obţinuţi din vânzarea autoturismului Dacia 1300; 246 dolari SUA rezultaţi din vânzarea autoturismului OLTCIT, bun propriu al cercetatei dobândit anterior cercetării şi suma de 1200 dolari SUA, reprezentând preţul de vânzare al autoturismului B.M.W.
Concluzionează instanţa că veniturile obţinute sunt inferioare cheltuielilor, diferenţa fiind de 17.523 dolari SUA, sumă a cărei provenienţă este nejustificată şi reprezintă 41% din construcţie.
Prin hotărâre, instanţa face dinamica vânzărilor/cumpărărilor autoturismelor, a sumelor primite de la mama cercetatei raportate la investiţia făcută pentru clădire.
Se reţine că valoarea drepturilor salariale ale cercetatului C.A., singurul care realiza venituri în perioada supusă cercetării, putea acoperi doar cheltuielile necesare întreţinerii familiei, două persoane adulte şi doi copiii, precum şi plata cheltuielilor gospodăreşti.
Referitor la veniturile mamei cercetatei D.N., constând din pensie, arată instanţa că acestea au fost folosite doar pentru întreţinerea beneficiarei, dat fiind cuantumul modic al acestora. Referitor la conţinutul raportului de expertiză, instanţa arată că nu pot fi reţinute constatările menţionate, întrucât: preţul stabilit pentru autoturismul CIELO 1152 dolari SUA este în neconcordanţă cu probele administrate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare; autoturismul Mercedes, reţinut a fi înstrăinat, se află în patrimoniul cercetaţilor, deoarece nu s-au produs dovezi în sensul menţionat în raport.
În ceea ce priveşte suma de 8000 dolari SUA, pretins a fi primită de la mama cercetatei, se arată că, din înscrisul depus rezultă că sora cercetatului a vândut un apartament cu preţul de 1.000.000 lei, şi că nu s-a dovedit nici un motiv pentru care aceasta le-ar fi dăruit suma de 8000 dolari SUA, provenită din vânzarea apartamentului.
Reţine instanţa că nu s-au făcut probe în sensul că cercetata ar fi primit sume de bani de la sora sa, pentru munca prestată, în perioada 1999-2000, precum şi de la mama sa, din sumele încasate din chirii.
Valoarea nejustificată se regăseşte în construcţie.
Astfel, valoarea imobilului cu construcţie este de 42.265 dolari SUA din care 16.915 dolari SUA preţ teren; 5350 dolari SUA, valoare materiale construcţie, sume justificate, ca şi parte din valoarea construcţiei, 11.500 dolari SUA, 2477 dolari SUA; diferenţa de 9023 dolari SUA din cost şi 8500 dolari SUA, costul autorizaţiei de construcţie, fiind nejustificată.
Potrivit art. 17 alin. (2) şi art. 18 din Legea nr. 115/1996 s-a dispus indisponibilizarea bunului şi obligarea la plata sumei nejustificate.
Împotriva hotărârii au declarat recurs cercetaţii, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, hotărârea este criticată pentru considerentele ce urmează:
1. Instanţa nu a ţinut cont de dezlegările obligatorii date de instanţa de recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, în afară de valoarea unei expertize tehnice, s-au menţinut argumentele existente în sentinţa civilă nr. 15 din 7 mai 2002, în sensul că toate calculele s-au făcut în dolari SUA, iar valoarea nejustificată se găseşte doar în imobil;
2. Instanţa a înlăturat probele utile cauzei, pentru motive formale, lipsa înscrierii unui contract de închiriere la organul fiscal, sau chiar nelegal, cum este raportul de expertiză tehnică, prin care se concluzionează nejustificarea doar a unei sume de 1682 dolari SUA şi nu de 17.523 dolari SUA;
3. S-a încălcat dreptul la apărare al cercetaţilor, întrucât nu s-a cunoscut faptul că instanţa a înlăturat proba cu expertiză şi nu s-a pus în discuţie necesitatea refacerii ei;
4. Lipsa unor acte de împrumut pentru sumele de bani primite de la rudele recurenţilor a determinat instanţa nelegal să nu le includă la capitolul venituri, faţă de dispoziţiile art. 1198 C. civ.;
5. Tot pe aceeaşi direcţie omisivă, instanţa apreciază drept neconcludent venitul mamei cercetatei de 300 RON ca şi suma de 8000 dolari SUA primită de la mama cercetatei, suma de 1670 dolari SUA rezultată din vânzarea autoturismului Dacia 1300 în anul 1999, precum şi rezerva de 2000 dolari SUA.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a reţinut cele ce succed.
În conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (7) din Constituţia României, în redactarea anterioară revizuirii prin Legea nr. 429/2003, devenit art. 44 alin. (8), caracterul licit al dobândirii averii se prezumă.
Prezumţia instituită de norma constituţională încetează să funcţioneze, exclusiv în condiţiile legii, numai atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile ori valorile aparţinând persoanelor nominalizate în lege nu au fost dobândite în mod licit.
Pentru demnitari, magistraţi, funcţionari publici şi alte persoane cu funcţii de conducere, cadrul legal în care încetează prezumţia dobândirii licite a bunurilor proprietate personală cât şi procedura controlului averii este stabilită prin Legea nr. 115/1996, în strânsă legătură cu reglementarea obligaţiei privind declararea averii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că procedura controlului averii, instituită prin art. 7 şi art. 11 din lege, nu a fost respectată, a dispus rejudecarea pricinii pentru complinirea de către instanţa de judecată a lipsurilor constatate: dovezile pe care se întemeiază cererea de cercetare, perioada supusă controlului, analizarea veniturilor şi cheltuielilor în dinamica lor, împărţirea în subperioade a perioadei verificate în funcţie de achiziţionarea bunurilor mai importante, calculul cheltuielilor în valută şi stabilirea caracterului licit/ilicit al provenienţei bunurilor.
Dezlegările date asupra problemelor de drept de către instanţa de recurs se regăsesc în considerentele deciziei recurate.
Astfel, instanţa reţine drept perioadă supusă controlului averii ca fiind 23 martie 1999-25 septembrie 2000, conform adresei nr. 268029 din 14 decembrie 2004 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia generală de poliţie a municipiului Bucureşti.
Dovezile pe care s-a întemeiat cererea de cercetare au constat în veniturile cercetaţilor, drepturi salariale, funcţie de care s-a apreciat că averea mobilă şi imobilă dobândită de aceştia este în vădită dispoziţie cu veniturile şi cheltuielile necesare întreţinerii membrilor familiei, doi adulţi şi doi copiii (cel de-al treilea fiind născut în anul 2002), precum şi a cheltuielilor efectuate cu întreţinerea casei: electricitate, încălzire, telefon, apă şi altele asemenea.
Tot în condiţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prin considerentele deciziei a fost analizată dinamica veniturilor şi cheltuielilor pe subperioade, inclusiv în perioada anterioară celei supuse controlului, pentru a putea valorifica dacă bunurile dobândite în perioada cercetată au putut fi dobândite din veniturile anterior obţinute segmentului de timp verificat, 23 martie 1999-25 septembrie 2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din lege, în justificarea averii dobândite, se pot invoca, în afara veniturilor legale arătate în declaraţie, orice alte căi licite de dobândire a bunurilor.
Sub acest aspect, osebit de faptul nedovedirii, instanţa nu ar fi putut lua în calcul eventualele venituri obţinute de cercetata C.E.C. şi D.N., mama cercetatei, cât timp activitatea prestată de prima şi fructele civile încasate de cea de-a doua au fost dobândite cu nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la prestarea muncii şi închiriere.
Cercetata a pretins încasarea unor sume de bani de la sora sa pentru munca depusă la firma acesteia, în absenţa unui contract de muncă, de colaborare, convenţie civilă, deci cu eludarea dispoziţiilor legale referitoare la plata impozitului pe venit şi asigurări sociale datorate fie de angajat, fie de angajator.
De asemenea, deşi obţinerea de venituri rezultate din închirierea unor bunuri este legală, ea trebuie desfăşurată în condiţiile cerute de lege: contract de locaţiune înregistrat la organele fiscale şi plata impozitului datorat pentru veniturile realizate.
Tot sub aspectul probatoriului înlăturat de instanţă, recurenţii arată că venitul mamei cercetatei trebuia avut în vedere la capitolul respectiv.
Într-adevăr, mama cercetatei a gospodărit împreună cu soţii C. şi a beneficiat de pensie de asigurări sociale.
Din taloanele de pensie depuse rezultă însă nivelul modic al acesteia. De exemplu, în luna martie 2000 spre finalul perioadei cercetate avea o pensie de 70 RON (707.394 ROL, fila 79 dosar apel) sumă de altfel insuficientă pentru întreţinerea lunară a unei persoane.
Ca atare, reţinerea instanţei în sensul că veniturile obţinute de aceasta au fost folosite doar pentru întreţinerea beneficiarei pensiei este corectă.
Referitor la suma de 8000 dolari SUA, pretins a fi primită de cercetaţi de la mama cercetatului, urmare a vânzării unui imobil, neinclusă la capitolul venituri, se reţin următoarele:
Din probatoriul administrat a rezultat că apartamentul vândut cu preţul arătat a aparţinut sorei cercetatului şi nu mamei acestuia.
Nici o împrejurare relatată nu oferă vreun motiv rezonabil pentru care aceasta să le dea cercetaţilor banii obţinuţi din vânzarea apartamentului din Bucureşti, în condiţiile în care şi aceasta avea o familie.
Ajutorul dat cercetaţilor de membrii familiei, în limita dovezilor produse, a fost reţinut de instanţă: sumele în valută date de mama cercetatei şi rezultate din vânzarea a două apartamente precum şi materialele de construcţii de la sora cercetatului.
Susţinerea privind neincluderea sumei de 1670 dolari SUA la capitolul venituri este în dezacord cu argumentele instanţei, care reţine această sumă (fila 8, ultimul alineat din hotărâre), la capitolul venituri în valută obţinute de cercetaţi.
Corectă este şi reţinerea faptului că doar cercetatul realiza venituri salariale, în perioada cercetată, conform adeverinţelor de venituri, în cuantum de 2.323.885 lei, cât timp nu s-a dovedit că şi soţia cercetatului obţinea venituri.
Aprecierea probelor constă în operaţiunea mentală pe care o face instanţa pentru a determina puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor împreună.
Cu alte cuvinte, în etapa deliberării, judecătorul trebuie să aprecieze probele administrate de toate părţile.
Înlăturarea unor probe, în speţa o parte din conţinutul raportului de expertiză, nu semnifică încălcarea dreptului la apărare cât timp judecătorul, indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, în temeiul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar părţile au cunoştinţă de conţinutul lor.
Instanţa nu este ţinută de concluziile din raportul expertiză deoarece experţii nu au sarcina de a soluţiona procesul, ci pe aceea de a da lămuriri asupra unor împrejurări de fapt, în calitatea lor de specialişti.
Ori de câte ori constatările expertizei sunt combătute prin alte mijloace de probe sau acestea nu sunt susţinute de probatorii, instanţa poate înlătura proba, motivat.
În cauză, instanţa înlătură constatarea expertului H.A. referitoare la preţul autoturismului Cielo precum şi la faptul înstrăinării autoturismului Mercedes, întrucât celelalte probatorii, conţinutul contractului de vânzare-cumpărare şi lipsa dovezilor prin înscrisuri ori declaraţia cumpărătorului, probează situaţia contrară.
Procedând la refacerea calculelor, urmare a înlăturării unor situaţii de fapt reţinute de expert, instanţa a ajuns la o altă sumă decât cea menţionată în raport, respectiv 17.523 dolari SUA, în loc de 1682 dolari SUA şi 2.628.439 lei.
Este real că provenienţa licită a averii se poate dovedi indiferent de faptul că sursele de venituri au fost sau nu menţionate în declaraţia de avere.
Se pretinde prin motivele de recurs existenţa unei rezerve de 2000 de dolari la momentul anului 1996, afirmaţie nesusţinută prin intermediul vreunui mijloc de probă, aşa încât instanţa nu putea include această valută ca fiind în patrimoniul recurenţilor, în subperioada anterioară cercetării.
Un ultim aspect se referă la moneda indicată de instanţă pentru valori nejustificate, dolari SUA.
Instanţa supremă, prin Decizia de casare, arată că „motivarea şi soluţia pentru rezolvarea acestui aspect (calculul cheltuielilor în valută) nu sunt legale", fără a se face trimitere la texte de lege relevante în materie.
După casare, Curtea de apel, observând din ansamblul probatoriilor că operaţiunile de vânzare-cumpărare a autoturismelor, că sumele primite de la mama cercetatei au fost în valută, coroborate cu elementele de calcul din raportul de expertiză, efectuate în lei şi în dolari, a reţinut că suma nejustificată şi datorată statului este echivalentul în lei, la data plăţii, a sumei de 17.523 dolari SUA.
Cum plata urmează a se efectua în lei, instanţa nu a încălcat nici o dispoziţie financiar-bancară referitoare la moneda în care se fac plăţile în România.
Concluzionând, prin hotărârea recurată s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 7 din lege referitoare la diferenţa vădită dintre venitul cercetaţilor şi investiţiilor făcute: construcţia tip vilă, neterminată, cumpărarea şi revânzarea în anul 1999 a trei autoturisme şi achiziţionate şi parţial înstrăinarea în anul 2000 a altor trei autoturisme.
După examinarea recursului în temeiul art. 3041 C. proc. civ. şi reţinerea inexistenţei unor motive de ordine publică, art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele ce au preces, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de cercetaţii C.A. şi C.E.C. împotriva sentinţei civile nr. 26 din 23 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4769/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 469/2004. Civil. LG.10/2001. Recurs → |
|---|
