ICCJ. Decizia nr. 4769/2004. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4769
Dosar nr. 38726/1/2004
Nr. vechi 16138/2004
Şedinţa publică din 16 mai 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 februarie 2003 pe rolul Tribunalului Braşov reclamanţii H.W. şi P.E. au chemat în judecată pe pârâtele A.P.A.P.S. şi SC S. SA pentru obligarea acestora să le lase în deplină proprietate şi folosinţă imobilul din Bucureşti, şi să le plătească contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul de 10.112 mp cu şi fără construcţii (echivalentă cu o chirie modică).
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 922 din 14 octombrie 2003 a respins acţiunea ca inadmisibilă şi a admis excepţia prematurităţii cererii pentru plata unor sume reprezentând chirie.
S-a reţinut că acţiunea a fost înregistrată după apariţia Legii nr. 10/2001 care prevede o procedură specială în revendicare. Cât priveşte pretenţiile din chirii pentru lipsa de folosinţă s-a considerat că nu se poate aprecia dacă se datorează o asemenea sumă în lipsa unei cercetări privind preluarea abuzivă a terenului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Nu s-a primit susţinerea reclamanţilor că aceştia s-au adresat cu notificare la 19 iulie 2001 în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi că nu au primit nici un răspuns nici după 3 ani pentru că faza administrativă nu s-a epuizat nefiind concretizată într-o dispoziţie motivată. S-a mai reţinut că întârzierea în soluţionarea notificării este datorată culpei reclamanţilor, care nu au depus toate actele.
S-a apreciat ca bine soluţionată şi excepţia prematurităţii, dreptul cu privire la care se tinde a fi valorificat prin cererea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, neputând fi recunoscut câtă vreme nu s-a stabilit că trecerea în patrimoniul statului s-a făcut nelegal.
Faţă de toate acestea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice s-a considerat a fi inutilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. iar în fapt s-a invocat greşita interpretare în sensul că acţiunea ar fi inadmisibilă pentru revendicare şi prematură pentru pretenţiile din chirie.
Recursul este întemeiat şi se va admite pentru considerente ce urmează.
Instanţele au făcut o greşită apreciere a textelor din Legea nr. 10/2001 când au considerat ca inadmisibilă acţiunea care nu respectă procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, deşi nu s-a contestat că reclamanţii au notificat pârâta.
Ca atare, faţă de împrejurarea că s-a urmat de către reclamanţi procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, revendicarea prin notificarea unităţii deţinătoare, nu se poate susţine că ar fi inadmisibilă o acţiune a lor în justiţie, cu reclamarea faptului că nu s-a dat curs notificării, deşi legea prevede un temei limită înăuntrul căruia instituţia sesizată este obligată să se pronunţe.
Legea specială a instituit controlul instanţelor judecătoreşti pentru modul de soluţionare al notificărilor şi în mod implicit şi pentru situaţia când nu se dă curs notificării, instanţa fiind abilitată să execute controlul judiciar şi în această ipoteză. Această interpretare se deduce din economia dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în ansamblu care s-a dorit o reglementare reparatorie, menită să înlăture incertitudini de drept şi de fapt şi să asigure îndreptarea nedreptăţilor şi ilegalităţilor create în timpul regimului comunist.
Pentru aceste considerente, constatând scăderile de interpretare a instanţelor referitor la textele de lege aplicabile (Legea nr. 10/2001) se va admite recursul, se va casa Decizia Curţii de apel şi sentinţa Tribunalului, cauza urmând a fi trimisă spre evocarea fondului la prima instanţă, Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de W.H. şi P.E. împotriva deciziei nr. 832 din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează. Admite apelul reclamanţilor declarat împotriva sentinţei nr. 922 din 14 octombrie 1993 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o desfiinţează.
Trimite cauza pentru judecarea în fond, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 514/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4519/2004. Civil → |
|---|
