ICCJ. Decizia nr. 4702/2004. Civil. Succesiune. Recurs

ROMANIA

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

SECTIA CIVILA SI DE PROPRIETATE INTELECTUALA

Decizia nr. 4702

Dosar nr. 9647/2004

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 2 iunie 2005

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin acţiunea înregistrată la nr. 545 din 22 septembrie 2003, la Judecătoria Bozovici reclamanta Z.P. a chemat în judecată pe pârâta N.P. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se stabilească drepturile succesorale, în cote indivize, care se cuvin reclamantei şi pârâtei după defuncta P.N., din masa succesorală descrisă în C.F. Prilipeţ şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate a cotelor-părţi, în cartea funciară a Judecătoriei Bozovici, judeţul Caraş Severin.

Prin sentinţa civilă nr. 387 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Bozovici s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea cu motivarea că reclamanta nu a dovedit acceptarea expresă sau tacită a succesiunii numitei P.N.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 387 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Bozovici a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 572 din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă. Pentru a pronunţa această decizie instanţa de control judiciar a constatat că P.N. a decedat la 23 ianuarie 1987, iar reclamanta nu a dovedit că ar fi acceptat moştenirea în mod expres sau tacit. Singurele probe administrate de reclamantă au fost hotărârile judecătoreşti care îi consfinţeau irevocabil doar vocaţia succesorală (sentinţa civilă nr. 139/2002 a Judecătoriei Bozovici rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 369/2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă) şi cererea depusă la Comisia de fond funciar, care, pretinde reclamanta, ar fi repus-o în termen de acceptare a succesiunii şi cu privire la casa cu nr. 323 înscrisă în C.F. Prilipeţ. Potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/21991 sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate întrucât terenurile care au aparţinut autorilor lor nu s-au găsit în circuitul civil la data decesului acestora, însă, în speţă, obiectul acţiunii reclamantei îl constituie succesiunea asupra unei case şi nu asupra unor terenuri, aflate sub incidenţa Legii nr. 18/1991

Reclamanta Z.P. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 572 din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă susţinând, în esenţă, că atât judecătoria cât şi curtea de apel au interpretat greşit dispoziţiile legale deoarece acceptarea succesiunii referitoare la imobilul în discuţie era imposibilă, la data deschiderii succesiunii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 4/1974, Legii nr. 58/1974 şi Legii nr. 59/1974 şi că şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 12 (devenit ulterior art. 13 din Legea nr. 18/1991 coroborat cu art. 35 şi urm. din Legea nr. 18/1991).

Un alt motiv de recurs se referă la probatoriile solicitate de reclamantă, în apel, asupra cărora curtea nu s-a pronunţat.

De asemenea, reclamanta mai arată că i s-a încălcat dreptul la apărare întrucât la data când s-a judecat cauza a solicitat acordarea unui termen pentru lipsă de apărare însă curtea de apel nu a acordat acest termen, ba mai mult, a soluţionat cauza fără acordarea unui termen pentru a se depune concluzii scrise.

În raport de aceste motive reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi a sentinţei civile 387/2003 a Judecătoriei Bozovici, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Curtea, analizând lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate, constată că în apelul declarat de reclamantă aceasta a solicitat administrarea de probe şi anume înscrisurile existente deja la dosarul de fond, administrarea probei testimoniale, în apel, şi eventual administrarea altor probe care vor rezulta din dezbateri. Dosarul nr. 967/2004 a avut un prim termen la Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, la 1 martie 2004, când s-au comunicat pârâtei motivele de apel şi s-a acordat termen la data de 5 aprilie 2004, la cererea mandatarului pârâtei, pentru pregătirea apărării.

Ulterior, la 29 martie 2004, pârâta a depus la dosar întâmpinare care nu a fost comunicată reclamantei-apelante, iar la termenul din 5 aprilie 2004, în lipsit părţilor, s-a soluţionat dosarul pronunţându-se, în aceeaşi zi, Decizia nr. 572 din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă .

Astfel fiind, Curtea constată că instanţa de control judiciar a soluţionat apelul, fără să comunice reclamantei apelante întâmpinarea depusă, în termen legal, de pârâta intimată, şi fără să se pronunţe asupra cererii privind administrarea probelor în apel.

De asemenea, în apel, s-a încălcat şi dreptul la apărare al reclamantei întrucât, soluţionându-se cauza în lipsa acesteia, deşi avea avocat ales, nu s-a amânat pronunţarea pentru a se da posibilitatea depunerii de concluzii scrise.

În raport de considerentele de mai sus, Curtea constată că motivele de recurs privind nepronunţarea asupra probatoriilor solicitate şi încălcarea dreptului la apărare sunt fondate şi în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite apelul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

În fond după casare, curtea de apel va analiza şi celelalte motive de recurs invocate de reclamantă, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta Z.P. împotriva deciziei nr. 572 din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, în contradictoriu cu pârâta N.P.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 2 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4702/2004. Civil. Succesiune. Recurs