ICCJ. Decizia nr. 495/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 495.
Dosar nr. 2013/2002
Şedinţa publică din 6 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 1999 pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 663, reclamanta Casa de Economie, Credit, Asistenţă şi Pensii a Personalului din Poştă şi Telecomunicaţii a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Spitalul Clinic dr. O.M. şi Teatrul de Comedie, solicitând instanţa ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună retrocedarea imobilului (teren şi construcţie) situat în Bucureşti, în deplină proprietate şi posesie.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că are calitatea de succesoare şi continuatoare a Casei de Economie, Credit şi Asistenţă a Personalului din Poştă, Telegraf şi Telefon care era proprietara imobilului revendicat.
Mai arată reclamanta că prin decretul nr. 358/1949 (abrogat prin Legea nr. 122/1996) toate patrimoniile aparţinând caselor de economie şi credit de orice fel, au fost preluate de către Confederaţia Generală a Muncii şi s-au înfiinţat casele de ajutor reciproc.
Patrimoniile astfel preluate, arată reclamanta, au fost administrate prin uniunile sindicale, imobilul revendicat fiind administrat până în anul 1964 de CAR Victoria P.T.T., iar apoi a fost donat fostului Sfat Popular al Capitalei.
La termenul din 19 ianuarie 2000 reclamanta completează acţiunea chemând în judecată şi pe S.M., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către aceasta pentru apartamentul situat la etajul 4 din imobilul revendicat şi evacuarea acestei pârâte din acest apartament.
În drept, acţiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., Legea nr. 21/1924 şi Legea nr. 122/1996.
Pârâtul Spitalul Clinic dr. O.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii întrucât reclamanta nu are calitate procesual activă.
Întâmpinare a formulat şi pârâtul Teatrul de Comedie, arătând că imobilul revendicat îl deţine în administrare, nu în proprietate, proprietar fiind Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi, în consecinţă, imobilul aparţine domeniului public fiind inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, conform art. 11 din Legea nr. 213/1998.
Se mai arată în această întâmpinare că, oricum, acţiunea reclamantei este prematură faţă de dispoziţiile art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 213/1998.
În cauză au fost formulate şi două cereri de intervenţie în favoarea reclamantei, de către Compania Naţională Poşta Română şi Societatea Naţională de Telecomunicaţii Romtelecom SA prin care se solicită admiterea acţiunii principale pentru considerentele invocate şi de către reclamantă.
Pârâta S.M. a depus, la rândul ei, o întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii formulate de către reclamantă şi a cererilor de intervenţie accesorie, ca neîntemeiate.
Se invocă şi lipsa calităţii procesual active a reclamantei.
La termenul din 14 martie 2001 instanţa de fond, având în vedere împrejurarea că Spitalul Clinic dr. O.M. are personalitate juridică şi îşi are sediul în imobilul revendicat, a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Direcţiei de Sănătate Publică şi a dispus scoaterea acesteia din cauză.
La acelaşi termen au fost admise, în principiu, cererile de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 282 din 21 martie 2001 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a, admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă; pe cale de consecinţă a respins şi cererile de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunţat în primul rând asupra excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantei. Cu privire la această excepţie a reţinut că este întemeiată, constatând că reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea şi continuatoarea proprietarei imobilului revendicat, respectiv Casei de Economii, Credit şi Asistenţă a personalului P.T.T., desfiinţată prin decretul nr. 358/1949.
În acest sens a mai reţinut că declaraţia unui grup de persoane angajate într-o societate cu specific de poştă şi telecomunicaţii făcută într-un act autentificat („Statutul Casei") nu constituie o modalitate legală de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor vechii „Case".
A reţinut de asemenea că prin Statutul autentificat sub nr. 16938 din 2 septembrie 1996, reclamanta s-a autointitulat continuatoare şi succesoare în drepturi şi obligaţii a vechii „Case", fără a dovedi că este îndreptăţită la aceasta.
Susţinerea reclamantei că imobilul a fost dobândit prin contribuţia unor persoane care au lucrat în acelaşi domeniu de activitate, persoane care sunt însă străine de fondatorii vechii „Case" nu a fost reţinută de către instanţă.
În consecinţă, instanţa, constatând lipsa calităţii procesual active a reclamantei a respins acţiunea formulată de către aceasta ca şi cererile de intervenţie accesorii, formulate în interesul acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta şi intervenienta SNT Romtelecom SA, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a, prin Decizia civilă nr. 24 din 22 ianuarie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate şi a obligat pe apelante la plata sumei de 5.200.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul Spitalul Clinic dr. Ovidiu Marina.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în legătură cu criticile formulate în ambele apeluri, privind lipsa calităţii procesual active a reclamantei, că nu sunt fondate.
Astfel a constatat că prin Decretul nr. 358/1949 s-a desfiinţat Casa de Economii, Credit şi Asistenţă a personalului P.T.T. iar împrejurarea că prin Legea nr. 122/1996, decretul mai înainte menţionat a fost abrogat, nu echivalează cu o reînfiinţare de drept a vechii „Case" întrucât legea civilă îşi produce efecte numai pentru viitor.
De altfel, după intrarea în vigoare a Legii nr. 122/1996 reclamantei i s-a acordat personalitate juridică prin sentinţa civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1, devenind o persoană juridică nouă.
În ceea ce priveşte menţiunea făcută cu „Statutul Casei" (autentificat înainte de abrogarea Decretului nr. 358/1949) în sensul că reclamanta ar fi continuatoarea şi succesoarea vechii „Case" s-a reţinut că aceasta nu are relevanţă pentru că Statutul nu a fost adoptat conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 122/1996.
S-a m ai constatat că nici faptul că pe parcursul judecării apelurilor a fost pronunţată Încheierea din 9 mai 2001 de către Judecătoria sectorului 1 prin care, pe calea unei proceduri necontencioase, având ca parte în proces doar pe reclamantă, s-a stabilit că aceasta este continuatoarea şi succesoarea, fără nici o dovadă, a vechii „Case", nu are relevanţă juridică.
Instanţa de apel a mai reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a aprecia că există în cauză o autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva hotărârii pronunţate de către instanţa de apel au declarat recurs reclamanta şi intervenienta în interes alăturat reclamantei, SN Tc Romtelecom SA, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În recursul formulat de către reclamantă sunt invocate dispoziţiile art. 304 punctele 4 şi 7 C. proc. civ. precum şi prevederile art. 299 – 305 C. proc. civ.
Se susţine că instanţele, în mod greşit şi fără un suport legal, au apreciat că reclamanta nu are calitate procesual activă, cu toate că în anul 1996 şi-a reluat activitatea cu respectarea legislaţiei în vigoare.
În acest sens se arată că întrucât Decretul 3586/1949 prin care se dispusese abuziv desfiinţarea Casei de Economie, Credit şi Asistenţă a Personalului P.T.T. a fost abrogat expres prin Legea nr. 122/1996, aceasta are ca efect reînfiinţarea vechii „Case" şi reluarea activităţii acesteia, deci nu poate fi vorba de o nouă persoană juridică, cum greşit s-a reţinut de către instanţele de fond şi apel.
Se mai arată că prin actele depuse la dosar a făcut dovada că persoana juridic „Casa" s-a reînfiinţat şi nu s-a înfiinţat pentru prima oară de către foşti salariaţi P.T.T.
În motivarea recursului, reclamanta mai susţine că instanţa nu a reţinut că în conformitate cu prevederile din Statut „Casa", în calitate de organizaţie neguvernamentală are ca prim scop recuperarea patrimoniului de care a fost abuziv deposedată, deci are calitate procesual activă.
Se susţine, de asemenea, că instanţa nu a ţinut seama de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, menţionând însă că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de acest text se poate realiza şi pe calea procedurii cu contencios.
O altă susţinere este aceea că instanţa nu a avut în vedere autoritatea de lucru judecat rezultată din sentinţa civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei sectorului 1.
Recurenta mai susţine, de asemenea, că în considerentele deciziei pronunţată de către instanţa de apel nu sunt analizate motivele de apel şi a dat o interpretare greşită probelor administrate.
Intervenienta SN Tc Romtelecom SA, în recursul său, susţine că instanţele, în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantei, nu au avut în vedere că reclamanta a căpătat personalitate juridică prin sentinţă civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996, care este definitivă şi irevocabilă.
Se mai arată că instanţele nu au avut în vedere nici Încheierea in 9 mai 2001 a Judecătoriei sectorului 1, care a constatat că actuala „Casă" reconstituită conform Legii nr. 122/1996 este una şi aceeaşi persoană juridică cu vechea „Casă" care a funcţionat până la apariţia Decretului nr. 358/1949.
La data de 28 ianuarie 2003 reclamanta a depus o petiţie la dosar intitulată „Cerere" prin care solicita „să se analizeze de Curtea Supremă de Justiţie şi de Curtea Constituţională, după caz" constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea art. 3 din Decretul nr. 358/1949 precum şi efectele care decurg din abrogarea decretului mai înainte menţionat, prin Legea nr. 122/1996.
Se mai solicită ca pentru o interpretare uniformă a legii să se stabilească dacă abrogarea expresă a unei legi (prin care s-a preluat abuziv un imobil) clarifică sau nu situaţia imobilului. De asemenea solicită să se stabilească dacă instanţele care soluţionează cauze necontencioase pot să constate dacă o persoană juridică este una şi aceeaşi cu persoana juridică desfiinţată, sau acest lucru poate fi constatat numai de către instanţele care soluţionează pricini contencioase.
Aceste cereri au fost întemeiate, de către reclamanta-recurentă – în drept pe prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 respectiv pe prevederile art. 329 C. proc. civ.
La dosar a fost depus certificatul de căsătorie al intimatei-pârâte S.M. care după căsătorie are numele de R., precum şi Decizia civilă nr. 502 din 26 martie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V – a.
Având în vedere petiţia intitulată „Cerere" din 28 ianuarie 2003 şi în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmează a analiza în primul rând excepţia de neconstituţionalitate a prevedrilor art. 3 din Decretul nr. 358/1949. De menţionat că reclamanta prin „notele scrise" depuse la dosar, la punctul 4 lit. a) a acestora, a arătat expres că „dat fiind abrogarea Decretului nr. 358/1949 prin art. 7 din Legea 122/1996 apreciază că „excepţia de neconstituţionalitate poate fi soluţionată fără a mai fi trimisă la Curtea Constituţională".
Prin dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, se stabileşte „competenţa Curţii Constituţionale de a decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare de care depinde soluţionarea cauzei".
Faţă de prevederile acestui text, urmează a constata că cererea reclamantei nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi ca atare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Văzând şi dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Astfel Decretul nr. 358/1949 şi implicit art. 3, a fost abrogat, deci nu este în vigoare, în primul rând, iar în al doilea rând de textul atacat nu depinde soluţionarea cauzei care s-a rezolvat pe o excepţie a lipsei calităţii procesual active, nu pe fond.
În legătură cu celelalte susţineri din „Cerere" urmează a constata că recurenta invocă prevederile art. 329 C. proc. civ. solicitând ca ele să fie interpretate ca un recurs în interesul legii, având ca obiect interpretarea unitară a prevederilor legale invocate.
Această cerere nu este de competenţă de soluţionare a instanţei investită cu soluţionarea unui recurs ordinar, iar sesizarea instanţei oricum, se face conform prevederilor art. 329 alin. (1) C. proc. civ., dar urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente.
În ceea ce priveşte recursul formulat de către reclamantă urmează a reţine în primul rând că acesta nu a fost structurat conform prevederilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1 – 10 C. proc. civ.
Simpla indicare a punctelor 4, 7 – 11 ale art. 304 C. proc. civ. la sfârşitul motivării foarte ample în fapt a recursului, fără ca acestea să fie dezvoltate separat, creează o dificultate majoră pentru analizarea criticilor formulate în recursul şi încalcă şi normele de procedură.
Având însă în vedere prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. urmează a analiza susţinerile recurentei.
Este necesar a preciza că pct. 11 al art. 304 care se referă la un motiv de netemeinicie a acţiunii, respectiv „o apreciere eronată a probelor administrate" a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000; în consecinţă susţinerile din recurs, care se bazează pe acest motiv, nu mai pot fi analizate.
Mai este de menţionat că instanţele de fond şi apel au soluţionat cauza pe o excepţie, respectiv aceea a lipsei calităţii procesual active a reclamantei, celelalte aspecte invocate în recurs privind fondul cauzei, nu sunt pertinente rezolvării recursului.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei, urmează a constata că instanţele au reţinut în mod temeinic şi legal că prin Decretul nr. 358/1949 a fost desfiinţată Casa de Economie, Credit şi Asistenţă a personalului P.T.T., iar patrimoniul acesteia a fost preluat de Confederaţia Generală a Muncii.
Prin Legea nr. 122/1996, decretul mai înainte menţionat a fost abrogat, dar conform prevederilor art. 1 C. civ. „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă", în consecinţă vechea „Casă" a rămas desfiinţată aşa cum s-a dispus prin actul normativ de la data respectivă, care îşi produce efecte până la data abrogării sale.
Legea nr. 192/1996 prevede că înfiinţarea Caselor de ajutor reciproc se face în condiţiile Legii nr. 21/1924, ceea ce reclamanta a făcut; cererea sa fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1, recunoscându-i-se personalitatea juridică, ca o persoană juridică nouă. Împrejurarea că în preambulul Statutului se inserează că este continuatoarea şi succesoarea vechii „Case" care fusese desfiinţată, nu are nici o relevanţă atâta timp cât în sentinţa respectivă această împrejurare nu a fost menţionată.
De reţinut cu privire la aspect este şi faptul că reclamanta, constatând şi ea că prin hotărârea judecătorească mai înainte menţionată nu i s-a recunoscut că este continuatoarea şi succesoarea vechii Case, a solicitat la data de 4 mai 2001 instanţei să constate acest lucru.
Judecătoria sectorului 1, prin Încheierea din 9 mai 2001, a admis această cerere şi a constatat că reclamanta din această cauză este una şi aceeaşi persoană juridică că vechea „Casă" desfiinţată prin Decretul nr. 358/1949 dispunând înscrierea acestei menţiuni în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor.
Din actul nou depus în recurs, respectiv Decizia civilă nr. 502 din 26 martie 2002, rezultă că prin admiterea recursului formulat împotriva Încheierii mai înainte menţionată aceasta a fost desfiinţată, respingându-se cererea reclamantei şi reţinându-se în mod expres că reclamanta, recurentă din prezenta cauză, este o persoană juridică nouă care nu este continuatoarea şi succesoarea „vechii Case".
Statuându-se această împrejurare printr-o hotărâre irevocabilă, nu mai prezintă nici un interes analizarea susţinerilor în legătură cu Încheierea - desfiinţată.
Referitor la problema existenţei autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 312/1996 că nu poate fi vorba de o triplă identitate, mai mult chiar, nici una din condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., nu sunt îndeplinite şi, în orice caz, în această hotărâre nu se stabileşte decât că reclamanta are personalitate juridică.
Prin noua hotărâre depusă în recurs se stabileşte însă în mod irevocabil că reclamanta nu este continuatoarea şi succesoarea „vechii Case".
Faţă de această împrejurare celelalte susţineri făcute de către recurentă nu mai au nici o relevanţă în privinţa calităţii procesual active a sa, iar acele susţineri privind fondul cauzei nu sunt pertinente în acest recurs întrucât cauza a fost rezolvată pe excepţie.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, constatând şi că instanţele nu şi-au depăşit atributele puterii judecătoreşti, că nu au interpretat corect actul dedus judecăţii, aplicând legal şi temeinic prevederile legale şi motivându-şi amplu argumentele avute în vedere, urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de către reclamantă.
Ca o consecinţă, şi recursul formulat de către intervenientă în interes alăturat reclamantei SNTc Romtelecom SA, urmează a fi respins, având în vedere considerentele mai înainte arătate cu ocazia analizării recursului reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul nr. 358/1949 formulată de către recurenta-reclamantă Casa de Economie, Credit, Asistenţă şi Pensii a Personalului din Poştă şi Telecomunicaţii.
Respinge ca inadmisibilă sesizarea cu judecarea unui recurs în interesul legii formulată de către recurenta-reclamantă.
Respinge ca nefondate recursurile formulate de către reclamantă şi intervenientă în interesul reclamantei SNTc ROMTELECOM SA împotriva deciziei civile nr. 24 din 22 ianuarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a 4 – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1880/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 1511/2004. Civil → |
|---|
