ICCJ. Decizia nr. 1880/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1880
Dosar nr. 12031/2004
Şedinţa publică din 10 martie 200.
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 520 din 26 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii D.C., ş.a., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Hunedoara şi Ministerul de Interne şi au fost obligaţi pârâţii să restituie reclamanţilor sumele reţinute, cu titlu de contribuţie la asigurările de sănătate în procent de 7% din salariul brut: reclamantului P.M. în perioada 1 august 2002–20 noiembrie 2002, reclamanţilor F.T., L.V., M.N. în perioada 30 martie 2001-20 noiembrie 2002, reclamanţilor C.O. şi OG în perioada 30 martie 2002-20 noiembrie 2002 şi celorlalţi reclamanţi în perioada 1 martie 2000-20 noiembrie 2002, cu aplicarea coeficientului de inflaţie pentru fiecare lună, până la data executării hotărârii.
S-a respins în rest acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii I.P.J. Hunedoara şi Ministerul de Interne şi în întregime, în contradictoriu cu pârâtele C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi C.N.A.S.
Prin încheierea dată la 11 august 2003, s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei, în sensul că în al doilea alineat al dispozitivului se va trece „şi ceilalţi reclamanţi în perioada 1 martie 2000–20 noiembrie 2002".
Instanţa de fond, în esenţă, a reţinut că reclamanţii sunt salariaţi la I.P.J. Hunedoara şi în baza art. 53 din Legea nr. 145/1997, pârâţii I.P.J. şi Ministerul de Interne le-au reţinut începând cu data de 1 ianuarie 2000 contribuţia de 7% la fondul asigurărilor de sănătate, iar pentru 6 dintre ei reţinerile au fost efectuate începând cu următoarele date: 1 august 2000 P.M., 30 martie 2002 F.T., L.V. şi M.N., 30 martie 2001 C.O. şi 31 martie 2001 OG
Dispoziţiile înscrise în Legea nr. 80/1995, completată prin HG nr. 270/1999 şi Legea nr. 360/2002, nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări de sănătate, iar faptul că în cuprinsul art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997 nu sunt menţionate cadrele militare ca beneficiari ai asigurărilor de sănătate, fără plata contribuţiei lunare, nu presupune obligaţia acestora de a vira contribuţia de asigurări de sănătate.
Se mai reţine că, raportat la data înregistrării acţiunii 25 martie 2003 dreptul la acţiune este prescris pentru perioada ianuarie-februarie 2000, iar prin intrarea în vigoare a OUG nr. 150/2002, la data de 20 noiembrie 2002, s-au abrogat prevederile Legii nr. 145/1997. De aceea, pretenţiile reclamanţilor sunt fondate parţial, pentru perioada 1 martie 2000-20 noiembrie 2002, iar pentru reclamanţii încadraţi după data de 1 martie 2000, acţiunea va fi admisă în parte, raportat la perioadele care rezultă din adeverinţa depusă de I.P.J. Hunedoara.
Prin Decizia civilă nr. 2115 din 20 octombrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara împotriva acestei hotărâri şi a obligat pârâţii să le plătească reclamanţilor suma de 15.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de recurs a reţinut, că prima critică, referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, nu este întemeiată, deoarece există raporturi de muncă între reclamanţi şi aceşti pârâţi, iar pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J care nu se află în raporturi de muncă cu reclamanţii nu poate fi obligată direct la restituirea sumelor.
Pe fondul pricinii, s-a constatat că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, cadrele militare în activitate au dreptul la echipament, hrană, asistenţă medicală şi medicamente în condiţiile stabilite prin Hotărâre de Guvern, iar conform art. 28 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 360/2002 poliţistul are dreptul la uniformă, echipament, asistenţă medicală şi psihologică, proteze, precum şi medicamente gratuite, în condiţiile stabilite prin Hotărâre de Guvern.
Art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 a fost completat prin art. 3 din HG nr. 270/1999, în sensul că pe lângă serviciile medicale din sistemul civil, prin unităţile sanitare şi medicii de unitate din sistemul apărării, ordinii publice şi justiţiei se asigură gratuit, în situaţii speciale şi anumite servicii medicale.
Reţine instanţa de recurs că nici o dispoziţie din aceste legi nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări de sănătate şi nici contractul de asigurare încheiat între reclamanţi şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J nu cuprinde vreo clauză prin care reclamanţii să-şi fi asumat o astfel de obligaţie. În cauză, sunt incidente reglementările speciale, derogatorii şi nu cele generate din Legea nr. 145/1997 care constituie dreptul comun. De aceea, nemenţionarea poliţiştilor în art. 6 şi art. 55 din Legea nr. 145/1997, ca beneficiari ai asigurărilor de sănătate fără plata contribuţiei lunare, nu presupune existenţa obligaţiei acestora de a plăti C.A.S.-ul.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care susţine că hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi cea de recurs sunt date cu încălcarea esenţială a legii.
În esenţă, se arată că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 prevede că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat pe principiul solidarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, că în art. 4 din această lege sunt arătate categoriile de persoane supuse în mod obligatoriu asigurării, iar în art. 6 şi art. 55 din lege sunt stabilite categoriile de persoane asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate. Cu excepţia acestora, conform art. 52 din lege, pentru celelalte persoane asigurate este stabilită obligaţia de plata a unei contribuţii băneşti lunare în cotă de 7%, care se aplică, începând cu data de 1 ianuarie 1999, asupra veniturilor salariale brute, în cazul asiguraţilor care au calitatea de angajat.
În vederea aplicării dispoziţiilor art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, a fost emisă HG nr. 270/1999, care în art. 1 prevede dreptul la asistenţă medicală a cadrelor militare, în condiţiile Legii nr. 145/1997, cu modificările ulterioare, iar prin art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 s-a stabilit că poliţiştii au dreptul la asistenţă medicală şi psihologică, proteze şi medicamente gratuite.
Se susţine, că reclamanţii beneficiau în perioada de referinţă de gratuităţile prevăzute de art. 1 şi art. 3 din HG nr. 270/1990 numai în condiţiile Legii nr. 145/1997, care prevede obligaţia de achitare a cotelor de contribuţie lunară la fondul asigurărilor sociale de sănătate, deoarece cadrele militare nu sunt scutite de plata contribuţiei, iar plata contribuţiei de 7% din drepturile salariale brute nu poate fi asimilată cu decontarea contribuţiei individuale pe bază de documente justificative. Noţiunea „contribuţie individuală" este distinctă şi de noţiunile asistenţă medicală profilactică şi curativă în situaţii speciale şi în misiuni specifice, asistenţă medicală curativă la locul de muncă, asistenţă medicală în boli profesionale sau în accidente de muncă, precum şi servicii de asistenţă stomatologică, altele decât cele prevăzute în contractul-cadru pentru asigurările sociale de sănătate, care se asigură gratuit prin unităţile sanitare şi prin medicii de unitate din sistemul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi justiţiei.
Se mai arată, că reclamantul a încheiat contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., iar în art. 2 din Legea nr. 145/1997 s-a stabilit că fondul asigurărilor sociale de sănătate se constituie din contribuţia asiguraţilor, a persoanelor care angajează personal salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse.
Reclamantul nu este exceptat de la plata contribuţiei la fondurile sociale de sănătate şi raportat la art. 3 lit. b) din OG nr. 56/1998, aprobată şi modificată prin Legea nr.458/2001, care stabileşte modul în care sunt constituite fondurile C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Recursul în anulare este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin art. 1 pct. 17 din OUG nr. 58/2003 au fost abrogate art. 330-3304 C. proc. civ. care reglementau calea de atac a recursului în anulare.
De aceea, începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 58/2003 (28 august 2003) această cale de atac nu mai există în Codul de procedură civilă.
Art. 330 C. proc. civ. avea următorul conţinut „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiţie, hotărârile irevocabile pentru următoarele motive:..."
Potrivit textului citat, recursul în anulare, ca o cale extraordinară de atac, avea ca obiect numai hotărârile judecătoreşti irevocabile.
Calea de atac a recursului în anulare fiind desfiinţată, pentru situaţiile de conflict de legi procesuale în timp se aplică art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003 [text identic cu art. 725 alin. (4) C. proc. civ.], care dispune „Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate".
Pentru recursul în anulare, interpretarea textului citat trebuie făcută în sensul că regula stabilită se aplică numai dacă la data pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabile exista această cale de atac.
Prin urmare, hotărârile judecătoreşti irevocabile pronunţate după data intrării în vigoare a OUG nr. 58/2003 nu mai pot fi atacate de procurorul general, deoarece nu mai există dispoziţii legale care să justifice calea de atac a recursului în anulare.
De aceea, în prezenta cauză, recursul în anulare, declarat împotriva sentinţei pronunţată de tribunal (supusă recursului) şi hotărârii irevocabile pronunţată de instanţa de recurs la data de 20 octombrie 2003, este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse, recursul în anulare va fi respins, fără a se analiza criticile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 2115 din 20 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, şi sentinţei nr. 520 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2004. Civil. Legea 10/2001 restituie în na... | ICCJ. Decizia nr. 495/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
