ICCJ. Decizia nr. 5462/2004. Civil. Contestatie Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5462
Dosar nr. 11245/2004
Şedinţa de la 20 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Notificarea nr. 33 din 2 august 2001 (fila 2 – fond) are ca obiect un imobil compus dintr-o suprafaţă de incintă (curte) de 2,8 ha pe care se află următoarele construcţii ridicate de bunicii reclamanţilor:
1. clădire administrativă, restituită prin sentinţa nr. 465/1997;
2. clădirea nr. 2, o magazie, un pătul , un grajd;
3. clădiri demolate, o locuinţă de serviciu (clădirea nr. 3 de 35 mp), al doilea pătul (65 mp), remiza de mijloc (55 mp zid) şi remiza din grădină (25 mp lemn).
Se solicită restituirea în natură a terenului şi a construcţiilor de la poziţia 2, iar pentru cele demolate „despăgubiri în compensare, „întrucât preluarea de stat s-a făcut fără titlu valabil.
Prin Decizia nr. 686 din 1 octombrie 2001 unitatea deţinătoare SC A. SA s-a pronunţat astfel:
1. respinge cererea de restituire în natură a terenului, întrucât are certificat de atestare a dreptului de proprietate, iar, pe de altă parte, terenul este ipotecat de BIR, bancă aflată în faliment:
2. Se restituie în natură pătul, magazie şi grajd, ia.
3. pentru construcţiile demolate, locuinţa de serviciu, pătul, remiza de mijloc, remiza din grădină, se respinge cererea de despăgubiri întrucât nu sunt date privind valoarea lor, data demolării şi au avut un grad de uzură ridicat, iar durata normală de funcţionare a expirat.
La data de 9 octombrie 2001 reclamanţii, ca persoane îndreptăţite şi necontestate, au înregistrat contestaţia, în baza Legii 10/2001, solicitând despăgubiri prin compensare, optând pentru „o parte din construcţiile şi modificările constructive realizate pe proprietatea noastră".
Prin sentinţa civilă nr. 48 din 10 februarie 2003 a fost admisă în parte contestaţia şi s-a restituit în natură o magazie de cereale, un pătul şi un grajd şi au fost stabilite despăgubiri în echivalent prin titluri de valoare nominală pentru celelalte bunuri, 2,5 ha teren, clădirea nr. 3, remizele (2), clădirea 2 (abator).
Curtea de apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 516 din 23 decembrie 2003 a schimbat, în parte, sentinţa, a restituit în natură 2,3 ha teren şi celelalte construcţii edificate de pârâtă în compensare pentru diferenţa de 5000 mp teren aferent blocului de locuinţe şi pentru construcţiile demolate:
- C 11 – bloc de garsoniere, C 29 abator, C 326 mp, C 333 mp, C 39 – magazie, C 42, C 45, C 25, C 35, C 28, C 37 conform schiţei de plan a expertului.
Totodată s-a instituit un drept de servitute de trecere al intimatei pe terenul de 2,3 ha, pe aleea de acces şi pe o alta alee de acces în suprafaţă de 430 mp, respingând cererea de anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi constatând că A.D.S. nu are calitate procesuală pasivă.
Curtea a reţinut, în esenţă, că:
- preluarea bunurilor de către stat s-a făcut fără titlu valabil, astfel că, în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ele se restituie în natură;
- pentru bunurile demolate şi terenul de 5000 mp aferent blocului de locuinţe de serviciu conform art. 9 alin. (2) din lege, cu acordul reclamanţilor a restituit în natură celelalte clădiri identificate în raportul de expertiză, incluzând şi cele două căi de acces către bunurile rămase la pârâtă, pentru care, conform art. 616 C. civ., i-a recunoscut servitutea de trecere, direct în recurs.
Contra deciziei a declarat recurs pârâta SC A. SA, fără a indica temeiul din art. 304 C. proc. civ., dar a formulat un singur motiv, susţinând că „pentru suprafaţa de 5000 mp teren aferent blocurilor de locuinţe deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate, iar imobilele pretins demolate nu le-a preluat şi, deci, nu le-a deţinut; în sfârşit, celelalte sunt ipotecate şi pârâta BIR, prin SC M.S. (R.V.A.) SA, ca lichidator judiciar, a declarat recurs, fără a indica temeiul din art. 304 C. proc. civ., susţinând că:
- din expertiză nu rezultă care au fost construcţiile preluate de Statul Român de la autorul reclamanţilor;
- dacă au existat nu s-a determinat stadiul fizic;
- pentru efectuarea compensării, instanţa de apel nu a avut nici o evaluare a terenului restituit şi nici a construcţiilor edificate de SC A. SA pe terenul restituit apelanţilor pentru a se verifica dacă este corectă compensarea, iar
- instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la situaţia bunurilor ipotecate de pârâtă în favoarea recurentei BIR.
2. Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce urmează:
Pârâta SC A. SA nu a contestat calitatea de persoane îndreptăţite a reclamantelor şi a dispus restituirea în natură a celor trei construcţii, iar pentru terenul de 2,5 ha şi construcţiile demolate a respins cererea acestora.
Prima instanţă a confirmat restituirea în natură a celor trei construcţii şi în baza art. 9 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 a acordat măsuri reparatorii în echivalent prin titluri de valoare nominală sau acţiuni pentru 2,5 ha teren pe care se află amplasate construcţiile individualizate, în parte transformate, reparate, adaptate obiectului de activitate şi unele ipotecate de BIR, iar terenul face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Bunurile în litigiu au intrat în patrimoniul SC A. SA în condiţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, iar asupra construcţiilor demolate nu s-a probat această transmitere sub toate aspectele (existenţa lor în 1990, starea fizică, grad de uzură ş.a.).
Pe această bază şi, după metodologia prevăzută de HG nr. 834/1991, pârâta a dobândit dreptul de proprietate pentru 2,8 ha prin certificatul de atestare seria Mof nr. 0692 din 29 martie 1994 eliberat de Ministerul Agriculturii.
Clădirea principală preluată, cu destinaţia de sediu de exploatare agricolă şi locuinţă, a fost retrocedată reclamanţilor prin sentinţa nr. 465/1997 şi pusă în posesie la 9 iunie 2000 pentru 11 camere.
Preluarea bunurilor s-a făcut prin aplicarea Decretului 83/1949 în completarea legii reformei agrare din 1945, iar în procedura Legii 18 / 1991 reclamanţii au avut 10 ha teren echivalent arabil, din care o parte curtea de 2,8 ha, primind doar acţiuni (10 ha) la SC A. SA, pentru ca în final, prin Decizia nr. 41/1995 să respingă acţiunea întrucât, după primirea celor 10 ha acţiuni prin Decizia nr. 477/1992, reclamanţii au primit sume de bani, ca dividende, fiind de acord cu acestea.
O nouă acţiune în revendicare pentru curte şi anexele agricole este introdusă de reclamanţi contra pârâtei 1, fiind suspendată judecata la 12 decembrie 2001, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanţii au atacat, cu acţiune în anulare parţială, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pentru terenul de 2,5 ha curte dar, prin sentinţa civilă nr. 458 din 24 aprilie 2002, acţiunea a fost respinsă (fila 163 – fond) irevocabil, soluţie adoptată, în mod corect, şi în cauza de faţă.
Aşadar, în speţă, nu poate opera dispoziţia din art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 cu privire la terenul revendicat de reclamanţi, titlul pârâtei 1 fiind validat irevocabil judecătoreşte.
Pe de altă parte, reclamanţilor li s-a recunoscut, la cererea lor, în procedura Legii 18/1991, prin Decizia nr. 477/1992, dreptul la acţiuni pentru 10 ha teren agricol (incluzând şi teren în compensarea celui de 2,5 ha curte din litigiu), pentru care au primit ulterior, în calitatea lor de acţionari, de la pârâta 1 SC A. SA, dividende.
Aşadar s-a realizat o anumită reparaţiune pentru terenul–curte, la cererea reclamanţilor pe calea Legii nr. 18/1991, în modalitatea solicitată de aceştia, astfel că soluţia adoptată de prima instanţă şi neatacată de SC A. SA, este corectă, privind despăgubirea în echivalent, titluri de valoare sau acţiuni.
Relativ la construcţiile demolate sau adaptate, transformate, dar probate ca preluate de stat în 1949, de asemenea, prima instanţă a dat o evaluare corectă şi completă a circumstanţelor cauzei.
Pe de o parte, relativ la cele pretins demolate nu s-a probat dacă s-au aflat în patrimoniul pârâtei 1 şi nici nu au fost identificate cu stadiul fizic şi valoric la data demolării; pe de altă parte, celelalte au fost transformate şi adaptate obiectului de activitate al pârâtei, astfel că, de asemenea, soluţia adoptată, pe temeiul din art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 privind acordarea de titluri de valoare sau acţiuni este legală.
În sfârşit, soluţia instanţei de apel de a acorda în „compensare construcţii, active ale pârâtei, şi în plus de a institui servituţi de trecere, în apelul reclamanţilor şi fără a exista cererea (sau acordul pârâtei), este străină dispoziţiilor legale citate şi contrară dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. privind limitele instanţei de apel.
Drept consecinţă, Curtea, în baza art.312 alin. (1) C. proc. civ., va modifica Decizia recurată şi va respinge apelul reclamanţilor, păstrând sentinţa primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele SC M.S. (R.V.A.) SA, lichidator al B.I.R., sucursala Târgovişte, şi SC A. SA, prin lichidator SC E. SRL împotriva deciziei nr. 516 din 23 decembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că respinge apelurile declarate de R.M., ş.a., precum şi de Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei civile nr. 48 din 10 februarie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5464/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5424/2004. Civil → |
|---|
