ICCJ. Decizia nr. 5579/2004. Civil. Restituire aur. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5579
Dosar nr. 8969/2004
Şedinţa publică din 24 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 29 august 2002 reclamanţii S.M., S.D. şi P.J., în contradictoriu cu Banca Naţională a României, sucursala judeţeană Buzău, şi Ministerul Finanţelor Publice au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâţii să fie obligaţi a le restitui un număr de 57 monede din aur sau contravaloarea acestora la data efectuării plăţii.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat, că sunt descendenţii defunctului P.S., căruia, în mod abuziv i s-au confiscat un număr de 57 monezi aur în baza sentinţei penale nr. 1322 din 8 septembrie 1959 a fostului Tribunal Raional Buzău.
După un prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 21 din 5 ianuarie 2004 Judecătoria Buzău a admis excepţia invocată de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Buzău, precum şi acţiunea reclamanţilor şi în consecinţă:
- a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice;
- a obligat pe pârâta Banca Naţională a României, sucursala Buzău, să restituie reclamanţilor 57 monezi din aur sau contravaloarea acestora la data efectuării plăţii.
În esenţă judecătoria a reţinut că, infracţiunea care a determinat confiscarea monedelor din aur constă în nerespectarea obligaţiei de cedare a acestora către stat şi că, dispoziţiile legale respective contraveneau Constituţiei României în vigoare la data adoptării şi aplicării lor cât şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, situaţie în care preluarea metalelor preţioase a fost abuzivă. A considerat că sunt aplicabile prevederile art. 341 din Legea nr. 261 din 29 aprilie 2002 potrivit cărora „persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase de natura celor prevăzute la art. 3, au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 şi până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanţelor de judecată, iar în cazul în care nu se mai regăsesc fizic, pot solicita acordarea de despăgubiri".
Apelul pârâtei Banca Naţională a României, sucursala Buzău, a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia civilă nr. 964 din 31 martie 2004, sentinţa civilă nr. 21 din 5 ianuarie 2004 a Judecătoriei Buzău a fost schimbată în parte în sensul că s-a respins acţiunea menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa Decizia, curtea de apel a reţinut, că „preluarea monedelor de aur s-a făcut ca urmare a măsurii confiscării dispusă prin sentinţa penală nr. 1322 din 8 septembrie 1959 a fostului Tribunal Popular Raional Buzău, de condamnare a autorului reclamanţilor P.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 5 şi art. 14 din Legea nr. 284/1947 modificată prin Decretul nr. 209/1950. Fiind vorba de o sentinţă penală rămasă definitivă, a motivat instanţa, încălcarea reglementărilor în vigoare nu poate fi dovedită decât tot printr-o sentinţă penală care să consacre în mod expres această situaţie.
Reclamanţii S.M. şi S.D. au declarat recurs împotriva deciziei pe care au criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate arătând că actul normativ în baza căruia, autorul a fost condamnat, contravenea Constituţiei şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, întrucât suprima dreptul de proprietate al cetăţeanului, în acest sens pronunţându-se instanţa supremă.
Au depus adresa nr. 5217/681 din 14 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie prin care li s-a comunicat nepromovarea recursului în anulare şi posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti potrivit art. 34 din Legea nr. 261/2002, pentru restituirea obiectelor preţioase preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare.
Recursul este fondat.
Din actele aflate la dosar, rezultă că prin sentinţa penală nr. 1322 din 8 septembrie 1959 a fostului Tribunal Popular al Raionului Buzău, defunctul P.S., autorul reclamanţilor a fost condamnat în baza art. 5 şi art. 14 din Legea nr. 284/1947 pentru deţinerea a 57 monezi de aur găsite la domiciliu cu ocazia percheziţiei, dispunându-se confiscarea acestora în folosul Băncii Republicii Populare Române Legea nr. 284/1947 prevedea la art. 1 obligaţia persoanelor de a ceda către Banca Naţională a României metalele preţioase pe care le deţin, nerespectarea acestei obligaţii constituind infracţiune pedepsită în condiţiile art. 14 care prevedeau şi măsura confiscării valorilor necedate.
Dispoziţiile legale menţionate, erau în contradicţie cu Constituţia din 1923 care la art. 15 şi respectiv 17, prevedea că „nici o lege nu poate înfiinţa confiscarea averilor" şi respectiv că „proprietatea este garantată şi nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică" precum şi cu Constituţia din 1948 şi Constituţia din 1952 care conţineau prevederi asemănătoare în acest sens.
Sunt de menţionat şi prevederile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului potrivit cu care „orice persoană are dreptul la proprietate" şi „nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Raportat la prevederile constituţionale menţionate, normele conţinute în Legea nr. 284/1947 lipseau pe cetăţean de proprietatea sa în mod abuziv, altfel spus aduceau atingere dreptului fundamental al cetăţeanului, care era cel de proprietate.
Aşa fiind, cele 57 monede de aur confiscate de la autorul reclamanţilor au fost preluate de bancă în mod abuziv cu încălcarea Legii fundamentale care este Constituţia.
Art. 34 din Legea nr. 261/2002 pentru aprobarea OUG nr. 109/2000 privind regimul metalelor preţioase în România prevede că persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase de natura celor prevăzute la art. 3 au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 şi până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanţelor de judecată de la domiciliul reclamantului, iar în cazul în care obiectele din metale preţioase preluate abuziv nu se mai regăsesc fizic fiind topite sau valorificate, se vor acorda despăgubiri în condiţiile şi limitele stabilite de normele de aplicare a OUG nr. 190/2000.
În speţă, cele 57 monede se încadrează în categoria obiectelor din metale preţioase de natura celor prevăzute de art. 3, iar măsura confiscării este abuzivă.
Faţă de considerentele menţionate, recursul declarat de reclamanţii S.D. şi S.M. urmează să fie admis, Decizia pronunţate de curtea de apel urmează să fie casată şi, pe cale de consecinţă apelul pârâtei Banca Naţională a României, sucursala Buzău să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii S.M. şi S.D. împotriva deciziei nr. 964 din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi respinge apelul Băncii Naţionale a României, sucursala Buzău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5574/2004. Civil. ACTIUNE ÎN CONSTATARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5581/2004. Civil. încheiere admitere probe... → |
---|