ICCJ. Decizia nr. 5676/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată la 26 noiembrie 2001, A.L. a solicitat instanței anularea Ordinului nr. 2663/2001 emis de Ministerul Justiției și suspendarea executării acestuia, până la soluționarea definitivă a contestației.
în motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin ordinul sus-menționat i s-a imputat suma de 15.042.174 lei reprezentând cotă-parte din indemnizația pentru maternitate și îngrijire copil, calculată la salariul majorat, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Prin încheierea din 26 noiembrie 2001 s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 2663/2001, până la soluționarea contestației.
Tribunalul Botoșani, secția civilă, prin sentința nr. 115 din 5 aprilie 2002 a admis contestația și a respins cererea de introducere în cauză a Tribunalului Botoșani și a Casei Județene de Pensii Botoșani.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că potrivit normelor legale în vigoare, indemnizațiile pentru maternitate și îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani nu sunt fixe ci se recalculează în funcție de majorările salariale de care ar fi beneficiat asiguratul dacă ar fi fost în activitate.
împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs Ministerul Justiției, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 41/2000, H.C.M. nr. 880/1965, Legii nr. 120/1997 și O.G. nr. 83/2000.
Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 3589 din 27 noiembrie 2002, a respins ca nefondat recursul, reținând că în cauză măsura imputării este nelegală.
Ca atare, cât timp legiuitorul nu a limitat cuantumul indemnizației primite de persoanele care se află în concediu plătit pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, majorarea ulterioară a salariului determină recalcularea acesteia.
în speță, întrucât prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a avut loc o majorare a salariului, consecința firească era recalcularea indemnizației cuvenite contestatoarei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, vizând încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Astfel, măsura imputării sumei în litigiu este conformă prevederilor legale aplicabile în materie, respectiv art. 21 alin. (1) din H.C.M. nr. 880/1965, Legea nr. 49/1992 și Legea nr. 120/1997 și în consecință, în mod nelegal instanța a dispus anularea deciziei de imputare.
Procurorul General invocă legislația anterioară anului 1990 privind drepturile bănești ale femeilor, pentru îngrijirea copiilor, precum și norma din Decretul-lege nr. 31/1990 care reglementa o nouă formă de concediu postnatal pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an, perioadă în care mamei i se acordă o indemnizație de concediu egală cu 65 % din salariul de bază, plătită din fondul asigurărilor sociale, decret abrogat prin Legea nr. 120/1997.
Atât indemnizația prevăzută de Decretul-lege nr. 31/1990, precum și cea din art. 2 și art. 3 al Legii nr. 120/1997, reprezintă indemnizații de asigurări sociale în înțelesul art. 21 din H.C.M. nr. 880/1965, adică pentru interpretarea unor texte de lege din cele două legi ulterioare, din 1990 și, respectiv, din 1997, se trimite la o hotărâre de guvern din 1965.
Se mai susține că, aceste două legi au reglementat un nou drept cuvenit angajatelor în cadrul asigurărilor sociale de stat, având caracterul unor norme speciale, care s-au întregit cu regulile de drept comun în materia ajutoarelor materiale din asigurările sociale de stat, respectiv cele din H.C.M. nr. 880/1965, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 49/1992.
Deși Legea nr. 120/1997 a adus unele clarificări privind baza de calcul a indemnizației, în sensul că s-a prevăzut că reprezintă 85 % din salariul de bază și celelalte venituri salariale, se susține, în continuare că ea și-a păstrat caracterul de lege specială, astfel că prevederile sale speciale s-au completat cu cele generale cuprinse în H.C.M. nr. 880/1965 în vigoare până la 1 aprilie 2001.
în al treilea rând, se susține că recalcularea indemnizației pentru îngrijirea copilului ar fi fost posibilă numai dacă Legea nr. 120/1997 sau O.G. nr. 8/2000 ar fi prevăzut expres această posibilitate, astfel că majorarea acestor indemnizații, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, odată cu majorarea salariilor, nu are temei legal.
Recursul în anulare nu este fondat.
Dreptul la indemnizația specială pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani este reglementat prin Legea nr. 120/1997, potrivit căreia concediul plătit se acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.
Textul stabilește natura dreptului și limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizației la 85 % din salariul de bază și celelalte venituri salariale, fără a da o altă definiție salariului de bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare.
Legea nr. 120/1997 nu trimite, însă, la H.C.M. nr. 880/1965 pentru a se putea conchide că ea completează acest act normativ inferior și nu se poate considera, cum eronat se susține prin recursul în anulare, că indemnizația reglementată ca un drept nou, potrivit art. 2 și art. 3 din lege, este aceeași ca și cea prevăzută de art. 21 din hotărârea menționată.
Dispozițiile din art. 21 alin. (7) din H.C.M. nr. 880/1965 nu se aplică decât în cazul ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare majorate, în caz de incapacitate temporară de muncă.
Nu poate fi primit nici argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizații cu baza sa de calcul, privită în dinamica majorărilor de salariu pe durata concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.
în speță, contestatoarea, pe durata acestui concediu, nu și-a pierdut calitatea de personal al autorității judecătorești care-i conferă drepturile specifice, cum ar fi cel stabilit prin art. 2 și art. 3 din Legea nr. 120/1997, precum și venitul salarial la care se calculează indemnizația, stabilit conform Legii nr. 50/1996 modificată și completată prin O.U.G. nr. 83/2003, care include atât salariul propriu-zis cât și sporurile și adaosurile cu caracter permanent.
Nici o normă specială nu interzice majorarea indemnizației cuvenită personalului care se află în concediul special pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, în cazul în care au loc majorări ale salariului de bază.
Prin urmare, corect au reținut instanțele că, indemnizația specială cuvenită salariatelor aflate în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani se recalculează având în vedere toate majorările de care beneficiază ceilalți salariați în activitate.
Față de cele ce preced, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5829/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5651/2004. Civil → |
|---|
