ICCJ. Decizia nr. 568/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 568
Dosar nr. 38136/1/2004
(Nr.vechi 15547/2004)
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, C.T. a solicitat Primăriei municipiului Slobozia acordarea de măsuri reparatorii în echivalentul echipamentelor tehnologice din fabrica de decorticat orez naţionalizate în baza Legii nr. 119/1948 din coproprietatea autorului său C.T.
Primarul municipiului Slobozia a emis dispoziţia nr. 535 din 28 mai 2003, prin care a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că echipamentele tehnologice solicitate de petent nu se află fizic în patrimoniul Consiliului Local Slobozia, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
C.T. a contestat în justiţie dispoziţia de mai sus susţinând că este nelegală, deoarece a făcut dovada că odată cu fabrica au fost naţionalizate un curăţitor, un decojitor „Hamburg", un trior, un selector, două maşini pentru ŞIefuit orez marca „Hamburg", un vânturător, şase elevatoare cu cupe, un motor „Flinc", o pompă de apă şi un dinam de 12 volţi.
Ca urmare, contestatorul a cerut anularea dispoziţiei şi obligarea Primăriei municipiului Slobozia, Prefecturii Ialomiţa şi Ministerului Finanţelor Publice să-i acorde despăgubiri în valoare de 2.565.000.000 lei.
Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 426 F din 2 decembrie 2003, prin care a respins contestaţia cu motivarea că, deşi a dovedit preluarea utilajelor de către stat, contestatorul nu a făcut dovada că ele mai există fizic în patrimoniul unităţii notificate, deşi sarcina probei îi revenea potrivit prevederilor art. 1169 C. civ., astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care măsurile reparatorii privesc utilajele şi instalaţiile preluate de stat, afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Contestatorul a declarat apel susţinând că principiul actori incumbit probatio nu este aplicabil, deoarece după naţionalizare nu a mai putut obţine informaţii privind bunurile aflate în posesia statului, asemenea informaţii neputând fi furnizate decât de unitatea deţinătoare. Ca urmare, susţine contestatorul, din moment ce unitatea notificată nu a comunicat procese verbale de casare, înlocuire sau distrugere, existenţa fizică a bunurilor în cauză este prezumată.
Apelul astfel motivat a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 766 din 04 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Instanţa de apel a reţinut că Primăria municipiului Slobozia a negat că deţinea utilajele pretinse de contestator, astfel că revenea contestatorului sarcina de a proba faptul pozitiv al existenţei respectivelor bunuri în posesia unităţii notificate.
Contestatorul a declarat recurs, prin care, reiterând motivele de apel ca motive de recurs, a cerut casarea hotărârilor pentru cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este întemeiat.
Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au aplicat greşit în cauză regula de procedură de drept comun instituită prin art. 1169 C. civ., potrivit cu care „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească".
Aceasta pentru că în materia Legii nr. 10/2001 există o procedură specială, valabilă atât pentru faza administrativă prealabilă, cât şi pentru cea contencioasă, care a prevăzut reguli anume referitoare la dovedirea dreptului pretins.
Astfel, conform cu art. 22 din forma iniţială a legii, în sarcina persoanelor îndreptăţite există numai obligaţia de a depune, fie o dată cu notificarea, fie într-un anume termen, doar actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate.
Orice alte dovezi sunt în sarcina entităţii notificate, care, dacă este deţinătorul bunului, are obligaţia de a rezolva cererea obiect al notificării (art. 23 din aceeaşi formă a legii).
Mai mult, cum este şi cazul în speţă, dacă persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul bunului solicitat, notificarea se va trimite primăriei în raza căreia se află imobilul, care, în termen de 30 zile, este obligată să comunice persoanei îndreptăţite elementele de identificare ale unităţii deţinătoare (art. 26 din lege).
În speţă, instanţele au constatat că s-a făcut dovada calităţii de moştenitor a contestatorului şi dovada naţionalizării, însă au greşit hotărând că era în sarcina contestatorului să facă dovada existenţei bunurilor.
Dimpotrivă, pentru cele deja arătate, asemenea sarcină revenea primăriei notificate care a emis, prin primar, dispoziţia contestată.
De altfel, contrar statuării din apel, nu este vorba în cauză ca primăria să dovedească un fapt negativ constând în inexistenţa bunurilor în litigiu, ci să facă acele dovezi expres rezultate din conţinutul art. 6 alin. (2) din forma iniţială a Legii nr. 10/2001, anume faptele înlocuirii, casării sau distrugerii utilajelor şi/sau instalaţiilor.
Soluţionând cauza pe motivul exclusiv al neîndeplinirii de către contestator a unei obligaţii legal inexistente în sarcina sa şi refuzând a cerceta fondul după încuviinţarea şi administrarea probatoriului necesar, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi a aplicat greşit prevederile art. 1169 C. civ., nesocotind concomitent dispoziţiile mai sus menţionate din Legea nr. 10/2001, lăsând nelămurită pe deplin situaţia de fapt, astfel încât instanţa supremă nu poate hotărî asupra fondului.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor coroborate ale art. 304 alin. (9), art. 312 alin. (1), (2), (5) şi art. 314 C. proc. civ., recursul de faţă va fi admis, Decizia dată în apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel, care va hotărî asupra modului de aplicare în speţă a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 numai după deplina lămurire a situaţiei de fapt cu privire la utilajele şi/sau instalaţiile în litigiu pe baza unor probe utile, concludente şi pertinente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C.T. împotriva deciziei nr. 766 din 4 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6678/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4973/2004. Civil → |
|---|
