ICCJ. Decizia nr. 5698/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5698
Dosar nr. 4726/200.
Şedinţa publică din 19 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 septembrie 1994 sub nr. 9566 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti solicitând instanţa ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate dreptul său de proprietate asupra: imobilului din Aleea R.S. aflat în curtea Bisericii Romano-Catolice Cioplea sectorul 3 a imobilului din str. S. şi a terenurilor situate în str. C.
Cu privire la aceste ultime terenuri care au constituit fostul complex Tomis, reclamanta îşi completează acţiunea (dosar fond) solicitând şi restituirea construcţiilor care nu au fost demolate, respectiv corpul 2 (imobil cu subsol, parter şi etaj în suprafaţa construită de 1055 mp).
Reclamanta şi-a precizat acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
În motivarea acţiunii sale precizată reclamanta a arătat că este proprietara imobilelor revendicate care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv.
Prin sentinţa civilă nr. 1252 din 11 februarie 1999 Judecătoria sectorului 3 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti având în vedere prevederile art. 2 lit. e) C. proc. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a, prin sentinţa civilă nr. 1158 din 12 octombrie 1999, a admis în parte acţiunea precizată formulată de către reclamantă şi a obligat pe pârât să restituie reclamantei în deplină proprietate şi posesie următoarele imobile: 1) terenul în suprafaţă de 1864 mp situat în Bucureşti, str. C., identificat conform raportului de expertiză punctele SABNGHLMA – 1698 mp şi SPOJ 156 mp 2) terenul în suprafaţă de 1350 mp situat în Bucureşti, str. C. nr. 11, identificat conform raportului de expertiză între punctele SNBCDEFGION.
A respins ca neîntemeiate cazurile privind revendicarea imobilelor situat în Bucureşti, str. S. şi din str. R.S.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată în parte: astfel în ceea ce priveşte terenurile situate în Calea C. a reţinut în esenţă, că acestea au fost expropriate în baza Decretului nr. 151/1986, construcţiile fiind demolate, şi că în conformitate cu constatările expertului tehnic au rămas şi suprafeţe libere, neafectate de detalii de sistematizare, astfel că scopul pentru care au fost expropriate nu s-a îndeplinit.
Instanţa de fond a mai reţinut şi că în legătură cu imobilul, teren şi construcţie, din str. S. scopul pentru care a fost expropriat în baza Decretului nr. 176/1948 a fost atins, neputând fi restituit în natură reclamantei fiind în posesia şi proprietatea Ministerului Învăţământului.
Referitor la imobilul (teren şi construcţie) din str. R.S. a reţinut că acesta are destinaţia de spaţiu închiriat chiar de către reclamantă, astfel că nu este îndeplinită condiţia prevăzută pentru acţiunea în revendicare respectiv că acela care revendică să fie proprietar, nu posesor.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV – a, prin Decizia civilă nr. 81 din 14 februarie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantă împotriva hotărârii pronunţată de către instanţa de fond şi a respins ca nemotivat apelul declarat împotriva aceleiaşi hotărâri de către pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, confirmând în acest fel hotărârea pronunţată de către instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 5228 din 16 noiembrie 2001, a admis recursul, a casat Decizia precum şi sentinţa civilă nr. 1158/199 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a, şi a trimis cauza pentru o nouă judecare a fondului pricinii la această din urmă instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că în cauză situaţia de fapt nu a fost deplin stabilită şi faţă de neconcordanţele existente între concluziile raportului de expertiză, susţinerile reclamantei şi celelalte probe din dosar, rezultă necesitatea completării probatoriului prin efectuarea unei expertize prin care să se identifice cu certitudine imobilul situat în Calea C. în raport şi de completarea acţiunii formulată de către reclamantă (dosar fond) şi deci să se stabilească dacă imobilul revendicat se compune din teren şi construcţii sau numai din teren viran şi dacă acesta a fost afectat în totalitate sau numai parţial de detaliile de sistematizare prevăzute în decretul de expropriere.
Se mai reţine în considerentele deciziei de casare, că efectuarea unei expertize în raport de elementele mai înainte arătate cu privire la imobilul din Calea C. se impune şi în cazul imobilului din str. S.
În plus, cu privire la acest imobil este necesară stabilirea situaţiei juridice şi identificarea topografică faţă de datele contradictorii existente prin adresele de la dosar ale fostului Sfat Popular al Capitalei, Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, ICRAL Vitan şi SC T.
Rejudecând cauza după casarea cu trimitere Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a, prin sentinţa civilă nr. 1780 din 16 decembrie 2002, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată, a obligat pe pârât să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie următoarele imobile: terenul în suprafaţă de 1838,9 mp din Calea C. identificat în raportul de expertiză întocmit de expertul F.M. la S 1 (1647,9 mp) delimitat între punctele 6, 7, 8, 21, 23, 24, 25 şi la S 2 (191 mp) delimitat între punctele 11, 12, 13, 14, 15, 16 şi 22 în Anexa A 3 – terenul în suprafaţă de 65 mp aparţinând imobilului din Calea C. nr. 11 (S 4 ) identificat în expertiză cu culoarea verde haşurat între punctele 5, 6, 7, 8 (Anexa B 3);
- terenul în suprafaţă de 211,5 mp aparţinând imobilului din Calea C. evidenţiat la S 2 (Anexa B 3) între punctele 3, 4, 17, 18, 19, 20, 21, la care se adaugă şi trotuarul aferent Policlinicii (S 3) mai puţin trotuarul aparţinând SC E. SA.
A respins ca neîntemeiate cererile privind revendicarea celorlalte suprafeţe.
Împotriva acestei sentinţe a tribunalului au declarat apel reclamante şi pârâtul, invocând motive de nelegalitate şi temeinicie.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV – a, prin Decizia civilă nr. 221 din 12 mai 2003, a admis apelul declarat de către reclamantă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 2754,90 mp situat în Calea C. şi construcţia veche (S + P + Et.1) cu o suprafaţă construită de 1062,8 mp situată în Calea C.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 1780 din 16 decembrie 2002.
A respins ca nefondat apelul declarat de către pârât împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte apelul formulat de reclamantă că este fondat. În acest sens a constatat următoarele cu privire la imobilul din Calea C. (în suprafaţă de 3950 mp care a fost expropriat în baza Decretului nr. 176/1948) construcţiile ce au aparţinut fostului liceu „Sfântul Andrei" au fost demolate şi a rămas o suprafaţă liberă de 2754,90 mp pe care nu există elemente de sistematizare pentru care s-a făcut exproprierea şi deci pot fi restituite reclamantei.
În ceea ce priveşte imobilul din Calea C. care a fost expropriat tot în baza Decretului nr. 176/1948 clădirea veche (S + P + Et.1) cu o suprafaţă construită de 1062,8 mpmai există această construcţie. A fost edificată de Arhiepiscopia Romano-Catolică, fiind în trecut chiar sediul acesteia, deci reclamanta dovedindu-şi valabilitatea titlului său, instanţa de apel a dispus retrocedarea acestei construcţii.
Referitor la imobilele din str. S. şi Aleea R.S. instanţa a reţinut că întrucât acestea sunt în posesia şi folosinţa reclamantei nu este îndeplinită condiţia prevăzută pentru reclamantul în acţiunea în revendicare şi anume să fie proprietarul, neposesor, în prezenta cauză reclamanta fiind posesoarea imobilului.
Instanţa de apel apreciază că faţă de temeiul acţiunii, art. 480 C. civ., această cerere nu poate fi admisă.
În ceea ce priveşte apelul declarat de către pârât constată că este nefondat întrucât la data de 2 septembrie 1994, când reclamanta a înregistrat acţiunea, Consiliul General al Municipiului Bucureşti avea calitate procesual-pasivă, ulterior intervenind apariţia Legii nr. 215/2001 care nu poate retroactiva; calitatea procesuală a căpătat-o Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Însă în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile, calitatea procesual-pasivă o are Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin Primarul General.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că motivele de apel ale pârâtului nu sunt fondate, pe de o parte că acţiunea a fost formulată anterior apariţiei Legii nr. 10/2001 şi a fost întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, iar pe de altă parte reclamanta, cu actele depuse şi necontestate, a făcut dovada dreptului său de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul Bucureşti reprezentat de Primarul General, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că preluarea imobilelor în baza „deciziei nr. 176/1946" probabil a Decretului nr. 176 apărut în M. Of. nr. 177 din 3 august 1948, nu era o măsură definitivă, nefiind o naţionalizare şi nici o expropriere pentru cauză de utilitate publică.
Se mai susţine că prin acest decret bunurile care au intrat în proprietatea statului au trecut în fapt în administrarea Ministerului de resort, al Învăţământului, iar pentru bunurile imobile care au servit întreţinerii sau sprijinirea şcolilor, aplicarea decretului a fost făcută în mod legal.
Referitor la aplicarea Decretului nr. 151/1986 se susţine că el şi-a făcut efectele şi asupra suprafeţelor de teren care au rămas libere din Calea C., care au fost expropriate pentru utilitate publică şi sunt afectate de detalii de sistematizare.
O ultimă susţinere este în legătură cu împrejurarea că procesul-verbal de carte funciară depus de către reclamantă „nu constituie titlu absolut de proprietate, ci unul relativ, până la proba contrarie".
În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului său şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este de reţinut în primul rând că recursul, deşi este motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 (când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) şi pe pct. 10 (instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii), dezvoltarea motivelor nu există, nefăcându-se o legătură între textele invocate şi susţinerile din recurs.
Mai este de reţinut, în al doilea rând, că recurenta „omite" să aibă în vedere faptul că prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual, declanşat de admiterea de către Curtea Supremă de Justiţie a recursului reclamantei, pârâtul din această cauză nedeclarând, în primul ciclu procesual, recurs.
În acelaşi sens este de reţinut că cel de al doilea ciclu procesual a început după casarea cu trimitere spre rejudecare dispusă de către Curtea Supremă de Justiţie cu consecinţa prevăzută de art. 315 C. proc. civ., respectiv că problemele de drept rezolvate de către instanţa de casare sunt obligatorii pentru instanţele care rejudecă cauza.
După enunţarea acestor aspecte teoretice în legătură cu susţinerile recurentului urmează a reţine în afara faptului că instanţa de casare a stabilit cadrul juridic conform considerentelor din decizie, în plus, în legătură cu titlul de proprietate al reclamantei, acesta rezultă pentru terenurile revendicate din actele autentice de vânzare-cumpărare existente la dosar fond, proprietăţi care figurează, de altfel, şi în planurile topografice din anul 1911.
În ceea ce priveşte admiterea în parte a acţiunii reclamantei cu privire la imobilele menţionate în dispozitivele hotărârilor instanţei de fond şi apel (după rejudecare) urmează a constata că hotărârile au fost amplu motivate şi au avut în vedere împrejurarea că există suprafeţe de teren care nu au fost utilizate conform decretului de expropriere, pentru utilitate publică, constatate şi arătate precis delimitat în raportul de expertiză, cu menţiunea că aceste suprafeţe nu sunt afectate de detalii de sistematizare.
De asemenea s-a constatat că nu mai există pe terenurile în legătură cu care s-a dispus restituirea nici o unitate de învăţământ care să justifice eventual consecinţele pe care le-ar mai avea aplicarea Decretului nr. 176/1948.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, reţinând că nici una din criticile formulate în recurs nu este fondată urmează a respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 221 din 12 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5730/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5611/2004. Civil. PARTAJ BUNURI COMUNE. Recurs → |
|---|
