ICCJ. Decizia nr. 6044/2004. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă formulată la 1 iulie 1999, ulterior precizată, reclamantul I.L. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General, Ministerul Educației Naționale și Consiliul Local al sectorului 3 București pentru a se stabili că este proprietarul terenului în suprafață de 1766,11 mp situat în București, și pentru a fi obligați pârâții să-i lase terenul în deplină proprietate și posesie.
Motivând acțiunea, reclamantul susține că tatăl său I.I. a fost proprietarul terenului în suprafață de 1946 mp, din care în anul 1973 a fost expropriată suprafața de 1150 mp, statul preluând în fapt suprafața de 1769,47 mp, din care porțiunea de 3,36 mp este ocupată de o grădiniță de copii, diferența de 1766,11 mp fiind deținută în mod abuziv de pârâți ca urmare a nefolosirii unei părți potrivit scopului exproprierii și preluării fără titlu a altei părți.
Prin sentința civilă nr. 108 din 2 februarie 2001 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul în suprafață de 1769,47 mp identificat prin raport de expertiză tehnică face parte din suprafața totală de 23.559,50 mp expropriată de la mai mulți proprietari prin Decretul nr. 500 din 25 august 1973, fiind folosit scopului pentru care a fost expropriat, întrucât suprafața de 1363,68 mp este ocupată de construcția și spațiul verde al Grădiniței nr. 161, suprafața de 65,90 mp este aferentă unui depozit de materiale, iar restul de 339,89 mp este teren cuprins între gardul grădiniței și trotuar.
Pe de altă parte, prima instanță a constatat că nu toată suprafața revendicată a aparținut autorului reclamantului, astfel că reclamantul nu face dovada dreptului pretins.
Raportându-se la situația de fapt și de drept constatată, prima instanță a concluzionat că terenul nu poate fi retrocedat în temeiul dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 454 A din 11 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 1674/2001.
Instanța de apel a statuat că terenul revendicat a fost expropriat și este folosit potrivit scopului exproprierii, retrocedarea nefiind posibilă nici în raport cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și nici față de dispozițiile Legii nr. 84/1995 (dat fiind că terenul este ocupat de grădiniță), reclamantul fiind îndreptățit numai la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul I.L. a declarat recurs solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanțe prin admiterea acțiunii în parte și obligarea pârâților la restituirea suprafețelor de 557 mp și 104 mp care nu au făcut obiectul exproprierii.
în acest scop, reclamantul revocă motivele de recurs prevăzute prin art. 304 pct.7, 8 și 10 C. proc. civ.
Dezvoltând recursul, reclamantul susține că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, iar situația de fapt a fost stabilită prin neobservarea unor probe hotărâtoare pentru soluționarea pricinii.
Recursul este întemeiat.
Potrivit cu înscrisurile aflate la dosarul nr. 8676/1999 al Judecătoriei sectorului 3 București de pe urma lui I.H. a rămas un teren în suprafață de circa 2450 mp, din care, prin partaj succesoral, I.I. a primit suprafața de circa 2033 mp, înscriind apoi în C.F. din anul 1941 suprafața de 934 mp și de 572 mp.
Conform înscrisului aflat la fila 6 în același dosar, la decesul lui I.I. s-a transmis suprafața de 900 mp în cote de câte 1 moștenitorilor săi I.E., soție supraviețuitoare, I.E., fiică, I.M., fiică, și I.L. fiu.
înscrisul de la fila 7 din dosarul de mai sus atestă că, la data de 4 mai 1973, cota de 1 culeasă de soția supraviețuitoare I.E. a fost transmisă pe cale succesorală reclamantului I.L.
Probele aflate la dosarul nr. 5256/1999 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, denotă că terenul în suprafață de 1150 mp a fost expropriat de la coindivizii I.L., I.E. și I.M.
Din actul aflat la dosarul nr. 8676/1999 al Judecătoriei sectorului 3 București rezultă că reclamantul I.L. este unicul moștenitor al surorilor sale I.E. și I.M.
Așadar, din coroborarea înscrisurilor menționate reiese că reclamantul I.L. este singurul cu vocație asupra întregului teren, a cărui suprafață ar fi de 900 mp, din care terenul în suprafață de 200 mp este situat pe strada B., iar terenul de 700 mp este situat în strada L.
Pe de altă parte însă, prin raportul de expertiză tehnică aflat la dosarul menționat al tribunalului, se concluzionează, fără a se arăta modalitatea prin care s-a ajuns la asemenea concluzie, că terenul dobândit prin actul de partaj voluntar de către Ionescu Ioan, autorul reclamantului I.L., are suprafața totală de 1749,47 mp, din care:
3,36 mp sunt ocupați de construcția grădiniței;
1360,32 mp este spațiul verde al grădiniței;
65,90 mp sunt deținuți de primărie;
339,89 mp este teren liber de afectațiuni, fără a se arăta în posesia cui se află.
Instanțele investite cu soluționarea cauzei în primă instanță și în apel au analizat numai parțial probele administrate, fără a fi preocupate să stabilească:
întinderea dreptului de proprietate al reclamantului și coindivizarelor sale la data exproprierii potrivit actelor de proprietate aflate în dosarele cauzei și individualizarea acestuia prin puneri în teren printr-o expertiză riguros întocmită;
individualizarea prin expertiză a terenului expropriat prin punerea în teren a schiței de plan de la dosarul tribunalului;
individualizarea părții expropriate și, eventual, a celei rămase neexpropriate din teren;
dacă terenul ocupat de grădiniță este sau nu cel expropriat de la reclamant și fostele sale coindivizare;
dacă și cine exercită posesia eventualei părți neexpropriate sau a celei expropriate, dar nefolosită potrivit scopului exproprierii.
Se constată astfel că instanțele nu au lămurit situația de fapt, fiind imposibil a se face aplicarea dispozițiilor legale incidente, care pot fi, după caz, art. 480 C. civ. și/sau art. 35 din Legea nr. 33/1994.
în aceste condiții, instanța supremă este, la rându-i, împiedicată a examina corecta aplicare a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite în sensul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ.
Pentru cele ce preced, recursul a fost admis, hotărârea atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă la instanța de apel pentru rejudecarea apelului prin deplina lămurire a situației de fapt și aplicarea dispozițiilor legale incidente potrivit celor detaliate în prezenta decizie.
← ICCJ. Decizia nr. 6052/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6053/2004. Civil → |
---|