ICCJ. Decizia nr. 6188/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin încheierea nr. 20456 pronunțată la 30 octombrie 2003 de Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București s-a respins cererea formulată de T.E. și P.A. privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București ca nefondată.
în motivarea acestei soluții s-a reținut că există piedici la intabularea imobilului, deoarece există o eroare materială în cuprinsul sentinței care constituie titlu de proprietate al petentelor pe de o parte iar pe de altă parte referitor la construcția de pe teren nu au fost depuse acte de proprietate.
S-a mai constatat că asupra aceluiași imobil au titlu de proprietate atât petentele cât și R.N.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia 508 A din 15 martie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante constatând că în mod corect s-a refuzat intabularea unui drept de proprietate asupra unui imobil cu privire la care mai există și alte titluri de proprietate. Criticile s-au referit la motive de fapt fără să indice cauzele care determină nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate. Curtea a ajuns la această soluție, judecând cauza sub toate aspectele atât cât privește problemele de fapt cât și cele de drept deduse judecății.
împotriva acestei hotărâri petentele au declarat recurs invocând în esență faptul că ele sunt proprietare asupra terenului iar R.N. este proprietar asupra construcției, dreptul acestuia fiind recunoscut prin sentința civilă nr. 1662 A/1995 a Tribunalului București.
Reclamantele au precizat faptul că recunosc acestuia un drept de servitute pe terenul lor, acțiunea fiind determinată de realizarea publicității pentru terenul lor. S-a criticat soluția cât privește reținerea că R.N. are un drept de proprietate asupra casei și terenului.
Recursul este nefondat.
în primul rând este de remarcat faptul că recursul nu este structurat potrivit art. 302 C. proc. civ. în sensul indicării vreunuia din cele 10 motive de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și care permite atacarea prin această cale de atac a hotărârilor definitive.
Criticile care se referă la situația de fapt s-ar putea încadra în temeiul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11, greșita apreciere a probelor, dispoziție care însă a fost abrogată prin O.U.G. nr. 138/2000.
Nici criticile prevăzute de art. 304 pct. 9, greșita interpretare a legii nu se pot reține în cauză, instanțele constatând în mod judicios că intabularea solicitată de petente nu se poate face în condițiile art. 13 și art. 22 din Legea nr. 7/1996.
Este adevărat că petentele au solicitat intabularea dreptului de proprietate pentru imobilul situat în București, în baza titlului or sentința civilă 3906 din 6 mai 1997 a Judecătoriei sectorului 3 (pentru 320 mp). Pentru aceeași adresă la care s-a constatat existența și a construcției există un titlu de proprietate conferit prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în persoana lui R.N., fără să se delimiteze în compunerea sa bunul situat tot în București.
Obiectul dreptului ce se cere intabulat este neclar, o recunosc și reclamantele în recurs, când afirmă că îi recunosc un drept de superficie lui R.N. asupra terenului proprietatea lor. Ca urmare constatând că instanțele au pronunțat soluții temeinice și legale recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6289/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6163/2004. Civil → |
|---|
