ICCJ. Decizia nr. 6289/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1169 din 5 decembrie 2002 Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de contestatoarea T.G.E. împotriva dispoziției nr. 88 din 5 septembrie 2002 a Primarului comunei Giroc în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Giroc și G.F. și G.V.
Instanța a reținut că prin dispoziția nr. 88/2002 a fost respinsă cererea contestatoarei de restituire în natură a imobilului situat în localitatea Chișoda. Imobilul a fost proprietatea tatălui contestatoarei, B.I. și a trecut în proprietatea statului în baza deciziei nr. 1697/1976 emisă conform Decretului nr. 223/1974. Fostul proprietar a beneficiat de despăgubiri și nu a contestat decizia de preluare.
Imobilul a fost închiriat pârâtului G.V. conform contractului de închiriere 733 din 23 iunie 1992, iar ulterior a fost cumpărat, prin contractul de vânzare-cumpărare 285/E din 16 ianuarie 1997 în condițiile Legii nr. 112/1995.
S-a reținut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâții G.V. și F. au fost de bună credință.
Contestatoarea, la data apariției Legii nr. 10/2001 avea cetățenie suedeză iar ulterior a dobândit și cetățenia română, fapt atestat de adeverința nr. 710 din 10 august 2001 eliberată de Ambasada României din Stockholm.
Instanța de fond a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură deoarece imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar referitor la terenul aferent construcției se menționează că dispozițiile Legii nr. 10/2001 se coroborează cu cele ale Legii nr. 34/1998 privind circulația juridică a terenurilor.
împotriva sentinței a declarat apel contestatoarea invocând prevederile art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Se critică hotărârea atacată deoarece instanța s-a pronunțat asupra bunei credințe fără ca acest aspect să fi făcut obiectul litigiului. Cum valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții G. cu statul se judecă în dosarul 19193/2002 al Judecătoriei Timișoara, instanța de fond și-a depășit competența.
Imobilul a fost preluat abuziv invocându-se prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001,art. 6 din Legea nr. 213/1998 și Decizia 136/1998 a Curții Constituționale.
Apelanta consideră că este îndreptățită la restituirea terenului de 1798 mp chiar dacă a dobândit cetățenia română după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar în termenul prelungit de depunere a notificării.
Prin decizia civilă nr. 40 din 21 martie 2003 Curtea de Apel Timișoara a respins apelul reținând, în esență că, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita doar restituirea în natură, cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
în speță pârâții G. au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995, titlul lor nu a fost desființat, astfel că dispoziția de respingerea cererii contestatoarei pentru restituirea imobilului în natură este legală.
Se mai reține că instanța de fond nu avea căderea să se pronunțe asupra validității actului de înstrăinare, întrucât el face obiectul altui litigiu în curs de soluționare.
Referitor la terenul aferent casei de locuit apelanta nu a solicitat și nu a produs nici o probă din care să rezulte că este posibilă restituirea lui în natură în condițiile Legii nr. 10/2001.
Decizia instanței de apel a fost recurată de contestatoare conform art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
- în mod greșit s-au aplicat prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece contestatoarea nu a formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 112/1995, nefiind cetățean român la acea dată și ca atare, nu a primit despăgubiri;
- instanțele s-au pronunțat asupra bunei credințe a intimaților G. fără a fi investite cu acest capăt de cerere și fără a aștepta soluționarea dosarului 19193/2002 al Judecătoriei Timișoara având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 285 din 16 ianuarie 1997;
- terenul aferent casei de locuit în suprafață de 1798 mp poate fi restituit deoarece este folosit pentru utilitatea normală a locuinței, iar contestatoarea a redobândit cetățenia română după apariția Legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
în sistemul legislației noastre procesuale instanța este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție. Orice altă statuare contravine dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
în speță, instanța a fost investită cu soluționarea contestației împotriva dispoziției nr. 88 din 5 septembrie 2002 a Primarului comunei Giroc și obligarea la emiterea unei dispoziții pentru restituirea în natură a imobilului situat în Chișoda. Față de petitul acțiunii este evident că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece a menținut sentința de fond prin care s-a constatat buna credință a intimaților G. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 285 din 16 ianuarie 1997, deși contestatoarea a arătat, atât în contestație, cât și în motivele de apel că pe rolul Judecătoriei Timișoara se află dosarul nr. 19193/2002 având ca obiect constatarea nulității absolute a acestui contract. Nici una dintre instanțele care au instrumentat cauza nu a pus în discuție necesitatea suspendării judecății până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în constatarea nulității absolute.
Instanța de apel a apreciat greșit că recurentei-contestatoare îi sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Recurenta nu a primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 deoarece, la acea dată, nu era cetățean român. Conform adresei nr. 710 din 10 august 2001 a Ambasadei Române din Stockholm, existentă la fila 21 a dosarului de apel, recurenta a dobândit cetățenia română la data de 10 august 2001, înainte de a formula notificarea conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 (16 august 2001).
Instanța de trimitere va ține seama de toate aspectele învederate mai sus.
Pentru considerentele arătate se constată că decizia 40 din 21 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara este dată cu încălcarea legii și, ca urmare, a fost casată cu trimitere spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6394/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6188/2004. Civil → |
|---|
