ICCJ. Decizia nr. 6563/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6563
Dosar nr. 3455/2004
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificările înregistrate la Primăria municipiului Timişoara sub nr. D 06 x 1006497/2001 şi, respectiv, nr. D 06 x 1006410/2001, P.M.N. şi C.P.D.M. au solicitat restituirea în natură în cote de câte ½ a părţii rămasă liberă din terenul în suprafaţă de 11.348 mp situat în Timişoara, înscris iniţial în C.F. Timişoara nr. 2449 nr. top 1791/2 în proprietatea mamei solicitanţilor P.M.C. şi trecut în proprietatea Statului Român prin Decretul nr. 511/1955, precum şi, în aceleaşi cote, acordarea de despăgubiri băneşti pentru partea din teren care nu poate fi restituită în natură.
Prin Dispoziţia nr. 72 din 21 ianuarie 2003 emisă de Primarul municipiului Timişoara cererile de restituire în natură au fost respinse, iar notificările au fost transmise spre competentă soluţionare către A.P.A.P.S.
În motivarea dispoziţiei se arată că, în temeiul HG nr. 834/1991, imobilul a fost înscris în C.F. în favoarea SC U.T. SA Timişoara, astfel că, potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea se adresează instituţiei publice care a realizat privatizarea.
Prin acţiunea civilă din 14 aprilie 2003 reclamantul P.M.N. a chemat în judecată în calitate de pârâtă A.P.A.P.S. prin sucursala Regională Vest Timişoara, pentru a fi obligată să emită decizie sau dispoziţie motivată în sensul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin care să se pronunţe asupra cererii sale obiect al notificării transmisă spre soluţionare de către Primăria municipiului Timişoara, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 5 milioane lei pentru fiecare zi de întârziere.
Motivând acţiunea, reclamantul arată că, potrivit textului de lege invocat, pârâta avea obligaţia de a se pronunţa asupra cererii sale prin decizie sau dispoziţie motivată, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o, deşi cererea este însoţită de actele doveditoare necesare, inclusiv o expertiză topografică.
Prin cererea din 29 septembrie 2003, reclamantul a precizat că menţine cererea iniţială, iar pentru ipoteza în care pârâta se consideră necompetentă a o rezolva solicită obligarea pârâtei de a comunica acea cerere spre rezolvare persoanei juridice deţinătoare, anume SC U.T. SA Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 7791 din 29 septembrie 2003, Judecătoria Timişoara a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă să emită decizie sau dispoziţie motivată în soluţionarea cererii reclamantului referitoare la imobilul situat în Timişoara.
Concomitent, prima instanţă a respins ca nefondată cererea având ca obiect trimiterea notificării către persoana juridică deţinătoare a imobilului şi ca inadmisibilă cererea privind daunele cominatorii.
Prin apel reclamantul solicită schimbarea în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul menţinerii obligaţiei instituite în sarcina pârâtei, dar numai referitor la rezolvarea cererii privind despăgubirile băneşti solicitate prin notificare şi obligarea aceleiaşi pârâte ca, în cazul în care se consideră necompetentă a soluţiona cererea de restituire în natură, să trimită dosarul unităţii deţinătoare SC U.T. SA Timişoara.
Acest apel, precum şi cel declarat de pârâtă, au fost respinse ca neîntemeiate prin Decizia civilă nr. 442 din 22 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Cu privire la apelul reclamantului, curtea de apel a reţinut că numai pârâta, cu prilejul emiterii deciziei sau dispoziţiei motivate, are posibilitatea de a transmite notificarea, însoţită de actele doveditoare, persoanei juridice deţinătoare a imobilului în cazul în care va considera că soluţionarea, totală sau parţială a cererii, nu este de competenţa sa.
Reclamantul P.M.N. a declarat recurs în termen legal împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului său şi schimbarea în parte a sentinţei primei instanţe prin obligarea pârâtei de a trimite dosarul la unitatea deţinătoare în cazul în care se consideră necompetentă a soluţiona notificarea.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
Conform art. 27 alin. (2) din lege, notificarea, prin care se solicită restituirea potrivit alin. (1), se adresează instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea.
Prin art. 28 alin. (1) din lege s-a instituit obligaţia cu caracter imperativ în sarcina organelor de conducere ale instituţiei publice implicate în privatizare ca, în termen de 60 zile de la data primirii cererii persoanei îndreptăţite, să stabilească prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, valoarea şi modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare convenite prin negociere.
În fine, potrivit art. 31 alin. (1) şi (2) din lege, dacă în termenul stabilit prin art. 28 alin. (1) nu s-a convenit în sensul mai sus arătat, se va încheia un proces-verbal de divergenţă, persoana îndreptăţită având un termen de 6 luni pentru a se adresa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul persoanei juridice cu care este în litigiu.
Neîndeplinirea obligaţiei de către persoana notificată de a emite decizie sau dispoziţie motivată, dă dreptul persoanei îndreptăţite de a cere, în condiţiile dreptului comun, pe calea acţiunii având ca obiect obligaţia de a face, realizarea dreptului său de a i se răspunde la notificare, corelativ obligaţiei persoanei juridice notificate.
Este ceea ce a şi cerut reclamantul prin acţiunea civilă iniţial introdusă şi care a şi fost admisă în sensul solicitat.
În aceste limite procesuale, cererea ulterioară având ca obiect obligarea pârâtei notificate de a trimite notificarea altei persoane juridice, apare ca inadmisibilă, instanţa de judecată având numai competenţa de a dispune îndeplinirea obligaţiei de a face, adică aceea de emitere a deciziei sau dispoziţiei motivate, nicidecum de a anticipa modul de rezolvare a cererii obiect al notificării.
Cererea reclamantului ca notificarea să fie trimisă spre rezolvare altei persoane juridice poate fi formulată numai în cadrul negocierii cu pârâta notificată şi, dacă aceasta împiedică emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate, poate fi consemnată ca motiv de divergenţă în procesul-verbal arătat prin art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, urmând a fi cercetată pe calea contestaţiei reglementată prin art. 31 alin. (2) din lege.
Aşadar, respingând apelul reclamantului, instanţa de apel a aplicat corect legea la situaţia de fapt dedusă judecăţii sale, recursul fiind neîntemeiat, urmând a fi respins potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.M.N. împotriva deciziei nr. 442 din 22 martie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6716/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6478/2004. Civil. Strămutare → |
|---|
