ICCJ. Decizia nr. 6478/2004. Civil. Strămutare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6478
Dosar nr. 2207/2004
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 90 din 28 ianuarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, investit cu rejudecarea cauzei prin Decizia nr. 135 din 19 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă acţiunea în revendicare formulată de C.M. şi C.I. în contradictoriu cu SC A.P. SA şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, privind retrocedarea proprietăţilor din Bucureşti, obligarea primei pârâte la restabilirea delimitărilor proprietăţii, precum şi evacuarea acesteia din imobil.
S-a avut în vedere că autorii reclamanţilor, familia C.M. şi N., au cumpărat un apartament de 2 camere numerotate 62-63 şi cota de ½ din apartamentul nr. 1 din colţul casei, ocupat de librărie – ambele bunuri fiind în clădirea Hotelului Bulevard. S-a reţinut în raport de actele de proprietate că autorul reclamanţilor a dobândit cota de ½ din anumite spaţii, care au suferit ample modificări, astfel că acestea sunt încorporate în componenţa actualului Hotel Bulevard. S-a constatat în final că bunurile revendicate, construcţie şi teren se află într-o confuziune prin reamenajare, reîmpărţire a spaţiilor, astfel că nu există posibilitatea fizică şi juridică de a se dispune lăsarea în proprietate şi liniştită posesie a spaţiilor deţinute în cota de ½, întrucât acestea nu pot fi identificate. Practic ele nu mai există în forma în care au fost dobândite.
Cu privire la camerele 62-63, care sunt în adevăr camere de hotel distincte nu se poate dispune restituirea, întrucât sunt cuprinse într-un grup de camere de hotel cu aceiaşi deservire pentru curent, apă, căldură, grupuri sanitare.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia nr. 342 din 23 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, avându-se în vedere în esenţă că autorii reclamanţilor au deţinut numai cota de ½ din bunurile solicitate, iar acestea nu mai există ca atare, fiind desfiinţate, reprezentând alte identităţi.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii au formulat recursul de faţă, în motivarea căruia se susţine că vânzătorul C.P. a dispus dezmembrarea proprietăţii sale mai înainte de a vinde şi a vândut în mod clar spaţiile descrise în cele două acte de vânzare-cumpărare şi nu cota ideală de ½ din proprietăţile sale. Este criticată situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, potrivit căreia spaţiile revendicate nu mai există, care este în dezacord cu expertiza tehnică efectuată în cauză, potrivit căreia spaţiile comerciale se regăsesc la parter şi funcţionează ca prăvălii, iar apartamentul de 2 camere cu dependinţe, ce a format locuinţa vânzătorului, este folosită şi astăzi ca unitate locativă distinctă în cadrul hotelului. Se solicită şi retrocedarea terenului aferent construcţiilor respectându-se astfel dispoziţiile actelor de vânzare-cumpărare ce formează titlul de proprietate al reclamanţilor recurenţi.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins , în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 480 C. civ. proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.
Din acest text rezultă atât apartenenţa dreptului de proprietate privată la categoria drepturilor reale, cât şi diferenţa specifică dintre acest drept şi celelalte drepturi reale.
Dreptul de proprietate privată poate fi definit ca fiind dreptul real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunului, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv şi perpetuu.
Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate privată cuprinde două idei şi anume monopolul titularului dreptului de proprietate privată asupra bunului său şi excluderea terţilor, inclusiv a autorităţilor publice, de la exercitarea prerogativelor proprietăţii.
Prin urmare, proprietarul, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, are monopolul posesiei, folosinţei şi dispoziţiei cu privire la bunul care formează obiectul dreptului de proprietate. El poate exercita singur aceste atribute, fără intervenţia altei persoane.
În cauză reclamanţii nu au făcut dovada că sunt singurii proprietari ai bunurilor în litigiu, lipsind astfel caracterul de exclusivitate la care s-a făcut referire, dimpotrivă probele administrate făcând dovada că autorii celor în cauză au dobândit bunuri indivize, cote părţi din anumite bunuri.
Astfel din cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 7497 din 18 noiembrie 1949 la grefa Tribunalului Ilfov, Secţia notariat, rezultă clar că se vinde „una jumătate în indiviziune din apartamentul nr. 1... şi anume apartamentul situat în colţul casei din Calea Victoriei şi Bulevardul Elisabeta, în prezent ocupat de o librărie a statului şi apartamentul adică, camera 62 şi 63, din etajul 3, compus din un antreu, 2 camere şi una baie în partea dreaptă a edificiului cu ferestrele spre fostul Bulevard Elisabeta, mai precis locuinţa mea a vânzătorului".
Din redactarea înscrisului redată mai sus rezultă că menţiunea de înstrăinare a unei jumătăţi, în indiviziune este comună pentru cele două imobile, apartamente ce au format obiectul înstrăinării.
Prin urmare, reclamanţii care în adevăr sunt succesorii cumpărătorilor, nu pot invoca un drept de proprietate exclusiv asupra celor două apartamente şi ca urmare nu pot fi titularii acţiunii în revendicare.
Referitor la celălalt contract transcris sub nr. 6321 din 30 septembrie 1949 la acelaşi tribunal ca şi precedentul rezultă că obiect al înstrăinării l-a format „localul de prăvălie, al II-lea situat în stânga, ocupat în prezent de Frizeria Bulevard şi primul local situat în dreapta de la intrare, ocupat în prezent de un magazin de stilouri".
Din raportul de expertiză efectuat de ing. M.V. rezultă că acest spaţiu comercial nu mai există ca atare, urmare planului parter al Hotelului Bulevard din Proiectul nr. 185901/II întocmit de fostul Institut de Proiectare al Consiliului Popular al Judeţului Ilfov din 1981, prin care a fost desfiinţată compartimentarea fostei frizerii, spaţiul acesta fiind inclus în actualul spaţiu ce este închiriat unei societăţi comerciale.
Şi prin concluziile raportului de expertiză la care s-a făcut referire se atestă că spaţiul în litigiu ar putea fi situat la parterul imobilului, imediat în dreapta uşii de intrare în hotel, cu precizarea cuprinsă în capitolul „Desfăşurarea expertizei" că spaţiul comercial individualizat în titlul de proprietate nu există, toate constatările fiind în sensul „fostul magazin, fosta frizerie, totalizând suprafaţa de sau aveau forma de". Prim urmare nu se poate susţine că hotărârea atacată este lipsită de temei legal în situaţia în care instanţele au făcut o corectă aplicare a principiilor ce se înscriu pe linia soluţionării corecte a acţiunii în revendicare.
Tot astfel, şi ultimul motiv de recurs, ce vizează restituirea terenului aferent, ca urmare a retrocedării construcţiilor, nu este de primit în raport de soluţia adoptată cu privire la principala solicitare.
Faţă de cele arătate, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.M. şi C.I.A. împotriva deciziei nr. 342/A din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6563/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 646/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
