ICCJ. Decizia nr. 6675/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE DE CASAŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6675Dosar nr. 1282/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 20 decembrie 2002, reclamanta S.I., judecător în cadrul Judecătoriei Gheorgheni, a chemat în judecată Tribunalul Harghita şi Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei ca pârâţii, în calitate de ordonator secundar, respectiv ordonator principal de credite să fie obligaţi la plata sumei de 20.405.488 lei reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia cuvenită potrivit prevederilor legale în vigoare şi indemnizaţia efectiv încasată pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, cu plata dobânzii aferentă acestei sume.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin OUG nr. 134/1999 s-a prevăzut că începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti se va face pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite. Prin Legea nr. 76/2000 s-a stabilit că începând cu luna mai 2000 valoarea de referinţă universală este de 1.840.000 lei.
Reclamanta a mai arătat că valoarea de referinţă sectorială care trebuia aplicată pentru calculul salariilor magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate începând cu luna mai 2000 era de 1.140.800 lei şi nu de 685.872 lei, valoare utilizată de pârâţi pentru calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.
Prin sentinţa civilă nr. 261 din 13 februarie 2003, Tribunalul Harghita a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei, în solidar, suma de 20.405.488 lei reprezentând diferenţa între salariul cuvenit şi cel efectiv încasat pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, cu aplicarea dobânzii legale aferentă acestei sume.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că începând cu luna septembrie 1999, conform OUG nr. 134/1999, salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti se face pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, iar potrivit Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai a anului 2000, valoarea de referinţă universală aplicabilă este de 1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială este de 0,62.
Prin urmare, valoarea de referinţă sectorială aplicabilă pentru calculul salariilor magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate era de 1.140.800 şi nu de 685.872 lei, valoare care a fost utilizată de pârâţi la calculul salariilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, care a fost respins de Curtea de apel Târgu-Mureş prin Decizia nr. 832/R din 20 iunie 2003.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, criticându-le pentru faptul că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare a cauzei pe fond.
Se susţine, cu privire la acordarea drepturilor salariale, în funcţie de valoarea coeficientului de ierarhizare că pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată de Legea nr. 50/1996, respectiv de OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea acestei legi, aceasta din urmă intrând în vigoare la 1 noiembrie 2000.
Se mai arată că, potrivit art. 9 alin. (1) din OG nr. 83/2000, acest act normativ urma să intre în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător bugetul pe anul 2000 al instituţiilor publice prevăzute la art. II, cu excepţia art. I pct. 38 care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001.
În consecinţă, pârâţii, în calitate de ordonator principal şi respectiv ordonator secundar de credite, s-au aflat în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferenţei de indemnizaţie solicitată de reclamantă pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, în condiţiile în care OG nr. 83/2000 s-a aplicat începând cu data de 1 noiembrie 2000.
Recursul în anulare este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce vor urma.
Salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de conducere.
Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.
Elementele principale de stabilire a salariului de bază conform acestei legi sunt: valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorităţii judecătoreşti în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 şi întrucât se impunea în mod necesar, conform principiilor constituţionale, corelarea salariilor magistraţilor şi a personalului auxiliar al autorităţii judecătoreşti cu salariile autorităţii legislative şi executive, a fost adoptată OG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti.
Conform art. 1 din această ordonanţă, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorităţii judecătoreşti este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru administraţia publică centrală şi locală [art.1 alin. (1)].
La intrarea în vigoare a OG nr. 134/1999, valoarea de referinţă sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referinţă universală de 1.242.040 lei şi indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.
Aşa fiind, începând cu luna septembrie 1999, coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti are aceeaşi valoare cu cea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.
Conform art. 1 alin. (1) teza II, în această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale aplicabile sectorului bugetar.
Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000 a fost modificată atât valoarea de referinţă universală cât şi indicatorul de prioritate intersectorială prevăzuţi în anexa 1 pct.1, 2 şi 3 din Legea nr. 154/1998.
Conform textului de lege invocat, valoarea de referinţă universală, în vederea determinării valorii de referinţă sectorială şi respectiv a salariilor de bază pentru personalul prevăzut în anexele nr. II/1, II/2 şi III la Legea nr. 154/1998 se stabileşte la 1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială prevăzut la anexa I pct. 1, 2 şi 3 se stabileşte la 0,62.
Întrucât prin OUG nr. 134/1999 s-a stabilit valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorităţii judecătoreşti egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, s-a stabilit suma de 1.140.800 lei începând cu luna mai 2000.
În acest sens, este de reţinut că salarizarea magistraţilor era reglementată printr-o lege specială, respectiv Legea nr. 50/1996 care era concepută pe alte principii decât Legea nr. 154/1998 din care s-a „împrumutat" doar noţiunea de valoare de referinţă sectorială ca un criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din Legea nr. 50/1996. La acea dată, Legea nr. 50/1996 era depăşită, fiind singura lege care mai utiliza sintagma „coeficient de ierarhizare" şi la o valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii.
Art. 12 alin. (5) din Legea nr. 76/2000 a exceptat deci alte categorii de persoane decât cele din anexele indicate dar care erau salarizate pe principii asemănătoare (militari, diplomaţi), în timp ce sistemul prevăzut de Legea nr. 50/1996 era total diferit, iar raţiunea adoptării OUG nr. 134/1999 a fost de a stabili un criteriu de actualizare periodică a coeficientului de ierarhizare.
S-a văzut ulterior că aceasta a fost voinţa legiuitorului atunci când a fost adoptată OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, care a recunoscut expres valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000, ca fiind aplicabilă magistraţilor.
Pentru considerentele expuse anterior, recursul în anulare urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 261 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita şi a deciziei nr. 832/R din 20 iunie 2003 a Curţii de apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6760/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6716/2004. Civil → |
|---|
