ICCJ. Decizia nr. 6760/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6760
Dosar nr. 452/2004
Şedinţa publică din 3 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererile formulate contestatorii C.R., C.C., V.T. şi N.S. au solicitat, în contradictoriu cu Opera Naţională Bucureşti, anularea deciziilor de imputare nr. 66, 67, 68 şi 69, emise la 30 martie 2001, prin care s-au reţinut în sarcina lor fapte păgubitoare în dauna pârâtei şi au fost imputate sumele menţionate în decizii.
Prin procesul verbal de constatare a pagubei produse s-a reţinut că în perioada 1 ianuarie 1999-31 decembrie 2000 contestatorii, prin activitatea economico-financiară desfăşurată au produs pagube, a căror valoare se cifrează la aproximativ 8 miliarde lei.
În motivarea cererilor contestatorii au susţinut că nu se fac vinovaţi de pagubele produse şi cheltuielile au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Prin sentinţa civilă nr. 1937 din 9 aprilie 2002 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti s-au admis în parte contestaţiile formulate şi au fost anulate deciziile de imputare nr. 68 şi 69 din 30 martie 2001 privind pe contestatorii C.R. şi C.C. pentru sumele menţionate la pct. 1, 2, 3 şi 9, exonerându-i de plata sumelor de 4.320.479.590 lei şi 3.055.666.639 lei.
De asemenea, prima instanţă a anulat deciziile de imputare nr. 66 şi 67 din 30 martie 2001, privind pe contestatorii V.T. şi N.S., exonerându-i de plata sumelor imputate.
Instanţa de fond a reţinut că, raportat la expertiza contabilă efectuată în cauză, contestatorii sunt răspunzători numai pentru prejudiciul menţionat la pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 din deciziile contestate.
Urmare a admiterii recursurilor declarate de contestatorii C.R. şi C.C., Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin Decizia nr. 183 din 30 ianuarie 2003, a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul anulării deciziilor de imputare nr. 68 şi 69 din 30 martie 2001 cu privire la recurenţi pentru sumele reţinute la pct. 6 şi 7.
În considerentele deciziei, instanţa a reţinut, în esenţă, că raportat la probatoriul administrat în cauză, cei doi contestatori nu sunt răspunzători pentru prejudiciul produs pârâtei enunţat la pct. 6 şi 7, dar rămân răspunzători pentru pagubele menţionate la pct. 4, 5 şi 8, din deciziile de imputare nr. 68 şi 69 din 30 martie 2001.
Împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a prevederilor art. 105 C. muncii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, fiind totodată şi vădit netemeinice.
În argumentarea susţinerii, se arată în recursul în anulare, că C.R. şi C.C., care ocupau funcţiile de director general şi respectiv contabil şef, nu sunt răspunzători pentru suma de 44.890.000 lei reţinută la pct. 4 din deciziile de imputare nr. 68 şi 69 din 30 martie 2001, reprezentând contravaloarea transportului intern, prilejuit de turneul artistic efectuat în Franţa, deoarece suma a fost acoperită integral, fapt ce rezultă din chitanţa nr. 274 din 28 decembrie 2000, act ignorat de organele de control din ministerul de resort.
De asemenea, pentru suma menţionată la pct. 5 din deciziile de imputare nr. 68 şi 69 din 30 martie 2001 nu este antrenată răspunderea materială a celor doi contestatori, care potrivit actului de control, au efectuat cheltuieli de protocol fără aprobarea ordonatorului principal de credite. Cheltuielile efectuate, numite cheltuieli de protocol în înţelesul larg al termenului, erau inerente şi au fost incluse în cheltuielile de realizare, adică la cheltuielile cu caracter funcţional, întrucât instituţia nu a beneficiat de nici o sumă pentru cheltuieli de protocol.
Cu referire la suma de 336.060.357 lei, menţionată la pct. 8 din Decizia de imputare nr. 69/2001 în sarcina contestatorului C.R., ea a fost reţinută ca prejudiciu din vânzarea caietelor program la un preţ mai mic decât preţul de achiziţie. Potrivit expertizei efectuate în cauză, pârâta nu a încercat un prejudiciu din vânzarea caietelor program. Mai mult, pârâta a beneficiat de sponsorizări de aproximativ 2 miliarde lei şi singura posibilitate în atragerea sponsorilor era menţionarea acestora în caietele program, ce constituiau cea mai eficientă formă de publicitate.
Din examinarea criticilor aduse hotărârilor atacate prin recursul în anulare, în raport de actele dosarului, se constată temeinicia acestora, pentru considerentele ce se vor expune.
Cu referire la pct. 4 din deciziile de imputare nr. 68 şi 69 din 30 martie 2001, care priveşte suma de 44.890.000 lei şi reprezintă contravaloarea transportului intern prilejuit de turneul artistic realizat în Franţa de Opera Naţională, suma nu constituie un prejudiciu, actul de control nu a luat în calcul chitanţa nr. 274 din 28 decembrie 2000 în valoare de 203.700.000 lei, prin care s-a acoperit în totalitate suma înainte de efectuarea controlului.
Prin expertiza contabilă efectuată s-a stabilit că Opera Naţională a realizat un beneficiu cu ocazia turneului în Franţa, cifrat la 203.700.000 lei, în care s-au inclus şi cheltuielile de transport intern, imputate prin deciziile emise, expertul concluzionând în sensul recuperării întregii sume şi a realizării unui plus de 158.810.000 lei, înregistrat ca venit extrabugetar.
Aşadar, în mod greşit a fost reţinută suma la pct. 4 din deciziile de imputare atacate, în realitate prejudiciul nu există.
În ce priveşte pct. 5 din deciziile de imputare nr. 68 şi 69 din 30 martie 2001, suma de 12.837.552 lei a fost reţinută ca prejudiciu constând în cheltuieli de protocol.
Ministerul Culturii şi cultelor nu a alocat fonduri la acest articol de cheltuieli, iar Opera Naţională a fost confruntată cu situaţii în care se impuneau a se efectua cheltuieli de protocol, evenimentele fiind strict legate de activitatea artistică.
Promovarea şi sublinierea unor evenimente culturale deosebite au făcut necesară asigurarea unui anumit nivel de protocol, pentru care suma imputată reprezintă o cheltuială modică, de 0,03% din volumul creditelor bugetare alocate, cheltuieli ce se referă la un interval de 2 ani, în care Opera Română nu se putea dispensa de organizarea acestor evenimente, cum a fost cea a aniversării solistei E.C., prilej cu care s-a cheltuit suma de 1.454.800 lei sau suma de 4.881.702 lei cu ocazia organizării spectacolului inaugural cu opera „Carmen" la începutul stagiunii 2000-2001.
În aceste condiţii, sumele realizate nu constituie cheltuieli imputabile, ele reprezentau o necesitate pentru o instituţie de referinţă în cultura română cum este Opera Naţională.
Referitor la pct. 8 al deciziei de imputare nr. 69 din 30 martie 2001, prin care contestatorului C.R. i s-a imputat suma de 336.060.357 lei, procesul verbal de constatare nr. 422 din 28 februarie 2001 a reţinut că suma reprezintă prejudiciul produs prin vânzarea caietelor program la un preţ mai mic decât preţul de achiziţie.
Instanţele de judecată, prin admiterea doar în parte a contestaţiei formulate de persoana imputată, au ignorat faptul că gradul de acoperire, din venituri proprii a cheltuielilor instituţiei este de 7,9% şi că biletele de intrare la spectacol şi programele de sală sunt subvenţionate. De asemenea, au ignorat aspectul că în perioada supusă verificării, Opera Naţională a beneficiat de sponsorizări de aproximativ 2 miliarde lei şi singura posibilitate de atragere a sponsorilor era menţionarea acestora în caietele program care constituia cea mai eficientă formă de publicitate.
Mai mult, în temeiul contractului de management intervenit între contestator şi pârâtă, aceasta din urmă a depus la intervale regulate dări de seamă contabile, pe care Ministerul Culturii şi Cultelor le-a confirmat, fără obiecţiuni. Urmare a acestora, contractul de management încheiat cu contestatorul a fost prelungit, ceea ce constituie dovada îndeplinirii criteriilor de performanţă asumate de conducerea operei, implicit de contestator.
Concluzia instanţelor, de menţinerea imputaţiei de la pct. 8 din Decizia analizată, este de asemenea greşită şi în raport de expertiza contabilă şi nota completatoare, unde se menţionează expres că nu se confirmă existenţa prejudiciului produs pârâtei.
Se conchide astfel că sumele imputate, mai sus examinate, nu constituie o pagubă conform art. 105 C. muncii în vigoare la data emiterii deciziilor şi drept urmare, se va admite recursul în anulare, se vor casa hotărârile criticate şi rejudecând pe fond se vor admite contestaţiile formulate de C.R. şi C.C. şi se vor anula în întregime deciziile de imputare nr. 68 şi 69 din 30 martie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează Decizia nr. 183 din 30 ianuarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, şi sentinţa civilă nr. 1937 din 9 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi rejudecând pe fond admite contestaţiile şi anulează în întregime deciziile de imputare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 676/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6675/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
