ICCJ. Decizia nr. 6677/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6677
Dosar nr. 1284/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 noiembrie 2002 pe rolul Tribunalului Alba, reclamanţii G.D., ş.a., judecători la Tribunalul Alba, au chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Alba pentru obligarea acestora la plata sumelor reprezentând:
1) – diferenţe salariale cuvenite reclamanţilor pe perioada mai-octombrie 2000, rezultate din aplicarea unei greşite valori de referinţă sectorială de 685.739 lei în loc de 1.140.800 lei;
2) – despăgubiri civile pentru valoarea actualizată cu indicele de inflaţie la zi a sumelor de la pct. 1;
3) – diferenţe salariale cuvenite reclamanţilor pe perioada ianuarie–noiembrie 2002, rezultate din aplicarea sumei greşite valorii de referinţă sectorială de 1.140.800 lei, în loc de 1.515.280 lei;
4) – despăgubiri civile în contul valorii actualizate cu indicele de inflaţie la zi a sumelor de la pct. 3;
5) – indemnizaţia de magistrat şi celelalte drepturi care se determină în raport cu venitul salarial, începând cu 1 decembrie 2002, recalculată conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 luând în calcul valoarea de referinţă sectorială 1.515.280 lei;
6) – sporul de toxicitate cuvenit reclamanţilor, cu excepţia reclamanţilor G. şi M., şi neacordat pe perioada noiembrie 2000-martie 2001, în procent de 15% din indemnizaţia de magistrat.
Tribunalul Alba prin sentinţa civilă nr. 1144 din 19 decembrie 2002 a admis acţiunea reclamanţilor împotriva pârâţilor precum şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, cerere formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei.
I. A fost obligat chematul în garanţie să vireze pârâtului Ministerul Justiţiei, care la rândul său să vireze pârâtului Tribunalul Alba care să facă plata efectivă către fiecare reclamant a sumelor reprezentând.
- diferenţe salariale rezultate din aplicarea greşită a valorii de referinţă sectorială de 6.867.739 lei în loc de 1.140.800 lei pe perioada iulie-octombrie 2000;
- diferenţe salariale rezultate din greşita aplicare a valorii de referinţă sectorială de 1.140.800 lei în loc de 1.515.250 lei pe perioada ianuarie-noiembrie 2002;
- coeficientul de toxicitate pe perioada noiembrie 2000-martie 2001.
În sentinţă au fost detaliate sumele pe categorii şi pe reclamanţi.
II. Au fost obligaţi în aceeaşi modalitate chematul în garanţie şi pârâţii şi la plata sumelor reprezentând despăgubiri civile neimpozabile rezultate din recalcularea cu indicele de inflaţie până la data pronunţării hotărârii, a drepturilor salariale de la pct. I şi în continuare, detaliindu-se sumele pentru fiecare reclamant în parte.
III. S-a dispus în final şi recalcularea şi plata conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 a sumelor reprezentând indemnizaţia de magistrat şi celelalte drepturi care se determină în raport de venitul salarial pentru fiecare reclamant în parte, la valoarea de referinţă sectorială de 1.515.280 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că salarizarea magistraţilor se face conform Legii nr. 50/1996 cu modificările şi completările ulterioare care stabileşte în art. 11 alin. (1) că indemnizaţiile pentru magistraţi şi celelalte categorii de personal auxiliar se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă. Valoarea de referinţă sectorială pentru autorităţile legislativă şi executivă este conform Legii nr. 154/1999, anexa 1 pct. 1 de 685.872 lei şi a fost modificată prin art. 12 din Legea nr. 76/2000 privind bugetul de stat, la suma de 1.140.800 lei şi conform OUG nr. 134/1999 salarizarea personalului din organele judecătoreşti urma să se facă începând cu septembrie 1999, în baza valorii de referinţă sectorială stabilită conform Legii nr. 154/1999. S-a considerat că OUG nr. 134/1999 nu a fost suspendată prin Legea 76/2000, ea rămânând în vigoare pe perioada mai-octombrie 2000.
S-a mai reţinut că art. 48 din Legea nr. 50/1996 modificată şi completată prevede pentru condiţiile deosebite de muncă, un spor de 15% din salariul de bază brut OG nr. 83/2000 pentru completarea Legii 50/1996 nu a modificat nici abrogat acest articol, astfel încât greşit nu li s-a aplicat acest spor reclamanţilor, pentru perioada 1 noiembrie 2000–1 aprilie 2001 fără să se fi modificat condiţiile de muncă care au justificarea aplicării sporului în discuţie.
Cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice a fost apreciată ca întemeiată în raport de atribuţiile acestui minister, conform art. 19 din Legea 500/2002 privind finanţele publice.
Curtea de Apel Alba-Iulia prin Decizia civilă nr. 1015 din 21 aprilie 2003 a respins apelul Ministerului Justiţiei şi, a admis apelul Ministerului Finanţelor Publice în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a acestui apelant, cu consecinţa înlăturării obligaţiilor stabilite în sarcina acestui minister.
Pentru a pronunţa această soluţie curtea a reţinut că dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 se aplică în întregime reclamanţilor prin alin. (5) din acest text nefiind exceptaţi şi că prevederile art. II teza 1 din OG 83/2000 nu conferă un caracter supletiv normelor ce reglementează indemnizaţiile magistraţilor, în acest act normativ. S-a mai considerat că raporturile dintre Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice nu sunt raporturi de dreptul muncii pentru a putea fi soluţionat pe această cale.
În conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile judecătoreşti au devenit irevocabile, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că ele au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Se susţine că instanţele au făcut "o apreciere şi aplicare greşită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică şi sistematică a actului juridic" arătând că salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementat în acea perioadă de Legea nr. 50/1996 şi OG nr. 83/2000 pentru completarea şi modificarea acestei legi, nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele acestor hotărâri judecătoreşti. Se susţine că art. 11 din OG nr. 83/2000 trebuie coroborate cu art. II teza 1 potrivit cu care "prevederile ordonanţei se aplică în limitele bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Curţii Supreme de Justiţie şi Curţii de Conturi după suplimentarea lor corespunzătoare". De aceea, s-a considerat nelegală obligarea pârâţilor să recalculeze salariul pentru perioada mai-octombrie 2000, având în vedere că OG nr. 83/2000 s-a aplicat de la 1 noiembrie 2000.
Recursul în anulare este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând este de reţinut că temeiul de drept pe care se fundamentează recursul în anulare este art. 330 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., respectiv că prin hotărârile atacate "s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond".
Recursul în anulare este motivat pe susţineri formulate ca postulate, fără însă să fie argumentate.
Astfel, în legătură cu prima susţinere, respectiv că instanţele au făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică şi sistematică a actului juridic, se indică actele normative aplicabile, fără însă să se arate în ce constă aplicarea greşită a acestor dispoziţii şi nici în ce sens s-au ignorat regulile de interpretare a acestora.
Este de reţinut că în conformitate cu cerinţele textului de lege care constituie temeiul de drept al recursului în anulare, era necesar să se demonstreze că prin soluţia adoptată de hotărârile criticate, s-a produs o încălcare esenţială a legii.
Legiuitorul a înţeles prin sintagma "încălcare esenţială a legii" nu orice încălcare a legii ci numai aceea de ordine publică".
Nici cea de a doua susţinere din recursul în anulare nu este argumentată.
Se arată, în esenţă, că aplicarea în practică a corelării indicelui de referinţă ar fi fost condiţionată de suplimentarea bugetului. Nici această critică nu poate fi considerată ca o încălcare esenţială a legii.
Distinct de considerentele arătate, urmează a se reţine că instanţele de fond şi recurs au făcut o corectă aplicare a tuturor actelor normative în materie, aplicabile în cauză, având în vedere corelarea acestora.
În acest sens se reţine că salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti era reglementată de Legea nr. 50/1996, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 154/1998. Prin această din urmă lege a fost stabilit un nou sistem de calculare a salariului de bază ale cărui elemente principale erau: valoarea de referinţă universală "indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială".
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea categoriilor de personal în discuţie, în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 şi întrucât se impunea în mod necesar, conform principiilor constituţionale, corelarea salariilor magistraţilor şi a celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, cu salariile celor din autorităţile legislativă şi executivă, s-a adoptat OG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti (publicată în M. Of. la 20 septembrie 1999).
Conform art. 1 din această ordonanţă valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din autoritatea judecătorească este egal cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 şi în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referinţă sectorială a devenit 1.140.800 lei, cum au reţinut corect instanţele de fond şi recurs.
Salarizarea magistraţilor era reglementată printr-o lege specială, Legea nr. 50/1996, care era concepută pe alte principii decât Legea nr. 154/1999, din care s-a preluat doar noţiunea de valoare de referinţă sectorială ca un criteriu pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din Legea nr. 50/1996.
La acea dată Legea nr. 50/1996 era depăşită, fiind singura lege care mai utiliza noţiunea de coeficient de ierarhizare şi la o valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii.
Ceea ce este de reţinut din evoluţia legislaţiei în materie de salarizare, arătată mai sus, este voinţa legiuitorului de a restabili egalitatea, din punct de vedere al criteriilor de salarizare, între persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor trei puteri în stat: legiuitoare, judecătorească şi executivă.
Principiul stabilit prin OUG nr. 134/1999 este necontestat, iar Legea bugetului de stat, nr. 76 publicată în luna mai 2000, a fixat şi cuantumul valorii de referinţă aplicabil, astfel încât de la acea dată pârâţii aveau obligaţia să calculeze şi să plătească salariile potrivit noilor valori.
Lipsa fondurilor alocate de la bugetul statului pentru punerea în aplicare a legii putea să determine amânarea plăţii drepturilor cuvenite, iar nu anularea acestora.
De altfel, în speţă este vorba despre bugetul pe anul 2000, aprobat prin Legea nr. 76/2000, care în art. 12 alin. (1), (2) şi (3) arată procedura de urmat pentru ordonatorii principali de credite în vederea includerii în bugetul unităţii a tuturor sumelor necesare pentru plata personalului la numărul maxim de posturi avizate.
În nici un caz lipsa resurselor financiare nu poate constitui o cauză legală a neacordării acestora, deoarece s-ar ajunge în acest mod la anularea, practic, a unor dispoziţii legale în vigoare.
Pentru considerentele arătate în recursul în anulare se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1015 din 21 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia şi a sentinţei nr. 1144 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6678/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 6674/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... → |
|---|
