ICCJ. Decizia nr. 7218/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 6 octombrie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. (în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile), comb. cu art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003, recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 1205 din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Dâmbovița.
S-a susținut că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și este și vădit netemeinică.
A fost atașat dosarul cauzei, din examinarea căruia rezultă că prin plângerea formulată, adresată Judecătoriei Găești, numitul V.I. a contestat hotărârile Comisiei Locale Cobia și Comisiei Județene Dâmbovița de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 18/1991 prin care i s-a refuzat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,70 ha pădure, solicitată în baza Legii nr. 1/2000. El a susținut că în mod nejustificat nu s-au luat în considerare actele de proprietate și declarațiile de martori din care rezultă că a moștenit de la autorii săi terenul forestier respectiv.
Prin sentința civilă nr. 666 din 27 mai 2002 a Judecătoriei Găești acțiunea a fost admisă, dispunându-se obligarea pârâtelor să reconstituie în favoarea reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața solicitată, situată pe raza comunei Cobia, județul Dâmbovița.
Instanța a reținut în principal că:
- reclamantului i-a fost reconstituit anterior, conform prevederilor Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate pentru 1 ha de pădure situat în comuna Cobia, sat Cobiuța, județul Dâmbovița, eliberându-i-se în acest sens titlul de proprietate nr. 11280 din 16 iunie 1993;
- cererea reclamantului cu privire la restul de 1,70 ha pădure, deținută de autorii săi anterior cooperativizării a fost în mod greșit respinsă de către cele două comisii, în condițiile în care există acte de achiziție încheiate de bunicul reclamantului, V.I.V., cu privire la suprafețele de pădure respective iar martorii audiați confirmă aceste împrejurări;
- faptul că la Primăria Cobia nu există registre agricole sau alte evidențe cu privire la situația juridică a terenurilor nu poate fi imputat și opus reclamantului.
Sentința instanței de fond a fost modificată în totalitate prin decizia civilă nr. 1205 din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Dâmbovița în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
Instanța de recurs a motivat că reclamantul nu a dovedit că terenul respectiv nu a ieșit din patrimoniul bunicului reclamantului până în anul 1848; pe de altă parte, dispozițiile imperative ale art. 6 din Legea nr. 1/2000 interzic folosirea probei testimoniale pentru stabilirea continuității dreptului de proprietate.
Prin recursul în anulare s-a susținut că decizia pronunțată în recurs este greșită, tribunalul încălcând dispozițiile legale referitoare la probațiune cuprinse în art. 1169 C. civ. și art. 6 alin. (11) din O.U.G. nr. 102/2001 de modificare și completare a Legii nr. 1/2000. S-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei și pe fond menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Găești.
Recursul în anulare este întemeiat.
Este incontestabil faptul că, formulând acțiunea, reclamantul s-a conformat prevederilor art. 1169 C. civ. potrivit cărora lui îi revine sarcina probei, depunând la dosar (filele 12, 13, 19, 20 fond) înscrisuri din care rezultă că bunicul său a cumpărat în perioada 1927-1934, suprafața totală de 2,70 ha teren cu vegetație forestieră.
întrucât prin titlul de proprietate nr. 11280 din 16 iunie 1993 reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafață de 1 ha, rezultă că acesta, în calitate de moștenitor al lui V.I.V. a dovedit, prin înscrisuri, dreptul său iar prin declarațiile celor doi martori audiați la instanța de fond a probat că autorul său și-a conservat dreptul până la preluarea de către stat, în anul 1948.
Pe de altă parte, din trei adrese concordante emise de Primăria Cobia și Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Dâmbovița rezultă că pentru zona respectivă nu există registre agricole sau alte evidențe privind situația terenurilor cu vegetație forestieră, preluate de la persoanele particulare în anul 1948 întrucât toate documentele au ars și nu au mai putut fi refăcute.
în aceste condiții, instanța de recurs a greșit sub un dublu aspect, considerând în mod nejustificat că au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (11) din O.U.G. nr. 102/2001 iar pe de altă parte, că reclamantul trebuie să facă o dovadă negativă în sensul că după dobândirea terenurilor, bunicul său nu le-a înstrăinat până în anul 1948. Or, dovada negativă înseamnă a demonstra un fapt pozitiv contrar, înstrăinarea, care incumbă pârâtelor, iar o asemenea probațiune nu s-a făcut.
Așa fiind, constatând că instanța de recurs a încălcat în mod esențial depozițiile legale menționate cu privire la probațiune, ceea ce a determinat o soluție greșită pe fond, recursul în anulare a fost admis potrivit prevederilor art. 3303alin. (1) comb. cu art. 314 C. proc. civ. și a fost modificată decizia în sensul respingerii recursului și menținerii sentinței pronunțate în fond de Judecătoria Găești, care este legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7299/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7216/2004. Civil → |
|---|
