ICCJ. Decizia nr. 758/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.758.
Dosar nr. 27566/1/2004
Nr. vechi 8465/200.
Şedinţa publică din 29 septembrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Harghita la 29 martie 2002 reclamanţii D.M. şi M.D. au chemat în judecată Statul Român (prin Primăria Borsec) şi SC A.T. Borsec, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că imobilul situat în Borsec vila T. înscris în C.F. Lăzarea nr. top 200, 201/1, 202/2/1, a fost trecut abuziv în proprietatea statului, anularea deciziei nr. 30/A din 4 martie 2002, emisă de administratorul SC A.T. Borsec şi obligarea acesteia la restituirea imobilului.
S-a susţinut că anterior naţionalizării imobilului a aparţinut mamei reclamanţilor D.D.E. (născută T.), ceea ce rezultă din sentinţa civilă nr. 438 din 31 octombrie 1947 a Tribunalului judeţean Mureş.
Tribunalul Harghita, prin sentinţa civilă nr.1602 din 16 octombrie 2003, a respins acţiunea reclamanţilor precum şi cererea de intervenţie formulată de SC L. SRL Borsec.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Harghita a constatat că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului prin naţionalizare de la proprietarul M.A.
Reclamanţii fac confuzie în legătură cu acest imobil cunoscut sub numele de restaurantul F., iar fosta vilă T. se află înscrisă sub alt număr topografic.
Reclamanţii sunt moştenitorii defunctei D.E.T., însă în copia C.F. şi expertiza efectuată în cauză rezultă că imobilul înscris în C.F. Lăzarea, partea a II-a Borsec, sub nr. top 200, 201/1, 202/2/1, a fost naţionalizat de la fostul proprietar M.A. şi nu de la antecesoarea reclamanţilor.
Sentinţa civilă nr. 438/1947 a Tribunalului Mureş, la care se referă reclamanţii, a fost dată cu drept de recurs, fără a se mai face vreo referire dacă a rămas sau nu definitivă prin nerecurare şi nu s-a operat în C.F.
Instanţa a apreciat că din moment ce reclamanţii nu au dovedit că antecesoarea lor a fost proprietarul imobilului din litigiu, nu pot beneficia de măsurile reparatorii ale Legii nr. 10/2001, şi din moment ce acţiunea principală este neîntemeiată, nici cererea formulată de intervenienta SC L. SRL Borsec, în nume propriu, nu are suport legal.
Împotriva acestei sentinţei civile au declarat apel reclamanţii criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în sensul că au făcut dovada calităţii de proprietar a antecesoarei lor, prin sentinţa civilă nr. 483 din 31 octombrie 1947.
Şi intervenienta SC L. SRL, în apelul său a relevat calitatea sa de cumpărător de bună credinţă şi astfel, intervenienta în interes propriu nu este legată în mod strict de soluţia dată apelului reclamanţilor.
Prin Decizia civilă nr. 299 din 30 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dos. nr. 45/2004/C, s-a respins ca nefondat apelul reclamanţilor, s-a admis apelul declarat de intervenienta în interes propriu SC L. SRL Borsec; s-a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată în sensul că s-a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC L. SRL şi s-a constatat că aceasta este cumpărătoare de bună credinţă şi proprietară a construcţiei situată în Borsec, pe terenul înscris în C.F. Lăzarea partea a II-a nr. top 200, 201/1, 202/2/1.
Au fost obligaţi apelanţii la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat următoarele:
La data naţionalizării, potrivit C.F. Lăzarea partea a II-a Borsec sub nr. top 200, 201/1 şi 202/2/1, proprietar apare M.A., iar în lista anexă la Decretul nr. 92/1950, la poziţia 121 este trecut M.A.I., şi chiar dacă în copia fidelă de C.F. apare notat un proces în anul 1946 (intentat de D.E.) proprietar tabular a rămas M.A.
Moştenitorul legal al acestuia, M.G.B., cu domiciliul în SUA, a notificat prin executorul judecătoresc Topliţa, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil.
În ce priveşte sentinţa civilă nr. 438/1947 a Tribunalului judeţului Mureş, s-a constat că, s-a dat cu drept de recurs, nu s-a operat în cartea funciară şi nu a fost executată.
Ori, dacă această hotărâre nu a fost executată, în momentul naţionalizării, evident, nu antecesoarea reclamanţilor avea calitatea de proprietar al imobilului din litigiu şi efectele naţionalizării nu s-au exercitat faţă de persoana sa ci faţă de M.A.
În ce priveşte apelul declarat de intervenienta SC L. SRL, s-a constatat că cererea sa are regim juridic diferit de cel al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi, şi s-a stabilit că actele de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, sunt valabile dacă s-au încheiat cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Ori, intervenienta în interes propriu este proprietar de bună credinţă, dobândind imobilul în cadrul procesului de privatizare prin acte juridice legale de înstrăinare avizate de FPS.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanţii D.M. şi M.D. criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Ambele instanţe au apreciat că imobilul în litigiu a fost proprietatea tabulară a lui M.A.(I.A.) „chiar dacă în copia fidelă de C.F. apare notat un proces în anul 1946" intentat de autoarea recurenţilor reclamanţi D.(D.)E.
Însă, arată reclamanţii, aceştia au dovedit dreptul lor de proprietate prin sentinţa civilă nr. 483 din 31 octombrie 1947 a Tribunalului judeţului Mureş, anexată la cererea introductivă de instanţă.
Această sentinţă, ca dovadă a dreptului de proprietate al reclamanţilor, a fost înlăturată printr-un considerent greşit, respectiv că nu a fost pusă în executare.
Mai mult, nu s-a ţinut seama că la mai puţin de 2 luni de la legalizarea acestor hotărâri, a intervenit Decretul nr. 92/1950, pentru naţionalizarea unor imobile, cu mult înainte de prescripţia dreptului la executare a titlului executor, şi a paralizat posibilitatea autoarei reclamanţilor de a pune în executare titlul executor.
În concluzie, s-a arătat că imobilul s-a naţionalizat de la o persoană care pierduse dreptul de proprietate, ca efect al sentinţei civile nr. 483 din 31 octombrie 1947 a Tribunalului judeţului Mureş, deci etatizarea s-a făcut fără titlu valabil, aşa că în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este lovit de nulitate.
Chiar dacă se consideră că imobilul a fost naţionalizat cu titlu, reclamanţii arată că sunt îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte cererea de intervenţie formulată de intervenienta SC L. SRL, se arată că s-a dovedit reaua credinţă a părţilor contractante, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la 17 ianuarie 2002, la un an de la apariţia Legii nr. 10/2001, iar ambele părţi cunoşteau demersurile formulate de reclamanţi pentru restituirea imobilului.
Examinând Decizia civilă în raport de motivul de recurs invocat de recurenţii reclamanţi, de nelegalitate, întemeiat pe dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia, în consecinţă, pentru următoarele considerente:
Deşi nu au arătat expres, în dezvoltarea motivului de recurs, care este textul de lege ce a fost încălcat de către instanţa de apel, din dezvoltarea motivului de recurs, se arată că s-au încălcat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, privitoarea la dovada dreptului de proprietate, respectiv art. 23 din acest act normativ.
În invocarea dreptului lor de proprietate, respectiv al autoarei lor, reclamanţii au depus sentinţa civilă nr. 483 din 31 octombrie 1947 a Tribunalului judeţului Mureş.
Ori, aşa cum rezultă din extrasul de C.F. această sentinţă civilă nu a fost notată, ci numai procesul dintre D.E. şi M.A.
Conform aceluiaşi extras de C.F. naţionalizarea s-a dispus de la M.A.
Deci sentinţa civilă invocată ca dovadă a dreptului de proprietate a autoarei reclamanţilor, s-a pronunţat în anul 1947, anterior naţionalizării şi nu s-a făcut dovada că aceasta a rămas definitivă, că a fost înscrisă în cartea funciară, şi că a fost pusă în executare.
În această situaţie, nu se poate constata în patrimoniul autoarei reclamanţilor dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, deoarece în sistemul de C.F. dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului operează de la data înscrierii transmisiunii în cartea funciară.
În concluzie, critica formulată de recurenţii reclamanţi în sensul că au făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei lor şi implicit al lor, asupra imobilului în litigiu, cu sentinţa civilă nr. 483 din 31 octombrie 1947 a Tribunalului judeţului Mureş, şi în consecinţă, le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fiind îndrituiţi fie la restituirea prin măsuri reparatorii, este nefondată.
În ce priveşte critica vizând greşita soluţionare a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de SC L. SRL, este, de asemenea, neîntemeiată, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, cum este cazul în speţă, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă.
În mod legal a constatat instanţa de apel că intervenienta în interes propriu este dobânditor de bună credinţă al imobilului, în situaţia în care la data perfectării contractului de vânzare, asupra calităţii de proprietar al vânzătorului, cumpărătoarea se afla în afara oricărei culpe oricât de mici, deoarece dreptul de proprietate asupra imobilului-construcţie, fiind întabulat în favoarea Statului Român, administraţia Sfatul Popular al Oraşului Borsec, aceasta, indiferent de diligenţele pe care le-ar fi depus, aflate la îndemâna oricărei persoane, nu putea cunoaşte că exista riscul de a contracta cu un neproprietar.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispune respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanţii D.M. şi M.D.
În ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intervenienta intimată SC L. SRL, în condiţiile art. 274 C. proc. civ., va fi respinsă ca nedovedită, deoarece acesta nu a depus dovezi în legătură cu cheltuielile avansate pentru faza procesuală a recursului de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii D.M. şi M.D. împotriva deciziei civile nr. 229/A din 30 aprilie 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Respinge cererea intimatei interveniente SC L. SRL de acordarea a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 76/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 730/2004. Civil → |
|---|
