ICCJ. Decizia nr. 770/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 770
Dosar nr. 10223/2004
Şedinţa publică din 3 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
]Prin acţiunea civilă din 15 ianuarie 2003 introdusă la Judecătoria Buftea şi precizată la 30 ianuarie 2003, reclamantul M.C.I. a chemat în judecată pe pârâta M.M. pentru darea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafaţă de 20.000 mp situat în comuna Voluntari, înscris în C.F. comuna Voluntari sub nr. cadastral 3221/4 potrivit încheierii nr. 418 din 21 ianuarie 2003 a Judecătoriei Buftea.
Motivând acţiunea, reclamantul a arătat că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 513 din 5 iulie 2002 la Biroul notarului public A.G.S. din Buftea, pârâta a promis că-i va vinde suprafaţa de 20.000 mp din terenul în suprafaţă totală de 60.000 mp, asupra căruia a dobândit dreptul de proprietate prin sentinţa civilă nr. 732 din 1 martie 2002 pronunţată de Judecătoria Buftea, contra preţului de 50.000 dolari SUA primit la data antecontractului de mai sus, obligându-se ca la data eliberării titlului de proprietate pentru terenul arătat să se prezinte la notarul public în vederea autentificării vânzării-cumpărării.
Contrar promisiunii astfel făcute, a mai arătat reclamantul, pârâta nu s-a prezentat la notar după eliberarea titlului de proprietate, astfel încât acţiunea introdusă este întemeiată, potrivit prevederilor art. 111 C. proc. civ. şi ale art. 1073 şi urm. C. civ.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii în temeiul clauzei cuprinse în antecontract, potrivit căreia acesta se va rezilia de drept fără vreo altă formalitate prealabilă în cazul în care reclamantul nu-şi va îndeplini obligaţiile de a depune toate diligenţele pentru definitivarea litigiului dintre pârâtă şi Primăria comunei Voluntari, de a obţine în cel mai scurt timp titlul de proprietate şi punerea în posesie a pârâtei pe cel mai bun amplasament din zonă pentru tot terenul de 6 ha.
A arătat pârâta că prima obligaţie asumată de reclamant era lipsită de conţinut, deoarece la data antecontractului, litigiul dintre pârâtă şi Primăria comunei Voluntari era stins de la data de 28 iunie 2002 printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti, neatacată cu recurs de primărie, iar secunda obligaţie nu a fost îndeplinită de reclamant, deoarece numai pârâta a făcut toate diligenţele pentru eliberarea titlului de proprietate.
Mai mult, pârâta a susţinut că acţiunea reclamantului a fost prematur introdusă pentru că prin antecontract nu s-a stipulat un termen al obligaţiei pârâtei de a vinde terenul către reclamant, iar la data acţiunii nu era încă întabulat dreptul de proprietate al pârâtei.
Pentru toate cele arătate, pârâta a înţeles să opună reclamantei excepţia de neîndeplinire a contractului.
Pentru aceleaşi considerente, pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a cerut rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare şi să se ia act de disponibilitatea sa de a restitui preţul primit de la reclamant.
Prin încheierea nr. 2302 din 30 mai 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a strămutat judecarea procesului la Judecătoria Ploieşti, păstrând actele îndeplinite de Judecătoria Buftea înainte de strămutare.
Prin sentinţa civilă nr. 6728 din 17 septembrie 2003, Judecătoria Ploieşti a admis acţiunea principală, a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională, a constatat valabilitatea convenţiei intervenite între părţi la data de 5 iunie 2002, a dispus că hotărârea pronunţată ţine loc de act de vânzare-cumpărare şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 105.153.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În privinţa obligaţiilor asumate de reclamant prin antecontract, judecătoria a constatat că prima din ele se referea doar la diligenţele acestuia în vederea nerecurării deciziei civile nr. 1312 din 28 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, cunoscută părţilor la data convenţiei, ceea ce s-a şi întâmplat, acea decizie rămânând irevocabilă la 10 septembrie 2002, astfel că nu se poate reţine lipsa de conţinut a obligaţiei, iar referitor la secunda obligaţie, instanţa de fond a făcut analiza înscrisurilor şi probei testimoniale din dosarul cauzei, concluzionând că reclamantul a făcut demersuri pentru eliberarea titlului de proprietate şi punerea pârâtei în posesia terenului, îndeplinindu-şi astfel obligaţia de diligenţă.
Dimpotrivă, judecătoria a reţinut că pârâta a refuzat îndeplinirea obligaţiei sale de a perfecta vânzarea-cumpărarea, vânzând altor persoane suprafaţa de câte 10.000 mp din teren.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta susţinând că prima instanţă nu a analizat toate probele administrate, în special răspunsurile date de reclamant la interogatoriu, a înlăturat greşit depoziţiile martorilor audiaţi la propunerea pârâtei şi a interpretat eronat celelalte probe, numai astfel concluzionând că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile de diligenţă asumate prin antecontract.
A cerut pârâta instanţei de apel administrarea probei cu alte înscrisuri şi, eventual, reaudierea martorilor şi suplimentarea probei testimoniale.
În apel V.N. a intervenit în interes propriu şi în interesul reclamantului, declarând că înţelege să se subroge în interesul reclamantului, de la care a cumpărat dreptul litigios obiect al procesului.
Prin Decizia nr. 404 din 18 februarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins atât apelul, cât şi cererea de intervenţie.
Cu referire la apelul declarat de pârâtă, instanţa de apel a constatat că prima instanţă a cercetat toate probele administrate, a înlăturat justificat ca nesinceră depoziţia martorei F.T., audiată la propunerea pârâtei, care nu se coroborează cu celelalte probe, contravenind chiar susţinerilor pârâtei, că nu se impune suplimentarea în apel a probei testimoniale şi nici reaudierea martorilor întrucât pârâta nu a depus înscrisuri contrare situaţiei de fapt reţinută de prima instanţă şi, în fine, din ansamblul probelor administrate rezultă că prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt în sensul că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia esenţială asumată, anume plata preţului convenit, precum şi obligaţiile de diligenţă stipulate prin antecontract.
Pârâta M.M. a declarat recurs, cerând casarea hotărârilor şi, pe fond, respingerea acţiunii introduse de reclamant.
Recursul este motivat numai în fapt, pârâta neindicând nici unul din cazurile de casare reglementate prin art. 304 C. proc. civ.
Dezvoltând recursul, pârâta critică în prima parte ambele hotărâri, arătând că instanţele au reţinut în mod eronat că au fost îndeplinite obligaţiile esenţiale ale convenţiei, ceea ce este consecinţa neobservării faptului că preţul real este de 500.000 dolari SUA şi nu cel convenit de 50.000 dolari SUA, de altfel neserios, şi care a fost înscris ca „o aşa zisă penalizare a vânzătorului dacă nu se prezenta la perfectarea actului", precum şi a faptului că, sub aspectul obligaţiei de urgentare a obţinerii titlului de proprietate prin depunerea de diligenţe în acest sens, instanţa de fond a înlăturat în mod ocult proba esenţială constând în adresa emisă de Primăria Voluntari, prin care se atestă că reclamantul nu a făcut nici un fel de demersuri, precum şi dispoziţia martorei F.T.
De asemenea, pârâta critică instanţa de apel că a menţinut hotărârea primei instanţe fără a fi admis suplimentarea probatoriului cerut prin motivarea apelului, judecând apelul la primul termen fixat.
În a doua parte a motivelor de recurs, pârâta impută instanţei de apel că a soluţionat la primul termen cererea de suspendare a judecăţii formulată în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. prin raportare la adresa emisă de Inspectoratul de Poliţie Ilfov, deşi s-ar fi impus acordarea unui nou termen în scopul depunerii dovezii privind începerea urmăririi penale împotriva reclamantului şi a unor funcţionari din cadrul Primăriei Voluntari.
Cu privire la respingerea cererii de suspendare, pârâta arată că instanţa de apel nu a arătat motivele pentru care a soluţionat-o în acest mod.
Pentru toate cele arătate, pârâta califică hotărârile ca fiind „grav viciate prin denaturarea conştientă a adevărului de acţiunile materiale ale intimatului reclamant".
Prin concluziile scrise depuse în şedinţa de astăzi, pârâta a detaliat motivarea recursului şi a depus mai multe înscrisuri, între care se află şi copia xerox a rechizitoriului din 10 noiembrie 2004 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în dosarul nr. 36/P/2004.
Examinând recursul Înalta Curte constată cele ce succed.
In Şedinţa publică din 18 februarie 2004, pârâta M.M. a solicitat instanţei de apel suspendarea judecării apelului în temeiul art. 244 pct. 2 C. proc. civ. cu motivarea că „în cauză se efectuează cercetări penale cu privire la actul încheiat între părţi", iar „pentru a face dovada celor afirmate" a cerut acordarea unui nou termen de judecată.
Instanţa de apel a respins atât cererea de amânare, cât şi cererea de suspendare a judecăţii, constatând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 244 pct. 2 C. proc. civ.
Curtea de apel a procedat legal.
Potrivit art. 244 alin. (1) pct.2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Motivând oral cererea de suspendare a judecăţii, pârâta nu a susţinut că s-ar fi dispus începerea urmăririi penale, ci numai că este în curs o cercetare penală.
În raport de susţinerile pârâtei şi de conţinutul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa de apel a respins motivat, temeinic şi legal cererea de suspendare a judecăţii.
De altfel, nici prin înscrisul depus în recurs nu s-a făcut dovada că, la data soluţionării cererii de suspendare, era începută urmărirea penală.
Nu este real nici faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, din considerentele deciziei atacate rezultând fără echivoc că a fost examinat probatoriul în ansamblul său, arătându-se în concret motivele pentru care instanţa de apel a calificat drept concludente şi pertinente numai o parte din probele administrate, precum şi raţiunea înlăturării altei părţi din acestea.
În fine, nu constituie motiv de recurs în accepţiunea art. 304 C. proc. civ. eventuala eroare săvârşită de instanţa de apel în stabilirea situaţiei de fapt ca urmare a unor greşeli de interpretare a probelor în aprecierea dată conduitei reclamantului referitoare la obligaţiile de diligenţă asumate prin antecontract.
Distincţia dintre obligaţiile determinate (de rezultat) şi cele de diligenţă (de mijloace) se situează pe terenul probatoriu: în primul caz, neatingerea rezultatului dorit constituie, ipso facto, o dovadă a culpei debitorului, o prezumţie de culpă a acestuia, pe când, neatingerea rezultatului în cel de al doilea caz nu mai este, prin ea însăşi, o dovadă a culpei, ci revine creditorului sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus diligenţele la care s-a obligat.
Aşadar, constatând pe de o parte, ca situaţie de fapt decurgând din aprecierea tuturor probelor administrate, că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile de diligenţă, iar pe de altă parte că pârâta a refuzat principala sa obligaţie de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare, deşi terenul promis se afla în patrimoniul său şi nu existau impedimente legale pentru facerea contractului, instanţa de apel a rezolvat pe deplin legal atât acţiunea reclamantului întemeiată pe prevederile art. 1073 şi art. 1077 C. civ., cât şi excepţia de neexecutare opusă de pârâtă.
Pentru cele arătate, recursul este neîntemeiat şi va fi respins ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta M.M. împotriva deciziei nr. 404 din 18 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7890/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7295/2004. Civil. Litigiu munca. Recurs în... → |
|---|
