ICCJ. Decizia nr. 7890/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7890
Dosar nr. 11349/2004
Şedinţa publică din 11 octombrie 2005
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 la 24 octombrie 2002, reclamantul B.E. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin primarul General şi SC C. SA, să se constate „nulitatea trecerii la stat" a imobilului din Bucureşti, precum şi a actelor ulterioare de înstrăinare oneroasă a apartamentelor din imobil.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480, art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 968 C. civ., art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 16, 20 alin. (2), art. 21 şi art. 41 alin. (3) din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protocoalele nr. 3, 5 şi 8, reclamantul a arătat că imobilul a aparţinut autorilor săi. Imobilul a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, poziţia 917, iar cele 6 apartamente au fost vândute de către SC I.C. SA, în temeiul Decretului-lege nr. 61/1990.
Se impune să se constate nulitatea naţionalizării, cu consecinţa că imobilul nu a ieşit niciodată din patrimoniul părinţilor reclamantului.
Prin sentinţa civilă nr. 4664 din 10 octombrie 2003 Judecătoria sectorului 5 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că foştii proprietari ai imobilului se încadrau în prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, astfel că măsura trecerii întregului imobil în proprietatea statului nu s-a justificat, neconstituind un titlu valabil în favoarea acestuia.
În lumina dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 instanţelor judecătoreşti le este conferită posibilitatea de a stabili valabilitatea titlului sub care au fost preluate imobile în baza Decretului nr. 92/1950.
Această soluţie a fost menţinută de instanţa de apel care, prin Decizia civilă nr. 771 A din 19 aprilie 2004 a respins ca nefondate apelurile pârâţilor.
În considerentele deciziei sale, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a arătat că cererea formulată de reclamant nu are caracterul unei acţiuni în constatare, în sensul art. 111 C. proc. civ., ci are ca obiect constatarea nulităţii actului naţionalizării, reclamantul având interes în promovarea cererii faţă de calitatea sa de moştenitor al proprietarului imobilului în litigiu. Prima instanţă a făcut o apreciere corectă a prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de ambii pârâţi.
În motivarea recursului său, SC C. SA a arătat că acţiunea reclamantului nu este admisibilă, faţă de dispoziţiile art. 111 teza a II-a C. proc. civ. Calea pe care trebuia să o urmeze reclamantul pentru a redobândi dreptul de proprietate asupra imobilului trecut în mod abuziv în proprietatea statului era cea prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Nu este admisibil să se constate, conform art. 111 C. proc. civ., nulitatea titlului statului.
Municipiul Bucureşti a declarat recursul la 27 mai 2005.
Deşi SC C. SA nu a indicat temeiul de drept al criticilor formulate, dezvoltarea acestora a permis încadrarea conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost analizat recursul reţinându-se următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă reclamantul a solicitat, în temeiul art. 480, art. 948 pct. 4, art. 966 şi art. 968 C. civ., art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 16, art. 20 alin. (2), art. 21 şi art. 41 alin. (3) din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protocoalele nr. 3, 5 şi 8, să se constate nulitatea „trecerii la stat a imobilului din Bucureşti, precum şi a actelor ulterioare de înstrăinare oneroasă a apartamentelor din imobil".
Fără ca instanţa de recurs să statueze asupra legalităţii preluării unui imobil în sistemul Decretului nr. 92/1950, asupra concordanţei acestui act normativ cu legile în vigoare la data preluării imobilului, a reţinut că acţiunea formulată în termenii enunţaţi nu este admisibilă.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 foştii proprietari pot să solicite restituirea proprietăţilor lor, deţinute de entităţile enumerate în art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanşării prezentului litigiu, numai urmând procedura specială reglementată de acest act normativ. În cadrul acestei proceduri, respectiv a procedurii judiciare declanşate prin contestaţia exercitată împotriva deciziei/dispoziţiei unităţii deţinătoare, se analizează în ce măsură preluarea imobilului a fost sau abuzivă. Altfel spus, legalitatea actelor de preluare poate fi apreciată de instanţă numai pe cale incidentală, iar nu prin formularea unei acţiuni având doar acest obiect.
Prin sesizarea instanţei la 24 octombrie 2002 reclamantul a urmărit tocmai acest scop. Or, el nu a făcut dovada că s-a adresat cu notificare unităţii deţinătoare, astfel încât instanţa să fie chemată să analizeze legalitatea soluţiei date asupra notificării. De asemenea, instanţa ar fi putut fi sesizată de reclamant dacă, în termenul imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, unitatea la care a fost înregistrată notificarea nu s-a pronunţat asupra cererii de restituire în natură.
Faptul că reclamantul a solicitat prin petitul acţiunii şi anularea actelor de înstrăinare nu poate duce la o altă soluţie, câtă vreme măsura anulării este subsidiară constatării nevalabilităţii titlului statului. De altfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a solicitat pe cale separată anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de foştii chiriaşi.
Faţă de cele ce preced, Curtea a considerat că instanţele de fond au aplicat greşit în speţă prevederile Legii nr. 213/1998, neincidentă în cauză întrucât nelegalitatea titlului statului trebuie să fie apreciată potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001. Drept urmare, recursul declarat de SC C. SA va fi admis în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar Decizia instanţei de apel va fi modificată în sensul că se vor admite apelurile pârâţilor şi, în condiţiile art. 296 C. proc. civ., sentinţa va fi schimbată în tot prin respingerea ca inadmisibilă a acţiunii.
Recursul declarat de Municipiul Bucureşti este tardiv şi va fi respins în consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Decizia dată în apel a fost comunicată acestei părţi la 10 mai 2004. Ultima zi în care se putea exercita calea de atac era 26 mai 2004, iar recursul a fost exercitat la 27 mai 2004.
Excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de SC C. SA care, în opinia intimatului nu ar avea calitate procesuală, conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, urmează a fi respinsă. În lumina principiului disponibilităţii reclamantul a stabilit cadrul procesual iniţial prin chemarea în judecată a acestei societăţi. De vreme ce hotărârile date de instanţele de fond îi sunt opozabile, este abuziv să se susţină că nu are calitatea de a cere reformarea acestora prin intermediul căilor de atac.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de SC C. SA împotriva deciziei civile nr. 771 A din 19 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu apelantul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi intimatul B.E.
Admite recursul declarat de SC C. SA împotriva aceleiaşi decizii şi o modifică în sensul că admite apelurile declarate de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi SC C. SA împotriva sentinţei civile nr. 4664 din 10 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5.
Schimbă în tot sentinţa în sensul că respinge acţiunea ca inadmisibilă.
Respinge ca tardiv recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 771 A din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 814/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 770/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
