ICCJ. Decizia nr. 7957/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7957
Dosar nr. 7034/2004
Şedinţa publică din 13 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 177 din 7 iulie 2003, Tribunalul Vrancea a admis cererea formulată de reclamantul T.N., în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Focşani, Prefectura judeţului Vrancea şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi s-a constatat că reclamantul are dreptul la despăgubiri, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel: pentru imobilul din str. D. suma de 157.156.500 lei; pentru imobilul din str. O. suma de 338.130.000 lei; pentru terenul în suprafaţă de 715 mp suma de 673.351.000 lei, sume ce vor fi actualizate conform indicelui de inflaţie la data plăţii efective.
S-a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi s-a luat act că nu se cer cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că bunicul reclamantului a dobândit, conform actelor depuse la dosar, casele de locuit situate la intersecţia străzii O. cu strada D. Imobilul situat în str. D. avea o suprafaţă construită de 103,56 mp, iar cel situat în str. O. avea suprafaţa de 161,20 mp. Ambele construcţii erau din cărămidă, acoperite cu tablă şi dotate cu sobe, iar suprafaţa de teren aferentă construcţiilor a fost de 700 mp.
Proprietarul T.I. este înscris la rol cu imobilele până în anul 1959, când, potrivit Decretului nr. 92/1950, „este expropriat, fără a-i fi acordate despăgubiri", iar în baza Decretului nr. 387/1978 s-a dispus demolarea construcţiilor pentru construirea unui număr de 340 apartamente. În prezent terenul este ocupat de construcţii, alee şi garaje.
Reţine instanţa de fond că valoarea imobilelor a fost stabilită de expert la data demolării, iar stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent se face prin transformarea în dolari a sumelor respective. Valoarea terenului la piaţa liberă a fost stabilită de expert la suma de 673.351.000 lei.
Se mai reţine că, deoarece reclamantului nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, excepţia inadmisibilităţii nu este întemeiată.
Reclamantul a notificat atât Primăria municipiului Focşani, cât şi Prefectura judeţului Vrancea.
Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, în 60 zile de la înregistrarea notificării, unitatea are obligaţia să se pronunţe, iar potrivit art. 26 din lege, dacă nu s-a răspuns la notificare, persoana îndreptăţită poate solicita în justiţie restituirea bunului.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 138/A din 7 octombrie 2003, a admis apelurile declarate de Primăria municipiului Focşani şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, a schimbat sentinţa apelată şi a respins acţiunea formulată de reclamant ca fiind prematur introdusă.
Instanţa de apel a reţinut că mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 este alcătuit din 2 etape succesive şi că acţiunea în justiţie nu poate fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative prealabile, care este obligatorie şi care se încheie prin emiterea unei dispoziţii. De aceea, cererea în justiţie introdusă contra persoanei notificate, fără a face dovada parcurgerii şi epuizării procedurii administrative, este prematură.
Or, în speţă, reclamantul s-a adresat Prefecturii judeţului Vrancea cu notificare la data de 22 mai 2001, solicitând restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilele situate în Focşani, str. O. şi str. D., iar prefectura i-a comunicat, cu adresa nr. 224 din 19 octombrie 2001, că a transmis notificarea primăriei. De aceea, reclamantul trebuia să aştepte răspunsul la notificare şi numai dacă era nemulţumit de modul de soluţionare putea să se adreseze instanţei.
Se mai reţine, că termenul stabilit de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este de recomandare, prin lege nefiind prevăzută vreo sancţiune pentru nerespectarea lui.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., în esenţă, arată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Susţine recurentul că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie asupra notificării şi că natura juridică a termenului de recomandare nu legitimează nerespectarea lui. Lăsarea în nelucrare a notificării, prin nerespectarea termenului prevăzut de art. 23 din lege, reprezintă dovada unui refuz, care poate fi atacat în justiţie.
Recurentul arată că, incluzând în obiectul acţiunii în justiţie şi refuzul de soluţionare a cererii, argumentul instanţei de apel că persoana îndreptăţită nu poate să atace acest refuz este contrar dispoziţiilor legale.
Prin argumentul folosit, instanţa de apel trimite persoana îndreptăţită să folosească procedura contenciosului administra-tiv, depăşind astfel atribuţiile puterii judecătoreşti, substituindu-se legiuitorului.
Mai susţine recurentul, că respingerea acţiunii ca prematur introdusă constituie denegare de dreptate, pentru că s-a refuzat admiterea cererii de stabilire a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente:
Recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., însă în cauză sunt incidente numai dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., are în vedere situaţia în care prin hotărârea atacată instanţa, depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti, a intrat în cele ale autorităţii executive sau legislative.
Or, în prezenta cauză, instanţa de apel, fără a impieta asupra atribuţiilor celorlalte autorităţi, a schimbat sentinţa apelată, prin care tribunalul a cercetat cauza în fond, reţinând că acţiunea este prematur formulată, pentru că reclamantul nu a primit răspuns la notificare prin emiterea unei dispoziţii de către persoana notificată, iar termenul prevăzut de lege pentru emiterea dispoziţiei este de recomandare.
Această soluţie este nelegală, deoarece din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul s-a adresat cu notificare Prefecturii judeţului Vrancea, prin care solicită măsuri reparatorii, în conformitate cu Legea nr. 10/2001.
Notificarea are conţinutul prevăzut de art. 21 alin. (2) din lege, iar în finalul cererii există precizarea că se depun alăturat actele cu care se face dovada calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Prin adresa nr. 2754 din 19 octombrie 2001, Prefectura judeţului Vrancea, confirmă primirea notificării şi comunică reclamantului că cererea acestuia a fost transmisă Primăriei municipiului Focşani, competentă, potrivit art. 33 din Legea nr. 10/2001, să o soluţioneze.
Deşi notificarea transmisă de Prefectura judeţului Vrancea a fost înregistrată la Primăria municipiului Focşani la nr. 19810/2001, fapt confirmat prin adresa aflată la dosarul tribunalului, această pârâtă nu a răspuns reclamantului în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din lege (art. 25 din legea republicată) şi nici ulterior.
Prin adresa nr. 12436 din 12 august 2002, trimisă după data înregistrării acţiunii, Primăria municipiului Focşani îi comunică reclamantului că se va proceda la emiterea dispoziţiei motivate după ce Guvernul va emite Norme metodologice de calcul a măsurilor reparatorii privind imobilele revendicate în baza Legii nr. 10/2001. Dispoziţia nu a fost emisă nici după data intrării în vigoare a HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Faptul unităţii notificate de a nu emite dispoziţia prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată) şi susţinerile făcute de aceasta în cursul procesului echivalează cu refuzul de acordare a măsurilor reparatorii.
Or, acest refuz, care nu poate constitui o piedică pentru valorificarea de către reclamant a dreptului recunoscut de lege, poate fi cenzurat de instanţă, deoarece prin refuzul unităţii notificate de acordare a măsurilor reparatorii s-a născut dreptul acestuia de a cere restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor, aşa cum se precizează în acţiune.
Prin urmare, greşit instanţa de apel, admiţând apelul declarat de pârâţi, a respins acţiunea ca prematur formulată, fără să intre în cercetarea fondului.
Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de reclamant, va fi casată hotărârea recurată şi, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va trimite cauza instanţei de apel pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării apelurilor se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare formulate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul T.N. împotriva deciziei civile nr. 138/A din 7 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, pe care o casează.
Trimite cauza aceleaşi instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8035/2004. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 7740/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
