ICCJ. Decizia nr. 8042/2004. Civil. Revendicare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8042
Dosar nr. 18618/2004
Şedinţa publică din 17 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 252 din 20 februarie 2004, pronunţată de Curtea Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul I.D. împotriva sentinţei civile nr. 6027 din 10 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, a fost anulată sentinţa şi a fost reţinută cauza, pentru evocarea fondului.
Evocând fondul, aceeaşi curte de apel, prin Decizia nr. 1304 din 22 iunie 2004 a respins, ca nefondată, acţiunea în revendicare imobiliară.
Împotriva susmenţionatei decizii a declarat recurs reclamantul I.D.
Conform art. 3 pct. 3 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 şi art. II alin. (3) din aceeaşi lege, urmează a fi trimis, recursul spre soluţionare Curţii Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Trimite Curţii Apel Bucureşti spre soluţionare recursul declarat de reclamantul I.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 10132/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7635/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
---|