ICCJ. Decizia nr. 10132/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10132
Dosar nr. 11045/2004
Şedinţa publică din 6 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 22 aprilie 1997, reclamanta D.Ş. a chemat în judecată Consiliul judeţean Vrancea, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi SC M. SA Focşani solicitând obligarea pârâţilor de a-i lăsa în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în Focşani, (casă de locuit cu anexe gospodăreşti şi terenul aferent), precum şi, în subsidiar, anularea hotărârii nr. 438/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 Vrancea.
După un prim ciclu procesual (urmare casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, prin Decizia nr. 3618 din 24 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă) Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr. 18 din 19 ianuarie 2004, a admis excepţia invocată de pârâtul Consiliul judeţean Vrancea, constatând că acesta nu are calitate procesuală pasivă. A respins acţiunea în revendicare ca neîntemeiată şi cererea de chemare în garanţie ca fiind rămasă fără obiect.
I-a obligat pe reclamanţi la plata sumei de 21.000.000 lei, cheltuieli de judecată către pârâta SC M. SA Focşani.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că titlul de proprietate opus de pârâtă a făcut obiectul unei alte judecăţi finalizată prin sentinţa civilă nr. 757 din 26 februarie 2003 a Judecătoriei Focşani, irevocabilă, prin care, cu autoritate de lucru judecat s-a reţinut legalitate.
transferului proprietăţii asupra bunului în litigiu, în patrimoniul pârâtei SC M. SA Focşani.
În speţă, se mai reţine, chiar în condiţiile caracterizării posesiunii statului, asupra imobilului în litigiu ca fiind abuzivă, transferul proprietăţii a operat în baza legii, Legea nr. 58/1991 şi respectiv art. 19 din Legea nr. 15/1990 titlul de proprietate al reclamanţilor fiind înfrânt de buna credinţă a cumpărătoarei iar contractul opus de aceasta este preferabil, urmare actului normativ special şi considerat valabil prin hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat.
Totodată, se mai reţine, principiul aplicării imediate a legii civile noi, paralizează admisibilitatea acţiunii de drept comun formulată în cauză, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 a instituit norme speciale de restituire a imobilelor preluate abuziv.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, care prin Decizia nr. 348/A din 16 martie 2004 a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta SC M. SA să lase acestora în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în Focşani, compus din casa de locuit formată din 6 camere, hol, bucătărie cu anexe, beci şi magazie precum şi terenul aferent de 1280 mp.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, din perspectiva dispoziţiilor art. 315 pct.1 C. proc. civ., cauza trebuie analizată prin prisma deciziei nr. 3618 din 24 septembrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a reţinut că măsura naţionalizării imobilului în litigiu a fost abuzivă faţă de ocupaţia proprietarului care era exceptat de la aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950.
Ca atare, comparând titlurile, potrivit indicaţiilor date prin aceeaşi decizie, instanţa a statuat că dreptul de proprietate al autorilor reclamanţilor nu poate fi contestat, acesta nefiind pierdut niciodată, întrucât transferată a fost doar posesia.
Astfel, se mai reţine, în anul 1949 imobilul a fost închiriat de proprietar pe o perioadă determinată Policlinicii Şcolare şi după ce a fost folosit de mai multe unităţi economice, a fost preluat de pârâta SC M. S.A.
Ca atare, în contextul naţionalizării abuzive şi a supravieţuirii dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor asupra imobilului, preluarea în patrimoniul pârâtei a fost de asemenea abuzivă, titlul de proprietate al reclamanţilor având putere doveditoare mai mare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta SC M. SA care invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., critică Decizia dată în apel, după cum urmează:
- judecarea cauzei s-a făcut cu lipsă de procedură, recurenta nefiind prezentă şi neavând cunoştinţă despre data soluţionării apelului, datorită modului nelegal de îndeplinire a procedurii de citare.
- cauza s-a judecat fără plata taxelor judiciare de timbru de către reclamantă.
- instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere în legătură cu care a fost învestită, neluând în examinare cererea de chemare în garanţie.
- acţiunea în revendicare formulată de reclamantă este inadmisibilă în contextul apariţiei Legii nr. 10/2001, care creează cadrul juridic de restituire sau de stabilire a unor măsuri reparatorii pentru imobilele trecute abuziv în proprietatea statului.
- instanţa de apel nu a examinat apărarea pârâtei în sensul că este un dobânditor de bună credinţă şi că titlul său de proprietate nu a fost anulat.
Recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 87 coroborat cu art. 91 C. proc. civ., persoanele juridice de drept privat vor fi citate prin reprezentanţii lor la sediul principal sau la cel al sucursalei ori reprezentanţei, înmânarea citaţiei putându-se face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care îşi va arăta în clar, numele şi prenumele, precum şi calitatea, iar apoi va semna dovada.
În speţă, citaţia emisă pentru termenul din 16 martie 2004, când instanţa de apel a procedat la soluţionarea cauzei, a fost primită şi apoi semnată de D.C. care, potrivit delegaţiei nr. 118 din 22 ianuarie 2004 (dosar nr. 11045/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) avea calitatea de a primi corespondenţa recurentei.
În ce priveşte critica ce vizează neplata taxei judiciare de timbru;
Principalul capăt de cerere al acţiunii formulată la 22 aprilie 1997 îl constituie revendicarea, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. în subsidiar reclamanta solicitând anularea hotărârii nr. 438 din 1 aprilie 1997 a Consiliului judeţean Vrancea.
Obiectul litigiului l-a constituit imobilul din Focşani, fostă proprietate a lui I.D., autorul reclamantei, trecut în proprietatea statului urmare naţionalizării prin Decretul nr. 92/1950, măsură apreciată ca fiind abuzivă în raport cu dispoziţiile art. II din acest act normativ, astfel cum s-a reţinut prin Decizia de casare.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada .
martie 1945–22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidente.
Art. 23 din Legea nr. 112/1995 scuteşte de asemenea de plata taxelor de timbru pe cei ce urmează procedurile speciale ale acestei legi, precum şi formele de publicitate imobiliară.
Nefondat este şi motivul de recurs referitor la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de chemare în garanţie în condiţiile în care instanţa de control judiciar a schimbat în parte hotărârea dată la fond, în sensul admiterii acţiunii în revendicare, chiar în minută menţionându-se că se păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate deci implicit şi cea care viza respingerea cererii de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. Bucureşti.
În ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii în contextul apariţiei Legii nr. 10/2001, este adevărat că acest act normativ a creat cadrul juridic al restituirii în natură pentru imobilele trecute abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, însă nicăieri în cuprinsul său nu s-a stipulat că sunt sau devin inadmisibile acţiunile în revendicare, aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.
Or, demersul judiciar al reclamantei D.Ş., vizând, în principal revendicarea imobilului din Focşani, a fost iniţiat la 22 aprilie 1997, cu mult înainte de apariţia legii speciale invocată ca temei al inadmisibilităţii acţiunii.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [devenit art. 46 alin. (1), urmare modificării prin Legea nr. 247/2005] persoana îndreptăţită are un drept de opţiune între procedura judiciară în curs şi procedura de restituire reglementată de legea nouă, intenţia legiuitorului fiind de a-i permite acesteia să decidă, fie să continue judecata, fie să recurgă la procedura de restituire prevăzută de legea specială.
Corelativ, în situaţia în care persoana îndreptăţită optează pentru continuarea judecării cererii întemeiată pe dreptul comun, art. 48 din Legea nr. 10/2001 (respectiv art. 47, după republicare) dispune că în cazul respingerii acţiunii prin hotărâre irevocabilă, aceasta are deschisă calea procedurii de restituire, potrivit acestei legi.
Nefondat este şi motivul referitor la neexaminarea de către instanţa de apel a tuturor aspectelor legate de fondul cauzei, în special a celor ce vizau buna credinţă a recurentei şi legalitatea titlului său de proprietate.
Astfel, în acord cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de control judiciar s-a conformat dispoziţiilor deciziei de casare prin care, cu autoritate de lucru judecat, s-a reţinut caracterul abuziv al preluării şi în consecinţă, nevalabilitatea titlului statului şi s-a indicat instanţei de trimitere să compare titlurile existente cu privire la imobilul ce face obiectul litigiului.
Urmare comparării acestor titluri s-a reţinut în mod corect că titlul reclamanţilor este preferabil fiind cel mai bine caracterizat, în vreme ce titlul produs de pârâtă nu s-a putut conferi acesteia decât beneficiul unui drept de folosinţă, în condiţiile în care nici nu emană de la adevăratul proprietar.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA Focşani împotriva deciziei nr. 348 A din 16 martie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10082/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8042/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
