ICCJ. Decizia nr. 8923/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8923
Dosar nr. 10315/2004
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 noiembrie 2002, la Tribunalul Bucureşti, reclamanţii P.N., P.B.G., P.C. şi P.C.M. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să fie anulată Decizia nr. 499 din 9 octombrie 2002 emisă de A.P.P.S. RA şi să fie obligată această pârâtă să restituie reclamanţilor, în natură, terenul în suprafaţă de 1290 mp situat în Bucureşti.
A.P.P.S., ca unitate deţinătoare, prin Decizia nr. 499/2002, a respins notificarea formulată de cei patru reclamanţi, cu motivarea că aceştia nu au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul Legii nr. 10/2001.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 209 din 7 aprilie 2003, a admis contestaţia formulată de reclamanţi, a anulat Decizia nr. 499/2002 emisă de A.P.P.A.P.S. şi a dispus restituirea în natură a terenului intravilan în suprafaţă de 1290 mp.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 687/A din 17 decembrie 2003, a respins apelul declarat de pârâta RA A.P.P.S. , cu motivarea că, prin certificatul de moştenitor nr. 149/1996 emis de notarul public, reclamanţii şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului menţionat în cererea de chemare în judecată.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. RA susţinând, în esenţă, că Decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, deoarece reclamanţii nu au dovedit că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Terenul în suprafaţă de 1290 mp menţionat în cererea de chemare în judecată a fost cumpărat, prin act autentic de vânzare cumpărare, încheiat la 20 iunie 1942, de către G.O. şi a fost, ulterior, expropriat prin Decretul nr. 34/1974.
Cei patru reclamanţi au susţinut, pe parcursul procesului, că sunt moştenitorii fostei proprietare G.O. şi au depus în sprijinul susţinerilor lor certificatul de moştenitor nr. 149 din 5 iunie 1996 întocmit de Biroul notarului public S.L. În cuprinsul acestui certificat de moştenitor s-a arătat că reclamanţilor, în calitate de moştenitori ai OG, le revine o cotă de câte ¼ din masa succesorală şi că au renunţat la succesiune P.I.I.I., P.L. şi P.D.
Cei trei renunţători sunt menţionaţi, însă, în certificatul de moştenitor nr. 232 emis la 28 februarie 1983, ca fiind singurii moştenitori care au acceptat succesiunea surorii lor G.O.
Sesizând neconcordanţa dintre certificatele de moştenitor emise în anii 1983 şi 1996, unitatea deţinătoare a imobilului a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a răspuns, prin adresa nr. 2353/2003, că, la 8 octombrie 2003 a sesizat Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în vederea anulării certificatului de moştenitor nr. 149 din 5 iunie 1996 emis de Biroul notarului public S.L.
Părţile din proces nu au depus la dosar dovezi privind soluţionarea litigiului cu care a fost sesizată Judecătoria sectorului 3 Bucureşti.
Nu au fost, de asemenea, administrate probe pentru a stabili destinaţia actuală a terenului.
Se constată că nici prima instanţă, nici instanţa de apel nu au stabilit pe deplin situaţia de fapt, prin administrarea unor probe complete care să fie edificatoare cu privire la valabilitatea certificatului de moştenitor emis în anul 1996 şi implicit la dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pretinse de reclamanţi, precum şi cu privire la identificarea pe teren a imobilului aflat în litigiu.
În consecinţă, va fi admis recursul şi vor fi casate ambele hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauză, cu trimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti pentru a pune în discuţia părţilor necesitatea completării probatoriului.
Cu prilejul rejudecării va fi verificată şi susţinerea apărătorului reclamanţilor P.N., P.B.G. şi P.C. că cea de a patra reclamantă, P.C.M. ar fi fost pusă sub interdicţie, situaţie care dacă ar fi confirmată impune citarea în proces a persoanei desemnate, în condiţiile legii, să-i reprezinte interesele.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 687/A din 17 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează sus-menţionata decizie, admite apelul declarat de RAA.P.P.S. împotriva sentinţei nr. 209 din 7 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9159/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8927/2004. Civil. Revizuire. Recurs → |
|---|
