ICCJ. Decizia nr. 10030/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 492 din 8 septembrie 2003, Tribunalul Teleorman a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul E.M., precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta P.M., prin mandatar M.S. și au fost obligate pârâtele SC S. și A.P.A.P.S. să se pronunțe prin decizii motivate asupra cererilor de restituire a imobilului-moară, situat în comuna Lunca, județul Teleorman.
S-a respins ca rămasă fără obiect cererea privitoare la anularea dispoziției nr .527 din 15 octombrie 2001, emisă de pârâta Primăria comunei Lunca.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul E.M., prin notificarea formulată la data de 31 iulie 2001, a cerut pârâtei Primăria comunei Lunca să-i restituie în natură cota de 1 din următoarele bunuri: presă de ulei, darac de lână, mașină de egrenat bumbac, piatră de uruială, piatră de sfărâmat coceni, linie de transmisie, clădirile și magaziile cu instalație electrică. Pentru imobilele demolate a cerut să-i fie acordate despăgubiri, iar prin aceeași notificare, alături de D.I. și P.M.C., a cerut să-i fie restituită cota de 1 din terenul în suprafață de 1,25 ha și construcțiile demolate, iar primăria, prin dispoziția nr. 527 din 15 octombrie 2002 (contestația de reclamant) a respins cererea.
Ulterior, dispoziția nr. 527/2002 a fost revocată, prin dispoziția nr. 618 din 11 decembrie 2002, iar prin această dispoziție s-a stabilit că reclamantul și numitele D.I. și P.M.C. sunt îndreptățiți la despăgubiri.
Reține instanța de fond, că, dispoziția contestată fiind revocată, cererea privitoare la anularea acestei dispoziții este rămasă fără obiect, iar dispoziția nr. 618/2002 nu a fost contestată. Deoarece dispozițiile nr. 527/2002 și nr. 618/2002 sunt opozabile și intervenientei P.M., în baza contractului de tranzacție autentificat sub nr. 862 din 5 septembrie 2001, pentru aceleași considerente se respinge și cererea intervenientei privind anularea dispoziției nr. 527/2002.
Se reține însă, că cererea privitoare la obligarea pârâtelor SC S. SA și A.P.A.P.S. să emită dispoziții de restituire în natură sau să facă ofertă de restituire în echivalent este întemeiată, pentru că, deși notificarea formulată de reclamantul E.M. nu a fost adresată unității deținătoare SC S. SA, notificarea adresată primăriei face, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dovada deplină în fața oricărei autorități a respectării termenului, iar aceste pârâte au fost notificate la 2 iulie 2001 și 8 februarie 2002 de către intervenienta P.M. să restituie imobilul (moară). Fiind cerută restituirea în natură a imobilului, pârâta SC S. SA era obligată să se pronunțe asupra notificării.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 354 A din 24 februarie 2004, a respins apelurile declarate de reclamant și de intervenientă împotriva acestei hotărâri.
Au fost admise apelurile declarate de pârâtele SC S. SA și A.P.A.P.S., s-a schimbat în parte sentința apelată, s-a respins cererea precizată la data de 5 februarie 2003, precum și cererea de intervenție în interes propriu și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Instanța de apel, referitor la apelurile declarate de pârâte, a reținut că sunt fondate, pentru că din cererea de întregire a acțiunii formulate de reclamantul E.M. rezultă că acesta nu s-a adresat cu notificare unității deținătoare SC S. SA, iar dispozițiile art. 21 alin. (4) din lege sunt aplicabile numai dacă notificarea adresată altei persoane juridice era transmisă pârâtei SC S. SA.
Or, în notificarea adresată primăriei, reclamantul nu a cerut să fie identificată persoana juridică deținătoare a bunului, solicitând doar restituirea în natură a imobilelor de către primărie și primăria comunicând reclamantului că imobilul este deținut de SC S. SA. Fără ca notificarea să fie transmisă unității deținătoare, nu se poate reține obligația acesteia de a comunica un răspuns la notificarea adresată primăriei.
De altfel, din răspunsul pârâtei SC S. SA, comunicat intervenientei, rezultă refuzul acesteia de a restitui în natură imobilul solicitat.
în privința pârâtei A.P.A.P.S., acțiunea este neîntemeiată tot pentru lipsa notificării adresate acesteia și a incidenței prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Memoriile trimise pârâtei nu sunt notificări, în sensul art. 21 alin. (4), cu referire la art. 27 alin. (2) din lege, iar A.P.A.P.S. a cerut reclamantului să completeze dosarul cu actele precizate în adresa emisă de aceasta, însă reclamantul nu s-a conformat acestei solicitări.
Se mai reține, că reclamantul nu a solicitat ca și pârâta Primăria comunei Lunca să fie obligată la emiterea unei dispoziții, că instanța a rămas învestită cu cererea privitoare la anularea dispoziției nr. 527/2002, deși această dispoziție a fost revocată prin decizia nr. 618/2002 și că acțiunea fiind respinsă, pârâtele nu puteau fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de apel mai reține că intervenienta a cerut să se anuleze aceiași dispoziție nr. 527/2002, emisă de Primăria comunei Lunca, fără ca în cursul procesului să facă alte precizări, în sensul obligării pârâtelor să emită decizie motivată.
Intervenienta a formulat o asemenea cerere direct în apel, însă ea nu poate fi admisă, în raport de prevederile art. 294 C. proc. civ., iar aceasta, în condițiile existenței notificărilor adresate pârâtelor, are deschisă calea unei acțiuni, prin care să ceară obligarea unităților notificate la emiterea dispozițiilor.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul E.M. și intervenienta P.M.
Reclamantul E.M., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., arată că în mod greșit s-a respins acțiunea precizatoare, reținându-se prin hotărârea atacată că pârâta SC S. SA nu poate fi obligată să emită dispoziție prin care să acorde despăgubiri, deoarece nu a fost notificată, deși în răspunsul transmis de această pârâtă există recunoașterea că a primit notificarea.
Susține recurentul, că instanța "a analizat trunchiat actele depuse la dosar", că după ce a primit răspuns de la Prefectura județului Teleorman s-a adresat A.P.A.P.S.-ului cu notificare, că notificări au fost transmise și de surorile sale P.M. și F.I. și că unitatea deținătoare era obligată, în temeiul dispozițiilor art. 28 din Lege nr. 10/2001, ca în termen de 60 de zile să emită o decizie motivată, iar primăria să identifice unitatea deținătoare.
Se mai susține, că hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece pe de o parte se reține că nu s-a respectat forma prevăzută de lege în privința transmiterii notificării, iar pe de altă parte se reține că A.P.A.P.S. i-a răspuns la notificare dar reclamantul nu a răspuns solicitării pârâtei de a completa dosarul cu acte.
Intervenienta P.M., fără să invoce vreun motiv de recurs, arată că în apel a cerut să se mențină obligarea pârâtelor de a se pronunța prin decizii motivate asupra cererilor de restituire, cu indicarea cotelor, în sensul prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, deoarece greșit reclamantul solicitase cota de 1, iar în raport de aceste susțineri, greșit s-a reținut că a formulat cereri noi, încălcând prevederile art. 294 C. proc. civ.
Mai susține recurenta-intervenientă, că "față de poziția sa, consemnată în încheierea de ședință din data de 24 februarie 2003, că nu se opune la cererea completatoare formulată de reclamantul E.M., greșit instanța de apel a reținut că nu a cerut ca pârâtele să fie obligate să emită dispoziții motivate".
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, recursul declarat de reclamantul E.M. va fi admis, iar recursul declarat de intervenientă va fi respins.
Recurentul E.M. a invocat art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., însă criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru că nu se fac susțineri privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și nu se arată care sunt apărările invocate de recurentul-reclamant sau probele administrate asupra cărora instanța a omis să se pronunțe.
Cu privire la recursul declarat de reclamant sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția pronunțată de instanța de apel, însă soluția respingerii acțiunii formulate de reclamant, în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S., este dată cu aplicarea greșită a art. 28 din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent.
Greșit s-a reținut că această pârâtă nu are obligația să se pronunțe prin decizie motivată asupra cererii formulate de reclamant, pentru că acesta s-a adresat instituției implicate în privatizare doar cu memorii nu și cu notificare.
Se reține această împrejurare, deși apelanta A.P.A.P.S. nu a invocat faptul că nu a fost notificată de reclamant, susținând, în esență, că, față de conținutul notificării, prin care se solicita restituirea în natură a bunului, nu are obligația să emită dispoziție și că termenul de 60 de zile este de recomandare.
Instanța de apel nu a cerut apelantei-pârâte A.P.A.P.S. să precizeze dacă i-a fost transmisă notificarea formulată în termen de reclamant, iar în recurs au fost depuse înscrisuri care atestă primirea de către pârâtă a notificărilor formulate de recurent pentru restituirea morii din comuna Lunca județul Teleorman.
Prin adresele nr. V.P.I.7398 și V.P.I.7386 din 19 septembrie 2005, A.V.A.S. a cerut numitelor F.I. și D.I. și recurenților E.M. și P.M. să depună acte în vederea soluționării notificărilor nr. 103/2001 și nr. 56 din 8 februarie 2002.
în adresa trimisă recurentului E.M. se arată în mod expres că actele cerute sunt necesare în vederea soluționării notificării nr. 103/2001, transmisă intimatei pârâte și înregistrată sub nr. D.I.A./3708 din 16 noiembrie 2001.
Faptul că notificarea formulată de recurentul E.M. a fost înregistrată la A.V.A.S., la data de 16 noiembrie 2001, rezultă și din adresa trimisă de A.V.A.S. către SC S. SA, la data de 19 septembrie 2005.
Prin această adresă, A.V.A.S. cere unității ca, în vederea soluționării notificărilor nr. 56 din 8 februarie 2002 și nr. 103/2001, formulate de P.M., F.I., E.M., D.I. și P.C. pentru restituirea în natură a imobilului (moara) situat în comuna Lunca sau acordarea de măsuri reparatorii, să i se comunice dacă acest imobil se află în patrimoniul societății și care este situația lui juridică.
Prin urmare, este dovedită primirea notificării formulate de recurentul-reclamant E.M., de către intimata pârâtă A.V.A.S., iar obligația acestei instituții de a emite decizie este prevăzută de art. 28 din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent (art. 29 din Legea republicată).
Susținerea recurentului că obligate să emită decizii sunt pârâtele SC S. SA și A.V.A.S. nu este întemeiată.
La data pronunțării hotărârii atacate, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevedea că instituția publică implicată în privatizare (și nu unitatea deținătoare) trebuia ca prin decizie să stabilească valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare.
Aceeași prevedere există și în art. 29 alin. (2) din legea republicată. Potrivit art. 29 din lege, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2) că, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri, iar măsurile reparatorii se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea.
De aceea, pentru intimata pârâtă SC S. SA, care a invocat dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a cărei privatizare nu a fost contestată, în raport de prevederile textului citat, nu există obligația să se pronunțe asupra notificării.
Prin urmare, în prezenta cauză, fiind identificată unitatea deținătoare, care este o societate comercială privatizată, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, obligată să emită didpoziție prin care să propună măsuri reparatorii, este A.V.A.S. ( fostul A.P.A.P.S.) și nu primăria sau unitatea deținătoare și, cum recurentul reclamant E.M. a notificat această instituție și a formulat cerere pentru obligarea ei la emiterea dispoziției, soluția respingerii acțiunii, în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) este dată cu aplicarea greșită a legii.
Faptul că SC S. SA a fost sau nu notificată nu mai prezintă relevanță. Chiar și în ipoteza notificării unității deținătoare privatizate, potrivit art. 29 din lege, propunerea măsurilor nu se face de către aceasta.
Recursul declarat de intervenienta P.M. nu este întemeiat.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Susținerea recurentei că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 294 C. proc. civ., pentru că precizarea făcută de aceasta, consemnată în încheierea din data de 24 februarie 2003, în sensul că nu se opune la cererea completatoare formulată de reclamant, ar echivala cu o cerere de obligare a pârâtelor să emită dispoziții, nu este întemeiată.
Corect s-a reținut prin hotărârea atacată, că la instanța de fond intervenienta nu a formulat cerere pentru obligarea pârâtelor să emită dispoziții motivate, asupra notificărilor privitoare la moara care face obiectul procesului.
Cererea formulată de parte trebuie să aibă conținutul stabilit de art. 112 C. proc. civ., iar exprimarea de către aceasta a opiniei sale față de cererea formulată de o altă parte din proces, consemnată în încheierea de ședință, nu poate fi calificată ca cerere de chemare în judecată, așa cum susține recurenta.
Deoarece recurenta-intervenientă, a formulat cererea pentru obligarea pârâților să emită decizii motivate în finalul declarației de apel, corect instanța de apel, aplicând prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. a reținut că în apel nu se pot face alte cereri noi.
Pentru considerentele expuse, a fost admis recursul declarat de reclamant și a fost modificată în parte decizia atacată, în sensul că s-a admis cererea precizată de reclamant la data de 5 februarie 2003 în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. și a fost obligată pârâta să emită dispoziție motivată cu privire la notificarea formulată de reclamant.
S-a respins apelul declarat de A.P.A.P.S., au fost menținute restul dispozițiilor deciziei atacate și a fost respins recursul declarat de intervenientă împotriva aceleiași hotărâri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10043/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9991/2005. Civil → |
|---|
