ICCJ. Decizia nr. 1178/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1178
Dosar nr. 158/97/2005
Şedinţa publică din 21 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2734/2006, Tribunalul Hunedoara a respins contestaţia formulată şi precizată de contestatorul P.A. împotriva dispoziţiei nr. 92/2004 emisă de directorul intimatei SC T.B.R.C.M. SA Geoagiu Băi, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Hunedoara, Prefectura Hunedoara şi Primăria Geoagiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţia nr. 92 din 23 februarie 2004, intimata SC T.B.R.C.M. Geoagiu Băi a soluţionat notificarea nr. 134/N/2001 transmisă de contestatorul P.A., cu motivarea că imobilul situat în Geoagiu, înscris în C.F. nr. 3504/a, nr. top 2398/2/1, 2403/2/1 şi 2405/1 nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind intrat în proprietatea sa în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, respectiv a sentinţei civile nr. 2069/1996, astfel cum a fost modificată de instanţa de apel şi cea de recurs (filele 31, 32, 33).
S-a constatat că terenul în litigiu a făcut obiectul dosarului nr. 9295/1996 a Judecătoriei Deva, soluţionat definitiv şi irevocabil.
Acest teren a fost identificat de expertul judiciar L.V. prin expertiza efectuată în respectivul dosar, care a stabilit că este înscris în C.F. 3504 nr. top 2398-2403 şi are drept proprietari tabulari pe G.F. şi G.E., care l-au dobândit prin moştenire de la antecesorul lor G.F. senior, în cote de ¾ părţi şi respectiv ¼ parţi.
Prin sentinţa civilă nr. 2069/1996, Judecătoria Deva a constatat, cu putere de lucru judecat, că din totalul suprafeţei de teren dobândită prin uzucapiune de către antecesorii contestatorului, P.N. şi P.L., suprafaţa de 0,55 ha teren, ce coincide cu cel în litigiu, a fost cedată la stat în anul 1983 şi că donaţia este valabilă, întrucât legiuitorul nu impunea anterior anului 1990 încheierea unor acte de donaţie de către stat sub formă autentică, sub condiţia ad validitatem, iar faţă de cele odată stabilite pe toate treptele de jurisdicţie, instanţei nu îi mai este îngăduit să revină.
Faţă de cele arătate, s-a concluzionat că terenul notificat nu intră în categoria imobilelor preluate abuziv în perioada de referinţă prevăzută expres de Legea 10/2001, modificată.
S-a reţinut că, nici contestatorul nu are calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de reparaţiuni în condiţiile Legii nr. 10/2001, întrucât nu intră în categoria persoanelor îndreptăţite la restituire potrivit art. 3 şi art. 4 din Legea 10/2001, adică nu a avut calitatea de proprietar al imobilului la data preluării acestuia sau de moştenitor legal ori testamentar al fostului proprietar.
Prin Decizia civilă nr. 141/A din 26 aprilie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reclamantul P.A., reţinând următoarele:
Prima instanţă a reţinut că terenul în litigiu a format obiectul dosarului nr. 9295/1994 al Judecătoriei Deva, iar prin sentinţa civilă nr. 2069/1996 s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că din totalul suprafeţei de teren dobândită prin uzucapiune de către antecesorii contestatorului, P.N. şi P.L., suprafaţa de 0,55 ha teren coincide cu cel în litigiu; că acesta a fost cedat la stat în anul 1983 şi că donaţia este valabilă.
S-a reţinut că, prima instanţă a subliniat, în mod corect, că în speţă este vorba de puterea lucrului judecat şi nu de excepţia autorităţii lucrului judecat, întrucât nicăieri în cuprinsul sentinţei nu s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1201 C. civ. sau art. 166 C. proc. civ. pentru a se analiza tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, astfel că această excepţie nu poate fi primită.
În acelaşi timp, s-a apreciat că, în mod corect s-a reţinut de prima instanţă că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea 10/2001, pentru a beneficia de reparaţiune, respectiv că imobilul face parte din categoria celor preluate abuziv în perioada de referinţă, fiind stabilit în mod irevocabil că preluarea acestuia în anul 1983 a fost legală, şi că autorul notificării nu intră în categoria persoanelor îndreptăţite la restituire, potrivit art. 3 şi art. 4 din acelaşi act normativ, adică nu a avut calitatea de proprietar al imobilului la data preluării acestuia sau de moştenitor legal sau testamentar al unui astfel de proprietar.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.A., indicând ca temei legal al criticilor formulate dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul arată că imobilul în litigiu a aparţinut tatălui său P.N., care, la rândul său, l-a dobândit de la unchiul său, G.F.
Imobilul a fost înscris în C.F. 3504 Geoagiu nr. top 2405/2, 2398-2403/2/2 şi a avut ca proprietari tabulari pe G.F. şi G.E..
În registrul agricol, terenul a fost trecut pe numele autorilor reclamantului, P.N. şi P.L., iar în anul 1983 a fost preluat de stat de la autorul P.N.
La intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul era deţinut de pârâta SC T.B.R.C.M. sucursala Geoagiu Băi, care, prin dispoziţia contestată, nr. 92 din 23 februarie 2004, a respins cererea reclamantului de restituire în natură a terenului.
Se arată că, în mod greşit prin hotărârea primei instanţe s-a respins contestaţia, cu motivarea că, în speţă, există autoritate de lucru judecat; că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului; că acesta nu intră în perioada de referinţă prevăzută de Legea 10/2001 şi că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită, soluţie ce a fost menţinută de instanţa de apel prin Decizia recurată.
Or, între prezentul litigiu şi cel soluţionat irevocabil în dosarul nr. 9295/1996 al Judecătoriei Deva, nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, şi deci, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat.
Instanţa de fond a reţinut autoritatea de lucru judecat raportat la considerentele hotărârii anterioare, procedeu absolut nelegal, deoarece analiza valabilităţii actului de trecere în proprietatea statului trebuie apreciată prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, şi nu prin prisma considerentelor unei hotărâri judecătoreşti pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Situaţia juridică a imobilului s-a schimbat prin apariţia Legii nr. 10/2001, şi în acest caz, imobilul face obiectul acestui act normativ, potrivit art. 2 lit. c), care se referă la imobilele donate statului prin Decretul nr. 479/1954 privitor la donaţiile neîncheiate în formă autentică şi pentru care nu este necesar un alt proces pentru anularea contractului de donaţie, aşa cum se impune pentru donaţiile încheiate în temeiul art. 813 C. civ.
În lipsa unui contract de donaţie, precum şi în ipoteza în care acesta ar exista, dar nu în forma autentică, imobilul este considerat a fi preluat fără titlu în proprietatea statului, în primul caz fiind aplicabile prevederile art. 2 lit. d), iar, în cel de-al doilea caz, prevederile art. 2 lit. c) teza I-a din Legea 10/2001.
De asemenea, se arată că greşit au reţinut instanţele de fond şi apel că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, deoarece la data când terenul a fost preluat de stat, în anul 1983, proprietarul tabular era decedat, iar terenul era trecut în registrul agricol la poziţia autorului reclamantului, acesta fiind capul familiei, inserat ca atare în registrul agricol.
Acţiunea fiind întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, instanţa trebuia să verifice proprietarul imobilului la data preluării lui de către stat şi nu proprietarul tabular, decedat cu mult timp înainte de preluare.
Se mai arată că, instanţa, greşit, când analizează calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită, reţine că proprietarul terenului a fost G.F., iar când analizează valabilitatea titlului statului, reţine că tatăl reclamantului a făcut o donaţie legală, cu toate că nu el era proprietarul terenului ci unchiul său G.F..
În ceea ce priveşte restituirea în natură a terenului, se arată că aceasta este posibilă, întrucât pârâta a construit pe terenul în litigiu coteţe şi nicidecum construcţii de interes public, cum greşit a reţinut instanţa de apel, aspect ce rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză.
Examinând Decizia civilă recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Reclamantul P.A. a notificat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului situat în Geoagiu Băi, înscris în C.F. 3504 Geoagiu, cu nr. top 2405/2 şi 2398-2403/2 teren arabil, în calitate de nepot a lui G.F., imobil ce a fost preluat de stat abuziv şi deţinut la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de pârâta SC T.B.R.C.M. SA Geoagiu Băi, fila 20 dosar fond, potrivit art. 21 alin. (1) din legea republicată.
Prin dispoziţia contestată, nr. 92 din 23 februarie 2004, emisă de unitatea deţinătoare, i s-a comunicat reclamantului că imobilul în litigiu, teren în suprafaţă de 5500 mp, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991.
Terenul în litigiu a fost înscris în C.F. 3504 Geoagiu nr. top 2405/2, 2398-2403/2/2 şi a avut ca proprietari tabulari pe G.F. şi G.E., fila 13 dosar fond.
Terenul a trecut la stat de la autorul reclamantului P.N., fila 76 dosar fond, prin cedare către Consiliul popular Geoagiu, făcându-se menţiune în acest sens în registrul agricol, în anul 1982, deci imobilul a fost preluat de stat în perioada de referinţă reglementată de Legea 10/2001, 6 martie1945-22 decembrie 1989, fila 84 dosar fond, de la autorul reclamantului, P.N., care avea deschisă poziţie de rol în calitatea sa de cap de familie.
Tribunalul şi instanţa de apel nu au soluţionat pricina în raport de prevederile art. 1201 C. civ. Nu s-a reţinut că acţiunea formulată de reclamant este inadmisibilă, faţă de prevederile art. 163 şi urm. C. proc. civ., ci faptul că valabilitatea donaţiei făcută în anul 1983 a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 2069/1996 a Judecătoriei Deva.
Existenţa dreptul recurentului-reclamant a fost analizată în raport de înscrisurile depuse la dosar, inclusiv menţiunile din cartea funciară, însă preluarea bunului cu titlu valabil şi faptul că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, potrivit art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, au fost reţinute fără ca situaţia de fapt să fie pe deplin stabilită.
Astfel, prin Legea 10/2001, lege specială de reparaţie, s-a reglementat regimul juridic al imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar prin dispoziţiile art. 2 din lege s-a stabilit domeniul de aplicare al acestei legi.
Instanţa de apel a constatat că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, prin donaţie, deşi la dosar nu a fost depus actul de donaţie.
Stabilirea modului în care a fost încheiat actul de cedare este esenţială, deoarece, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată, numai dacă actul s-a încheiat în forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ. restituirea imobilului în natură sau acordarea măsurilor reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 este condiţionată de admiterea acţiunii în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Or, actul de donaţie nefiind depus la dosar , nu se poate stabili dacă preluarea abuzivă este condiţionată de anularea actului.
În această situaţie, greşit instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu este îndreptăţit la restituirea imobilului în litigiu, motivat de faptul că autorul său ar fi donat această suprafaţă de teren, fără să analizeze existenţa dreptului reclamantului în raport de art. 2 lit. c) din Legea 10/2001, care priveşte imobilele donate statului, text modificat prin Legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, potrivit art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001, întrucât nu ar fi făcut dovada calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar, nesocotind actele aflate în dosarul nr. 9295/1994 al Judecătoriei Deva, ataşat prezentului dosar, fila 7, respectiv certificatul de moştenitor nr. 857/1984 al notariatului de Stat judeţean Timiş, din care rezultă că autoarea reclamantului P.L. a fost moştenitoarea legală a defunctei T.E., proprietara tabulară a imobilului înscris în C.F. 3504 Geoagiu, nr. top 3405, 2398-24903, în cotă de ¼, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 2069/1996 a Judecătoriei Deva, definitivă şi irevocabilă, în calitate de nepoată de soră, căreia i-a revenit cota de 1/6 din masa succesorală rămasă de pe urma acestei defuncte.
Fiind dovedită legătura de rudenie între autoarea recurentului-reclamant şi proprietara tabulară T.E., pentru corecta aplicare a art. 4 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel trebuie să stabilească dacă au existat legături de rudenie între autorii reclamantului şi celălalt proprietar tabular G.F., junior.
Aceste împrejurări se impun a fi stabilite prin administrarea probei cu înscrisuri, faţă de faptul că chiar prin Decizia atacată s-a reţinut că terenul a fost cedat statului în anul 1983 de către antecesorii reclamantului, fapt ce rezultă şi din sentinţa civilă nr. 2069/1996 şi în raport de susţinerea recurentului că proprietarul tabular G.F. a fost unchiul tatălui său.
Pentru stabilirea împrejurărilor arătate şi a aspectelor legate de măsurile reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul, se va admite recursul declarat de reclamant, va fi casată Decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării se va administra probatoriul necesar stabilirii situaţiei de fapt, în sensul celor menţionate şi se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva deciziei nr. 141 A din 25 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 138/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 111/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
